Rana emotionala nu se vede, ea nu este ca o zgarietura pe care o facem la suprafata pielii si pe care o ingrijim inca de la inceput. Ea sapa adanc si mut in interiorul corpului si, nefiind vizibila, nu este ingrijita, nu primeste atentie, nici din interior, nici din exterior. Ea sapa pe dinauntru gasind organul cel mai vulnerabil si „devorandu-l”.

Rana emotionala este ca un tatuaj facut in sufletul omului, care, la un momnt dat iese la suprafata sub diferite forme – afectiuni ale pielii, afectiuni psihice, afectiuni cardiovasculare, hipertensiune arteriala, afectiuni ale rinichilor, ficatului si lista ramane deschisa.

Afectiunile psihice sunt doar o latura a formelor de manifestare a suferintei emotionale. Depresia, anxietatea, tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburarile de comportament, tulburarile personalitate nu apar din nimic si nici brusc, ci ca o consecinta a acestei suferinte tacute careia nu i s-a acordat atentie, ingrijire, alinare. Somatizarile sunt strigatul de suferinta ale sufletului, nu doar dureri, boli.

Cand sufletul este coplesit de durere acesta trece de bariera materiala si isi striga durerea in corpul fizic afectand organe, dar si comportamente, deformand sau chiar distrugand vieti si destine.

Este important sa invatam sa ne eliberam de trecut, nu ignorandu-l, nu cu ura, ci cu iubire si inganduinta fata de noi, fata de tine, cel de atunci si cel de acum. Acceptarea trecutului si impacarea cu ce a fost, imbratisarea propriei fiinte cu toate aspectele ei, poate fi calea de vindecare.

Ganduri senine!

Iulia

Psihoterapeut integrativ

Practicant autorizat tehnici de eliberare emotionala

Imbolnavirea sufletului de lipsa bucuriei, de „prea-prezenta” tristetei, din cauza ca, uneori, uitam sa fim recunoscatori pentru ce avem, din cauza ca ne raportam prea mult la ceilalti, ca ne tot gandim la „ce spune lumea”, trairea in trecut, hranirea cu regrete si intrebari de tipul „ce-ar fi fost daca…?” sunt motivele pentru care sufletul, inima si apoi mintea se intuneca si apare pericolul ca depresia sa imbratiseze sufletul, mintea, corpul.

Sa ne punem pe primul loc, sa facem cateva reflectii de igiena emotionala la finalul zilei, sa ne eliberam cu iubire de trecut si sa imbratisam prezentul, iar daca nu stim cum, putem sa invatam, totul este sa ne dorim. Si ne mai trebuie ceva. RABDARE cu noi insine si IUBIRE fata de propria noastra persoana!

PERSPECTIVA CLINICA

Reacţiile depresive sunt un mod de adaptare şi răspuns al minţii şi corpului la amintiri sau evenimente precum:

  • conflictul cu o persoană apropiată sau autoritate (sef),
  • dezamagirea provocata de o persoană pe care am investit-o cu încredere şi de la care aveam aşteptari,
  • trairea in trecut,
  • raportarea la asteptarile celorlalti,
  • comparatia cu ceilalti,
  • lipsa de recunostinta,
  • autocritica,
  • aparitia unei boli / dizabilitati,
  • imbolnavirea unei persoane apropiate,
  • pierderea locului de munca sau a locuintei,
  • divort,
  • accidente.
  • pierderea unei fiinte iubite (trairea travaliului de doliu).

Reactiile depresive sunt normale. Nu stiu vreo fiinţă care să trăiască într-o stare de fericire sau bine continuă. Aceste reacţii se transformă în stări depresive atunci când se intensifică, devin stabile în timp, se manifestă în marea majoritate a zilei şi zilnic, crează o detresă (ruptură, întrerupere) în viata personală şi profesionala – absenteism la locul de muncă, retragere socială, stare de rău aproape continuă, devalorizarea propriei persoane, imposibilitatea de a-şi găsi resurse pentru a-si reveni.

Reacţiile depresive pot aparea în sezonul rece mai mult decât în restul anului, apariţia lor fiind favorizată de „micsorarea” zilei şi de expunerea redusă la lumină naturală fapt ce ne poate afecta confortul psihic şi fizic, zilele ploioase în care ne retragem în casă şi socializăm mai puţin, lipsa unor activităţi plăcute, dar si lipsa culorii dominand nuantele de gri.

Perturbarea activităţilor de zi cu zi, afectarea stării de bine, readucerea în atenţie a evenimentelor neplăcute (rumegarea gândurilor care aduc suferinţă), retragerea în interior, limitarea sau eviatarea socializării, apariţia absenteismului la locul de muncă pot fi simptome ale starii depresive.

Reacţia depresivă este o reacţie normală, de cele mai multe ori de adaptare la un eveniment, are o durată relativ redusă, iar intensitatea ei începe să scadă la un moment dat.

Starea depresivă implică trărirea cu intensitate din ce în ce mai mare a unor emoţii negative care ne afectează starea de bine, funcţionalitatea pentru o durată îndelungată producând o detresă semnificativă în viaţa perersonală şi profesională şi din care nu ne putem reveni singuri.

Reacţiile depresive sunt normale si din ele ne putem reveni singuri, mobilizându-ne efortul si resursele personale. Stările depresive se prelungesc în timp 3 – 6 luni şi adesea avem nevoie de suport terapeutic pentru a ne ajuta să găsim resursele interioare, să ne mobilizăm, să ne automotivăm, să ne regăsim echilibrul.

Atunci cand starea depresiva se prelungeste si sunt prezente anumite simptome aceasta se transforma in episod depresiv care poate fi usor, moderat sau sever, in functie de numarul de simptome si de intensitatea lor. Existenta mai multor episoade depresive duce la instalarea tulburarii depresive majore.

Criteriile generale de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră, conform DSM, sunt: 

  • Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zie, fie indicată prin relatare personală (tristete, vid interor, lipsa speranţei), fie observata de ale persoane („pare trist mai tot timpul)
  • Pierderea interesului sau plăcerii pentru toate sau majoritatea activitaţilor, cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi; te mobilizezi cu greu sa faci activitaţilor pe care inainte le faceai fara probleme si fara efort sau cu un efort minim
  • Scadere ponderala semnficativa involuntara sau crestere in greutate – nu mai ai chef sa mananci, mancarea nu mai are gust (nici felurile preferate pe care le consumai cu plăcere inainte) sau cresterea apetitului alimentar – umplerea golului interior
  • Insomnie sau hipersomnie  – nu poti sa adormi sau te trezesti in timpul noptii, dimineata te trezesti obosit/a sau dormi in cea mai mare parte a zilei, esti somnolent
  • Agitatie sau lentoare psihomotrică
  • Oboseală sau lipsa de energie aproape in fiecare zi – senzaţia de oboseala musculara – miscarile sunt lente, ai senzatia ca o greutate te apasa pe umeri in majoritatea timpului, senzatia de greutate in extremitati;
  • Sentimente de tristete,  inutilitate sau  de vinovaţie excesivă ori inadecvată – intrebari de genul “care este rostul meu”
  • Diminuarea capacitatii de gandire sau concentrare a atentiei ori dificultatea de a lua decizii, aproape in fiecare zi
  • Preocupari legate de moarte (nu este exclusa teama de moarte)A avea depresie nu inseamna ca esti “nebun” sau “ciudat”. Fiecare dintre noi a avut macar un moment in viata in care a avut o reactie depresiva – atunci cand a luat o nota proasta, cand a picat un examen, cand nu a obtinut un job, cand a pierdut pe cineva drag si exemplele pot continua.

 

A avea depresie nu inseamna ca esti “nebun” sau “ciudat”. Fiecare dintre noi a avut macar un moment in viata in care a avut o reactie depresiva – atunci cand a luat o nota proasta, cand a picat un examen, cand nu a obtinut un job, cand a pierdut pe cineva drag si exemplele pot continua.

Vorbim despre un episod depresiv atunci cand starile de nesiguranta, tristete, incapacitatea de a ne bucura de lucruri care inainte de faceau placere, autocritica, sentimentele de disperare, de oboseala, durerile fizice persista mai mult de doua saptamani, sunt prezente in majoritatea timpului si poate apare chiar izolarea sociala si dificultatea de a face fata activitatilor zilnice obisnuite si activitatii profesionale.

Ca  tipuri de manifestari prezente in depresie literatura de specialitate mentioneaza:

1. Fiziologice, psihosomatice prezente in majoritatea timpului

  • Constipatie
  • Senzatia de gura uscata
  • Dureri de cap
  • Tulburari gastro-intestinale, cardiace – palpitatii, senzatie de disconfort cardio-respirator (fara a exista un diagnostic in acest sens, analizele fiind bune)
  • Senzatie de “zapaceala”, ameteala
  • Plans facil, spontan

2. La nivelul proceselor cognitive:

  • Vorbirea – persoanele care sufera de depresie au si dificultati de vorbire si exprimare – vorbire monosilabica, voce slaba, lipsita de forta, monotona, cursivitatea vorbirii este afectata, isi gaseste cuvintele cu dificultate, discursul este greoi si sarcacios
  • Memoria – scaderea capacitatii de a retine si reda informatii (lipsa “chefului”, lentoarea gandirii, lipsa motivatiei)
  • Capacitatea de concentrare

3. La nivelul stilului cognitiv (al cognitiilor) intalnim:

  • Ganduri automate disfunctionale – care apar spontan si par a fi plauzibile – si convingeri dezadaptative
  • Gandurile dezadaptative reflecta moduri distorsionate de a vedea lumea, de a interpreta compotamente proprii si ale celor din jur si sunt asociate cu emotii negative precum tristetea, anxietatea, furia, disperarea.
  • Convingerile dezadaptative reprezinta credintele pe care le aveti despre ce trebuie sa faceti, sa spuneti, sa ganditi

Exemple: “toata lumea crede ca sunt un ratat”, “nimic nu imi reuseste”, “toata lumea ma uraste”, “nu sunt bun de nimic”, “am aceasta problea de multa vreme si ea persista, iar asta inseamna ca nu sunt in sare sa ma schimb”, “nu ar trebui sa fiu depresiv”

4. La nivelul trairilor si emotiilor intalnim:

  • Tristete
  • Furie
  • Agresivitate – verbala, non-verbala -, agresivitate indreptata asupra altora sau a propriei persoane (si somatizarea este tot o autoagresare a propriei persoane, o pedepsire a neputintei de a fi conform a ceea ce “trebuie”)
  • Disperare
  • Sentimentul de neputinta, de neajutorare, descurajare

5. La nivel comportamental

  • Retragere sociala (persoana depresiva este abatuta, retrasa, nu are chef ne nimic, vrea sa fie lasata in pace, nu se implica in nicio activitate sociala, recreativa si adeseori nu mai poate nici sa mearga la munca din cauza oboselii, letoarei psihomotorii, dificultatii de concentrare, tulburarilor de memorie – care apar frecvent in depresie)
  • Agitatie psihomotrica (misca piciorul si nu se poate stapani) si / sau letoare psihomotrica (se misca cu greutate, pentru fiecare miscare depune mare efort, chiar si pentru a merge, pentru a se ridica, pentru a-si pregati de mancare)Netratarea depresiei si neintreruperea gandurilor disfunctionale, a convingerilor dezadaptative, a ruminatiilor, a comportamentelor care intretin starea depresiva pot duce la agravarea depresiei, la incapacitatea de a functiona pe plan socioprofesional, personal, inclusiv lipsa interesului fata de autoingrijire – vestimentatie, aspect, igiena.

Doi factori importanti si care sunt prezenti in episodul depresiv (si in tulburarea derpesiva) sunt reducerea importanţei acţiunilor pozitive „ceea ce am facut este foarte usor, orice putea sa o faca”, lipsa recompenselor si imagine de sine negativă – persoanele depresive deseori se concentrează pe neajunsurile lor si le exagereaza, isi vad doar defectele si chiar inventeaza unele, reduc importanta trasaturilor pozitive, a calitatilor pe care le au. Persoanele depresive pot crede că sunt imposibil de iubit, că sunt urâte, proaste, slabe, incapabile.

Riscurile netratarii depresiei

  • indepartarea familiei, prietenilor, adica a suportului emotional de care ai nevoie
  • pierederea locului de munca din cauza starii aproape permanente de oboseala fapt care poate genera si probleme de ordin financiar care adancesc persoana in neputinta, tristete, disperare
  • oferirea unui exemplu de parinte depresiv copiilor care preiau din comportamentul parintilor (invatarea comportamentelor prin imitatie), astfel si copilul fiind retras, trist, avand o imagine de sine negativa si o stima de sine scazuta sau din contra daca copilul
  • este suficient de mare il poate evita pe parintele / membru familiei care este mai tot timpul obosit si nemultumit pentru ca il face si pe el sa se simta astfel
  • somatizari (manifestari ale suferintei emotionale la nivelul corpului) – probleme ale organelor genitale, la nivelul pielii, tiroida
  • pierderea poftei de viata care poate duce la aparitia gandurilor suicidare

Depresia este „boala” oamenilor puternici, a celor care nu cer ajutor si care, la un moment dat, raman fara resurse interioare. Depresia e „boala” oamenilor care uita de sine, uita sa se puna pe primul loc si sa se iubesca.

Iubeste-te! Fii bun cu tine! Inconjoara-te de oameni luminosi, autentici! Fii recunoscator pentru ca esti aici si acum in haina umana, gata de o noua experienta!

Nu mai stii cum? (Re)INVATA!

Ganduri senine!

Iulia Păsărin, psihoterapeut integrativ si psiholog clinician

Date de contact / programari: 0728.967.011

 

 

 

Daca in cuplu nu exista un moment zero de la care sa inceapa relatia celor doi parteneri, daca nu acceptam faptul ca fiecare om are propriul trecut amoros, daca nu putem lasa in urma propriul „bagaj” emotional (prin vindecare si nu prin ignorare), fricile si traumele si sa il privim pe cel care il avem in fata asa cum este si nu vazand in el figura tatalui abuziv ori suma relatiilor esuate si a fostilor parteneri care ne-au cauzat rani emotionale, atunci … renuntam sau mergem si ne rezolvam problemele ca sa ne putem bucura de viata si de prezenta partenerului nostru.

Daca uitam sa ne privim si sa ne ascultam (nu doar sa auzim) partenerul, atunci fiecare isi va crea propria realitate, iar relatia dintre cei doi parteneri cu tot ce insemna ea – incredere, respect, acceptare, iubire – va incepe sa slabeasca, sa se estompeze asemeni unui desen uitat in lumina puterinca a soarelui. Adeseori, abia in cabinetul de psihoterapie cei doi parteneri ajung sa se priveasca si sa se asculte. Abia atunci redevin consitienti fiecare dintre ei de prezenta celuilalt, de nevoile si dorintele lui, abia atunci se intreaba ce mai simt ei fata de partener, de relatie.

Psihoterapia de cuplu insemna nu doar a vedea, a asculta, a simtii, a constientiza, ci si de a identifica ce mai simte fiecare pentru celalalt, cum se simte actualmente langa celalalt. Uneori, in psihoterapia de cuplu cei doi isi dau seama ca s-au indepartat si s-au schimbat atat de mult incat nu mai au prea multe in comun si atunci, aleg sa puna punct acestui capitol. Va veti gandi poate ca este o esuare a terapiei. Ei bine depinde din ce unghi privim. As spune ca nu, pentru ca, pe plan individual, ambii parteneri se eliberaza reciproc si isi dau voie sa caute fericirea, nu isi mai irosesc timpul intr-o rutina in care ambii sunt nefericiti sau traind vieti paralele cu un iubit / o iubita, o viata plina de promiscuitate in care nu isi inseala doar partenerul, dar se inseala in primul rand pe sine.

Un alt lucru daunator relatiei celor doi este situatia in care unu sau ambii parteneri intra intr-o relatie „psihoterapeutica” consiliildu-l pe celalalt. Atunci, dinamica de cuplu va fi intr-un echilibru precar pentru ca fiecare partener va fi tentat ca la un moment dat sa se foloseasca de vulnerabilitatile celuilalt si sa il „loveasca” in punctul sensibil atunci cand sunt neintelegeri, certuri. Mai intalnim relatia in care unul dintre parteneri devine „parintele” celuilalt, gesturile fiind mai degraba parentale mergand pana la hiperprotectie de tip parental, situatie in care partenerul „protejat” va cauta un iubit /o iubita pentru ca acasa are o „mama” / un „tata”.

A apela la psihoterapie de cuplu presupune faptul ca niciunul dintre cei doi parteneri nu a renuntat deja la relatie, la celalalt, ca nu a decis „sa scufunde barca”. Cand decizia este luata de unul dintre parteneri, iar acea decizie este renuntarea la relatie, dar acesta vine la psihoterapie pentru a nu se simtii vinovat sau a nu fi invinovatit, atunci nu va exista dialog, comunicare, ci doar acuze si justificari ale comportamentului sau.

Ganduri senine sa aveti!

Iulia Pasarin – psihoterapeut integrativ specialist

PSIHOTERAPIE   CONTACT   ARTICOLE

In materialul de fata am sa ma refer in special la persoanele apropiate, din familie, care-i ingrijesc pe cei care sufera de boli neoplazice (oncologice) si tulburari neurodegenerative (demente).

Daca personalul medical se confrunta cu sindromul burnout – o stare de tensiune extremă şi specifică, ce apare datorită stresului ocupaţional de durată, cu manifestări negative în plan psihologic, psihofiziologic şi comportamental (Greenberg, 1998), familia / apartinatorii persoanelor diagnosticate cu boli neoplazice (oncologice) si / sau demente (tip Alzheimer, vasculara, mixta, cu corpi Lewy si alte tipuri de demente) se confrunta adesea cu aparitia sindromului burden.

Efectul sau sindromul burden, care in traducere insemna povara, apare la personele care ingrijec persoana suferinda, de obicei sot, sotie, parinti, copii. Acest sindrom sau efect, apare ca urmare a suprasolicitarii, a somnului insuficient si neodihnotor pentru ca pesoana care ingrijeste bolnavul doarme cu grija, din punct de vedere psihic aceasta neputandu-se deconecta de situatia traita, a lipsei noţiunilor de asistenţă, de farcmacologie, de necesitatea de a invata de la personalul medical notiuni de ingrijire specifice, a aparitiei sentimentului de „obligativitate” de a asita persoana bolnava la care se adauga sentimente de vinovatie fata de unele ganduri care apar (ex. „poate e mai bine sa se termine, sa il / o ierte Dumnezeu”) si, nu in ultimul rand, costurile pesonale ale persoanei care se afla in postura de ingrijitor – costuri afective, emoţionale, financiare – , trebuind să renunte la multe nevoi personale, uneori şi la serviciu.

Si mai este ceva, poate cel mai rau si greu lucru – sentimentul de abandon pe care de multe ori persoana bolnava si persoana / pesoanele de ingrijire din familie le traiesc. Abandonul, evitarea, stigmatizarea persoanei bolnave si a familiei acesteia sunt, probabil, „pedepsele” cele mai mari pe care cei din jur le aplica, de cele mai multe ori fara sa constientizeze consecinta comportamentului lor.

Cei din familie (soti, copii, parinti, frati) care ingrijesc persoana bolnava se pot confrunta cu aparitia tulburarilor de somn, tulbuarilor de atentie, de memorie, de dispozitie (apare depresia, anxietatea, irascibilitate), oboseala, somatizari (durei de cap, de spate, probleme digestive, dar si cu autoizolare, scaderderea contactelor sociale, folosirea medicamentelor in exces.

De obicei, atentia tuturor celor din jur – de la personal medical pana la cei din familie, prieteni – se indrapta asupra bolnavului, persoana din familie (sot, copil, parinte) care devine ingrijijorul primar al pesoanei suferinde, fiind neglijata.

Suportul psihologic este la fel de necesar atat pentru persoana bolnava, cat si pentru familia apropiata si, mai ales, pentru ingrijitorul / ingirjitorii primari ai persoanei suferinde.

Alaturi de mentinerea contactului cu familia apropiata a pesoanei diagnosticate cu o boala neoplaxica sau neurodegenerativa, cei apropiati familiei ii pot ajuta in acest fel, facilitandu-le accesul la suport psihologic specializat.

Chiar daca la un moment dat cei bolnavi nu mai stiu cine sunt, tu, partenerul, copilul sau parintele lui sti. Fii alaturi de el sa treaca peste aceasta perioada pastrandu-si demnitatea. Poti face asta pentru el, in amintirea a ceea ce a fost!

Ai nevoie de ghidare si suport emotional din partea unui profesionist? Psihoterapeutul este cel la care poti apela cu incredere.

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Psihoterapie. Evaluare psihologaica. Contact. Pachet servicii.

Diagnosticarea cu diabet zaharat are un impact major nu doar asupra persoanei diagnosticate, ci asupra intregii famailii. Este un semnal de alarma care ne spune ca trebuie sa ne oprim din a ne lasa pe locul doi si sa asezam in prim-plan propria persoana, sa ne acordam timp si atentie in cea ce simtim, gandim, mancam (ce, cum si cand).

Alaturi de ghidarea primita din partea medicului nutritionist si diabetolog, psihoterapeutul poate sa insoteasca persoana diagnosticata cu diabet zaharat II in identificarea factorilor psihologici si comportmentali, a legaturii dintre cele doua, a identificarii posibilelor traume emotionale care au condus la un comportament autodistructiv care are ca rezultat instalarea acestei afectiuni.

Alaturi de specialistul nutritionist si diabetolog, psihoterapeutul este alaturi de persoana diagnosticata cu diabet zaharat, ghidandu-l si oferindu-i suport in adaptarea la un nou stil de viata, in reinvatarea iubirii de sine (prin a-si acorda timp, atentie, iertare), reinvatandu-l pe client ca daca nu mai gasim dulceata vietii in ceea ce se intampla in jurul nostru, creierul si corpul vor gasi o alternativa de a o „indulcii”. Restructurarea modului de gandire, de comportament, acceptarea si intelegerea emotiilor sunt doar cativa pasi pe care clientul si psihoterapeutul ii vor face pentru ca cel dintai sa isi regaseaca echilibrul si starea de bine, sa accepte schimbarea necesara.

In cazul administrarii injectiilor cu insulina, clientul, adult si copil, are nevoie cu atat mai mult de suportul psihoterapeutului pentru ca asa cum ceilalti medici curanti se apleaca asupra clientului din perspectiva specialitatii lor, psihoterapeutul se va apleca asupra intelegerii sufletului, trupului, comportamentelor clientului impreuna cu acesta.

Si in final, o mica sugestie: indulceste-ti viata in fiecare zi bucurandu-te si zambind, apreciind lucurile marunte, acordandu-ti timp si atentie, punandu-te in prim-plan din iubire pentru tine si pentru cei dragi tie, nu perntru ca ai fi egoist, ci pentru ca ii iubesti prea mult pentru a-i vedea suferind daca ti s-ar intampla ceva rau si nu lasa ca amarul experientelor sa „oblige” mintea si corpul sa gaseasca o alta forma de „indulcire” a vietii.

Aminteste-ti ca diabetul este o manifestare psihosomatica care are capacitatea de a se strecura incet in corp, de a deteriora grav vasele de sange din intreg organismul, afectand grav toate organele si mai ales, ducand la probleme cardio si cerebrovasculare grave. Diabetul afectazea calitatea vietii, stilul de viata. Iubeste-te suficient pe tine si pe cei dragi tie si ingrijeste-te!

Ai nevoie de putin ajutor sau ghidare? Te invit in cabinet sa mergem impreuna la pas prin viata ta si sa gasim resursele pe care le poti folosi pentru a te bucura de tine, de ceilalti, de viata!

Cu drag,

Iulia

PSIHOTERAPIE

PRACTICA PENTRU STUDENTII SI MASTERANZII LA PSIHOLOGIE – VA FI REPROGRAMATA PENTRU PERIOADA FEBRUARIE – MARTIE 2018

 

In cadrul fiecarei intalniri se pune accentul pe informatiile cu aplicabilitate practica, prezentarea si discutarea unor de studii de caz, simularea unor sedinte de evaluare si consiliere psihologica (joc de rol).

Teme:

  • Consimtamantul informat in evaluarea psihologica si psihoterapie
  • Abordarea tulburarilor anxioase – evaluare si plan de interventie, exemple de tehnici utilizate in evaluare si consilierea psihologica a tulbuarilor anxioase – se pune accent pe cele mai intalnite
  • Abordarea tulburarilor depresive – evaluare si plan de interventie, exemple de tehnici utilizate in evaluare si consilierea psihologica a tulbuarilor depresive
  • Tulburarile neurocognitive – demente – evaluare (prezentare instrumente utilizate si interpretare)
  • Evaluarea si consilierea psihologica a pacientului oncologic si a familiei sale
  • Cum intocmim un raport de evaluare in psihologia clinica

 

Atat in cadrul intalnirilor, cat si intre acestea studentii si masteranzii prezenti vor avea de aplicat si interpretat teste specifice, de conturat un plan de interventie psihologica si un raport de evaluare. Fiecare va fi discutat la inceputul urmatoarei intalniri.

Este un workshop interactiv, practic in care pe langa aspectul teoretic si studiile de caz prezentate, participantii vor experimenta rolul de psiholog in diferite contexte.

La finalul modulului de practica vor fi eliberate adeverinte de practica cu mentionarea numarului de ore efectuate.

Modulul de practica psihologica se va desfarura pe parcursul a 4 intalniri . Fiecare intalnire se va desfasura pe parcursul a 5 ore.

Prima intalnire va avea loc in data de 20 ianuarie. Grupul va fi format din maxim 6 persoane pentru ca in prim-plan se afla calitatea si nu cantitatea.

Cursurile au loc in zilele de sambata intre orele 15.00 – 20.00.

Taxa participare modul practica: 600 lei / persoana (150 lei x 4 intalniri). Se poate achta integral la prima intalnire sau 150 lei la fiecare intalnire.

Inscrierile se fac la adresa de e-mail iulia.pasarin@yahoo.com cu mentionarea numelui si prenumelui, univesitatii si facultatii, a anului de studiu si formei de invatamant, a unui numar de telefon la care sa puteti fi contactat/a. Informatii suplimentare la 0728.967.011.

Coordonator: Iulia Pasarin – psiholog clinician specialist si psihoterapeut integrativ specialist

Locul desfasurarii: Bucuresti, Piata Univesitatii (langa spitalul Coltea), loc usor accesibil,stradal, la 2 minute de statia de metrou Piata Universitatii, la 5 minute de statia de trolebuz Univesitate (Teatrul National) si de statia de tramvai Piata Sf. Gheorghe. Adresa exacta va fi transmisa persoanelor inscrise.

BOALA ALZHEIMER 

Termenul „demență” derivă din limba latină, demens, unde „de” = despărțire, departe și „mens” = minte.

Pentru că deseori apare o confuzie între boala Alzheimer și demență, vom face o delimitare a acestor termeni / afecțiuni. „Demențele reprezintă o clasă de afecțiuni neurodegenerative ale sistemului nervos caracterizate prin deteriorarea progresivă și ireversibilă a funcțiilor cognitive, a funcționării globale care poate evolua către invaliditate și moartea prematură a persoanei”. Demențele prezintă o „evoluție progresivă cu simptomatologie heterogenă: tulburări de memorie, limbaj, dezorientare, tulburări de personalitate și de comportament (dezinhibiție sexuală, tendință la hetero- și autoagresivitate, tulburări ale ritmului somn-veghe)”.

Demența produce o deteriorare majoră în funcționarea intelectuală cu alterarea capacității persoanei de a face față activităților de zi cu zi și cotidiene.

Evaluarea în vederea stabilirii prezenței sau absenței demenței trebuie să fie una complexă care să implice evaluarea psihiatrică, neuropsiholgoică, imagistică pentru a evita identificarea fals pozitivă.

Dementele sau tulburarile neurocognitive usoare si majore pot aparea in:

  • Boala Alzheimer
  • Degenerescența froto-temporală
  • Boala cu corpi Lewy
  • Boala vasculară
  • Traumatismul cranio-cerebral
  • Consumul de substanțe sau medicamente
  • Infecție HIV
  • Boala prionică
  • Boala Parkinson
  • Boala Huntington
  • Alte afecțiuni medicale
  • Etiologii multiple

 

        In faza ușoară a tulburării neurocognitive, boala Alzheimer se manifestă caracteristic prin deficit de memorie și învățare, însoțite uneori de deficite ale funcției executive. În tulburarea neurocognitivă majoră vor exista și deficite de integrare spațio-vizuală / perturbări perceptivo-motorii și deteriorarea limbajului, în special în forma moderată sau severă.

       Tratatele de specialitate definesc boala Azheimer ca fiind „o boală cerebrală degenerativă primară, cu etiologie necunoscută, având trăsături caracteristice neuropatologice și neurochimice. Debutul este de obicei insidios și progresiv în decursul mai multor ani. Această perioadă poate fi scurtă, de 2-3 ani, dar poate fi uneori considerabil de lungă. Debutul poate avea loc la mijlocul vieții adulte, sau chiar mai devreme (boala Alzheimer cu debut presenil, in experienta de cabinet am intalnit persoane cu varsta de pana in 55 de ani care intruneau toate criteriile in ceea ce privete manifetarile clinice pentru dignosticul de Boala Alzheimer), dar incidența este mai crescută în ultima parte a vieții (boala Alzheimer cu debut senil)”. S-a observat că atunci când boala debutează înaintea vârstei de 64-70 de ani “există posibilitatea unei istorii familiale de demență similară, aceasta cu o evoluție mai rapidă, o proeminență a trăsăturilor care sugerează o leziune a lobilor temporali și parietali, inclusiv disfazia și dispraxia”. S-a mai observat că atunci când debutul este mai tardiv, evoluția este mai lentă și boala duce la deteriorarea mai globală a funcțiilor corticale superioare.

 

STADIILE BOLII ALZHEIMER

Se disting următoarele stadii evolutive

  • Perioada prodromală caracterizată prin prezenţa unei alterări progresive a memoriei (tulburarea amnestică) definită în literatură ca Mild Cognitive Impairment. La examenul RMN se poate obiectiva hipoperfuzia cortexului prefrontal. Pot aparea ușoare simptome la nivelul atenției, memoriei, orientării spațio-temporale puse pe seama oboselii, vârstei.
  • Stadiul incipient – Boala Alzheimer – forme ușoare. Simptomul principal a fazei inițiale este afectarea capacitatii de concentarare a atentiei, memoriei de scurtă durată, poate apara usoara dezorientare temporo-spatiala partiala, usoara tulbuare a capacitatii de reprezentare (posibila).
  • Stadiul de evoluție medie/moderată. Tulburarile de concentare a atentiei, tulburarile de memorie se accentueaza, se accentueaza tulburarea de orientare temporo-spatiala, apar tulburarile in vorbire (dificultata de a intelege sensul cuvintelor sau de a se exprima „nu isi gaseste cuvintele”), pot aparea dificultati in diferite activitati motorii de coordonare, pot aparea dificultati in recunoaterea unor persoane familiale, apar tulburări ale funcțiilor de organizare a activităților zilnice, incapacitatea de a lua decizii.
  • Stadiul de evoluție severă (terminală). In acest stadiu toate functiile cognitive si de executie sunt grav afectate persoana vand nevoie de supraveghere si ajutor permanent.

 

Simptomelor neurocognitive enumerate mai sus li se pot alatura simptome non-cognitive cum ar fi Agitație și agresivitate fizică sau verbală, Tulburări psihotice – halucinații, auditive / vizuale, idei delirante, Tulburări ale dispoziției afective, Dezinhibiție sexuală – comentarii pe teme sexuale, gesturi obscene, Incontinența organelor de eliminare.

In stadiul incipiet pot fi absente sau prezente ocazional, dar pe masura ce boala evolueaza creste probabilitatea ca unele dintre aceste manifestar non-cognitive sa apara si sa se agraveze.

Este important de mentionat ca în funcție de nivelul de educație, de coeficientul de inteligență pacientul poate să nu manifeste simptome cognitive clinice, deși imagistica arată atrofie cerebrală specifică bolii Alzheimer.

 

COEXISTENȚA DEMENȚEI DIN BOALA ALZHEIMER CU ALTE BOLI

            Demența din boala Alzheimer poate coexista cu demență vasculară când episoade cerebro-vasculare (fenomene de multiinfarct) se suprapun pe un tablou clinic și un istoric ce sugerează boala Alzheimer. În conformitate cu constatările post-mortem, coexistența celor două tipuri apare în 10-15% din toate cazurile de demență.

 

SINDROMUL DEMENȚIAL “reprezintã deteriorarea extremă a persoanei, o coborâre în sindromul axial către limita de jos, adică se coboară de la inteligență la absurd, la animalizare. Tabloul poate fi agravat și accelerat în evoluție de episoade acute. Toate căile deteriorative se varsă în marele fluviu demențial al bolii Alzheimer, de aceea acest diagnostic pare uneori excesiv, abuziv, înainte de apariția fenomenelor neurologice (AAA). S-a ajuns să se vorbească de un pre-Alzheimer, pe un examen clinic de psihologie, etc” – A. Romilă, “Psihiatrie”.

 

PSEUDODEMENȚA

Depresia este afecțiunea psihică în care apar alături de tulburările non-cognitive – tulburări de somn, tulburări de alimentare și simptome cognitive – hipoprosexie, hipomnezie, dezorientare, flux ideativ-verbal încetinit. Factorii motivaționali sau emoționali, cum sunt cei din depresie, ca și lentoarea motorie și fragilitatea somatică generală, pot explica eșecul performanțelor (activității) mai degrabă decât pierderea capacității intelectuale.

In depresie putem avea simptome cognitive care însă sunt cauzate de o lipsă a motivației, de slabă capacitate de concentrare a atenției, de insuficientă odihnă datorată tulburărilor de somn, de aceea este nevoie de o investigare atentă pe toate planurile: psihiatrică, psihologică, imagistică pentru stabilirea diagnosticului și stabilirea tratamentului adecvat de către medic.

 EXAMENUL NEUROPSIHOLOGIC

Alături de examenul neurologic, psihiatric, examenul de laborator, imagistică, examenul neuropsihologic, „trebuie să facă parte din examinare în mod obligatoriu în cazurile de demenţă usoară sau probabilă, cu aplicarea de teste pentru aprecierea deficitului cognitiv ca și scale specifice pentru evaluarea depresiei (uneori depresia poate mima o demenţă sau se poate asocia unei demenţe).

 

PLASTICITATEA REŢELELOR NEURONALE IMPORTANŢA ÎN DEZVOLTARE ȘI RECUPERARE

Plasticitatea reţelelor  neuronale sau neuroplasticitaeta este  definită ca fiind „abilitatea creierului de a-și reorganiza neuronii pentru a forma noi conexiuni neuronale pe baza învăţării și a experienţei de viaţă” (C. Bălăceanu Stonici).

Se pot organiza sedinte de stimulare cognitiva pentru persoanele diagnosticate cu boala Alzheimer in stadiu incipient, iar gratie neruoplasticitatii se pot ameliora unele manifestari clinice si prelungii functionalitatea persoanei.

 

Resurse:

DSM – V, 2016; ICD-10; „Psihiatrie” – prof. Dr. A. Romila, „Neurologie – notite de curs” – acad. C. Balaceanu Stolnici; Petersen, 2004; Braak, 1999

 Multumesc domnului profesor Aurel Romila pentru coordonara lucrarii de disertateie „Evaluarea neuropsihologică și stimularea cognitivă a persoanelor diagnosticate cu boala Alzheimer cu debut precoce”

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ specialist

Aveti nevoie de o evaluare?

 Puteti face o programare la numarul de telefon 0728.967.011

Materialul poate fi preluat cu mentionarea sursei.

 

 

„Ce-ar fi fost daca nu as fi facut asta?”, „Daca m-as intoarce inapoi, as schimba multe..” sunt ganduri care ne tin in loc si ne aduc suferinta. Nu experientele traite ne fac sa suferim, ci modul in care le percepem si ne raportam la ele, faptul ca ramanem captivi in trecut. Datele istorice, faptele intamplate, familia in care ne-am nascut sunt lucruri pe care nu le putem schimba, dar putem schimba modul in care ne raportam la ele.

A ne accepta trecutul si a face pace cu acesta sunt lucuri pe care este nevoie (nu trebuie!) sa le facem pentru a ne bucura de prezent, de oamenii frumosi din apropierea noastra si pentru a ne gandi la viitor. Avem nevoie sa devenim constienti de noi, de faptul ca deciziile luate la un moment dat au fost cele mai bune la acel moment si in acel context, sa ne iertam „erorile”, sa ne acceptam, sa ne iubim, sa fim sinceri si buni cu noi, sa vedem trecutul ca pe o lectie a vietii din care am invatat despre noi, despre limite si resurse personale, sa consideram ca meritam sa ne bucuram de prezent si sa privim cu speranta spre viitor.

Tu ti-ai oferit timp sa analizezi de ce sunt lucuri care se repata in viata ta? De ce viata iti da aceleasi provocari? Iti dai seama ca iti poti schimba criteriile dupa care alegi?

Cu totii avem lectii pe care le invatam mai greu. Reflecta, autoobserva-te, analizeaza-te cu sinceritate si blandete!

Autocunoasterea si vindecarea sunt segmente din drumul tau dinspre trecut spre ceea ce iti doresti sa devii!

Ganduri senine!

Iulia Pasarin psihoterapeut integrativ , practician al ingrijirii sulfetului prin cuvinte

0728.967.011

 

 

 

Increderea in sine implica autocunoastere, constientizarea modului in care ne autopercepem – fizic, emotional, cognitiv (mod de gandire), ca nivel de inteligenta, social, spiritual -, autoobservarea si constientizarea felului in care ne raportam la noi, dar si la cei din jur. Sa ai incredere in tine nu inseamna ai un comportament dictatorial, sa iti impui dorinta si punctul de vedere, ci sa fii flexibil, deschis catre comunicare, sa accepti ca poti sa nu ai dreptate, ca din unghiuri diferite lucrurile se vad diferit. Increderea in sine inseamna a-ti asuma pareri, actiuni, erori, responsabilitate, a accepta ca nu stii totul si ca este ok sa intrebi, sa te consulti cu ceilalti.

Dominarea este strans legata de dorinta de a fi ascultat, de a impune reguli, de a controla. De cele mai multe ori, apare dorinta de a-i controla pe ceilalti pentru ca nu ne putem controla pe noi – instinctele noastre, ca nu putem controla frustrarile noastre. In spatele unui comportament dominator se poate ascunde slaba toleranta la frustrare, dorinta de a fi vazut, auzit, de a gasi atentie.

Persoana dominatoare nu are neaparat o incredere ridicata in sine, ci mai degraba ascunde frici – de a nu fi observat, de a nu fi luat in serios – , rani – cum sunt rana de abandon, rana de negare -, teama de respingere, de marginalizare.

Autocunoastrea, dorinta de a transforma cee ce se poate si  acceptarea a ceea ce nu putem transforma, de a te iubi si a te ierta, de a fi bun cu tine sunt cateva elemente care aduc  starea de bine psihica si fizica. Acestia sunt pilonii care stau la baza construirii unei increderi in tine realiste si constructive.

Ganduri de bine!

 Iulia Pasarin – psiholog clinician specialist, psihoterapeut integrative specialist

Programari, contact: 0728.967.011

 

Daca te afli in situatia de a fi diagnosticata cu „infertilitate” grupul  de suport emotional si regasire a feminitatii, a reconstruirii imaginii de sine ce va avea loc in zilele de miercuri incepand cu data de 14 iunie 2017 te invita sa ni te alaturi.

Intalnirile grupului vor avea loc saptamanal in zilele de miercuri, incepand de la orele 18.00 pana la orele 20.30, taxa de participare la fiind de 50 ron pentru fiecare persoana / intalnire.

Va asteptam alaturi de noi nu pentru a ne plange de mila, ci  pentru a ne vindeca sufletul si a ne reconfigura viata!

Iti poti face cunoscuta dorinta de a participa la grup prin e-mail iulia.pasarin@yaoo.ro sau la numarul de telefon 0728.967.011.

Cabinetul in care se vor desfasura intalnirile se afla in zona Piata Romana (la 5 minute de statia de metrou), pe bd. Dacia.

Facilitator: Iulia Pasarin – psihoterapeut integrativ specialist si psiholog clinician specialist

Ganduri de bine!

Aducerea problemelor din  mediul personal, de acasa, din familie la locul de munca, contaminarea emotionala a colegilor cu durerea sufleteasca, conflictele din familie, problemele de sanatate, grijile, dramele personale au un impact negativ asupra psihicului si sanatatii emtionale a colegilor, cat si asupra activitatii si eficientei profesionale, a dinamicii grupului de lucru si, in cele din urma, a performantei departamentului si companiei.

Sa il vedem pe colegul de birou ca pe un confident, consilier, terapeut personal nu este corect nici pentru persoana care trece prin perioade dificile, nici pentru persoana investita cu acest rol. Persoana care se confrunta cu dificulati de viata la un moment dat, primeste sfaturi din experienta personala a celuilalt,  sfaturi care pot functiona o perioada de timp sau nu, sfaturi care nu o ajuta cu adevarat pentru ca ii creaza dependenta de colegul „salvator”, nu o incurajeaza sa vada problema si din alte perspective, nu beneficiaza de confidentialitate, nu o ajuta sa deprinda abilitati noi in rezolvarea de probleme personale. Pentru persoana investita cu rolul de „sfatuitor” poate fi magulitor o perioada, dar de fapt, in realitate ea este incarcata cu problemele ceiluilalt care ii „arunca” responsabilitatea de a decide pentru ea, iar daca lucrurile nu ies asa cum dorea persoana respectiva … „salvatorul se va transforma in „dusman”.

Se intampla ca o parte dintre colegi sa ii fie alaturi persoanei care trece printr-o perioada dificila, dar la un moment dat devine prea obositor, colegii incep sa evite persoana respectiva sau o tolereaza, dar in tip apar si costurile emotionale, de relationare, apar simptome cognitive – dificultatile de concentrare a atentiei, de memorie – , irascibilitate, suprasolicitare, somatizari (dureri de cap, musculare, ale organelor interne), senzatie de oboseala, tulburari de somn, tulburari ale comportamentului alimentar, putandu-se ajunge pana la absenteism pentru a evita persoana care o suprasolicita.

Pentru a pastra sanatatea psihica si emotionala, dar si eficienta angajatilor sunt reprezentati ai unor companii care au introdus in pachetul salarial sau de bonusuri sedinte de consiliere psihologica / dezvoltare personala. Ceea ce pare a fi la inceput doar o investitie suplimentara se poate dovedi in timp ca fiind un factor important in cresterea si pastrarea sanatatii emotionale, a motivatiei, eficientei  angajatilor si a performantei firmei.

 Fii bun cu tine!

Ganduri de bine!

Date de contact: Iulia Pasarin – psiholog, 0728.967.011, iulia.pasarin@yahoo.com sau contact@iuliapasarin.ro

 

 

Agorafobia reprezinta o stare de teama resimtita de o persoana in locurile sau in situatiile din care respectivei persoane i se pare greu sa evadeze sau i pare ca ar fi dificil sa se ajunga la ea in cazul in care i se face rau. In multe cazuri apare ca urmare a unui atac de panica, dar nu este obligatoriu ca cele doua – atacul de panica si agorafobia – sa coexiste.

Atacul de panica poate aparea si in timpul somnului, in stare de relaxare, siutatie datorata scaderii semnificative a pulsului in timpul somnului,  fapt care determina o reactie de compensare prin crestarea pulsului (reactie normala a creierului) ceea ce duce la trezirea  brusca din somn.

Simptomele specifice atacului de panica sunt:

  • Palpitatii
  • Transpiratie
  • Tremor (un tremor interior si / sau al extremitatilor)
  • Probleme de respiratie
  • Dureri in piept
  • Presiune toracica
  • Senzatia de voma, greata
  • Ameteli
  • Senzatia de lesin
  • Derealizare (sentiment de irealitate)
  • Depersonalizare (detasare de sine)
  • Furnicaturi
  • Frisoane
  • Valuri de caldura, bufeuri
  • Teama de a nu pierde conrolul
  • Teama de a nu innebuni
  • Teama de moarte
  • Teama de viitoare atacuri de panica, de faptul ca atacul de panica se poate repeta.

Atacul de panica se manifesta prin aparitia brusca a unei frici intense sau a unui disconfort intens – cu minim 4 simptome dintre cele enumerate mai sus –  care ating un punct maxim in decurs de cateva minute.

Agorafobia are urmatoarele manifestari:

  • Teama de a ramane singur
  • Teama de locuri aglomerate
  • Teama de spatii deschise
  • Tama de locuri publice
  • Teama de a calatorii cu autobuzul,masina, tramvaiul
  • Teama de a avea un atac de panica
  • Inabilitatea de a pleca de acasa fara persoana de siguranta
  • Evitarea situatiilor enumerate mai sus care provoaca frica, disconfortul

Atunci cand emotiile ne traiesc pe noi, cand ne retragem din viata sociala, cand hranim fricile in fiecare zi, putem spune ca viata ne traieste pe noi si ne multumim cu firmiturile oferite.

Atacul de panica, agorafobia nu ne sunt inamici, ci semnale de alarma trase de corpul nostru ca ceva nu este in regula, ca se simte obosit, agresat sau are nevoie de atentie.

Sa intelegem si sa vindecam mintea, sufletul si corpul, sa reinvatam sa traim in armonie cu noi si ceilalti, sa invatam sa ne iubim, sa ne acordam atentie, timp si spatiu!

Fii bun cu tine!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Programarile se fac la numarul de telefon 0728.967.011

Pagina CONTACT SI SERVICII

Resurse: DSM 5

 

Psihoterapia nu este despre a sta pe o canapea si a primi sfaturi. Nici nu implica utilizarea unei baghete magice care in 2 sedinte iti rezolva problemele. Psihoterapia este un demers intentional, care are ca cerinta principala dorinta de vindecare,  de (re)gasire a echilibrului, de transformare a clientului. Psihoterapia este despre a-l ghida pe client, a-l invata si indemna sa exerseze  sa isi asculte glasul interior, durerile, fricile, tristetile, sa isi catareasca asteptarile, sa priveasca din unghiuri noi situatiile pe care le intalneste, sa gaseasca solutii la probleme, sa recadreze,, adica sa vada din perspective noi, sa reinterpreteze  insemnatatea  experientelor trecute, sa se intrebe ce a invatat din acele experiente. Principalul instrument al psihoterapeutului este cuvantul care poate fi „bisturiu” pentru curatarea ranilor sufletului si distorsiunilor cognitive, poate fi cel care ordoneaza ratiunea care sa stea deasupra emotiilor, dar tot cuvantul poate fi si balsam care mangaie ranile „invizibile”, ranile emotionale care sub puterea cuvintelor se inchid, se cicatrizeaza, se vindeca.

Implicarea activa a persoanei in actul terapeutic, ghidarea clientului de catre psihoterapieut  in a invata cum sa isi gaseasca resursele, sa identifice distorsiunile in modul de gandire si comportament, de interpratare a unor situatii, sa constientizeze ce ii declanseaza amintirile emotionale, sa identifice ranile emotionale ascultandu-si  trairile, trupul, mintea sunt aspecte importante in demersul terapeutic.

Psihoterapia este despre a privii in trecut pentru a ne explica prezentul, a shimba relatia cu trecutul si a modela viitorul!

Cat dureaza un demers terapeutic? Atat cat clientul are nevoie. Nu o sedinta, nu 5 sau 30, ci atat cat are nevoie fiecare persoana in functie de nevoie sale si de ce anume doreste sa rezolve.

Terapia inseamna metoda de vindecare. Psihoterapia este metoda de vindecare a sufletului prin cuvant!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psholog clinician, psihoterapeut integrativ specialist

0728.967.011

Contact

Informatii utile

 

 

Dorinta de a fi acceptat, de a simtii sentimentul apartenentei la grupul social si /sau profesional,  teama de a nu fi marginalizat sau respins, de a nu te face de ras, de a nu fi suficient de bun, de a nu-i supara pe ceilalti sunt cativa dintre factorii care pot duce la dezvoltarea unei stari anxioase (sociale, de performanta, generalizate), a unei manifestari de tip obsesiv-compulsiv (prin supra verificarea corectitudinii unor date sau realizarii unor sarcini) sau depresive. Acesti factori se dezvolta pe baza unei imagini negative a propriei persoane (neputinta, neincredere, minimalizarea propriilor calitati si maximizarea defectelor – convingeri dezadaptative – si supravalorizarea celorlalti),  a slabirii increderii in propira persoana (ce stiu, ce pot, ce succese am avut in trecut, accentuarea „esecurilor”).

Convingerile despre sine si ceilalti, imaginea de sine (felul in care ne vedem noi insine), increderea in propria persoana – a ceea ce stiu  si ceea ce pot – , a capacitatii de autovalorizare se constuiesc pe baza experientelor avute in copilarie (si aici putem gasi factorii predispozanti catre un comportament anxios/ depresiv / obsesiv-compulsiv / o imagine de sine devalorizanta / o stima de sine scazuta), a experientelor avute ca adult in interelationarea cu ceilalti, formandu-se astfel scheme cognitive (modele de gandire) care pot fi modificate in timp. Neurostiintele ne arata ca avem nevoie de o perioada de aproximativ 6 luni pentru a forma noi scheme cognitive prin formarea unor noi legaturi neuronale. Asadar, cu voina, implicare si efort sustinut, se poate!

Dependenta de parerea celorlalti, comparatia continua cu ceilalti (fara sa le cunoastem trecutul, experientele pentru ca modul in care am luat startul in viata, conteaza!), intransigenta cu noi insine, neglijarea propriilor nevoi emotionale, spirituale, sociale, pot deveni sursa nefericirii si imbolnavirii noastre sufletesti, psihice si corporale, dar si a transformatii in sclavi ai implinirii dorintelor celorlalti din dorinta de a fi acceptati, placuti, de apartenentei la un grup, fara a ne gandi cu ce costuri pentru noi (emotionale, psihice, somatice).

Anularea, ignorarea propriilor nevoi, visuri si canalizarea atentiei pe „a fi placuti de ceilalti”, a fi valorizati de ceilalti, uitand de sentimentul de autoapreciere si autovalorizare, de gasirea propriei stari de bine, echilibru, impacare, respect de sine, aduc in timp epuizare, nefericire,  suferinta emotionala, psihica, corporala prin somatizari – manifestarea durerii psihice in plan corporal – prin aparitia oboselii, durerilor musuclare, probleme gastrointestinale, cardiologice, dermatologice, a aparitiei tulburarilor  sistemului imunitar (pentru ca nu ne iubim suficient, ci ne autopedepsim).

Autoaprecierea realista a propriei persoane, aceptarea „defectelor” , limitelor, respectul fata de propria persoana, convingerea a merit lucruri bune, ca merit sa fiu apreciat, valorizat, sa imi dau voie sa gresesc si sa ma iert, dar si sa iert sunt solutiile pentru pastrarea sanatatii emotionale, psihice si fizice in atingerea si pastrarea  armoniei, linistii, echilibrului interior.

Autoobservarea, aprecierea realista a propriei persoane, acceptarea „defectelor”, autovalorizarea abilitatilor, respectul fata de propria persoana – a ceea ce sunt, ce stiu si ce pot sa fac – reprezinta puncte de placare esentiale in transfomrarea personala, punctul de pronire de la ce sunt la ceea ce imi doresc sa fiu si parcurgerea unui traseu sanatos bazat pe resursele personale si nu pe devalorizarea celor din jur.

In  dezvoltarea potentialului latent, a utilizarii resurselor interioare,  dar si in formarea si dezvoltarea unor abilitati noi – de autocontrol si autogestionare emotionala si comportamentala, de comunicare, organizare – , a modificarii unor convigeri disfunctionale, neadaptative, nesantatoase un pas important este luarea deciziei transformarii, apoi gasirea unui „ghid” care sa va indrume si insoteasca in atingerea obiectivelor propuse. Un astfel de ghid este psihoterapeutul care va este alturi in procesul de autocunoastre a nevoilor, potentialului, a vindecarii emotionale, a trezirii resurselor interioare si utilizarii lor, a preluarii rolului de leader in viata persoanla.

Sa nu uitam ca atunci cand ne lasam manipulati avem o implicare activa pentru ca alegem sa ne lasam manipulati, din dorinta de a nu fi dati la o parte, de a face pe plac unei persoane populare, de apartenenta la un grup, de teama, pentru ca „asa am invatat ca este usor si bine pentru noi” sau pentru a nu-i provoca pe ceilalti printr-un refuz. Sigur ca sunt situatii in care facem compromisuri, dar trebuie sa punem in balanta costuri – beneficii si sa cantarim daca merita sau nu.

Spor in demersul tranformarii voastre!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor, membru al IRPI, membru al Federatiei Romane de Psihoterapie

Contat / programari

 

 

 

Cursul se adreseaza psihologilor, psihoterapeutilor, educatorilor, asistentilor sociali, tuturor persoanelor care prin tipul de activitate profesionala desfasurata interactioneaza cu copiii in plan psihoeducational sau in domeniul  evaluarii psihologice.

Prin desen si joc copilul isi exprima cel mai bine temerile, ingrijorarile, bucuria. Jocul si desenul surprind cel mai bine scene semnficative din viata copilului, ele ne ajuta sa intelegem emotiile si comportamentele copiilor.

Cursul este interactiv, bazat pe prezentarea de studii de caz si discutii pe marginea lor.

Temele cursului:

  • Contractul terapeutic (model)
  • Fisa observatie sitematizata (model)
  • Fisa pentru parinti (model)
  • Desenul arborelui (varianta de Castilla)
  • Desenul persoanei
  • Blazonul personal
  • Desen liber
  • Jocul

Sunt prezentate studii de caz din portofoliul personal.

Coordonator: Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Inscrieri: iulia.pasarin@yahoo.com, 0728.967.011

Data desfasurarii: 14 octombrie (vineri)

Durata: 16.30 – 20.00

Taxa participare: 70 ron / persoana

La finalul cursului se eliberaza adeverinta de participare.

Mapa cursului contine suport de curs – semnificatie linii, culori, asezare in pagina a desenului -, fisa de observatie, model contract terapeutic.

Cabinetul se afla in zona Sala Palatului, parc Cismigiu, Bucuresti (detalii vor fi trimsie persoanelor inscrise).

Simptomele atacului de panica sunt:

  • senzatia un nod in gat,
  • senzatia de scurtare a respiratiei, strangulare, sufocare,
  • palpitatii, durere sau disconfort precordial (dureri in zona inimii, in capul pieptului)
  • tremor sau trepidatii
  • transpiratii care nu au legatura cu temperatura mediului inconjurator, frisoane sau valuri de caldura
  • contracturi musculare, inclesarea dintilor
  • senzatii de slabiciune, vertij, dezechilibru,
  • senzatia de derealziare ca si cand esti strain de ceea ce se inampla in jur („senzatia de zapaceala, ameteli”)
  • dureri abdominale, senzatia de „piatra in stomac”, senzatie de greata, de voma
  • frica de a nu-ti pierde controlul sau de a nu innebuni
  • senzatia de furnicaturi, amorteala

Daca te-ai confruntat cu un astfel de episod in care ai avut 4 sau mai multe dintre manifestarile mentionate, manifestari care sa fi debutat brusc si sa fi atins intenstitatea maxima in aproximativ 10 minute, daca te-ai prezentat la medic si ai facut o serie de analize medicale, investigatii (electrocardiograma, computer tomograf  / RMN etc.) si acestea nu au evidentiat nici o problema la nivel somatic, atunci probabilitatea sa fi suferit un atac de panica este foarte ridicata.

Medicamentele pot rezolva situatia pe moment, dar, ele trateaza efectul si nu cauza.

Psihoterapia nu are efecte secundare, are in vedere identificarea cauzei, a factorilor predispozanti, declansatori, invatarea unui mod de gandire adaptativ (gratie neuroplasticitatii care ne permite sa invatam informatii si comportamente  noi).

Tu, esti un actor activ in psihoterapie, care devine mai constient de sine, de gandurile si trairile lui, care invata sa isi coordoneze gandurile, emotiile, comportamentele, viata

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor,  de Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa si de Federatia Romana de Psihoterapie

Daca te-ai confruntat cu o astfel de situatie si doresti o consultatie in vederea inceperii psihoterapiei sau pur si simplu o consultatie de informare te invit sa faci o progrmare la numarul de telefon 0728.967.011

 

A fost odata o fetita cu ochi mari si codite impletite. Cand am vazut-o nu mi-am imaginat ce durere de suflet o aduce la mine, dar fetita mi-a povestit si mi-a dat voie sa stiu. „Stii, eu am tot ce imi doresc,  dar ma simt impartita asa…  intre doua case”. Fetita a continuat si a raspuns intrebarii mele nerostite, dar afisate in privirea si le chipul meu. „Mami si tati locuiesc separat, iar noi trei ne iubim foarte mult,  dar tata locuieste in alta tara pentru ca acolo lucreaza si eu cu mama locuim aici.  Mergem la tati in vacante, iar tati vine aici in concedii, dar eu ma simt asa….  intre doua case si…  am obosit.  Imi place cand suntem impreuna, toti trei, aici sau acolo, dar nu se poate tot timpul.  Eu sunt mare, am aproape 8 ani si inteleg ca tati face asta pentru familia noastra, pentru toti trei, dar tot imi este greu”. Si doua bobite de lacrimi au alunecat pe obrajii fetitei. 

O fetita inteligenta, intelegatoare,  sensibila,  cu doi parinti care o iubesc,  iar ea simtindu-se impartita intre doua case.

Intr-un final,impreuna, toti patru am creat o solutie, iar acum totul este bine. Dar desenul fetitei dintre doua case mi- a ramas in minte si suflet.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin

psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

 

In sala de clasa invatatoarea le arata copiilor o fotografie de familie in care erau parintii si mai multi copii. Unul dintre copiii din fotografie era diferit ceilalti, avand parul si pielea de o alta culoare decat ceilalti membri ai familiei. Invatatoarea i-a rugat pe copii sa comenteze poza.

Unul dintre elevi spuse că acel copil „altfel” din fotografie, fusese adoptat. O fetita micuta, cu ochii mari si luminosi, interveni delicat si spuse: “Ştiu absolut totul despre adopții pentru că și eu am fost adoptată”.

“Ce înseamnă să fii adoptat?”, întrebă un alt elev.

“Înseamnă”, răspunse fetita, “Că în loc să crești în burtica mamei, crești în sufletul ei.”

Da, este important sa crestem in inima oamenilor. Este importanta dragostea neconditionata pe care o acordam copiilor si adultilor din jurul nostru pentru ca FAMILIA este alcatuita din acei oameni al caror destin se impleteste cu al nostru, care ne iubesc, ne accepta neconditionat si fata de care nu avem nevoie sa purtam masti, acei oameni pe care ii iubim si acceptam neconditionat la randul nostru.

Daca legatura de sange ar fi atat de puternica nu are exista copii si parinti (pentru ca un copil abandonat devine la un moment dat parinte) abandonati.  „Legatura dintre inimi”, compatibilitatea de suflete se naste fara „obligatii” si se consolideaza in timp. Daca avem putin noroc, copiii sunt iubiti de parinti inca dinainte de a se naste, iar copiii nu isi abandoneaza parintii cand nu le mai sunt „utili”.

Esti unul dintre OAMENII care a adoptat un copil si nu stie cum sa ii spuna? Te invit sa discutam despre acest lucru si sa gasim calea cu cele mai mari sanse de a fi acceptata.

Ganduri de bine!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

Te invit sa vizitezi pagina de CONSULTATII SI PSIHOTERAPIE

 

 

„A fost odata un soarece, mic si fara prea multa experienta de viata, sigur pe el si destul de indraznet care a cazut intr-un borcan cu smantana.

Cu greu reusea sa se ridice pana la suprafata pentru o gura de aer. Cadea de fiecare data inapoi, spre fundul borcanului. L-a si atins de cateva ori, iar in acele momente a fost cuprins de o senzatie cumplita de panica, vecina cu disperarea. La un moment dat nu a mai avut nici macar lumina pentru ca afara  se intunecase. Disperarea bietului soarece era totala. Avea de ales intre a se ineaca in smantana sau a da din labute toata noaptea sperand ca dimineata sa-l salveze cineva. Soricelul alese a doua varianta. Si tot batand el din labute ca sa ramana la suprafata s-a facut dimineata, iar soricelul obosit, epuizat de chinul prin care trecuse toata noaptea, abia daca mai dadea dintr-o labuta. Trezit la realitate, s-a intrebat de ce nu se scufunda. Uluit a constatat ca statea pe ceva tare. Smantana se transformase in unt, dupa ce o batuse, o noapte intreaga, cu labutele” (autor anonim).

Putem transforma o situatie putin favorabila noua, in aparenta, intr-o victorie, doar prin speranta, vointa, mobilizare personala si efort sustinut. Spun aceste lucruri din inima pentru ca am trecut prin ele in timpul demersului personal de dezvoltare personala si in fiecare zi din viata mea. Transformarea este posibila, daca ti-o doresti. Nu crezi in transformare?! Pai… „daca nu are exista transformare, atunci… nu am avea fluturi” si cum fluturi avem …. 🙂

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician specialist, psihoterapeut integrativ specialist

Programari consultatii 0728.967.011

Pagina Servicii

 

Povestea spune ca intr-o casa foarte mare traia un soricel, care, de ceva timp, era tare abatut. Desi putea sa faca foarte usor rost de hrana din proviziile celor care locuiau in casa, el avea o teama constanta de pisica. Se tot gandea ce bine ar fi daca s-ar putea transforma in pisica si in felul acesta ar scapa de teama.

In vecinatatea casei traia si un vrajitor, care cunostea gandurile vietuitoarelor si a auzit  dorinta soricelului.

Pentru ca i s-a facut mila de el, a mers sa il viziteze cu gandul de a-l transforma in pisica.

Inainte sa faca asta, l-a intrebat:

“Soricelule, de ce esti asa abatut toata ziua?”

Soricelul fiind suprins de aparitia vrajitorului, a raspuns:

“Sunt abatut pentru ca mi-e tare frica de pisica. Daca as putea fi in locul ei as scapa de toate grijile…”

Atunci vrajitorul i-a spus:

“Daca crezi ca asta te va ajuta, eu te pot transforma in pisica. Vrei? “

Soricelul, entuziasmat de idee, ii spuse:

“Vreau, desigur ca vreau, in sfarsit voi scapa si eu de teama.”

Vrajitorul isi lua bagheta magica, spuse cateva cuvinte intelese doar de el, si supriza: soricelul devenise pisica.

A inceput sa exploreze tot ce isi imagina ca era interzis sau periculos… Era atat de entuziasmat ca a scapat de toate temerile, incat nu a observat ca se apropie de cusca cainelui.

Dintr-o data, a auzit un latrat in spatele lui si s-a ascuns dupa coltul casei.

“Mi-e frica din nou… Mi-e teama de caine, oare cum as putea sa scap si de asta? Poate daca as fi caine, nu as mai avea nici o problema.”

Vrajitorul care isi facea plimbarea de dimineata prin zona lui, ii ascultase gandul si ii spuse:

“Hei soricelule, cum e in rolul de pisica? Ai scapat de teama?”

Soricelul ii raspunse:

“Exploram bucuros toate zonele gradinii, cand in spatele meu am auzit latratul cainelui si m-am speriat. Daca as putea fi caine, cu siguranta as scapa de toate temerile.”

Vrajitorul ii spuse:

“ Asadar, vrei sa te transform in caine acum?”

“ Da, chiar imi doresc mult, ii spuse soricelul.”

Zis si facut. Vrajitorul indrepta bagheta spre el si il transforma intr-o clipa in caine.

Noul sau rol il prindea tare bine, reusise sa se imprieteneasca cu cainele din cusca si isi mai facuse cativa prieteni din vecinatate.

Totul parea sa mearga bine…

Pana intr-o zi, cand unul dintre vecini a adus de la gradina zoologica un pui de tigru.

Nu parea foarte periculos, insa toata lumea spunea ca tigrul este un animal rapitor si e foarte puternic.

Incet, incet si-a facut aparitia un sentiment de teama si ingrijorare:

“Mi-e teama de tigru si de puterea lui. Ce as putea sa fac?”

Vrajitorul il veghea foarte rabdator si si-a folosit puterile sa il transforme in tigru.

Se imprietenise cu puiul de tigru si se aventurau toata ziua prin gradina.

Dupa putina vreme, a aflat niste zvonuri care l-au pus din nou pe ganduri. In casa de vis-à-vis locuia un vanator…

Teama i s-a cuibarit din nou in suflet si a inceput sa ii fie frica de vanator.

Se uita dupa vrajitor in speranta ca il va ajuta si de aceasta data…

Supriza lui insa a fost foarte mare, cand vrajitorul a trecut deasupra lui si l-a transformat din nou in soarece, spunandu-i:

“Nimic din ce voi face nu te va ajuta, pentru ca nu ai inteles niciodata ca ai crescut. E mai bine sa redevii ce ai fost.” (autor necunoscut)

 

Cam asa se intampla si in viata de multe ori. Ne uitam la cei din jur, vrem sa ajungem in rolul lor peste noapte, dar fara a cunoaste obiectiv atributiile rolului, fara a urca treptele una cate una, fara a urma lucrurile in ordinea fireasca pentru a ne adapta la fiecare rol si pozitie in parte, fara a intelege ce avantaje si dezavantaje ne aduce fiecare pozitie, este putin probabil sa evaluam si sa apreciem fiecare rol obtinut la valoarea reala, asumandu-ne oportunitatile si limitele fiecaruia dintre roluri. Daca iti doresti un rol, obtine-l corect, vezi daca ti se potriveste, iar daca nu, asumati revenirea la rolul precedent. Nu este o rusine, este asumarea responsabilitatii si evitarea interventiei “magicianului” (destin sau sef, cum vreti sa ii spuneti) de a te “pune la locul tau”.

Sa fim mai atenti la implinirea nevoilor personale si nu a hranirii orgoliilor. Dezvoltarea capacitatii de a ne sonda gandurile, emotiile, nevoile, dorintele, de a ne dezvolta anumite abilitati ne sunt utile in atingerea visurilor, autoimplinirii.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin

0728.967.011

SERVICII

 

 

Depresia apare ca urmare a unui agent stresor cere poate fi un eveniment in cursul caruia cerintele interne si / sau externe sunt percepute ca fiind foarte solicitante sau depasind resursele de adaptare ale unei persoane.

Depresia poate aparea ca manifestare secundara aparitiei unei afectiuni de tip neoplazic (oncologic), metabolic (diabet zaharat), hepatic, lista ramanand deschisa. Depresia apare ca urmare a lispei recompenselor, a sentimentului de vina pentru boala, a sentimentului de ura care apare uneori fata de personale sanatoase din jur, a epuizarii resuselor interioare ale persoanei de a se adapta, de a accepta si / sau ca urmare a tratamentului administrat, specific acestor afectiuni, in acest caz vorbind despre o depresie datorata unor medicamente / substante. Pentru ca in cazul bolilor neoplazice, hepatice este greu de demarcat depresia ca manfestare secundara bolii (aspect fizic, afectarea calitatii vietii) de starile depressive datorate medicatiei interventia psihoterapeutica este cu atat mai delicata.

Suportul psihologic, emotional in momentul transmiterii diagnosticului, al inceperii tratamentului, al recidivei bolii, dar si pe parcursul remisiei bolii (pentru intelegerea si controlul temerilor legate de reaparitia bolii), reprezinta un punct de sprijin atat  pentru persoana diagnosticata, cat si pentru familia acesteia.

Suportul psihologic in depresia datorata unei conditii medicale generale, si aici putem include si interventiile chirurgicale, este diferit de interventia psihologica aplicata in cazul depresiei primare.

Depresia aparuta ca urmare a diagnosticarii cu o boala neoplazica, hepatica, metabolica este un raspuns la agresiunea psihologica si fizica, cu care se confrunta persoana diagnosticata.

Calitatea vietii persoanei cu diagnostic neoplazic, hepatic, al unei boli metabolice sau a unei persoane care s-a confruntat cu o interventie chirurgicala de rezecare a unor tesururi afectate sau chiar amputarea unor parti ale corpului, sufera modificari pe toate planurile: personal (relationarea cu sine cu felul in care se autopercepe, cu felul in care se simte, cu felul in care gandeste despre sine), cuplu, familial, profesional, social.

Pe langa agresiunea psihica, emotionala, fizica, un alt factor cu impact asupra persoanei diagnosticate cu o afectiune din sfera celor mentionate (si nu numai) este stigmatizarea, marginalizarea. In aceata sfera, un punct asupra caruia se poate lucra este acela al reintegrarii profesionale a persoanei aflate in faza de remisie si care doreste si este apta sa fie activa profesional. Consilierea pe aceast palier se poate realiza de psiholog, acesta avand in acest caz si un rol de mediator intre angajator, echipa de lucru si persoana aflata in faza de remisie a bolii care doreste sa lucreze.

Trairi cu care persoana cu diagnostic al unei boli neoplazice, hepatice, metabolice se confrunta frecvent sunt:

  • Furie
  • Neputinta
  • Pedeapsa
  • Desgust fata de propria persoana
  • Vina
  • Rusine
  • Tristete
  • Frica
  • Nedreptate
  • Abandon / autoabandon
  • Marginalizare

Familia,dar mai ales persoana / persoanele care isi petrec cel mai mult timpul cu ingrijirea persoanei suferinde, se confrunta frecvent cu sentimente de:

  • Revolta
  • Neputinta
  • Abandon
  • Vina
  • Nedreptate
  • A fi prins in capcana
  • Impovarare
  • Disperare
  • Suprasolicitare 

Rolul psihologului este acela de a insotii persoana afectata pe parcursul acestui fragment al vietii, de a fi un punct de sprijin, de a-l ghida in schimbarea si acceptarea unui nou stil  de viata, si nu de a oferii sperante nefondate sau de a desconsidera convingerile si credintele persoanei afectate sau a familiei acesteia.

In cadrul unui demers psihoterapeutic cu o persoana cu diagnostic oncologic, la intrebarea cum este, cum se simte, clientul obisnuia sa raspunda „ca o epava umana”. Mai tarziu, dupa 12 intalniri terapeutice, intrebandu-l cum este astazi mi-a spus : „tot ca o epava umana, dar acum, am invatat de la tine ca atata timp cat sunt deasupra apei, merita sa vaslesc”.

Daca va confruntati cu un diagnostic din domeniul bolilor oncologice, hepatice, autoimune nu ezitati sa apelati la suportul psihologc oferit de psiholog pentru suport emotional.

Ganduri de bine!

psiholog Iulia Pasarin

PSIHOTERAPIE  CONTACT SI PROGRAMARI

 

Sunt persoane care au o atitudine de evitare atunci cand sunt in fata unor situatii dificile, cand o situatie le creaza un nivel de disconfort accentuat mergand pana la anxietate. Nu toate persoanele care prezinta accentuarea unor trasaturi ale personalitatii – timiditate, efort mai mare pentru a socializa – prezinta o tulburare de personalitate evitanta. Spre deosebire de pesoanele care au un astfel de comportament de stingherire in diferite situatii sociale, persoanele cu tulburare de personalitate evitanta se evidentiaza printr-o evitare comportamenala, emotionala, cognitiva marcanta, chiar si atunci cand aceste comportamente impiedica indeplinirea obiectivelor sau dorintelor personale.

La baza tulburarii de personaltiate evitanta stau dispretul de sine (lipsa autovalorizarii), convingeri irationale de respingere a propriei persoane de catre ceilalti.

Tulburarea de personalitate evitanta are multe trasaturi comune cu fobia sociala. Principala diferenta este ca in timp ce multe persoane cu fobie sociala manifesta anxietate sociala in diferite situatii sociale precum discursurile publice, scrisul in public, mancatul in public, persoanele cu tulbuare de personalitate evintanta prezinta anxietate  in toate situatiile sociale, evita contactul social sub orice forma.

Si in cazul tulburarii de panica sau agorafobie intalnim trasaturi asemanatoare cu cele prezente in tulburarea de personalitate evitanta si anume, comportamentul evintat. Dar motivele acestui coportament sunt diferite. In timp ce persoanele cu tulburare de panica si agorafobie evita situatiile care le alimenteaza teama de un nou atac de panica, se senzatiile asociate atacurilor de panica sau de teama ca nu se afla intr-un loc sigur sau langa o persoana care sa o poata „salva” de la dezastrul fizic sau mintal, tendinta de evitare in tulburarea de personalitate evitanta este alimentata de teama de critica, de respingere sociala in cadrul relatiilor.

Daca persoanele cu fobie sociala se tem sa se expuna in diferite situatii sociale, persoanele cu tulburare de personalitate evitanta isi doresc sa fie mai aproape de ceilalti, dar se tem sa initieze relatii sau sa raspunda la incercarile altora de a intra intr-o relatie cu ei, deoarece sunt siguri ca vor fi respinsi, iar perspectiva aceasta este insuprotabila pentu ei.

Imaginea de sine a persoanelor cu tulburare de personalitate evitanta: vulnerabil la desconsiderare, respingere; lipsit de abilitati sociale; incompetent

Imaginea despre ceilalti a persoanelor cu tulburare de personalitate evitanta: critici, ofensatori, superiori

Convingerile de baza ale persoanelor cu tulburare de personalitate evitanta:

„Daca se apropie de mine, oamenii vor descoperi cine sunt cu adevarat si ma vor respinge”

„Ar trebui sa evit sa atrag atentia; trebuie sa trec neobservat/a”

„Daca imi inabus emotiile, voi fi ok. Daca incep sa ma simt rau, nu voi putea suporta acest lucru”

„Nu pot fi iubita, sunt lipsita de valoare”

„Sunt vulnerabila la emotii negative”

Strategii principale: evita situatiile de evaluare; evita gandurile si emotiile neplacute si situtiile cu potential de a-i starni astfel de ganduri si emotii.

Strategii de coping (de adaptare):

  • evita initierea conversatiilor, incearca sa distraga atentia de la ea, evita sa se deschida in fata altora;
  • evita sa se gandeasca la lucruri care o fac disforica (trista, nemultumita de sine, irascibila), evita emotiile negative ori de cate ori este posibil, prin ignorarea lor si prin evitarea situatiilor sociale;
  • evita sa fie asertiva cu ceilalti, evita confruntarea si situatiile in care i-ar putea nemultumi pe ceilalti.

Exemplu:

SITUATIE:  se gandeste la o petrecere la carea fost invitata

GAND AUTOMAT:  „Nu voi gasi subiecte interesante de discutie. Am sa ma simt groaznic”

INTERPRETARE GAND: „sunt necorespunzatoare, nu am ce cauta acolo”

EMOTIE: anxietate, tristete

COMPROTAMENT: renunta, ramane acasa

Accentuarea unor trasaturi de personalitate – timiditate, disconfort in relatiile sociale, teama de a fi „nepotrivit” –  nu inseamna diagnosticarea cu tulburare de personalitate evitanta. Identificarea acestor trasaturi accentuate ale personalitatii cu ajutorul unor chestionare de specialitate ,  urmarea unui demers psihoterapeutic personalizat, este util in ameliorarea acestor trasaturi. In cadrul sedintelor de psihoterapie persoana este ghidata spre autoanaliia, identificarea factorilor predispozanti, a factorilor de mentinere, dezvoltarea abilitatilor de relationare, modificarea gandurilor irationale.

Stiu ca pentru o persoana care prezinta timiditate, teama de a fi criticata, care evita situatiile sociale nu este usor sa se implice intr-un demers psihoterapeutic. Dar mai stiu si ca odata creata relatia terapeutica de incredere, confort, suport, intelegere, cu implicarea activa a persoanei, lucurile se pot schimba!

Cu drag,

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut integrative

 PSIHOTERAPIA – ingrijirea sufletului prin cuvinte

Resurse teoretice: A.Beck si colaboratorii, „Terapia cognitiva a tulburarilor de personalitate”

 

Principalele elemente prezente la persoanele care prezinta tulburare anxioasa de separare sunt:

  • Anxietate excesiva privind separarea de casa sau de pesoane cu semnificatie majora (de atasament),
  • Anxietatea depaseste nivelul firesc pentru etapa in care se afla persoana,
  • Disconfort excesiv cand se afla in afara casei sau sunt separati de persoanele de atasament sau cand anticipeaza ca urmeaza sa fie separate de aceste persoane sau de casa,
  • Ingrijorare crescuta cu privire la starea de sanatate sau la posibilul deces  al persoanelor fata de care sunt atasati (in special atunci cand nu se afla in prezenta lor, simtind nevoia sa stie unde se afla si sa tina permanent legatura cu ele),
  • Ingrijorare cu privire la posibile evenimente nedorite care ar putea surveni in viata lor, cum ar fi: sa aiba un accident care i-ar impiedica sa fie impreuna cu persoanele de atasament sau sa fie rapiti, sa se rataceasca (ultimile doua fiind prezente in special in cazul copiiilor),
  • Evita sau refuza sa plece singuri din cauza fricii de separare,
  • Frica sau ezitare persistenta si excesiva de a fi singuri sau in absenta unei persoane securizante, de atasament, atat acasa, cat si in alte locuri. Adultii se simt neplacut, disconfortant cand calatoresc singuri, cand trebuie sa doarma intr-un hotel; pot prezenata cosmaruri repetate al caror continut reflecta anxietatea de separare a pesoanei (distrugerea familiei prin incendiu, crima, catastrofe),
  • Ezitarea sau refuzul de amerge la culcare fara o persoana apropiata sau sa doarma in afara casei – copiii nu pleaca in excursii, peste noapte merg si „invadeaza” patul parintilor; adultii evita sa dorma in afara casei,
  • Somatizari: cefalele, acuze adominale, grata varsaturi – intalnite in special la copii; la adulti sunt inalnite in special simptome cardiovasculare – palpitatii, ameteala, senzatie de lesin.

Pentru a vorbi de tulburare anxioasa de separare la copii si adolescenti (pana in 18 ani) este nevoie de persistenta simptomelor principale cel putin 4 saptamani, iar la adulti este nevoie de o perioada de minim 6 luni.

Pentru avorbi de o tulburare este nevoie ca manfestarile sa creeze o detresa, perturbare senificativa a vietii personale, sociale, scolare, profesionale, in alte domenii importante ale vietii.

Elemente, manifestari asociate care apar in absenta persoanelor de atasament si care creaza disconfort marcant, anxietate accentuata la copii, adolescenti si adulti:

  • Retragere sociala
  • Apatie
  • Tristete
  • Dificultati de concentrare
  • Frica de animale, monstri, intuneric, hoti, accidente de masina, de a calatorii cu avionul sau de alte situatii pe care le considera periculoase pentru familie au pentru ei insisi.
  • Unele pesoane sufera de nostalgie si au un sentiment de disconfort pana la durere atunci cand sunt plecati de acasa.
  • In cazul copiilor tulburarea anxioasa de separare poate duce la refuz scolar, urmat de probleme academice si de izolare sociala.
  • Atunci cand sunt foarte suparati ca au fost despartiti de persoana de atasament copiii pot sa devina agresivi.
  • Ca adulti sunt depedenti si hiperprotectori

Consecintele functionale principale ale tulburarii de separere:

  • Persoanele cu aceasta tulburare isi limitaza activitatile independente in afara casei sau in absenta persoanelor de care sunt atasati
  • Sunt retrasi din punct de vedere social
  • Evita socializarile
  • Pot dezvolta dependenta de substante pe motiv ca „isi fac curaj” sa socializeze sau dependenti emotional (gelosi, se lipesc de partener „ca marca de scrisoare”

Comportamentul in tulburare de separeare ca si in alte tulburari, afectiuni este unul invatat sau vine ca oglindire a schemelor de gandire (convingeri, pe baza unor experiente). Psihoterapia implica „demascarea” factorilor predispozanti (de regula experiente ale copilariei timpurii), factorii de mentinere, restructurarea cognitiva si reglarea emotionala.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Va invit sa cititi si Copiii şi anxietatea de separare

SERVICII  PSIHOTERAPIE

 

 

A fost un timp in care nu am avut curajul sa imi intind aripile si sa imi urmez visul. Un timp in care o alta ocupatie, in domeniul  supor IT, era de baza si psihologia astepta la rand. Nu pentru ca asa simteam, ci pentru ca eram nevoita (credeam eu, dar limita era in plan mintal; asadar, azi, clientilor mei le vorbesc din experienta personala nu din carti, nu citand „clisee”). Investeam in formarea mea profesionala, ma pregateam, dar nu gaseam curajul de a ma desprinde de trecut si de a trai aventura viitorului. Eram vizibil nefericita, agitata, simteam ca ceea ce fac ma reprezinta din ce in ce mai putin.  Intr-o zi, am inteles ca implinirea nu vine lasand pasiunea in plan secundar si fricile in prim-plan sau asteptand ca cineva sa vada ce minunata si deosebita sunt si sa vina cu o oferta de „implinire a visului”. Atunci, m-am hotarat si m-am desprins de trapezul „sigurantei” plonjand  fara plasa de siguranta spre trapezul „implinirii si trairii visului”.

Astazi mi-am amintit de acele vremuri. Am intalnit fosti colegi, fosti „sefi” si mi-am data seama ca „suturile” primite m-au ambitionat sa imi urmez visul. A fost o perioada grea in care „prietenii” s-au cernut ramanandu-mi alaturi „doar” cei valorosi. Incet, incet am inceput sa ma simt implinita, sa imi revina zambetul, sa ma simt bine cu mine, cu ce sunt si ce fac.

De 6 ani imi traiesc visul si ma bucur in fiecare zi de interactiunea cu oamenii minunati pe care i-am intalnit, ii intalnesc si ii voi intalni in cabinet, care imi acorda increderea de a-si dezvalui sufletul, de a ma lua ca insotitor in calatoria lor in castelul interior in care deschidem usa fiecarei camere unde facem curat si aducem lumina. IMPREUNA!

Drumul, deloc batatorit, poarta amprenta pasilor mei, cand sprinteni cand „tarsaiti”, iar azi imi dau voie sa  fiu mandra de mine. Mandra intr-un sens frumos, fara trufie, cu piosenie si recunostinta fata de divinitae, univers si de oamenii frumosi pe care i-am intalnit, care mi-au fost si imi sunt alaturi. Nu multi, nu putini, ci exact atatia de cati am avut si am nevoie.

 Cum profesia nu imi permite sa va dau sfaturi, va recomand sa CREDETI IN VOI SI IN VISUL VOSTRU, SA LUPTATI PENTRU EL! CU TOATE „ARMELE”!

Ganduri senine sa aveti si perseverenta!

Cu drag,

Iulia Pasarin psiholog clinician si psihoterapeut integrativ cu trup si suflet

 

Tulburarea de personalitate paranoida se caracterizeaza prin prezenta unei triade  comportamenale: 

  • suspiciozitate
  • neincredere
  • interpretabilitate

Persoana prezinta neincredere in oameni, suspiciozitatea fata de ceilalti interpretand comporametele acestora ca rau-voitoare si care persistă chiar în fara unor dovezi

puternice că nu există niciun motiv de îngrijorare.

Clarificari

Tulburarea paranoiaca – persoana nu prezinta halucinatii.

In tulburarea pranoida sunt prezente halucinatii predominant auditive.

Debut

Pot exista tulburari de comportament inca din copilarie: un copil mai suspicios, neincrezator, vrea sa vada si sa faca el, care isi sustine vehement punctul de vedere. 

Debutul tulburarii de personalitate la adultul tanar are urmatoarele caractristici:

  • suspiciozitate exagerata fata de persoanele din jur (familie, colegi de scoala, de serviciu) referitoare la relele intentii ale acestora
  • neincredere generalizata fata de relatarea de date, informatii evenimente de catre alte persoane
  • controlul fidelitatii si autenticitatii informatiilor primite de la persoanele din jur
  • interpretativitate – dincolo de realitate vede interese ascunse, amenintari, ii considera ostili pe ceilalti  si reactioneaza disproportionat si surprinzator pentru ceilalti
  • retinere, distantare, ermetizare
  • tendinte de putere, succes, valorizare, este perceput ca „omul care stie ce vrea”
  • dificultati de interelationare, de integrare si armonizare in familie si pe plan socioprofesional; este marginalizat, evitat de apropiati

 Manifestari

Persoanele cu tulburare de personalitate paranoida ca manifestari:

  • hipervigilenta
  • sunt secretoase
  • tind sa ii invinovateasca pe ceilalti
  • sunt conflicituale „eu stiu”
  • au convingeri ferme, nu accepta alte opinii
  • tendina de a contraataca rapid
  • incapacitatea de a se relaxa
  • autosuficienta
  • dispret pentru cei din jur pe care ii vad ca fiind slabi
  • dificultatea de a crea o legatura emotionala
  • gelozie patologica (nevoia de control)

 Aceste persoane tind sa fie anxioase, distante, fara umor si certarete. Prefera sa lucreze individual si se descurca foarte bine.  Nu isi asuma nici o vina, ceilalti sunt vinovati, contraataca violent.

Convingeri si presupuneri:

  • „Oamenii profita daca au ocazia”
  • „Oamenii sunt rai, te ataca daca au ocazia”
  • „Trebuie sa nu las garda jos”
  • „Trebuie sa fiu permanent in alerta”

Imaginea de sine: corect, vulnerabil

Imaginea despre ceilalti: dezorganziati, rai, disc

Strategii principale: prudenta excesiva, cauta motive ascunse, acuza, contraataca rapid

Incadrarea in sfera tulburarilor de personalitate se face in timp si cu grija, pentru ca fiecare dintre noi prezinta trasaturi accentuate de personalitate, asa cum am mentionat in prezentarea generala.

Diferenta dintre persoana care prezinta trasaturi accentuate si persoana care prezinta o tulburare de personalitate este ca primul are momente cand constientizeaza ca are un comportament exagerat, iar cel de-al doilea nu are astfel de constientizari si i se pare ca este normal ceea ce face el.

In cazul persoanelor cu trasaturi de personalitalitate de tip paranoic avem ca trasaturi accentuate prezente:

  • Hiperperseverenta
  • Ambitie extrema
  • Suspiciozitate
  • Rigoare
  • Trebuie sa verifice intotdeauna autenticitatea datelor, informatiilor
  • Ii place sa detina controlul
  • Se supraestimeaza pe sine
  • Tinde sa ii subestimeaze pe ceilalti

Printre obiectivele psihoterapiei  se numara:

  • Crearea unei relatii terapeutice
  • Identificaera si modificarea presupunerilor de baza ale persoanei, a convingerilor disfunctionale
  • Reducerea tensiunii, anxietatii, hipervigilentei, a atitudinii defensive
  • Invatarea unor tehnici de relaxare

 Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut integrative

Programari: 0728.967.011

Va invit sa vizitati si pagina SERVICII

Resurse

Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, ed. Calipso, Bucuresti, 2016

G. Ionescu, Tulburari de personalitate, Bucuresti,1997

A. T. Beck, A. Freeman, D. Davis, Terapia cognitiva a tulburarilor de personalitate, ed. ASCRED, Cluj, 2011

 

 

Se spune ca pe vârfurile cele mai înalte ale munţilor Anzi, în condiţii deosebit de dure traiste un anumit tip de vulturi. Povestea spune ca secretul supravieţuirii lor stă într-o enzimă protectoare emisă la baza fulgilor; astfel corpul vulturului este protejat împotriva calamităţilor în care îşi duce viaţa.

Deşi condiţiile sale de viaţă sunt dintre cele mai dure, el poate atinge varsta de 70 de ani Dar ca sa ajungă la acest punct, vulturul trebuie să ia o decizie grea …

Incepând de la vârsta de 40 de ani, ghearele sale lungi si flexibile nu mai sunt capabile să susţină prada. Ciocul lung şi ascuţit i se înconvoaie devenind din ce în ce mai impropriu pentru sfâşiatul prăzii. Aripile-i grele şi îmbătrânite de ani şi de grosimea penelor, îi înfranează zburul si îi obosesc muşchii pieptului. Şi, ce este mai grav, enzima protectoare încetează să mai fie emisă, lipsind astfel vulturul de protecţia atât de necesară.

Atunci vulturul are doar două opţiuni: să moară … sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150  de zile.

In acel moment, pentru vultur, este imperios necesar să găsească o crăpătură pe un pisc înalt, unde să îşi încropescă un adăpost. Acolo el îşi loveşte continu ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe. După ce îşi rupe ciocul, el aşteaptă să îi crească cel nou, apoi îşi smulge ghearele. Cand noile gheare cresc, începe să-şi smulgă penele îmbătrânite până la ultima. Incet, încet se îmbracă din nou cu pene tinere alimentate din belşug la bază cu preţioasa enzimă protectoare. Şi astfel, după cinci luni, vulturul îşi reia faimosul zbor pentru care a fost creeat şi pentru care, de fapt, trăieşte … încă 30 de ani. (autorul metaforei este necunoscut)

Metafora vulturului poate fi povestea transformării fiecaruia dintre noi. Pentru că a renunta la vechi tipare de gandire, comportamente, stil de viată, la un vechi fel de a fi in care am investit la un moment dat şi să intrăm intr-un proces al transformării personale care poate fi şi dureos, dar  şi frumos, este o provocare. Este o alegere nici grea, nici uşoară, ci importantă.

Putem alege intre a trai in trecut şi a ne „târâm” spre o iluzie a viitorului sau să ne curătăm şi vindecăm „rănile” din interior, astfel incat ranile sufletului sa fie „curtate” si sa se vindece dinspre interior spre exterior si nu sa punem un „plasture” peste o rana. Cu bisturiul cuvantului putem curata ranile, sa ne vindecam sanatos, sa schimbam raportarea la trecut pentru ca de schimbat, nu il vom putea schimba, dar ne putem repozitiona fata de el si ne putem intreba „ce am invatat din experientele trecute?”

Suntem suma alegerilor noastre de la un moment dat. Nici bune, nici rele, doar mai mult sau mai putin potrivite la un moment dat în viata noastră.

Te-ai săturat să trăiesti în trecut? Ai obosit să târăşti după tine „bagaje” care nu îti apartin (tipare de gândire si comportament invatate, frici mostenite)?

Schimbarea ta începe prin decizia de a te implica intr-o călătorie de transformare în care păstrăm ce iţi este util şi ne schimbam modul de raportare la trecut. Pentru ca nu putem schimba datele istorice, trecutul, dar putem schimba modul de raportare la acesta si ne putem repozitiona fata de experientele trecute.

Indrăzneşte! Nu esti singur,  vei avea un însoţitor care te va ghida în călătoria ta şi îţi va fi alături!

Cu drag,

Iulia Păsărin – psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ

0728.967.011

Va invit sa vizitati si pagina SERVICII

 

Conform Manualului de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, tulburarile de personalitate reprezinta un model persistent de trairi interioare si comportament care se indeparteaza semnificativ de la normele specifice mediului cultural (de la normal) din care provine persoana, este generalizat si rigid, debuteaza in adolescenta sau la varsta de adult tanar, este stabil in timp si conduce la suferinta si disfunctie.

Tulburarile de personalitate creaza o detresa (rupere, disfunctie) si disconfort semnificativ in domeniul social, profesional si in alte arii importante de functionare.

Tulburarile de personalitate reprezinta tipare persistente de perceptie, relationare si conceptii cu privire la mediul inconjurator si la propria persoana, care se manifesta in situatii sociale si profesionale numeroase si diverse. Numai atunci cand trasaturile de personalitate sunt inflexibile, rigide si inadaptate, cauzad suferinta subiectiva si / sau afectare functionala semnificativa putem sa vorbim despre o tulbuare de personalitate.

Aceste manifestari / tipare care se abat de la normal se manifesta in doua sau mai multe din urmatoarele domenii:

  • cognitii – modul in care este perceput si interpretat sinele, alte pesoane si evenimente;
  • afectivitate – durata, intensitatea, labilitatea si caracterul adecvat si raspunsul emotional;
  • functionarea interpersonala – relationarea cu ceilalti;
  • controlul impulsurilor.

 Daca normalitatea inseamna armonie, autocontrol, dar si capacitatea de relaxare, conectivitatea la real, stare de bine, relationare, tulburarea de personalitate inseamna in principal dizarmonie.

Fiecare dintre noi poate prezenta tarsaturi de personalitate accentuate (care ignorate, pot aluneca in sfara patologicului), dar pentru a vorbi de o tulbuare de personalitate e necesara prezenta unei rigiditati, rezistente, inadaptari care sunt stabile in timp cauzand o afectare functionala semnifcativa si disconfort perceput la nivel subiectiv.

 

Tulburarile de personalitate au fost clasificate pe clustere pe baza unor trasaturi comune, asfel:

Grupul A – tulburari de origine psihotica care cuprind tulburarile de personalitate paranoida, schizoida, schizotipala. Persoanele care au trasaturi accentuate din aceasta sfera sau care au alunecat spre panta patologica sunt etichetati ca ciudati, excentrici, reci.

Grupul B – tulburari de sorginte psihosoiala care cuprind tulburarile de personalitate antisociala, borderline, histrionica, narcisista. Persoanele care au trasaturi accentuate din aceasta sfera sau care se incadreaza deja in tabloul tulburarii de personalitate sunt etichetati ca dramatici, emotionali.

Grupul C – cuprinde tulburarile de natura nevrotica – tulburarea de personalitate evitanta, dependenta si obsesiv-compulsiva. Persoanele care au trasaturi accentuate din aceasta categorie sau care prezinta deja o patologie sunt vazuti ca anxiosi si tematori.

 

La baza tulburarilor de personalitate stau experientele de viata, incepand din copilaria timpurie, dar si convingerile disfunctionale care constituie orientarea si modul de raportare a oamenilor realitate.

Existenta unor trasaturi predispozante la copil care indica probabilitatea dezvoltarii unei tulburari de personalitate la adultul tanar, se numete tulburare de comportament. De la varsta de 18 ani se poate discuta despre existena unei tulburari de personalitae.

Identificarea prezentei unor trasaturi de personalitate accentuate si implicarea intr-un demers psihoterapeutic pot conduce la dezvoltarea abilitatii de a intelege, gestiona si schimba scheme cognitive si convingeri personale pentru mentienerea in echilibru si normalitate.

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrative

0728.967.011

 

Resurse

  1. Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, ed. Calipso, Bucuresti, 2016
  2. Ionescu, Tulburari de personalitate, Bucuresti,1997
  3. T. Beck, A. Freeman, D. Davis, Terapia cognitiva a tulburarilor de personalitate, ed. ASCRED, Cluj, 2011

 

O scurta introducere pentru cititorii mai putin „initiati” in vantoarea de pokemoni

Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters si in traducere libera inseamna „monștri de buzunar”. 

Pokemon Go este un nou joc ce poate fi instalat pe telefonul mobil si foloseste sistemul de GPS al telefonului pentru localizarea pokemonilor.

Ce este diferit la Pokemon Go de alte jocuri? Pokemon Go te scoate din casa!

Fata de alte jocuri care obligau jucatorul sa ramana  intr-un loc fix, Pokemon Go il „forteaza” pe jucator sa iasa din casa si sa „vaneze”… pokemoni.

Jucatorul isi creaza chiar de la inceput, un avatar – identitatea virtuala sub care va juca – si porneste lupta impotriva pokemonilor. Pe parcursul jocului in functie de numarul de pokemoni vanati, jucatorul trece la un nivel superior.

Marlynn Wei psihiatru instruit la Harvard si Yale vorbeste despre plusurile si minusurile aduse utilizatorului acestei aplicatii – Pokemon Go.

Posibile plusuri Pokemon Go

  • Interfata este prietenoasa si interactiva (primul pas in atragerea jucatorilor)
  • Utilizeaza sistemul GPS al telefonului pentru localizarea pokemonilor
  • Jucatorul este „obligat” sa iasa din casa si sa parcurga diferite distante pentru a localiza personajele animate si, asa cum stim cu totii, miscarea este benefica pentru sanatate activand sistemul muscular, osos, circulator, prin miscare se elibereaza serotonina (un neurotransmitator „responsabil” de dispozitia noastra)
  • Da jucatorului posibilitatea de a relationa cu alti jucatori aflati in cautarea pokemonilor, incurajandu-l astfel sa socializeze si sa depaseasca timiditatea, anxietatea sociala
  • Ofera persoanelor cu stari depresive un scop pentru a se ridica din pat si a iesii din casa (conform unor declaratii ale jucatorilor publicate pe unele retele de socializare)
  • Stimuleaza imaginatia si creativitatea in „vanarea” pokemonilor, a planificarii unei strategii de „anihilare” a pokemonilor.

Posibile minusuri Pokemon Go

    • Jucatorul ramane dependent de telefon, desi se afla in afara cladirii
    • Este oarecum „dresat” sa caute figurinele animate creandu-se astfel un compoatament adictiv, dependent
    • Distrage atentia de la ceea ce se intampla in jur putandu-se intampla accidente (rutiere si nu numai)
    • Ne arata cat de usor poate fi manipulata mintea umana si distrasa de la realitate
    • Inca de la configurarea avatarului, jucatorul se infatiseaza in mediul virtual asa cum doreste sa fie vazut, perceput de ceilalti – crearea unei identitati paralele in virtual poate denota fuga de realitate
    • Poate fi un refugiu in virutal din viata reala – in virtual persoana se simte curajoasa, dar este activat si potentialul de agresivitate latenta pentru ca el „vaneaza”, potential care se poate activa si in viata reala daca jucatorul nu mai poate disocia realul de imaginar, nu mai vede consecintele fapelor sale
    • Stresul care apare la jucator prin implicarea in joc – eliberarea de adrenalina, accelerarea batailor inimii, cresterea tensiunii arteriale, hipo sau hiperventilare, toate acestea putand conduce la aparitia unor accidente vasculare cerebrale, crize cardiace.
    • Jucatorul poate neglija nevoile fiziologice – alimentatie („uita” sa manance), hidratare, somn (jucatorul nu poate dormi din cauza adrenalinei si nerabdarii de a evolua la urmatorul nivel), igiena (neglijarea acestui aspect care poate parea „pierdere de timp”, timp pe care il poate utiliza in vanarea de pokemoni
    • Pot aparea dificultati in a face diferenta intre viata reala si cea virtuala
    • Daca la beneficii am mentionat conform declaratiilor de pe retelele de socializare si declaratiilor medicului psihiatru Marlynn Wei ca jocul poate ameliora anxietatea sociala si starile depresive, acest lucru ar putea fi valabil la inceput, dar treptat, exista riscul ca jucatorul sa se refugieze in mediul virtual, sa refuze viata „in vivo” (in real) pentru ca in virtual totul este mai usor si sunt sarcini simple de indeplinit, este lipsit de responsabilitati
    • „Nevoia” de a juca, de a castiga, de a trai asa cum jucatorul nu poate in viata reala, de a trece la niveluri superioare, de a fi recunoscut in mediul jucatorilor poate duce la nasterea dependentei – crearea unei detrese (ruperi / disfunctionalitati) in viata persoanei atat pe plan personal (neglijarea nevoilor fiziologice, nervozitate, oboseala), scolar si profesional (oboseala, absenteism, abandon scolar), social (izolarea fata de cei care nu sunt fani si jucatori), refugierea in virtual. De altfel, chiar dezvoltatorii acestui produs, Pokemon Go, atentioneaza persoanele care descarca jocul ca sunt responsabile pentru eventuale neplaceri produse.

 

Aspecte economice

Cresterea vanzarilor de:

  • telefoane din ce in ce mai performante
  • baterii pentru telefoane si incarcatoare mobile

Si pentru ca oamenii sunt inventivi, se pare ca pe o retea de vanzari online au aparut chiar anunturi in care persoane detinatoar de automobile stau la dispozitia jucatorilor de Pokemon Go contra cost, desigur!

Un aspect important este si „aparitia” pokemonilor in zonele unor cafenele – deci, iata si metoda noua de marketing!

In loc de concluzii

Pe termen mediu si lung exista riscul ca unele functii cognitive sa fie afectate – atentie, memorie, orientare temporo-spatiala, comunicare, pot aparea iluzii (deformarea realitatii) sau chiar halucinoze care se pot transforma in halucinatii auditive si vizuale (perceptia unui obiect stimul corespunzator normal)  – persoana poate sa „auda” diferite sunete din joc sau sa vada diversi pokemoni.

Chiar in cazul persoanelor cu anxietate sociala si stari depresive care initial poti fi activate si stimulate intr-un mod pozitiv, jocul indelungat poate duce la insomnie, stari de oboseala datorate insomniei alimentate de dorinta de a juca si evolua tot mai mult in virtual (nevoia de atentie si recunoastre), somatizari datorate neglijarii nevoilor fiziologice.

In cazul copiilor si adolescentilor amintesc recomandarea Asociatiei Americane de Pediatrie de a nu se depasi durata de 2 ore de expunere a acestora la o sursa de lumina rece – tip monitor, televizor, tableta, ecranul telefonului.

Fuga de realitate nu este o solutie. Doresti ca felul in care esti sa fie mai aproape de Eul dorit? Fa ceva pentru tine acum, aici, in realitate. Nu te lasa manipulat, distras, traind viata altora, fie ele si personaje virtuale „inofensive”.

Nevoile celor care aloca tot mai mult timp jocurilor virtuale pot fi: nevoia de atentie, de realizare, de validare. De asemenea, in spatele acestui tip de comportament poate fi o structura de personalitate de tip dependent, o persoana timida, o persoana aflata intr-un moment vulnerabil, intr-o criza psihologica si care se refugiaza in aceasta lume virtuala, si nu in ultimul rand, un slab control al impulsului, o slaba capacitate de autocontrol.

Atat timp cat totul – inclusiv jocul in mediul virtual – se intampla cu responsabilitate si nu devine un viciu care sa ne traiasca el pe noi, putem sa ne folosim de beneficiile oferite, sa ne relaxam si sa evitam neplacerile si refugiul in mediul virtual.

Jocurile virtuale de distrag de la viata reala, care este printre oameni reali pe care ii putem atinge si simtii. Viata reala este despre a trai aici si acum, construindu-ne drumuri catre atingerea visurilor, traind emotii reale si nu de tip surogat.

Aveti grija de voi, de sanatatea psihica si fizica!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

0728.967.011

Articolul poate fi preluat cu mentionarea sursei si a adresei web – www.iuliapasarin.ro

Resurse:

http://playtech.ro

www.psychologytoday.com

 

Teama normala, implica reactii psihofiziologice de adaptare la o situatie in care exista un pericol real sau o situatie tensionata reala si are rolul de a ne mobiliza energiile, de a ne ascutii gandirea, atentia, de a ne activa reflexele pentru a actiona repede si bine si mai ales, asa cum am mai spus si subliniez, adaptativ. Atunci cand nu exista un pericol real si ne temem aproape permanent, “presimtind” ca ceva rau se va intampla in orice moment, cand devenim disfunctionali din cauza acestor frici, cand ne este afectata viata familiala, sociala, profesionala, atunci este vorba despre acutizarea acestei probleme pe care nu o mai putem tine sub control si dorim sa invatam sa ne gestionam gandurile, trairile, temerile, sa ne recapatam viata de dinaintea aparitiei si acutizarii acestor stari, frici, este nevoie sa apelam la ajutorul psihoterapiei (psihoterapie = “ingrijirea sufletului prin cuvinte”) .

Anxietatea poate aparea in urma unei experiente de viata, dar ea este „hranita” si intretinuta de ganduri si convingeri irationale.

Anxietatea este o stare caracterizată de gânduri şi senzaţii neplăcute, de manifestări fizilogice care crează disconfort – palpitaţii, transpiraţii, tremor, senzaţia de ireal, ameţeli.

 Anxietatea este un răspuns la o situaţie sau stimul perceput ca ameninţător sau periculos.

Au fost identificate 3 elemente de bază ale anxietăţii:

  • perceprea unui pericol iminent
  • atitudine de aşteptare în faţa acestui pericol
  • un sentiment de dezorganizare legat de conştiinţa unei neputinţe totale în faţa acestui pericol

ANXIETATE ŞI FRICĂ

Deseori cei doi termeni sunt confundaţi şi utilizaţi cu acelaşi înţeles. Frica este o emoţie normală, utilă şi protectoare care face ca atunci când sesizăm un pericol real corpul să îşi mobilizeze resursele şi să fim mai prudenţi. Frica fiind un mecanism bazal de supravieţuire care ne perimite să ne mobilizăm pentru a face faţă unui pericol real, se manifestă printr-o stare de hiperexcitaţie la nivel psihic, iar la nivel comportamental se trece la reacţii de genul luptă sau fugi.

Manifestările fricii la nivelul celor trei sisteme:

  • Manifestările fiziologice: accelerarea ritmului cardiac (poate fi resimţită sub forma palpitaţiilor), redirecţionarea sângelui dinspre organele interne către muschi (care provoaca uscarea gurii, greaţă şi disconfort abdobimal), dificultăţi în respiraţie sau chiar senzaţia de sufocare urmate de hiperventilaţie, amorţeala membrelor inferioare, furnicături, ameţeală, senzaţia de depersonalizare (ca şi când corpul nu ar fi al tău)
  • Manifestările comportamentale, şi aici ne referim la fugă, evitarea situaţiilor generatoare de frica sau fobie, dar şi ale comportamente cu rol protective
  • Manifestările cognitive: gânduri disfuncţionale, predicţii catastrofale care declanşează şi amplifică fricaSpre deosebire de frică pe care cercetătorii – psihologi, neurologi, etologi – au definit-o ca pe o emoţie declanşată de o ameninţare specifică şi reală, anxietatea se maifestă în afara unui pericol real. Aceasa este şi principala diferenţă dintare cele două emoţii.În trăirea anxioasă teama este anticipativă, apar gânduri referitoare la lucruri negative care se pot întâmpla. Îngrijorarea poate ajunge să fie prezentă în gânduri şi comportament în marea majoritate a zilei, să perturbe buna funcţioanre a persoanei. 

Gândul că ceva rău se poate întâmpla în orice moment, că „pericolul pluteşte în aer”, exprimarea îngrijorărilor prin cuvinte, comportament, manifetări fizilogice – lucruri care întreţin starea de frică iraţională şi care duc la mobilizarea corpului pentru confruntarea cu un pericol – adrenalina se varsă în sânge, apare hiperventilaţia, creşte pulsul, bătăile inimii devin alerte – corpul este pregătit pentru situaţia luptă sau fugi. Uneori, apare „îngheţarea” sau „paralizia de frică”, moment în care persoana se blochează, devine „stana de piatră”.

In creionarea tulburarii anxioase din punct de vedere psihologic, intalnim:

  • Factori predispozanti – experiente timpurii ale copilariei care raman “in asteptare”, silentioase pana cand sunt activate de factori precipitanti.
  • Factorii precipitanti sunt evenimente de viata care activeaza “memoria” senzoriala si cognitiva a experientelor trecute si provoaca tulburarea anxioasa.
  • Factori de mentienere:
    • atitudinile contradictorii, exagerate pe care persoana le are fata de propriile ingrijorari. De exemplu, persoana intelege ca anxiearea, manfiestarile din planurile cognitiv, fiziologic, emotional ii dauneaza, dar pe de ata parte se simte vinovata sa renunte la aceste temeri.
    • comportamentele de evitare incercand sa diminueze disconfotul simtit.
    • comportamente de asigurare excesiva.

Psihoterapia tulburărilor anxioase cuprinde 5 etape:

1. Evaluarea

2. Stabilirea planului de intervenţie

3. Intervenţia propriu-zisă

In cadrul intervenţiei clientul învaţă să identifice care sunt factorii declanşatori / anxiogeni, identificarea manfiestarilor psihosomatice, cognitive, comportamentale, emotionale, îşi însuşeşte tehnici de relaxare, de gestionare a gândurilor, emoţiilor, comportamentelor, învaţă să recadreze anumite situaţii, să managerieze recăderile şi să înţeleagă că ele sunt normale.

4. Finalul psihoterapiei

5. Şedinţele de follow-up

Planul de interventie este personalizat problemelor si tipologiei clientului.

Un aspect important este faptul ca tulburarile anxioase sunt de mai multe feluri:

  • anxietatea sau fobia specifica
  • anxietatea sociala (fobia sociala)
  • tulburarea de panica  si atacul de panica
  • agorafobia
  • tulburarea de anxietate generalizata
  • tulburarea anxioasa de separare
  • mutismul selectiv

Fiecare dintre aceste faţete ale tulbuarilor de anxietate vor fi dazbatute separat.

Nu lăsa anxietatea să te împiedice să îţi trăieşti viaţa, să îţi limiteze spaţiu de acţiune, zona de confort. Acţinând la începutul apariţiei primelor simptome vei fi mai conştient şi mai motivat pentru schimbare, te vei implica mai activ în demersul terapeutic.

Accepare anxietăţii luni sau ani, „convieţuirea” cu aceasa, va face ca si teama de schimbare sa fie mai puternică, iar gândurile că „nu vei mai fi ca înainte” vor fi din ce în ce mai frecvente.

Alegerile ne schimbă viaţa – în bine sau în rău. Iar inacţiunea este si ea o alegere.

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Doresti o programare? O poti face la numarul de telefon 0728.967.011

 

Resurse: R. Leahy, S. Holland, S. Boncu, D. Nastase; DSM 5

Un cuplu tânăr s-a mutat într-o noua locuinta. În dimineaţa următoare, în timp ce ei serveau micul dejun, femeia privea pe fereastră la vecina lor care a ieţit afară pentru a intinde rufele.

„Rufele ei nu sunt foarte curate”, spuse tanara. „Ea nu ştie să le spele corect. Probabil are nevoie de un detergent mai bun.”

Soţul ei s-a uitat să vadă şi el, dar nu a spus nimic. De fiecare dată când vecina lor ieşea afară să indinda rufele, tanara femeia avea aceleaşi comentarii. O lună mai târziu, femeia a fost surprinsă ca privind pe fereastră să vadă cât de curate erau rufele vecinei. Atunci, i-a spus soţului ei:”Priveşte, vecina a învăţat cum să spele corect rufele! Mă intreb cine a învăţat-o asta!”

Soţul ei a privit-o şi i-a răspuns:”M-am trezit mai devreme dimineaţă şi am spălat geamurile noastre.”

Se intampla ca si in viata noastra „geamurile” sau „lentilele” prin care privim lumea sa nu fie prea curate. Tocmai de aceea identificarea si rezolvarea problemelor personale reprezinta o prioritate, altfel, riscam sa ii vedem pe ceilalti „patati” de propriile probleme. Astfel, riscam sa ii tratam incorect pe cei din jur si sa ne vitregim pe noi de o cunoastere de sine corecta, de autetnicitate si de o vindecare emotionala si spirituala.

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

Programari: 0728.967.011

Resurse: http://www.turnbacktogod.com/category/stories/

 

De cele mai multe ori, atunci cand vorbim cu noi insine (dialogul interior), ne straduim sa gasim raspunsuri  bune, corecte la intrebarile pe care ni le punem, dar la felul in care punem intrebarile nu acordam o importanta mai mare. Felul in care punem intrebarile ne poate ghida in gasirea unor raspunsuri-solutii, in stimularea introspectiei si a sinceritatii fata de propria persoana.

De exemplu, de cele mai multe ori ne „vin” intrebari de genul „Unde am gresit? Cum de am facut greseala asta?” ramanand astfel ancorati in trecut sau chiar autoblamandu-ne indirect. Schimband modul in care ne punem intrebari  de genul „Cum am ajuns in acesta situatie? Ce am invatat din ceea ce mi s-a intamplat? In conditiile date am facut tot ce era mai bine? Ce as face acum intr-o situatie similara? Ce am invatat despre mine din aceasta experienta?”, atunci vom fi mai aproape de gasirea unor raspunsuri-solutii.

Un alt exemplu este intrebarea pe care ne-o punem frecvent „De ce mi s-a intamplat mie?” sau „De ce mi se intampla numai mie?”. O astfel de intrebare poate fi de autovictimizare, ne da senzatia ca „ni se intampla” ca si cand nu am fi actori activi in viata noastra si am fi la voia sortii, a intamplarii, la mila celorlalti, NEASUMARE!

In psihoterapie acest subiect (de neasumare si de a-i responsabiliza pe ceilalti pentru ceea ce ni se intampla) este unul complex, dar ne vom opri la schimbarea modului de a ne pune interebarea. De exemplu, ca alternative la intrebarea „De ce mi se intampla numai mie?” putem avea:  „Ce din mine (ganduri, cuvinte, comportament) atrage anumite comportamente din partea celorlalti sau atragerea unor situatii? Cat de des mi se inampla sa imi pun aceata intrebare: de ce mi se intampla mie? Ce pot schimba la mine (nu la ceilalti)?”

Psihoterapia  se adreseaza persoanelor care au nevoie de ajutor, care au ajuns intr-un punct in care nu se pot ajua singuri la un anumit moment din viata lor, care sunt pe cale sa devina disfunctionali pe plan personal, profesional, social si atunci, intrebarile sunt puse intr-un mod de autoacuzare sau de autovictimizare, ori de neasumare. Dezvoltarea personala se adreseaza persoanelor care doresc o ghidare in optimizarea unor abilitati – organizare, comunicare, relationare, rezolvarea de conflicte, adaptarea la o noua pozitie organizationala (trecerea de la o functie de executie la una de conducere). Ambele, psihoterapia si dezvoltarea personala au ca factor comun autocunoasterea prin introspectia. Autocunoasterea ne este foarte utila printre  altele si in a ne optimiza felul in care punem intarebari, in felul in care ne comportam cu ceilalti, pentru ca uneori, o persoana reactioneaza la un stimul care functioneaza ca „buton de activare” care deschizandu-se duce la reactii in lant si la proiectii fata diferite persoane, situatii.

Cunoasterea propriei persoane, asumarea trecutului si a alegerilor facute, dezvoltarea capacitatii de a intrerupe reactiile in lant ne sunt foarte utile in relationarea cu sine si cu ceilalti, la cat mai putine proiectii (a „arunca” in ceilalti comportamente si ganduri care ne apartin) cu potentiale urmari negative.

Asadar, inaintea raspunsului se afla intrebarea! Sa fim atenti cum punem (si ne punem) aceasta intrebare!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin, psiholog clincian si psihoterapeut integrativ

Contact: 0728.967.011

 

PsyEssential – Cabinet de Psihologie acreditat de Colegiul Psihologilor

Infiintat in 2010 si investit cu multe visuri si sperante, cabinetul PsyEssential se afla intr-o zona usor accesibila in langa Foisorul de Foc, la 5 minute de statia de troleibuz 69.

In cadrul cabinetului de psihologie PsyEssential va sunt oferite servicii profesionale de psihologie clinica (evaluari psihologice, rapoarte de evaluare psihologica pentru medic, CNAS, Comisia de Incadrare in Grad de Handicap), de psihoterapie – suport pentru ingelegerea trairilor si comportamentelor personale, pentru identificarea factorilor predispozanti, declansatori si de mentinere a diferitelor stari emotionale –  tulburari care tin de procesele afective (depresie), tulburari de anxietate, inclusiv gestinoarea atacului de panica, stres posttraumatic, insomnie, tulburari ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie) si de dezvoltare personala (imbunatatirea abilitatilor de comunicare, de depasire a timiditatii, de gestionare si organizare a timpului), realizarea  profilului personalitate.

Cadrul profesional, respectul si confiedentialitatea sunt printre cele mai impotante aspecte pe care le veti gasi aici.

Starea de bine si confortul emotional al clientilor cabinetului conteaza !

Va invit sa pasiti in cabinet si sa exploram impreuna lumea gandurilor, emotiilor, sa privim in trecut, sa traim in prezent si sa ne pregatim pentru viitor.

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ specialist acreditat de Colegiul Psihologilor, membru al Institutului Roman de Psihoterapie Integrativa si al Federatiei Romane de Psihoterapie

Programari: 0728.967.011

Complianța la tratament repezintă acordul, aderarea pacientului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării de sănătate – tratament medicamentos și nemedicamentos (fizioterapie, consiliere psihologică, regim de viață)

Conformarea comportamentală a pacientului la tratamentul prescris de medic este un factor important in succesul terapeutic.

Non-complianța pacientului la tratament poate avea urmatoarele cauze:

  • negarea problemelor de sănătate, a bolii,
  • costul tratamentului,
  • teama de mijloacele invazive de tratament – ace, durere,
  • teama de efecte secundare,
  • dificultatea administrării medicamentelor – injectabil sau administrarea pilulei în timpul nopții – sunt cauze care pot crea un disconfort psihic și fizic accentuat,
  • neîncrederea ăn tratament,
  • experiențe anterioare în care rezultatele tratamentului au fost sub nivelul așteptării pacientului.

Consilierea psihologică vine în sprijinul pacientului in primul rand prin comunicare, prin schimbarea convingerilor iraționale, oferă pacientului posibilitatea de a observa „problema” din mai multe unghiuri.

Pe lângă complianța la tratament vorbim și despre complianta la un nou stil de viață, mai sănătos – comportament alimentar, mod de gândire, controlul gândurilor și emoțiilor, autosugestie și dialog interior, petrecerea timpului liber.

Cine sunt persoanele care au nevoie de consiliere în vederea creșterii compliantei la tratament, a suportului psihologic, emotional? Fiecare persoană care are dificultăți în acceptarea unui diagnostic, a tratamentului prescris de medic.

La consiliere psihologică în vederea creșterii complianței la tratament si a suportului psihologi, emoțional pot apela persoanele diagnosticate cu:

  • diabet zaharat și boli de nutriție,
  • demența în stadiu de debut,
  • boli neoplazice / oncologice,
  • boli ale sistemului osos – de exemplu poliartrite, spondilite.

Un alt moment important este intervenția chirugicală, iar aici vorbim inlusiv despre persoanele care urmează să primească un transplant de organ.

Pregătirea emoțională a pacientului și suportul psihologic pre și post operator au o importanță deosebită în evoluția sa.

Consilierea psihologica si de suport emotional se adreseaza atat pacientilor, cat si membrilor familiei.

Dacă vă aflați în oricare dintre situațiile menționate sau într-o situație similară sau aveți o persoană apropiată în oricare dintre aceste situații, vă invit în cabinetul de psihologie pentru consiliere psihologică specializată privind creșterea complianței la tratament, dar și suportul emoțional pre și post-operator.

Cu drag,

Iulia Păsărin – psiholog clinician și psihoterapeut integrativ

Programari: 0728.967.011

 

Criza psihologica este descrisă ca o schimbare rapidă a stării funcţionale a individului, de cele mai multe ori survenită într-o situaţie contextuală neobişnuită pentru persoana care o trăieşte şi care se manifesta în plan emoţional sau comportamental. Reacţia subiectivă, emoţională, la evenimentul declanşator compromite stabilitatea şi abilitatea individului de coping şi de funcţionare”. Crizele repezintă puncte de cotitură în viaţa unui om. După o situaţie de criză omul nu mai poate rămâne la fel.

In starea de criza psihica se ajunge ca urmare a unui cumul de factori, ea poate fi efectul unui lant de evenimente. Imaginea de sine negativă, stima de sine scazută (tin sa mentionez ca stima de sine este un concept complex care implica o multitudine de factori; stima de sine nu „se crseste” pur si simplu, ci transformam anumite aspecte cognitive – scheme congitive -, pozitivam imaginea de sine intr-un mod realist, gasim plusurile, abia apoi ca urmare a lucrului cu acesti factori creste si stima de sine; „cresterea stimei de sine” este o reactie in lant, umarea a aducerii in prim plan a mai multi factori), lipsa suportului familial poate duce la alunecarea în capacana depresiei şi a crizei psihice.

Psihiatrul Radu Vraşti ne spune că într-o situaţie de criză individul parcurge mai multe etape, astfel:

  1. etapa de impact – momentul în care apare un eveniment traumatic (un eveniment pe care persoana l-a trait in mod traumatic) ce surprinde individul şi acesta raspunde automat cu propria rutina de rezolvare a problemelor;
  2. etapa de recul, individul constată că nu poate depăşi problema prin mijloacele şi strategiile pe care le are, iar tensiunea emoţională creşte proporţional cu eşecul perceput de individ;
  3. etapa post-traumatică, pe fondul creării anxietăţii şi destructurării emoţionale, individul caută să mobilizeze toate resursele disponibile şi să rezolve problema chiar şi într-un mod impropriu;
  4. etapa de criză activă în care individul constată că este depăşit, problemele rămân nerezolvate, iar tensiunea şi anxietatea devin de nesuportat şi apar tulburările de funcţionare psiho-socială.

Din studiile făcute se evidenţiază faptul că omul nu poate rămâne într-o stare de criză permanentă şi că aceasta este limitată în timp, de la câteva zile la câteva săptămâni. Nerezolvarea acestei stari de criza psihica poate destructura persoana semnificativ conducand la aparitia si cronicizarea depresiei, tulburari anxioase – atacuri de panica, anxietate generalizata, fobii -, detresa semnificativa in viata persoanei cu disfontionalitate, simptome cognitive – hipoprosexie (scaderea capacitatii de concentrare a atentiei), hipomnezie (scaderea capacitatii de memeorare si mai ales afectarea memoriei de fixare), comunicare.

Nu lasati lucrurile „sa treaca”! Fiti activi in viata dumneavoastra!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Programari: 0728.967.011

 

 

Psihoterapia nu este despre a-ti uita trecutul, ci despre a resemnifica, a identifica invataminte, a invata sa vedem consecintele deciziilor noaste. Psihoterapia este despre tranformare, despre metamorfozare, pentru ca asemeni fluturelui care are nevoie sa de timp sa iasa din cristalida si sa lase usor aripile sa ii fie hranite din interior pentru a se intinde si a putea sa zboare, tot astfel avem nevoie sa ne cunoastem, sa devenim puternici din interior, gasindu-ne resursele interioare, schimbandu-ne modul de gandire, unori, chiar convingerile.

Vrei sa traiesti aceste sentimente unice? Te invit in cabinet!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psihoterapeut integrative

Pentru detalii va invit pe vizitati http://iuliapasarin.ro/?page_id=923

Rolul tatalui:

  • de a construi structura familiei si de a o intretine, de a asigura siguranta si stabilitate, organizare
  • tata este modelul masculin de urmat, eroul fiului
  • pentru fiu – tatal este modelul de sot si tata de urmat
  • tata este figura masculina, modelul dupa care fata isi creioneaza profilul viitorului partener
  • pentru fiica – comportamentul tatalui in familie, fata de mama reprezinta tiparul de urmat, de „asteptat” de la viitorul partener.

Rolul mamei:

  • de a mentine unita familia, de a da viata familiei, structurii familiale
  • mama ingrijeste, iubeste, accepta, empatizeaza, mediaza
  • mama este modelul feminin de urmat pentru fiica
  • mama este figura feminina, modelul dupa care fiul isi va alege partenera
  • pentru fiica – este un model de urmat incepand de la feminitate, autoingrijire, apsect profesional
  • pentru fiu – mama este modelul de sotie / partenera pe care o va cauta, modelul de comportament pe care il va astepta de la acesta

Sa fim constienti de ROLURILE avute in viata copiilor nostri!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut

0728.967.011

 

 

Membrii familiilor persoanelor care au fost diagnosticate cu dementa sunt pacientii din umbra, invizibili. Atunci cand pacientul se afla intr-un stadiu inaintat al bolii sau / si cand exista si tulburari non-cognitive (de comportament –agitatie, depresie, agresivitate) la care se adauga si scaderea gradului de autonomie persoanela din familie care ingrijesc pacientul in cea mai mare parate a timpului, tind sa manifeste tulburari de tip burnout (epuizare psihica datorata stersului de la locul de munca), dar in acest caz vorbim de sindromul burden – in traducere „povara” (epuizarea psihica, emotionala a membrului de familie care ingrijeste bolnavul si care se vede „constrans” sa nu poata „demisiona” de la acesta sarcina).

Persoanele apropiate – copiii pacientului de cel emai multe ori – trec si ei prin faze de negare, furie, depresie, negociere, acceptare. La toate aceste faze se adauga teama de a nu mosteni  aceasta boala, fie ca vorbim despre dementa de tip Alzheimer, vasculara sau mixta (acestea fiind cele mai intalnite tipuri de dementa).

Socul de a-ti vedea parintele sau bunicul, ori alt membru din familie cu insemnatate emotionala pentru tine intr-un stadiu de degradare accentuat este uneori greu de gestionat. Asfel, diagnosticarea unui membru de familie apropiat cu o astfel de afectiune poate declansa copiilor, sotiei / sotului, nepotilor o stare de tristete mergand pana la depresie sau panica, anxietate, o criza psihica – incapacitatea persoanei de a gasi resursele interne necesare (putera interioara) gestionarii situatiei.

Consilierea psihologica va poate ajuta sa descarcati gandurile, temerile, emotiile, sa reevaluati si recadarati situatia, sa acceptati prezentul, sa va pregatiti pentru viitor si mai ales sa va pastrati echilibrul psihic si emotional.

Recunoasterea primelor simptome si diagnosticarea corecta care implica consult psihiatric, computer tomograf cerebral, evaluare neuropsihologica facuta de un psihiolog clinician, poate face ca prin administrarea unui tratament adecvat sa incetineasca evolutia bolii.

Daca ati observat ca la o persoana draga au aparut tulburari de concentrare a atentiei, de orietnare in timp si spatiu – nu mai stie data, se simte dezorientata in locuri cunoscute – , isi aminteste mai greu cuvintele, atunci ar fi util consultul unui specialist.

Diagnosticarea din timp poate aduce pacientului prelungirea perioadei de pastrare a autonomiei, a calitatii vietii, a demnitatii, iar dumneavoastra timp pentru a va bucura de momente impreuna, de adaptare si de inteagrare a noii situatii.

Doriti o programare? O puteti face la numarul de telefon 0728.967.011.  Evaluarea include eliberarea Raportului de evaluare psihologica pentru medicul psihiatru si Casa de Asigurari de Sanatate.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut

 

“Se spune ca a fost odata un om de stiinta care a facut urmatorul experiment: a aruncat intr-un recipient cu apa fiarta o broscuta, iar aceata a sarit imediat afara. A repetat experimentul, dar de aceasta data a pus broscuta in recipientul cu apa rece si l-a asezat pe foc. Temperatura ape icrestea progresiv, iar broscuta se adapta si nu dadea semne ca vrea sa iasa din recipient. Temperatura apei crestea tot mai mult, iar cand a ajuns sa fie prea fierbinte broscuta,chiar daca era deranjata, broscuta nu a mai avut energia necesara sa sara din oala pentru ca si-a folosit-o pentru a se a dapta la mediul tot mai agresiv.” (autor anonim)

Cam asa se intampla sa facem si noi uneori. Ne folosim energia sa ne adaptam unui mediu profesional sau familial in care nu prea avem recunoastere, validare, recunostina, apar semne ale depresiei, anxietatii, atacurilor de panica, soamatizari – duereri de cap (conflicte intrapsihice – dezacord intre ceea ce ne dorim si ceea ce “trebuie” sa facem sau primim”), dureri de coloana (care ne poate semnala ca este greu sa ne pastram verticalitatea), dureri in piept (sediul emotiilor), dar si un semnal de alarma ca adrenalina pe care corpul a eliberat-o a inceput sa afecteze inima, oboseala, lipsa “chefului”, evitarea cunoscutilor, retragerea in “carapace”.

Adaptarea poate fi sanogena (sanatoasa) sau patologica (boala poate fi un mod de “adaptare” negativa, somatizarile – imbolnavirea trupului -, retragerea spre interior, absenteismul de la serviciu, scoala – sunt moduri negative de adaptare)

Situatii solicitante intalnim cu totii, daca se intampla pe termen scurt si consideram ca merita efortul, ne putem mobiliza si “programa” sa facem fat. Daca insa perioada de timp se prelungeste si nu gasim iesire, daca mediul devine toxic si lipsit de recompense, atunci este bine sa ne dam un pas inapoi, sa analizam situatia si sa gasim solutii alternative inainte de a ramane fara resurse interioare.

Nu ramane blocat in situatii care te solicita fizic, psihic, emotional si nu iti ofera recompense, valdiare, apreciere. Pune in balanta plusurile si minusurile si fa un pas in afara cercului.

Putem “creste” in ciuda obstacolelor, dar avem nevoie si de puncte de sprijin – unii de mai multe, altii doar de unul. Punerea in balanta a ceea ce pierdem si ce castigam inainte de luarea unei decizii este importanta. Si nu uitat, este important ce catereste mai mult in balanta, nu care argumente sunt mai multe. Daca ne este incalcata o valoare majora pentru noi, de exemplu respectul, care ne afecteaza global increderea in noi, imaginea de sine, functionalitatea, stare de bine si echilibru, atunci este bine sa facem un pas inapoi , sa analizam si sa decidem.

Aceptarea unei situatii tensionate, toxice pentru prea mult timp, ne poate aduce in situatia broscutei – sa nu mai avem puterea de a actiona si de a iesii din spatiul care ne agreseaza – emotional, spiritual (convingeri si valori), fizic.

Ai nevoie de reorienare, repozitionare? Ai nevoie sa constientizezi ce vrei, ce poti, ce meriti? Pot fi ghidul tau insotitor pe acest drum!

Spor in toate si ganduri de bine!

Iulia Pasarin

psiholog, psihoterapeut, consilier

0728.967.011

Te invit sa vizitezi si Consiliere

Augias – în mitologia greacă, rege al Elidei ale cărui grajduri, neîngrijite timp de 30 de ani, au fost curăţate, în urma unei înţelegeri, de Hercule, într-o singură zi, prin abaterea apelor râului Alfeus asupra lor. (sursa: istoriiregasite.wordpress.com)

Tot asa „rezidurile”, suferintele, traumele, din trecut „necuratate”  duc la nasterea unor suferinte, care se pot transforma in tulburari afective, anxioase, de personalitate si care ne schimba modul de gandire, de simtire si de comportament si care pot duce la patologizare.

Felul in care isi are ecou in mintea noastra un cuvant sau un gest al unei persoane semnificative pentru noi (din copilarie sau maturitate), evenimente cu impact puternic asupra noastra, modul in care acestea ne-au modificat comportamentul sau a dus la formarea unui tipar de gandire, simtire, actiune pot reprezenta sadirea semintei neincrederii, rusinii, vinovatiei in sufletul nostru. Neconstientizarea, „necuratarea” acestor „reziduri” pot schimba persoana in mod dramatic.

Psihoterapia are rolul de ne invata sa constientizam, sa selectam si sa ne curatam mintea si sufletul de lucrurile care ne uratesc si ne murdaresc felul de a gandi, simti, reactiona, care ne afectaza sanatatea mintala si emotionala si ne pot face nefericiti si disfunctionali.

Multumesc domnului prof. A. Romila!

Cu dag,

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut integrative

0728.967.011

 

 

Dezvoltarea personala, coachingul individual, psihoterapia includ introspectia (o autoinspectie la nivelul gandurilor, emotiilor, somaticului / psihosmaticului) …

Instrospectia este prima treapta in autocunoastere. De ce prima treapta? Pentru ca doar cunoscandu-ti si constientizandu-ti schemele de gandire, reactiile emotionale, reflectarea inconfortului psihic in plan somatic, comportamentul generat de diferite situatii poti sa reglezi aspectele vulnerabile ale personalitatii tale, sa vezi evolutia si rezultatele procesului de transformare.

 Dezvoltarea personala, coachingul individual, psihoterapia sunt demersuri active in care clientul este ghidat (ajutat in anumite situatii) sa gaseasca cheia catre echilibru, stare de bine, santate psihica si psihosomatica.

Plecand de la fundatie – autocunoastere, ce se afla „cladit” la baza personalitatii noastre (scheme cognitive, experiente de viata, reactii comportamentale, tip de relationare) – putem „repara” reconstrui paliere ale personalitatii noastre – intelegerea fricilor irationale si depasirea lor, intelegerea tiparului de comportament si „recroirea” lui.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

0728.967.011

Servicii    Abonamente servicii – Oferte

 

Schemele cognitive reprezinta modele de gandire si functionare pe baza cunostintelor, experientelor timpurii, experientelor de viata, ateptarilor fiecarei persoane. Schemele cognitive fac parte din cotidian, se activeaza o data cu intamplareile de zi cu zi si apartin nivelului inconstient. Ele functioneaza, se activeaza automat.

„Schemele nu sunt structuri fixe. Sunt configuraţii flexibile care reflectă regularităţile experienţei, oferind umplerea automată a informaţiilor lipsă, efectuând generalizări despre trecut, dar şi modificându-se permanent, adaptându-se pentru a reflecta starea de lucruri prezentă. Schemele sunt stări interpretative flexibile care reflectă amestecul de experienţă trecută şi circumstanţe prezente.“

Atunci cand gandirea, functionarea este una dezadaptativa vorbim despre scheme disfunctionale.

Young a identificat 18 scheme disfuncţionale, pe care le-a grupat în cinci categorii, pornind de la categoriile de nevoi pe care le manifestă un individ în dezvoltare.

Domeniul 1: Separare şi respingere – consta in expectanţa ca nu vor fi satisfacute nevoile de securitate, ingrijire, acceptare, respect. Este compus din 5 scheme :

Schemele din acest domeniu sunt rezultatul unui mediu familial prea detaşat sau al unuia prea imprevizibil şi abuziv. Nevoile de securitate, stabilitate şi empatie nu sunt îndeplinite pentru individul în dezvoltare. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Abandon/instabilitate

2) Neîncredere / abuz – convingerea ca intr-un final tot vom fi inselati, ca ceilalti ne mint, ca ne fac sa suferim in mod intentionat.

3) Privaţiune emoţională – covingerea ca ceilalti nu ne ofera dragostea necesara

4) Deficienţa / rusine – sentimentul ca sntem fara valoare, rai, nedoriţi

5) Izolare sociala / instrainare – senaţia ca suntem izolaţi de restul lumii, ca suntem diferiţi si nu putem face parte dintr-un grup.

Domeniul 2: Slaba autonomie şi performanţe – se refara la propria capacitate de a supravieţui si funcţiona independent. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Dependenţă / incompetenţă

2) Vulnerabilitatea în faţa pericolelor potenţiale

3) Proteţionism / personalitate atrofiata – reflecta nevoia de a avea o relaţie de apropiere si o implicaţie emoţionala exagerata cu una dintre personale apropiate (deseori parinti).

4) Eşecul – autoblamarea, convingerea ca nu este capabil sa faca ceva bine.

Domeniul 3: Limite defectuase – reflecta incapacitatea sau stabilirea cu deficienţa a limtelor interne, a responsabilitatilor fata de altul, a scourilor pe termen lung. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Revendicarea drepturilor personale / dominanţa – convingerea ca sunem superiori altor oameni, revendicam drepturi si privilegii speciale.

2) Lipsa de autocontrol şi autodisciplină (toleranţă scăzută la frustrare)- dificultatea de a fi controlat, disciplinat, insuficient control al impuslurilor. Această schemă este urmare a lipsei de disciplină sau a unui model coerent de urmat în familie.

Domeniul 4: Dependenţa de ceilalţi – focalizarea excesiva pe satisfacerea doriţelor, nevoilor altora in detrimentul satisfacerii propriilor dorinţe si nevoi. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Subjugarea – supunerea excesiva controlului celorlalţi pentru a evita furia, parasirea, alte represalii. Are 2 forme: subjugarea nevoilor si subljugarea emoţiilor.

2) Sacrificiul de sine – concentrarea excesiva asupra satisfacerii voluntare a nevilor zilnice ale celorlalţi pentru a evita sentimentul de a „fi egoist”

3) Indezirabilitate sociala / nevoia de aprobare – cautarea exagerata a aprobarii, recunoasterii, atenţiei celolrlalţi.

Domeniul 5: Hipervigilenţă şi inhibiţie

1) Negativism / pasivitate – accentuarea aspectelor negative ale vieţii (durere, moarte, pierdere, dezamagiri, conflicte, vina) in timp ce evenimentele pozitive sunt minimalizate.

2) Inhibiţie emoţionala / autocontrol exagerat – inhibarea acţiunilor, sentimentelor , comunicarii spontane pentru a evita dezaprobarea celorlalţi.

3) Standarde nerealiste / exigenţa – convingerea ca trebuie sa atingem niste standarde interiorizate foarte inalte de comportament si performanţa cu scopul de a evita critica.

4) Pedepsirea – convingerea ca oamenii ar trebui aspru criticat pentru greselilor. Implica tendinţa de a fi furios, intolerant cu ceilalţi si cu noi insine.

Care sunt schemele tale de gandire? Vino sa afam impreuna cu ajutorul testelor profesionale!

Sedinta evaluare (aplicarea testelor) + sedinta consiliere pe baza rezultatelor – 230 ron.

Durata fiecarei sedinte este de 60 de minute.

Daca in urma rezultatelor obtinute vei dori sa continui demersul terapeutic putem contura impreuna un plan terapeutic personalizat.

Iulia Pasarin

Psiholog clinician, psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor si Federatia Romana de Psihoterapie

Te invit sa faci o programare la numarul 0728.967.011

 

Se spune ca a fost odata un baiat singur la parinti. Baiatul a crescut si a devenit un tanar care urma sa absolve o prestigioasa universitate. Tanarul admira de ceva timp o masina in vitrina unui magazin auto si i-a spus tatalui sau ca si-ar dori sa primeasca acest cadou ca dar de absolvire.

Zilele treceau si data absolvirii se apropia, iar dezamagirea incepuse sa isi faca loc in sufeletul tanarului pentru ca nu vedea ca tatal sa dea vreun semn ca i-ar indeplini dorinta. Cu o seara inaintea festivitatii de absolvire, tatal si-a chemat fiul in birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cat de mandru este de el si cat de mult il iubeste. Apoi i-a intins o cutie frumos impachetata si i-a spuns “Felicitari, fiul meu!” Fiul a deschis cutia, sperand ca va gasi in ea cheile masinii. Insa in cutie se afla o biblie scumpa, imbracata in piele, cu numele lui scris in litere aurite pe coperta. Dezamagirea tanarului s-a tranformat in mânie si intorcandu-se catre tatal sau ii spuse: – Cu banii pe care ii ai, tu imi dai ca dar la absolvire o Biblie?!

Apoi, tânarul a trântit Biblia pe biroul tatalui si a iesit furios din camera, plecand definitiv din casa parinteaca. Anii au trecut. Tânarul de odinioara avea de-acum o afacere prospera si o familie frumoasa. intr-un târziu, si-a dat seama ca vremea nu sta in loc si a hotarât sa-si viziteze tatal, pe care nu-l mai vazuse din ajunul absolvirii facultatii. Chiar inainte de a pleca la drum insa, o telegram il anunta ca tatal lui a decedata si ca intereaga avere ii revine fiind unicul mosternitor. Ajuns din nou in casa parinteasca dupa ani de zile, inima i-a fost coplesita de tristete si regrete. A intrat in biroul tatalui său. La un capat al biroului tatalui său observă că se afla biblia pe care o primise in ajunul absolvirii – in aceeasi pozitie in care o lăsase el inainte de a parasi casa părinteasca. Cu ochii in lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a inceput sa citeasca din ea. La un moment dat, intorcand inca o filă, un plic alb a căzut pe podea. S-a aplecat sa ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani in urma sa primeasca masina mult visata. In plic, un contract de vanzare, datat in ziua absolvirii. Pe contract scria cu litere mari ACHITAT. Masina il astepta in garaj inca din ziua absolvirii. (autor anonim)

Uneori asteptarile, nerabdarea, aparentele (chiar si cand este vorba despre un „ambalaj”)  ne fac sa avem comportamente pe care mai tarziu le regratam.

Poate putin mai multa rabdare, intelegere, aprecire pentru cei din jur ne-ar ajuta sa facem mai putin gesturi necugetate si sa ne bucuram de prezenta persoanelor iubite pana nu este prea tarziu.

O zi cu ganduri bune, rabdare si intelepciune!

Cu drag,

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut

 

Copilul înconjurat cu dragoste necondiţionată, cu o disciplină pozitivă, căruia i s-a acordat spaţiu şi timp pentru a explora, a cunoaşte lumea înconjuratoare şi pe sine, căruia nu i s-a luat dreptul de “a greşi” va da dovadă de încredere în sine, va dezvolta un tip de ataşament sigur, iar în jurul vârstei de 2 ani va face primul pas spre independenţă.

Acest prim pas este însoţit de un comportament de tipul “eu pot”, „eu ştiu”, „fac eu”, „lasă-mă, pot eu”. În această etapă copilul tinde să decidă singur cu ce se îmbracă, începe să îşi aleagă desenul preferat, povestea preferată, vrea să mănânce singur, să se îmbrace, să se încalţe, să coloreze, sa facă diferite activităţi pe care deşi le-a văzut o singură dată vrea sa le imite, să le facă singur, fără ajutor, iar adultul este îndepărtat. Cu puţin tact, răbdare şi noroc îl putem convinge spunându-i „hai să mai fac eu o dată şi apoi faci tu singur”. Cu această frază sau ceva asemănător şi cu un comportament calm și jucăuş există şanse să avem sorţi de izbândă … sau poate nu:)

Deşi este o perioadă solicitantă pentru părinţi, în special pentru mama și/sau pentru persoana care are grijă de copil este important să încurajăm copilul, să nu râdem de el, să nu îl privăm de dreptul de a explora, de a învăţa, să nu fim agresivi verbal sau fizic (uneori este suficient să îl împingem uşor sau să îl scuturăm puţin şi copilul să se simtă descurajat). Această perioadă poate fi cu atât mai solicitantă şi mai puţin plăcută pentru mama și/sau persoana care are grijă de copil, cu cât aceasta îşi dă seama că al ei copil nu mai este la fel de dependent de ea şi mama sau persoana care îngrijeste copilul poate trăi un sentiment de abandon, de trădare emoţională. Cu toate acestea, cele mai multe mame și/sau persoane care îngrijesc copilul se adaptează într-un mod adecvat şi sănatos acestui comportament normal al copilului, pun pe primul plan nevoile copilului şi îl încurajează să exploreze, să creeze, să construiască.

În această primă importantă perioada de trăire a autonomiei apare și binecunoscutul răspuns „nu” foarte utilizat al copilului pentru aproape orice „nu mănânc”, „nu vreau să dorm”.

Dar şi de cealaltă parte întâlnim greutatea părinţilor sau a celor care au grijă de copil să îi refuze ceva copilului. Ţine de abilitatea şi maturitatea părinților sau a celor care îngrijesc copilul să îl refuze pe acesta atunci când vrea să se uite la desene în timp ce mănâncă sau dorește cea de-a doua prăjitura la desert. Este important să stabilim limite şi reguli şi să îi explicăm copilului de ce nu suntem de acord cu un anumit comportament social, alimentar.

La polul opus copiilor care fac pași spre independență se află copiii al căror elan spre această nouă stare este tăiat încă de la început fiind pedepsit atunci când are o iniţiativă sau repetându-i-se constant „tu nu poți pentru că eşti mic, lasă că iţi fac eu” sau „Vezi că nu poţi? Data viitoare lasă-mă pe mine”. Şi încet, încet copilul îşi pierde dorinţa de a încerca şi se complace în această situaţie.

Este important să fim consecvenţi în regulile impuse copilului atât timp cât ele nu sunt absurde, rigide şi nu întreţin un comportament dependent al copilului faţă de adult din nevoia celui din urmă de a se simţi util. Este la fel de important ca pe masură ce copilul creşte să fim flexibili şi să negociem anumite reguli (cum ar fi ora de culcare, ce hăinuţe vrea să poarte a doua zi). Până la urmă acum începe să își exprime dorințele și nevoile și este important pentru etapele viitoare să îl încurajăm să facă asta.

Dacă, de exemplu, copilul dorește să se îmbrace cu o rochiță asemănătoare unui personaj dintr-un desen animat (cum am întâlnit în cazul câtorva micuţe şi cochete cliente în cabinet), dar ţinuta se dovedeşte a fi nepotrivită pentru temperatura de afară (rochița subțire, cu mâneca scurtă, dar în anotimpul de iarnă), putem să deschidem fereastra și să îi arătăm copilului că este frig (lucru ce va fi simțit și de către acesta) și atunci șansele de a pune o hăinuță mai groasă înainte de a ieşi din casă cresc considerabil. Desigur, copilul va avea nevoie de timp de gândire, nu va accepta în secunda doi, dar cu răbdare şi tact vom face paşi mici spre succesul final.

Aşadar, chiar dacă este solicitantă pentru adulţi, această etapă este importantă în viaţa copilului şi este nevoie de răbdare, tact şi abilităţi de negociator pentru a trece cu bine peste aceasta etapă, pentru a creşte un copil cu încredere în el si capacitatea de a se exprima, de a nu se transforma.

Cu drag,

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut

0728.967.011

Articol publicat si pe Smartandhappyclid.ro

 

Din dorinţa de a-l atrage pe copil în diferite activităţi, de multe ori îi oferim recompense.

Oferirea unor recompense este şi un mod de manipulare ca acesta să facă ceea ce noi ne dorim, dar şi de “şantaj” – “nu ieşi afară dacă nu îţi faci temele”, “dacă îţi faci curat în cameră, îşi dau o prăjitură”. Oferirea de recompense se dovedeşte uneori a fi şi o cale comodă şi “rapidă” de a obţine rezultatul dorit la un moment dat.

Deşi s-au scris multe cărti şi articole pe această temă – atât pro cât şi contra recompenselor şi a motivaţiei extrinseci prin recompensă – nu intenţionez cu acest articol să condamn sau să laud acet tip motivare prin recompensă, ci doar să atrag atenţia asupra pericolelor recompenselor alimentare (în special).

Oferirea unor recompense alimentare este foarte periculoasă. Copilul va integra acest obicei şi va învaţa să se autorecompenseze în acest fel atunci când are o reuşită, dar există riscul să se “autorecompenseze” cu “o ciocolăţică, o prăjiturică” şi atunci când are un eşec pentru a-şi “îndulci ziua”, pentru că “merită ceva bun pentru efortul depus, indiferent de rezultat”.

Pe măsură ce copilul creşte există riscul ca atunci când se simte rău, când este trist, dezamăgit să se refugieze în mâncare pentru a căpăta o stare de bine, stare pe care o asociază – mai mult sau mai puţin conştient  – cu starea de bine resimţită în copilărie atunci când era recompensat pentru un anumit lucru cu “ceva dulce”, iar refugiul în mâncare poate deveni un pericol real.

Oferirea de recompense alimentare poate duce la obezitate (şi să nu uităm de obezitatea infantilă), la instalarea bulimiei care duce la declanşarea în serie şi a altor afecţiuni ale aparatului digestiv, ale inimii, dar şi la depresie sau dezvoltarea unor dependenţe.

Deşi sunt situaţii în care apelăm la motivaţia extrinsecă oferind steluţe, buline colorate este bine să începem să educăm copilul în spiritul motivaţiei intrinseci (a stării de bine pe care ne-o dă faptul că a făcut curat în cameră şi a fost lăudat – de exemplu).

Deşi este nevoie de mai mult timp şi implicare pentru a dezvolta un tip de motivaţie intrinsecă la copil, este de preferat ca în cazul în care apelăm pentru o perioadă de timp la recompense acestea să fie de tip recompensă socială (laudă, apreciere) sau în activităţi favorite (mers în parc, jocul la calculator pentru 30 de minute, mers la film) în defavoarea recompenselor materiale – bani, jucării, dulciuri.

În tot ceea ce am spus mai sus m-am referit în special la educarea în familie.

În ceea ce priveste şcoala, notele şi calificativele obţinute în cadrul instituţiei de învăţământ sunt şi ele o recompensă, dar, deşi la prima vedere încurajează o motivare extrinsecă, faptul că acel copil a învăţat şi a luat o notă mare, duce la primirea unor aprecieri şi laude verbale din partea celorlalţi, fapt care îl face să se simtă valorizat (pentru seriozitate, implicare, timpul acordat învăţării), caz în care vorbim de o recompensă pozitivă, care va duce la încurajarea motivării intrinseci, stimulând dezvoltarea unui tip de gândire de genul “învăţ, sunt apreciat, voi putea să îmi aleg orice profesie în viitor, voi fi independent şi voi face ceea ce îmi place”.

Şi în cazul performanţelor şcolare vom evita lucruri de genul “Poftim cea mai mare felie de prăjitură pentru că ai luat o notă bună” sau “Hai să îţi cumpăr o tabletă nouă”, ci mai degrabă o îmbrăţişare, apreciere verbală, valorizare prin gesturi şi cuvinte. Pentru că gândurile, gesturile şi emoţiile sunt hrănitoare şi potenţatoare pe termen lung.

Până data viitoare aveți grijă de voi şi de copilul vostru!

 Cu drag,

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut

0728.967.011

Articol publicat si pe Smartandhappychild.ro

 

Privarea copilului în a experimenta emoții în raport cu propria persoană sau în relație cu alte persoane, dezvoltă un potențial de handicapare emoțională a copilului, un blocaj în a nu se conecta la sine, în a nu-și asculta corpul, de a-și auto anula emoțiile, de sărăcire emoțională.

Se întâmplă, nu de puține ori, ca atunci când copilul cade,  se lovește, să încercăm să îl încurajăm prin formule de genul „nu este nimic, tu ești băiat / copil mare”,  „lasă că nu te-ai lovit așa tare,  nu are ce să te doară”,  „băieții nu plâng”,  „e rușine să plângi,  te vede lumea”. Din dorința de a face bine, de fapt, îi facem un rău copilului anulându-i emoțiile.

Faceți o călătorie imaginară în timp și gândiți-vă la o situație similară din copilăria voastră – o căzătură, o lovitură și brusc, în momentul următor vi s-a interzis să vă trăiți durerea „nu plânge că ești mare”, „lasă ca nu te-ai lovit așa tare” sau „o meriți”, ori mai rău, ți-ai mai luat și o urecheală zdravănă că nu ai fost atent/ă. Îți amintești? Fii sincer/ă cu tine, cum te-ai simțit? Ți-ai înghițit lacrimile și rușinea? Ți-ar plăcea ca și copilul tău să trăiască asta? Gândește-te că astfel de întâmplări sunt trăite mai intens de un copil.  Îți amintești? Acum crezi că îi vei mai putea anula copilului tău emoțiile și dreptul la lacrimi?

Nodul în gât care apare uneori poate simboliza lacrimile neplânse,  emoțiile înăbușite.

Sensibilitatea nu este o slăbiciune. Senzațiile și emoțiile sunt parte a vieții,  iar rușinea nu are ce căuta în povestea de azi.

Atât fetițele, cât și băieții au dreptul să plângă pentru că natura, Dumnezeu, cum vreți să-i spuneți, ne-a dat darul de a ne spăla durerea interioară cu lacrimi.

Validează-i emoțiile copilului tău. Coboară la el, înțelege-i durerea și ajută-l să se ridice.

O zi cu înțelepciune!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Te invit sa vizitezi si pagina de Servicii

Articol publicat si pe Smart and happy child

Plecarea copiilor de acasa pentru ca se casatoresc sau pentru ca vor sa fie independenti sau pentru a-si continua studiile produce o schimbare in viata parintilor – la nivel emotional, cognitiv, comportamental, stil de viata, relationarea le nivel de cuplu.

Dintr-o data este prea mult timp liber, prea mult spatiu, prea multa mancare (mama gatind tot pentru 3 persoane, de exemplu), locul liber de la masa, taceri, sentimente de frustrare, tristete, sentimente de inutilitate, pierderea autoritatii, anxietate, singuratate. Sunt parinti care traiesc sentimente asemanatoare travaliului de doliu, fiind sentimentul de „pierdere” a unei persoane dragi.

Ce puteti face:

  • sa redescoperiti relatia de cuplu – comunicati mai mult, mereti la teatru, la cinematograf, plimbati-va, ascultati muzica;
  • sa iesiti sau sa va vizitati cu foste colege de serviciu, prietene;
  • sa va inscrieti in cluburi de sah sau jocuri de societate sau sa organizati astfel de activitati la dumneavoastar acasa;
  • sa va ingrijiti mai mult de sanatatea duneavoastra – in centre de ingrijire a sanatatii si echilibrului emotional;
  • sa va implciati in activitati care va fac plaere – tricotat, hand made, puteti face prajituri pentru o ceainarie / cofeterie;
  • sa va implicati in activitati sociale, caritabile – sa gatiti pentru un asezamant pentru persoane cu probleme sau copii.

Amititi-va ca:

  • ati adus pe lume copilul pentru el, pentru a va bucura de realizarile lui si nu pentru a-l pastra langa dumneavoastra;
  • ati facut o treaba excelenta ca parinti daca tanarul dumneavoastra copil se simte pregatit sa se descurce pe cont propriu, si-a deschis aripile si „a zburat” spre propriul cuib;
  • ati mai castigat un copil (in cazul in care copilul dumneavoasta isi construieste o noua familie);
  • este timpul sa va intoarceti catre dumneavoastra, catre partenerul de viata si sa redescoperiti lucrurile pe care le aveti in comun.

Fiecare varsta si fiecare etapa a vietii este frumoasa! Sa le traim pe fiecare la timpul la care ne sunt oferite!

Cu drag,

Iulia Pasarin

psiholog si psihoterapeut

0728.967.011

 

Nu cu mult timp in urma am cunoscut o femeie de aproximativ 45 de ani. Sufletul ii era oboist de suferinta, corpul o tradase si el –  cu somatizari la nivelul organelor genitale si zona lombara. Nu spunea prea multe. I-a luat ceva timp pana sa aiba curaj sa se autodezvaluie. Si atunci, i-am cunoscut drama. Drama de a nu se bucura de rolul de mama. Cu o privire ancorata in trecut si cu lacrimile sapand pe obrajii prea imbatraniti inainte de vreme, povesteste cum cu 20 de ani in urma a adus pe lume doi copii, gemeni – o fetita si un baietel. Baietelul l-a pierdut la 3 zile de la nastere, iar fetita la aproape 5 ani. Copiii s-au nascut perfect sanatosi, dar le-a fost dat sa ajunga ingeri.

Durerea acestei femei era veche, dar actualizata din cand in cand de voci care ii spuneau, fara sa stie povestea, „nu ai de unde sa stii, nu esti mama”. Si rana se redeschidea, mai dureroasa de fiecare data. Timpul nu a sters, nu a vindecat, iar „cuvintele-pumnal” sapau mai adanc de fiecare data, nedandu-i sansa sa „uite”

Si atunci, mi-a venit in minte o alta doamna pe care amcunoscut-o putin mai demult. O doamna careia nu parea sa ii lipseasca nimic …. si totusi, o durea gandul ca a renuntat la ideea de a deveni mama. De ce? Pentru ca pierzand mai multe sarcini (prin avort spontan) si facand investigatii a aflat ca si daca ar fi dus sarcina la bun sfarsit sansele de a aduce pe lume un copil sanatos erau minime. Si atunci, a facut sacrificiul suprem si a renuntat. Si-a asumat riscul de a fi „o mama cu copii nenascuti” si de a se descurca cu replica „tu nu ai copii, nu stii cum este”.

Bucurati-va de copiii vostri si incercati sa nu mai judecati femeile care nu sunt mame. Nu stiti povestea din spate si lacrimile inabusite in perna.

Liniste in suflet, ganduri intelepte si cuvinte cumpanite!

Iulia

psiholog clinician, psihoterapeut

 

„Fiecare bloc de piatră are deja o statuie în interior şi sarcina de a o descoperi este a sculptorului” Michelangelo

Plecand de la aceasta idee putem spune ca in demersul dezvoltarii personale invatam sa ne descoperim.

Pe parcursul acestui drum invatam sa  identificam lucrurile care ne tin pe loc – temeri, rusine, vina, neincredere, persoane toxice, limitari (auto)impuse – si sa ne aplecam mai mult spre autocunoastere, spre identificarea nevoilor personale – iubire, autoafirmare, armonie, echilibru – , acceptarea si iubirea de sine.

Intelegand, constientizand blocaje si experiente care au dat nastere fricilor, rusinii, vinovatiei, resemnificandu-le, putem spune ca ne „sculptam” nu doar propria persoana, ci si viata, indepartand ce este de prisos si aducand la lumina, devenind constienti de ceea ce putem sa devenim, de importanta si frumusetea transformarii.

Dezvoltarea personala nu este un drum lin, pe care se paseste cu pasivitate, ci unul care necesita implicarea activa a ta, clientul. Este un drum cu suisuri si coborasuri, cu rezistente fata de constientizari si transformare, dar o calatorie atat de frumoasa de autocunoastere, redescoperire, reNASTERE!

Asa cum fluturele iese din cristalida cu aripile mototolite la inceput si pe parcursul a cateva ore sangele incepe sa circule prin aripi intinzandu-le, facandu-le functionale si etalandu-le frumusetea prin netezirea lor pentru ca apoi fluturele sa isi ia zborul, tot asa si pe parcursul demersului transformarii tale personale autocunoasterea, identificarea nevoilor si dorintelor personale, a convingerilor si valorilor te va face sa intelegi frumusetea zborului fluturelui – a libertatii si a bucuriei de a putea sa te simti bine cu tine!

 

Cu drag,

Iulia Pasarin

psiholog clinician, psihoterapeut

0728.967.011

 

CE ESTE PSIHOTERAPEUTUL

Psihoterapeutul:

  • este acolo pentru tine,
  • este egalul tau,
  • este co-echipierul tau,
  • te respecta,
  • te accepta asa cum esti (daca din motive personale nu poate face acest lucru, iti va recomanda sa cauti pe alticneva),
  • iti respecta credintele, valorile, individualitatea,
  • pastreaza confidentialitatea informatiilor,
  • incurajaza autocunoasterea clientului,
  • incurjeaza independena si responsabilizarea clientului,
  • il incurajeaza pe client sa vada situatia din diferite perspective, unghiuri, sa vada si „cum ALTFEL ar putea face”, sa ia decizii in ceea ce priveste viata personala, sa vizualizeze si sa isi asume consecintele deciziilor sale,
  • il ghideaza pe client in caltoria sa psihoterapeutica,
  • este interesat de evolutia clientului, de gasirea echilibrului interior si exterior de catre client – uneori starea de independenta, asumare, evolutia clientului creeaza neliniste si nemultumire in relatia sa cu alti membrii ai familiei sau a anturajului, clientul fiind mai independent si mai constient de sine si de dorintele sale si mai greu de „manipulat” de ceilalti.

CE NU ESTE PSIHOTERAPEUTUL

Psihoterapeutul NU:

  • este „seful” tau,
  • iti spune ce sa faci,
  • va lua decizii in locul tau,
  • nu este responsabil pentru deciziile si actiunile tale,
  • te face dependent de el, de opinia lui,
  • iti judeca credintele, valorile,
  • este o „carja” pentru tine, ci un ghid, un insotitor pentru o bucata din drumul tau.

SUCCESUL PSIHOTERAPIEI / CONSILIERII DEPINDE DE:

  • respectul reciproc,
  • respectarea regulilor – punctualitate, frecventa sedintelor, cadrul terapeutic
  • personalitatea psihoterapeutului,
  • pregatirea profesionala a psihoterapeutului / consilierului psiholog,
  • motivatia clientului pentru schimbare,
  • implicarea activa a clientului in demersul psihoterapeutic / de consiliere psihologica,
  • sinceritatea si capacitatea de autodezvaluire a clientului,
  • compatibilitatea celor doi actori implicati in demersul terapeuti (client – psihoterapeut),

CE NU SE INTAMPLA IN CADRUL SEDINTELOR DE PSIHOTERAPIE / CONSILIERE

  • nu se incalca si nu se ataca credintele clientului
  • nu se iese din cadrul terapeutaic – sedintele au loc in cabinet (doar in cazuri speciale se poate merge acasa la client si numai daca terapeutul accepta)
  • terapeutul nu ia deciziile in locul clientului,
  • clientul este expert in problemele sale, psihoterapeutul este acolo pentru a-l ghida, nu pentru a rezolva pentru client sau pentru a-l face dependent de „parearea” lui, ori pentru a-i impune propriile convingeri si valori.

PSIHOTERAPEUTUL / CONSILIERUL PSIHOLOGIC ESTE DE OBICEI:

  • licentiat in psihologie / socilogie / sociologie-psihologie (dubla specialziare) sau domenii conexe
  • absolvent al unui program de master sau masterand
  • absolvent al unor cursuri de formare intr-o orientare psihoterapeutica de 4 ani (in cazul psihoterapeutilor), de 3 ani (in cazrul consilierilor psihologi).

O persoana care a absolvit doar un curs de consiliere pentru dezvoltare personala sau alte cursuri de specializare NU au competente pe psihoterapie sau consiliere psihologica.

Demersul psihoterapeutic necesita o frecventa de minim o sedinta / saptamana si o cura psiholterapeutica de minm 12 sedinte pentru a se putea produce un minim de schimbare, de transformare a clientului (acesta fiind si motivul pentru care a venit). 1, 2 sau 5 sedinte se numesc consultatii, nicidecum cura sau demers psihoterapeutic.

Psihoterapia si consilierea psihologica au ca instrument cuvantul si persoana psihoterapeutului / consilierului psiholog.

Psihoterapia inseamna o re-nastere a persoanei, o transformare, dar si vindecarea sufletului, a ranilor lui ascunse.

Ganduri de bine si nu uitati ca vibratia cuvintelor spuse si a gandurilor produc schimbari!

Sa auzim de bine!

Cu drag,

Iulia – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

0728.967.011

 

Se spune ca pentru a fi dresati elefantii sunt legati cu un lant de un picior, iar celalat capat al lantului este legat de trunchiul puternic al unui copac. Dupa un timp lantul este scurtat, astfel ca zona de deplasare a elefantului este redusa foarte mult. Dupa o perioada, lantul este inlocuit cu o sfoara mai groasa, apoi cu una mai subtire. Practic, la un moment dat, elefantul ar putea sa rupa legatura cu usurinta, dar nu mai incearca, pentru ca „stie” ca nu poate fiindca in trecut a incercat si a esuat.

Ceva asemanator se intampla si cu convingerile noastre. Ne-au fost „sadite” convingeri de genul „tu nu poti sa desenezi”, „tu nu poti sa canti”, „esti fraier”, „nu esti in stare de nimic”, „nu au reusit altii mai destepti decat tine, cum sa reusesti tu?!” Si usor, usor integram aceste vorbe, le transformam in convingeri, credinte negative, limite (dar nu limite reale, ci impuse). Nu mai este nevoie sa ne spuna nimeni din afara pentru ca „stim” deja ca „nu putem, nu meritam”.

Cauta, accepta situatii care te provoaca. Fa un pas dincolo de „limite” si vezi, poti sau nu? Te-ai poticnit putin? Mai incearca inca o data, cu mai multa incredere. Dar inainte de a doua incercare schimba ceva – schimba-ti discursul interior, felul in care vorbesti cu tine, investeste-te cu incredere si introdu in gand si vocabular notiunea de „merit, eu merit”. Schimba convingerile din „sunt nimeni” in „sunt cineva”, din „nu merit” in „merit”. Mergi inainte cu inima deschisa, vezi cum poti sa gandesti, sa simti si sa actionezi ALTFEL, fara sa e autosabotezi!

Cand sa incepi? Cand vrei sa iti transformi viata. Nu este usor, dar si de la conceptie pana la venirea pe lume ne pregatim 9 luni!

Te-ai hotarat sa incepi? Inseamna ca stii ca MERITI si POTI!

Ai nevoie de un ghid / insotitor / ajutor in transformarea ta? Poti face o programare chiar acum!

Ganduri de bine!

Iulia

Pentru informatii complete te invit aici

 

 

Ascunderea adevărului prin “omisiune” sau “distorsionarea realităţii” este un lucru întâlnit atât la copiii cât şi la adulţi. Pentru că subiectul este unul complex am să mă opresc în acest material asupra obiceiului de „deturnare” a adevarului la copiii mici şi preşcolari.

Copiii spun lucruri neadevarate, inventeaza „explicaţii”, fabulează sau distorsionează adevărul din diferite motive în funcţide de vârsta, situaţie şi motivaţia pe care o au. Dacă la început, în jurul vârstei de 3 ani, copiii spun minciuni pentru că nu fac diferenţa între imaginaţie, fantezie şi realitate, mai târziu motivele pentru care “modifică” sau “omit” adevărul pot fi diverse. Astfel, cele mai întalnite situatii în care copiii distorsioneaza adevarul sunt:

  • dorinţa de a ascunde că au făcut ceva “rău” pentru că ştiu că nu este bine ceea ce au făcut şi încearcă să ascundă adevărul temându-se de consecinţe şi / sau pedeapsă. De exemplu, nu mai au voie să se uite la un desen animat, nu mai au voie să se joace cu un anumit joc
  • nevoia de a-i impresiona pe ceilalţi şi atunci „înfloresc” adevărul, lasă frâu liber fanteziei
  • nevoia de a atrage atenţia, de a parea „interesanţi”
  • dorinţa de a manipula o persoană / situaţie. De exemplu, atunci când sunt (chiar si ocazional) în grija unei persoane străine spun că mama îi lasă să mănânce câte dulciuri vor sau îi lasă să se uite la televizor cât vor ei
  • imitaţia – dacă fraţii, copiii mai mari sau adulţii din jurul lui mint şi nu păţesc nimic, copilul va crede că este în regulă să facă şi el acelaşi lucru nevăzând nimic rău în asta.

Ce putem face pentru a încuraja copilul să spună adevărul?

În primul rând trebuie să ţinem seama de vârsta pe care copilul o are. Atunci cand copilul este foarte mic „minciunile” sunt rodul imaginaţiei coplului.

In cazul in care copilul se apropie de vârsta de 5 ani putem să discutam cu el despre consecinţele pe care le poate avea distrosionarea adevărului, putem să utilizăm poveşti şi jocuri tematice pentru a-l încuraja să spună adevărul.

Pedepsirea copilului pentru că „distorsionează adevărul” nu este o soluţie, impotant este ca el să înţelegă diferenţa dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, faptul că o minciună spusă poate avea consecinţe neplăcute pentru anumiţi oameni. Vorbind, povestind şi jucându-ne cu copilul îi putem exemplifica importanţa adevărului şi punem fundaţiile asumării responsabilităţii pentru ceea ce spune şi face copilul pentru când va creşte mai mare şi va înţelege mai bine.

Este foarte importantă puterea exemplului pentru că in cazul in care copilul îi vede pe cei din jur spunând minciuni fără să păţească nimic, atunci va considera că este ok să minţi dacă şi fratele / sora / mami / tati / buni face acest lucru.

Este important să vă păstraţi răbdarea şi să îl încurajaţi pe copil să recunoască dacă a greşit / a spus o minciună. Vorbiţi cu el despre acest lucru. Aveţi grijă ca şi limbajul non-verbal (mimică, gestică, poziţia corpului), paraverbal (tonul vocii) să fie în acord cu ceea ce spuneţi şi adaptat situaţiei şi vârstei copilului.

Până data viitoare vă doresc linişte, echilibru şi răbdare cu puiul vostru! El va fi oglinda voastră, a familiei!

Cu drag,

Iulia Păsărin – psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ

0728.967.011

Resurse: “Lies: why children lie and what to do” Raising Children Network

 

Locuitorii din Wemmick, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.

Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline. Tot stelute primeau si cei talentati unii ;puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute…. Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una..

Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.

Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!!

Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.

„Merita multimea asta de buline negre”, isi spuneau omuletii unii altora. „Este clar ca nu e bun de nimic!”

Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el:

„Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el. In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.

Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.

„Ca ea vreau sa fie”, ii trecu prim minte lui Pancinello.

„Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!” Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

„Nu este mare lucru”, ii raspunse ea. „In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.”

„Pe Eli?”

„Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.”

„Dar de ce?”

„Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.

„Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?”, striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.

„Dar nu este drept!”, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli..

Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:

„Eu aici nu raman!”, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:

„Pancinello, tu esti?”, se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri.

„Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!” Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.

„Stii cum ma cheama?”, il intreba Pancinello.

„Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat!”

Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca.

„Hmm…”, murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.

„Se pare ca ai adunat ceva etichete…”

„Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!”

„Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!”

„Chiar nu-ti pasa?”

„Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!”

Pancinello incepu sa rada:

„Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce.. De ce as insemna ceva pentru tine?”

Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:

„Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!”

Nimeni…, niciodata… . nu-l mai privise astfel pe Pancinello.. . si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…

„In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine”, continua apoi Eli.

„Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, raspunse Pancinello.

„Stiu, mi-a povestit despre tine.”

„De ea de ce nu se prind etichetele?”

„Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii.. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!”

„Cum adica?”

„Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?”

„Pai, nu prea….” Eli zambi.

„Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.”

Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:

„Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!” Pancinello nu se opri din mers, dar gandi:

„Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!” (sursa: resurse online)

Si chiar in clipa aceea cazut de pe el o bulina…

Putina cumpatare, empatie, privirea din mai multe unghiuri a situatiei si nu in ultumul rand, preocuparea pentru propria persoana si viata, introspectia si interesul pentru intelegerea si autodescoperirea personala, a construirii propriei fericiri ar duce poate la mai putina stigmatizare, la descurajarea oamenilor preocupati in a eticheta, descuraja, chiar de a bloca impliniri de visuri!

Putina cumpatare si ingaduinta fata de noi si de ceilalti! Putin mai multa apreciere pentru originalitate, unicitate!

Fii real! Fii atutentic! Fii deosebit! Fii fericit!

Seara faina!

Iulia

 

De multe ori comparăm parcursul vieţii cu un drum pe care îl începem încă din prima zi de concepţie până în ultima zi a vieţii in acastă lume. Călătoria pe acest drum implică alegeri de străduţe ale vieţii atât pe plan personal cât şi profesional – alegerea prietenilor, a partenerului, a tipului de relaţie pe care să o avem  oficializată sau nu – , a fi sau nu părinte, a profesiei, locului de muncă şi lista ramâne deschisă. Nu am început nici cu primele alegeri ale vieţii şi nici nu le-am enumerat pe toate. Nici nu aş avea cum să le cuprind. Uneori însă, parcă ar fi bună o busolă sau  un GPS care sa ne arate drumul. Ar fi mai uşor. Nu ar mai implica atâta responsabilitate, căutări, am scurta drumul, dar nici nu ne-am mai bucura de experienţe (fericite sau mai puţin fericite), nu am interacţiona cu atâţea oameni, nu am trăi o varietate atât de mare de emoţii, am avea o „scurtătură” pentru maturizare (oare cât de autentică în acest caz).

Totuşi, vocea interioară, dialogul interior, instinctele, ne pot fi ghid. Ascultaţi-le, urmaţi-le. Fiţi responsabili pentru alegerile făcute, bucuraţi-vă de alegeri – felicitaţi-vă pentru cele care vă duc spre reuşita şi învăţaţi din cele care nu au avut rezulatul dorit.

Un an senin cu înţelepciune şi împliniri!

Cu drag,

Iulia

 

Se incheie un alt an cu bune si mai putin bune, dar cu siguranta un an care ne-a adus mai multa intelepciune prin experientele pe care le-am trait. Un an in care am experimentat un portativ (sau mai multe) de emotii, de ganduri, un an in care am interactionat cu oameni noi si am aprofundat sau intrerupt legaturi cu „oameni vechi”. Cel mai important este ca pe langa oamenii pe care i-am cunoscut au existat oameni care ne-au facut sa zambim.

Iti propun un exercitiu, ultimul din acest an, in care sa sumarizezi evenimentele importante si sa decizi ce iei cu tine in cutia cu resurse de anul viitor.

Ia o coala de hartie, imparte-o in 4 parti egale si noteaza in fiecare rubrica:

  • Neimplinirile (visurile cu care ai pornit in acest an si care nu s-au implinit inca)
  • Reusitele
  • Oamenii care ti-au adus nori in viata si te-au facut sa suspini
  • Oamenii care te-au facut sa zambesti

De ce toate acestea? Pentru a evidentia care sunt resursele tale, a analiza cat ti se portivesc unele alegeri, care iti apartin si care sunt „insuflate”, „impuse”, in ce directie ai de crescut, care sunt oamenii toxici din viata ta si care sunt OAMENII care ti-au fost alaturi si ti-au adus un zambet pe buze si in suflet. Acum decide: ce vrei sa iei in anul urmator?

Nu, raspunsul nu vi-l dau eu pentru ca eu decid doar pentru mine in functie de nevoile si asteptarile mele, de valorile si convingerile mele. Cautati cu atentie, rabdare si finete in sufletul vostru si alegeti raspunsul potrivit voua.

Va doresc sa incheiati frumos acest an si sa intampinati cu sanatate, zambete, seninatate in ganduri si trairi, alaturi de prieteni anul ce urmeaza sa ne invite in casa lui!

Ganduri de bine si seninatate in suflet!

La multi ani!

Iulia

 

Nu lasa pe nimeni sa iti spuna ce poti si ce nu. Nu ii lasa sa proiecteze in tine neputintele si limitele, credintele si distorsiunile lor pe perceptie a realitatii, de gandire.

In drumul tau vei gasi oameni care iti vor spune „este imposibil, nici eu nu am reusit” vrand sa te „programeze”, sa te contamineze cu neputinta lor. Nu ii asculta. Asculta-ti vocea interioara, instinctul, ratiunea si ALEGE – daca poti sau nu.

Teoretic, nici albina nu ar trebui sa zboare – are corpul prea mare, nu are o forma aerodinamica, aripile sunt prea mici. Si totusi albina zboara! De ce? Pentru ca nu i-a spus nimeni ca nu poate, stiinta descoperind acest lucru mai tarziu 🙂 (in 1934 entomologul francez August Magnan a facut aceasta descoperire).

Tu poti sa „zbori”?

Te invit sa citesti o poveste superba a lui Jorge Bucay si sa reflectezi.

O zi cu ganduri senine!

Iulia


„Mama a plecat dis-de-dimineață și a lăsat copii cu Marina, o fată de optsprezece ani, care a fost angajată pentru a avea grijă de aceștia, pentru câțiva pesos. În momentul în care tatăl copiilor a murit, greutățile s-au adunat, mama nemaiputându-se învoi de la serviciu de fiecare dată când bunica copiilor era bolnavă sau plecată din oraș. Când prietenul Marinei a sunat și a întrebat-o dacă dorește să meargă la o plimbare cu masina cea noua, aceasta nu a stat pe gânduri și a acceptat, aceasta știind că în fiecare după-amiază copiii dormeau și nu se vor trezi până la ora cinci.

La auzul claxonului, Marina și-a luat geanta și a scos receptorul telefonului din furcă. Cu grijă, a încuiat ușa dormitorului și a bagat cheia acestuia în buzunar, nedorind ca Pancho, în cazul în care s-ar fi trezit, să coboare scările în căutarea ei, acesta având doar șase ani și putându-se accidenta; de altfel, dacă s-ar întâmpla asta, cum ar explica ea mamei puștiului faptul că acesta nu a găsit-o?

A fost poate un scurt-circuit la televizor sau la una din luminile din cameră, sau poate o scânteie de la cuptorul cu lemne, ideea este că, atunci când perdelele au luat foc, focul a ajuns repede la scara de lemn care duce la dormitoare.

Copilul tușind din cauza fumului care intra pe sub ușa s-a trezit. Fară să stea pe gânduri, el a sărit din pat și a încercat să deschidă ușa, s-a luptat cu mânerul ușii, dar nu a putut-o deschide. Oricum, dacă ar fi reușit să deschidă ușa, el și fratele său mai mic, ar fi fost înghițiți de flăcări în câteva minute.

Pancho strigat-o cu disperare pe Marina, dar nimeni nu a răspuns, așa că a fugit la telefonul din cameră (știa numărul de telefon al mamei sale), dar nu a reușit să sune. Pancho și-a dat seama că a trebuit să-l scoată pe fratele lui de acolo. A încercat să deschidă fereastra care duce pe aplecătoare, dar a fost imposibil pentru mâinile lui mici să deschidă dispozitivul de blocare de

siguranță și chiar dacă ar fi reușit, el tot ar fi trebuit să scoată gratiile pe care părinții le-au pus la fereastră.

După ce pompierii au stins focul, singurul subiect dezbătut a fost: cum a reușit copilul să spargă geamul și apoi gratiile cu un umeraș și cum a reușit să-și care fratele mai mic în rucsac? Cum a reușit să meargă de-a lungul aplecătorii cu o astfel de greutate și să coboare prin copac? Cum și-a salvat fratele și propria viață?

Șeful, mai în vârstă, al pompierilor, un om înțelept, le-a dat răspunsul:

Panchito a fost singur și nu era nimeni în jur să-i spună că nu poate.”

O poveste de Jorge Bucay – Copiii erau singuri

 

 

 

craciun psiOpreşte-te pentru o clipă! Aşează-te şi bucură-te de prezent, de realizările acestui an, aminteşte-ţi de oamenii care te-au făcut să zâmbeşti, de imperfecţiunile care te fac unic. Creionează-ţi visuri, crede în tine, în magia acestei nopţi!

Să aveţi un Crăciun cu bucurii şi iubire alături de persoanele pe care le iubiţi şi apreciaţi!

Gânduri de bine!

Iulia Păsărin

Majoritatea terapiilor conventionale si neconventionale vorbesc despre importanta iubirii de sine. Dar ce este aceasta iubire de sine? Este un concept abstract la care se face referire in lipsa de idei?

Eu zic ca nu. Pentru mine iubirea de sine sau iubirea de tine inseamna:

  • Aceptarea lucrurilor pe care nu le putem schimba la propria persoana – statura, structura constitutionala,
  • Cunoasterea imperfectiunilor si a darurilor pe care le avem, acceptarea si valorizarea lor,
  • Cunoasterea potentialului propriu, dorinta valorizarii lui si a face ceea ce consideram necesar pentru atingerea lui,
  • Sa te simti bine tu cu tine, sa nu fugi dupa compania altor persoane pentru a evita „intalnirea” cu tine, cu gandurile si emotiile tale,
  • Sa stii ce vrei si ce poti ,
  • Sa fii constient de ce consideri ca meriti pentru ca acele lucuri le vei atrage,
  • Sa te aprecizi si autovalorizezi,
  • Sa iti validezi abilitatile si aptitudinile,
  • Sa fii constient de ceea ce consideri ca MERITI.

Iubirea de sine nu implica egoism, ci autoncunoastere si constiinta de sine, trezia, ancorarea in prezent, autoacceptarea. Stiind sa te accepti, valorizezi, iubesti vei putea sa recunosti talentele si valorile celorlalti, sa ii apreciezi. A invata sa iubesti porneste cu a invata sa iubesti propria persoana, a o valida si valoriza.

Fundamentul imaginii de sine pozitive si realiste pe care se construieste increderea in sine (tine) este iubirea de sine!

Ganduri de bine pentru fiecare dintre voi!

Iulia

 

 

Preocuparea pentru “rosul unghiilor” este frecvent intalnită la copii. Referidu-ne la acest comportament prezent in principal la copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani el poate apărea din diferite motive :

  • tensiune
  • imitarea comportamentului unui copil mai mare sau adult din anturajul copilului
  • plictiseală (să treacă timpul, lipsa unei activităţi)

Copilul poate avea acest gest inconştient – când se uită la televizor, când se gândeşte la ceva sau conştient – atunci când se simte tensionat din diverse motive sau când se simte vinovat ca şi metodă de „autopedepsire”.

Creşterea în sine este un proces care poate genera anxietate prin presiunea exercitată de către familie şi educatori asupra copilului de însuşire a unor cunoştinţe noi, fie legate de normele sociale, fie de însuşirea unor noţiuni la diferite discipline, de presiunea simţită de copil în procesul de conformare la noi reguli.

Un pas important în ameliorarea acestui comportament este identificarea împrejurărilor, a factorilor care au dus la apariţia lui.

În situaţia în care acest comportament apare la copil în momente de tensiune ne putem îndrepta atenţia asupra:

  • mediului – locuinţă, grădiniţă / şcoală;
  • comportamentului îngrijitorului primar – a persoanei care îngrijeşte copilul în marea majoritatea a timpului sau care are un impact emoţional vizibil asupra copiluilui – unul dintre părinţi sau bunici, bona, frate / soră;
  • apariţiei unui nou membru în familie – frate / soră ori alt copil (văr) ca urmare a schimbării condiţiilor de locuit;
  • momentului în care copilul merge în vizită într-un loc necunoscut sau pe care îl percepe ca fiind ostil (în unele cazuri grădiniţa sau scoala pot fi privite astfel de către copil);
  • situaţiilor în care copilul este în centrul atenţiei – în mediul familial, în mediul şcolar (este ascultat, este scos la tablă);
  • supraîncărcării programului – copilul are prea multe teme / activităţi şcolare sau extraşcolare;
  • eventualelor anomozităţi în familie sau chiar despărţirea părinţilor.

Ce putem face pentru a ameliora acest comportament

Pedepsele de genul aplicarea unor soluţii „rele la gust” pe unghiile copilului fără voia acestuia, ameninţarea, lovirea, izolarea nu au prea avut succes, iar acest lucru este confirmat de specialişti în domeniul medicinei pediatrice precum dr. Benjamin Spock şi dr. Robert Needlmean.

Pentru a aplica o anumită măsură este nevoie să ne dăm seama când a apărut acest comportament, în ce circumstanţe, ce îl declanşează şi îl întreţine. Este util să discutăm cu copilul, educatorii, alte persoane importante care vin în contact cu copilul şi care au sesizat acest comportament.

Este important ca soluţia să fie găsită împreună cu copilul, în cazul în care vârsta copilului ne permite o astfel de discuţie. Implicându-l direct pe copil acesta va participa activ la găsirea unei soluţii, se va simţii valorizat (părerea lui contează), responsabilizat (este „problema” lui şi caută rezolvări). Căutând şi implementând soluţii ca şi părinţi, copilul poate lua acest lucru ca impus şi poate considera ca nu este nimic în neregulă în a-şi roade unghiile şi doar cei din afară o văd aşa, iar atunci exista riscul ca tocmai copilul să nu se implice, să nu respecte „soluţiile” impuse la o „problemă” pe care nu o are. De aceea este de preferat să îi sugerăm copilului metode, dar îl vom stimula şi implica activ şi pe el în acest demers – de găsire a soluţiei optime.

Printre metodele practice pe care le putem utiliza în cazurile de detensionare a copilului sunt:

  • înlocuirea comportamentului cu o activitate – ex. atunci când copilul simte „nevoia” de a-şi roade unghiile să nu mai facă acest lucru, ci să rupă bucăţi de hârtie, şerveţel şi să modeleze „bobiţe”;
  • aplicarea pe unghii a unei soluţii cu gust neplăcut, dar numai cu acordul copilului, dacă el înţelege şi acceptă această metodă (aceste soluţii sunt achiziţionate din farmacie; în niciun caz nu apelăm la frecarea degetelelor copilului cu ardei iute sau alte ingrediente similare);
  • discuţiile / poveştile legate de faptul că şi dinţii au de suferit, că pot creşte în direcţii nepotrivite şi îi pot schimba aspectul, că unghiuţele roase îi afectează stomacul (în cazul în care copilul tinde să înghită unghiile dupuă ce le roade), iar acestea sunt doar cateva metode la care putem apela.

Lista rămâne deschisă, limita fiind cretivitatea părinţilor şi / sau a psihologului, atunci când se apelează la ghidarea unui psiholog.

Este important să ştim cauza din spatele acestui comportament pentru că el poate fi doar efectul unei situaţii care îi porvoaca disconfort fizic şi / sau psihic copilului.

În funcţie de situaţia generatoare a acestui comportament, de vârsta copilului, de capacitatea de înţelegere vom găsi metoda potrivită – discuţii, basm, joc, tehnici expresiv-creative.

Atunci când factorul declanşator şi de întreţinere a acestui comportament al copilului este mediul familial conflictual, este treaba noastră, a adulţilor să ne rezolvăm problema, iar starea de tensiune şi anxietate a copilului vor scădea, şansele ca şi comportamentul nedorit al acestuia să dispară fiind majore.

Priveşte cu atenţie modificările de comportament ale copilului tău pentru că el este oglinda felului în care funcţionaţi în familie, mediului în care îl creşteţi. Dacă început să îşi roadă unghiile sau să se bâlbâie (din motive emoţionale şi nu ca urmare a unor probleme organice la aparatul fono-articulator) vedeţi ce s-a schimbat la voi, la modul în care funcţionaţi, iar dacă totul este în regulă îndreptaţi-vă atenţia şi către celelalte medii în care copilul îşi petrece timpul şi asupra persoanelor care vin în contact cu copilul şi pot avea un impact emoţional şi comportamental semnificativ.

Până data viitoare aveţi grijă de voi şi de copilul vostru!

Iulia Păsărin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

0728.967.011

 

Cuvântul „criză” derivat din termenul grecesc krisis care înseamnă indecizie sau „punct de cotitură” a fost introdus în domeniul sănătăţii mintale de Erik Lindemann pentru a descrie reacţia de doliu la pierderea unei persoane dragi. Dr. Kaplan considera că „criza” apare atunci când o persoană se confruntă cu o problemă pentru care nu are o soluţie imediată şi care pe moment pare de nedepăşit. Tot dr. Kaplan spunea „O criză apare atunci când o persoană se confruntă ca un obstacol important de viaţă si care pare pentru un timp insurmontabil prin utilizarea metodelor obişnuite de rezolvare a problemelor”. Această stare duce la o “blocare” a individului pe unul sau mai multe paliere ale vieţii sale, fapt ce reflectă o tulburare emoţională, tensiune psihică, anxietate şi inabilitate de funcţonare normală ceea ce face ca persoana în cauză să caute suport de specialitate – psihoterapie.

Dictionarul Oxford da urmatoarea definitie a “crizei”: un moment de dificultate intensa sau pericol; un moment cand o dificultate sau o decizie importantă trebuie să fie facuta; un punct de cotitura a evolutiei unei boli, cand se produce o schimbare importanta indicand fie recuperarea, fie moartea.

Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoarele definitii ale crizei:

  1. Manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercari (adesea decisive) care se manifesta în societate;
  1. Moment critic, culminant, în evoluţia care preceda vindecarea sau agravarea unei boli; declansare brusca a unei boli sau aparitia unui acces brusc in cursul unei boli cornice;
  2. Tensiune, moment de mare depresiune sufleteasca, zbucium.

Dr. Kaplan spune că în criză avem 3 caracteristici importante:

  • “dezechilibrul homeostaziei psihologice;
  • mecanismele uzuale de coping sunt depasite;
  • exista evidentă unui reactii sau disfuncţii emotionale negative”

Un factor important care se adaugă declanşării crizei este percepţia individuală a factorilor stresanţi.

Astfel, Parad şi France continuă ideile lui Lindemann şi Kaplan şi se creionează “principalele caractristici ale crizei:

  1. un eveniment declanşator specific si identificabil;
  2. percepţia ca situatia este stressanta şi amenintatoare;
  3. credinta in incapacitatea personala de depasire a evanimenului;
  4. experinta unei stari emotionale de discomfort caracterizata in principal prin frica, anxietate, tensiune si confuzie;
  5. funcţionare deficitară.”

Exemple de situatii care duc la declanşarea unei crize personale ar fi:

  • pierderea serviciului,
  • separarea sau divorţul,
  • conflictelefamiliale sau munca,
  • moartea unei personae apropiate,
  • pierderi financiare,
  • probleme legale,
  • adaptarea la un nou rol – profesional sau personal (parinte, soacră)

Tot la momente de criză personală poate fi introdus şi momentul în care copiii pleacă de acasă (fie pentru a-şi întemeia propirul cămin, fie pentru că doresc să locuiască singuri), iar părinţii trăiesc sindromul “cuibului gol” – sentimentul de pierdere, de gol exterior si interior şi nevoie de suport pentru a integra acest nou rol pe care raţional îl înţeleg, dar emoţional încă nu l-au acceptat.

Aşadar, despre un moment criza personală sau existenţială vorbim atunci când situaţia cu care ne confruntăm la un moment dat nu o putem gestiona singuri, negăsind în acel moment resursele necesare conştientizării, explicării, adaptării la situaţia dată într-un mod sanogen (sănătos).

Psihoterapia poate fi “prietenul” de care aveţi nevoie să vă ghideze în conştientizarea felului în care percepeţi situaţia, să găsiţi resursele necesare adaptării şi soluţionării momentului de cumpănă.

Psihoterapeutul nu este acolo pentru a vă da “lecţii de viaţă”, ci pentru a înţelege felul în care percepeţi situaţia respectivă şi a vă ghida în observarea situaţiei din mai multe unghiuri, a vă stimula în găsirea resurselor pe care le-aţi folosit în trecut şi a le adapta situaţiiei prezente sau chiar a găsi resurse noi, utile în rezolvarea actualei situaţii de criză persoală / existenţială.

Cu drag,

Iulia Păsărin

0728.967.011

 

Resurse: dr. R. Vrasti

“Una dintre cele mai frumoase calităţi ale prieteniei este să oferi înţelegere şi să fii înţeles” Seneca

Prietenia are ca prim pas un context, o cauză a întâlnirilor, care generează apopiere în funcţie de afinitate, compatibilitate şi atractie interpersonală. Discuţiile dintre „candidaţii la prietenie” în care aceştia se autodezvăluie (atât cât doresc şi se simt confortabil) au darul de a descoperii valori şi interese comune, fapt care generează o stare de bine şi siguranţă.

Prietenia este ceva ce se construieşte, nu este „un dat”.

Prietenia este atunci când investeşti emoţional, când „acorzi credit”, înseamnă a-ţi păsa de celălalt. Un simplu „ai grija de tine” sau „sună-mă ca să ştiu că ai ajuns ok” sau „ai grijă cum şofezi” denotă faptul că celuilalt îi pasă, că o parte din el, din gandurile lui te însoţesc ca să îţi fie bine.

Prietenia înseamnă să poţi împărtaşii gânduri şi emoţii, să îţi facă bine prezenţa celuilalt, să ştii că poţi să te bazezi pe celălalt aşa cum şi el se bazează pe tine. Înseamnă încredere reciprocă, susţinere, împărtăşirea bucuriilor şi grijilor, înseamnă o mână de ajutor care poate fi o ancoră pentru tine în momentele de cumpănă, dar şi reciprocitatea gesturilor si gândurilor.

În ochii prietenului ne oglindim – privindu-l pe el, vedem o parte din noi. Este un bun început pentru un exerciţiu de autoanailză.

Sa aveţi o săptămână minunată!

Cu drag,

Iulia

 

Traieste cu speranta, nu uita sa vizezi, sa iubesti, sa zambesti, sa daruiesti, iarta si crezi in miracolul iertarii.
Inaintea vindecarii este retrairea suferintei, constientizarea, iertarea. Iertarea te ajuta in primul rand pe tine, cel ce iarta, sa mergi inainte cu fruntea sus si fara „bagaje” cu ura din trecut. Te ajuta sa construiesti, fara a lasa ca relatiile si visurile viitoare sa fie contaminate de umbrele trecutului.

Iulia 

 

Într-o zi o tânara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de înfruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de câte ori reusea sa rezolve o problema, alta noua îsi facea aparitia.

Se spune ca intr-o zi o tanara se duse la mama sa si se planse ca este prea obosita, ca totul este prea greu si nu mai face fata activitatilor in care era implicata, ca nu mai stie cum sa progreseze pe plan personal si profesional, ca se afla intr-un blocaj si ca a obosit sa lupte iar si iar fara nici un rezultat aparent. Tanara avea impresia ca de fieare data cand se rezolva o problema aparea alata si alta…

Mama ei o ascuta, apoi ii spuse să o urmeze în bucătărie. Aici, mama a umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. În scurt timp, apa din ele a început sa fiarba. În primul vas a pus morcovi, în al doilea oua, iar în ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus într-un bol. A scos afara ouale si le-a pus într-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o în al treilea bol.

Întorcându-se spre fata ei a întrebat-o:

“Spune-mi ce vezi?”

“Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii în mâna si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facând aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. În final, mama a rugat-o sa guste din cafea. Fata, zâmbind, a savurat o înghititura din cafeaua cu o aroma îmbietoare.

Curioasa, tanara a întrebat-o pe mama ei care este mesajul pe care vrea sa i-l transmită.

Zâmbind, mama i-a explicat ficei sale ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat însa diferit.

Morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat. Ouale au devenit foarte dure. In schimb cafeaua a schimbat apa.

– Care din aceste elemente te crezi tu? Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? si-a intrebat ea fiica.

– Esti un morcov, care pare tare, dar, cand fatalitatea si durerea te ating, te inmoi si iti pierzi taria?

– Esti un ou care incepe cu o inima maleabila, cu un spirit fluid, dar dupa un obstacolul, o separare sau o despartire, devine dur si inflexibil? Pe din afara nu te schimbi, dar pe dinauntru ai un suflet si o inima de piatra?

– Sau esti un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care-i cauzeaza durere sau suferinta. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.

– Fetiţa mea, i-a spus mama tinerei, îti doresc sa ajungi ca grauntele de cafea, ca atunci cand lucrurile nu sunt tocmai roz, sa poti reactiona pozitiv, fara sa te lasi invinsa de circumstante si sa faci in asa fel ca totul in jurul tau sa se amelioreze! Tu poti avea puterea sa schimbi lucrurile in loc sa te lasi invinsa.

 Autor anonym

 

Totul are un ritm şi un rost. Trăim expeirenţa veniri pe lume după nouă luni de călătorie în interiorul mamei. Când venim pe lume mediul nu este prea prietenos – multă lumină, prea mul zgomot, instrumente şi mâini reci, noi plângem în timp ce toţi din jur se bucură.

Încă de la început sunt lucruri care ne par potrivnice, dar depinde de noi cum ne adaptam – ne înmuiem precum morcovul, ne punem o armură pentru a nu ne fi invadat interiorul – precum oul sau facem tot ce ţine de noi să armonizăm mediul în care trăim, să îi atingem cu un strop de inspiraţie şi toleranţă pe cei din jur.

Am împărtăşit cu drag povestea aceasta cu voi. Sper să vă fie de folos sau măcar să vă pună puţin pe gânduri!

Iulia Păsărin

Fiecaruia dintre noi i s-a intâmplat să aibă zile in care să fie trist, să nu aibă chef denimic, să se simtă fără energie, poate chiar sa simtă nevoia să plângă puţin. Dacă aceste manifestări au durat o perioadă limitată de timp putem să vorbim despre o reacţie depresivă.

Reacţiile depresive sunt un mod de adaptare şi răspuns al minţii şi corpului la amintiri sau evenimente precum:

  • conflictul cu o persoană apropiată sau autoritate (şef)
  • dezamăgirea provocată de o persoană pe care am investit-o cu încredere şi de la care aveam aşteptări
  • îmbolnăvirea unei persoane dragi sau a prorpriei persoane
  • accidente

Reacţiile depresive sunt normale. Nu ştiu vreo fiinţă care să trăiască într-o stare de fericire sau bine continuă. Aceste reacţii se transformă în stări depresive atunci când se intensifică, devin stabile în timp, se manifestă în marea majoritate a zilei şi zilnic, crează o detresă (ruptură, întrerupere) în viaţa personală şi profesională – absenteism la locul de muncă, retragere socială, stare de rău aproape continuă, devalorizarea propriei persoane, imposibilitatea de a-şi găsi resurse pentru a-şi reveni.

Reacţiile depresive pot aparea şi în sezonul rece mai mult decât în restul anului, apariţia lor fiind favorizată de „micşorarea” zilei şi de expunerea redusă la lumină naturală fapt ce ne poate afecta confortul psihic şi fizic, zilele ploioase în care ne retragem în casă şi socializăm mai puţin, lipsa unor activităţi plăcute.

Perturbarea activităţilor de zi cu zi, afectarea stării de bine, readucerea în atenţie a evenimentelor neplăcute (rumegarea gândurilor care aduc suferinţă), retragerea în interior, limitarea sau eviatarea socializării, apariţia absenteismului la locul de muncă pot fi simptome ale starii depresive.

Reacţia depresivă este o reacţie normală, de cele mai multe ori de adaptare la un eveniment, are o durată relativ redusă, iar intensitatea ei începe să scadă la un moment dat.

Starea depresivă implică trărirea cu intensitate din ce în ce mai mare a unor emoţii negative care ne afectează starea de bine, funcţionalitatea pentru o durată îndelungată producând o detresă semnificativă în viaţa perersonală şi profesională şi din care nu ne putem reveni singuri.

Reacţiile depresive sunt normale si din ele ne putem reveni singuri, mobilizându-ne efortul si resursele personale. Stările depresive se prelungesc în timp 3 – 6 luni, adesea avem nevoie de suport terapeutic pentru a ne ajuta să găsim resursele interioare, să ne mobilizăm, să ne automotivăm, să ne regăsim echilibrul.

Iulia Păsărin – psiholog clinician, psihoterapeut integrative

Sector 1, Bucuresti, Stirbei Voda 

autor: psih. Iulia Pasarin

“Toamna se numara bobocii” cum spunea un cantecel pentru copiii. Da, chiar si bobocii de 3 anisori care merg  pentru prima data la gradinita.

Ce poti sa faci pentru ca puiul tau sa aiba o experienta pozitiva si sa ii fie cat mai usoara adaparea la colectivitate, la un mediu  nou?

  • Pe puiul tau l-ar ajuta sa ii vorbesti despre gradinita, sa ii spui ca va intalnii alti copii care ii pot devenii parteneri de joaca
  • L-ar incuraja forte mult sa afle ca acolo vor fi jucarii, carti colorate
  • Pentru inceput ii poti lasa o jucarie de care copilul este foarte atasat, el avand tendinta de a strange jucaria in brate iar acest lucru ii va mai ameliora teama si emotiile
  • Ar fi foarte bine daca i-ai explica puiului tau faptul ca unii copii pleaca mai devreme de la gradinita, altii dorm acolo, dar ca intotdeauna mami sau tati il vor lua acasa si nu are de ce sa se teama daca alti copii pleaca inaitea lui acasa. Acest fapt il va il va ajuta pe copil sa nu creada ca este abandonat, uneori intamplandu-se sa apara astfel de ganduri si sentimente la copiii ramasi in gradinita atunci cand ii vad pe ceilalti copilasi plecand inaintea lor. Vorbindu-i despre acest lucru, poti prevenii astfel de temeri
  • Vorbiti-i in termeni optimisti si pozitivi despre gradinita, nu ca si cand mersul la gradinita ar fi o pedeapsa pentru ca astfel copilul va fi si mai temator si ii va lua mai mult timp sa se integreze in colectivitate
  • Cand mai sunt cateva zile pana la inceperea gradinitei va puteti duce copilul intr-o “vizita” in curtea gradinitei “pentru a vedea ce este acolo”, eventual, daca este posibil, mergeti impreuna cu el si vizitati gradinita, clasa in care va sta.

 Cu siguranta daca va va simtii aproape de el, daca veti avea putina rabdare sa ii povestiti despre faptul ca si dumneavoastra ati fost la gradinita si ca acolo copiii se joaca si invata lucruri frumoase, copilul se va simtii mai putin speriat de elementul de nouate pe care il implica schimbarea cadrului, iar emotiile pozitive il vor ajuta sa se integreze mai usor in comunitatea prichindeilor si sa se adapteze mai usor noului rol de “copil de gradinita”.

Nu uitati ca in prima zi de gradinita sa va aduceti aparatul de fotografiat cu ajutorul caruia veti strage amintiri pentru albumul cu fotografii pe care peste ani il veti rasfoii impreuna cu toata familia si veti resimtii emotiile de acum de fiecare data cand veti il veti deschide.

In incheiere va doresc sa aveti un inceput de gradinita frumos care in timp sa devina o amintire placuta!

Ai nevoie de putin ajutor? Programeaza o sedinta de consiliere, 0728.967.011.

In noaptea aceea o raza de luna se furisa pe fereastra in camera lui Petrisor si lumina o gramada de jucarii inghesuite: o cutie de creioane colorate, un ursulet de pasla, o carte de povesti, o minge albastra. Si de indata ce le atinse raza lunii, jucariile pornira sa se miste. Cutia de creioane colorate se deschise fara veste si creioanele cazura unele peste altele in spinarea ursuletului. Ursuletul sari ca ars:

– Aoleo, ce-i asta? Ma omoara!
Si se inghesui mai tare in cartea de povesti, care-l ocari cu glasul pe jumatate adormit:
-Ia vezi! Mi-ai indoit toate filele! Si asa sunt destul de rupta si mazgalita!
Si se propti de mingea albastra, care o lua la goana rostogolindu-se pe podea, catre capatul celalalt al camerei. Ursuletul raspunse manios cartii de povesti:
– Ce cauti aici? Ar trebui sa fii pe raft! Apoi, fara sa mai astepte, se rasti catre cutia de creioane colorate:
– Iar tu ai putea sa-ti tii creioanele mai bine! N-ai capac?
– Am avut! se planse cutia de creioane colorate. Dar Petrisor mi l-a rupt!
– Si pe mine, ia uitati in ce stare m-a adus! se jelui cartea de povesti, rasfirandu-si dinaintea celorlalti foile ferfenita.
-Aveti dreptate! mormai atunci ursuletul, scuturandu-si blana roasa. Mie parca nu mi-a rupt o laba? Si ofta si el de mai mare jalea. Vedeti numai cum ne-a azvarlit acum aici, unele peste altele?
Mingea albastra, de suparare, se legana cand intr-o parte, cand intr-alta, pe podea:
-Cu mine da in toate geamurile! Intr-o zi am sa ma sparg de tot!
-Ce mai! Mormai ursuletul ridicandu-se drept in picioare. Eu nu stau aici! Plec!
-Unde pleci? Se speriara celelalte jucarii.
-Ma duc la magazinul de unde am venit! Vorbi el apasat. Ce nou si ingrijit eram acolo! Poate am sa gasesc alt copil, care are sa ma ia cu el si are sa se poarte frumos cu mine! Poate imi va drege si laba rupta!
– Stai ca vin si eu! striga atunci cutia de creioane colorate. Imi strang doar creioanele imprastiate si o iau din loc!
– Nici eu nu mai stau aici! Vin cu voi! vorbi hotarata cartea de povesti, tremurandu-si paginile de atata suparare. Iar mingea albastra se invarti in loc sa-si faca vant spre fereastra.
– Si eu, si eu!
– Sa ne grabim! le spuse atunci ursuletul. Pana nu se stinge raza de luna! Si ajutandu-se una pe alta, jucariile se suira pe fereastra si se facura nevazute. Iar raza lunii pieri din odaie si din pervaz si porni cu ele.
Calatorira mult pe strazile adormite pe sub lampile aprinse, pe unde nu trecea nici tipenie de om. Se zari doar intr-o curte un catel latos, care de mirare uita sa le mai latre. Intr-un tarziu, cand in zare mijira zorii si raza lunii pali, ajunsera obosite in pragul magazinului cel mare din centrul orasului. Si cum disparu raza, asfintind, adormira si ele cu toatele, unele langa altele.
Si asa se face ca dimineata, cand venira vanzatorii sa deschida magazinul, le gasira acolo. Vanzatorul de la raionul de jucarii le lua in mana, minunandu-se:
– Ce-o fi cu jucariil e astea rupte, aici? Si ce sa fac cu ele? Doar aici vindem jucarii noi, de abia iesite din fabrica.
Le-o fi azvarlit vreun copil! isi dadu cu parerea vanzatorul cel tanar de la articolele de sport.
– Ia-le inauntru! spuse si vanzatorul de la articolele de drogherie. Poate va veni cineva sa le ceara!
Trecura cateva zile. Intr-o dimineata intra in magazin tocmai Petrisor, de mana cu mama lui. El o lasa pe mama sa umble dupa ce avea ea nevoie in alte parti si alerga pe data spre raionul de jucarii, cum face totdeauna, sa vada jucariile noi. Acolo insa dadu cu ochii, pe tejghea, drept in fata, de cutia lui de creioane colorate, de minge, ursulet si cartea de povesti.
Numaidecat se repezi la ele, explicand vanzatorului:
– Sunt jucariile mele!
Vanzatorul, care tocmai ii intinsese unui baietel subtirel un iepure de cauciuc, se intoarse catre el:
– Ia stai putin! Cum vine asta? Daca sunt ale tale, ce cautau in fata magazinului cu noaptea in cap?
Baietelul cu iepurele se uita intr-o parte la Petrisor si spuse repede:
– Poate au fugit de la el! Iar o fetita mititica, cu ochi neastamparati, adauga si ea, pe un glas plangaret:
– Nu vedeti ce rupte sunt, saracele?
– Asta e! Se poarta urat cu ele! Se vede cat de colo! vorbi un alt baietel care de abia isi desprinsese ochii de la masinutele si avioanele cu cheie. Petrisor isi lasa capul in jos si se inrosi peste urechi.
– Ce spui? Il intreba vanzatorul. Cum sa ti le dau inapoi? Uita-te si tu cum arata!
Petrisor tacea mereu, cu ochii in pamant. Nici ceilalti copii nu mai spusera nimic, privindu-l cu suparare.
Vanzatorul isi plimba ochii de la el la jucarii si iarasi la Petrisor, mangaindu-si barbia, pe ganduri:
– Eu zic c-ar trebui sa le daruiesc unui alt copil, care sa stie cum sa se poarte cu ele!
– Nu, nu! se impotrivi atunci Petrisor, cu lacrimi siroindu-i pe obraji. Nu le dati altui copil! De acum inainte am sa am grija de ele! Numai sa vedeti!
– Ei, copii, ce spuneti? Ce facem cu jucariile lui Petrisor? intreba vanzatorul.
Baietelul subtirel spuse incet, tragand usor de-o ureche iepurele de cauciuc:
Daca are sa se poarte frumos cu ele de acum inainte…
– Si nu le mai rupe… adauga, mai incet inca, fetita de langa el.
Vanzatorul din spatele tejghelei hotari:
– Daca spuneti voi… si daca lui Petrisor ii pare rau de felul in care s-a purtat pana acum cu jucariile lui… sa i le dam inapoi.
Dar numai pentru o vreme! Sa vedem cum se va purta! Daca se tine de vorba si are grija de ele, i le lasam, iar de nu, i le luam pentru totdeauna si le dam altui copil, care sa le merite!
– Asa, asa… incuviintara copiii.
Iar Petrisor isi stranse jucariile la piept si pleca cu ele fara sa se mai uite inapoi. Din ziua aceea am auzit ca se poarta tare frumos cu orice jucarie. Si nici uneia nu i-a mai trecut prin minte sa plece de la Petrisor!”

 

Este important sa urmărim comportamentul copiilor. Prin felul în care se joacă ne spune despre el – ce l-a marcat din ce a văzut în jurul lui, ce valori i s-au transmis (dragoste, respect, drepturi fără îndatoriri, cât de răsfăţat este, cât este de obişnuit să i se cuvină tot, să nu respecte reguli), ce a înţeles privind în jurul său.

Priviţi-vă copiii! Au nevoie să fie VĂZUŢI !

Cu drag,

Iulia

 

Sursa povestii: didactic.ro

 

“Nu am ajuns la fel de realizată precum colega mea de facultate” sau “Prietenul meu din copilarie face parte din echipa de conducere, iar eu tot pe un post de execuţie sunt” sau “Toate prietenele mele s-au căsătorit până la aceasta vârstă. Numai eu nu … şi toata lumea ma întrebă …” sau “Oare eu de ce nu pot să fiu ca ceilalţi? De ce ei pot, iar eu nu?” sau “De ce fac numai alegeri proaste?”

Sunt doar câteva dintre gândurile care ne vin când stăm şi cugetăm, când ne apucă să facem “o retrospectivă”. Ceea ce nu luăm în calcul este LINIA DE START de la care pornim:

  • “bagaje emotionale” transgeneraţionale – suferinţe, traume, mediul toxic, limitări, frici induse,
  • moşteniri de familie” – credinţe limitative, “obiceiuri”, dar şi moştenirea genetică
  • presiunea de conformare la reguli vs. încurajarea independenţei, experimentării
  • suportul financiar
  • suportul familial
  • oportunităţi

Compararea cu noi, cu evoluţia personală din momentul X în momentul Z, ţinând cont de contextul în care am făcut anumite alegeri, ar fi una contructivă şi corectă.

Nu vă mai creati complexe de inferiotitate privind doar în jur. Uitati-vă de unde aţi pornit, cu ce resurse / piedici şi unde aţi ajuns.

Multumiţi? Era loc şi de mai bine? Ok. Trasează-ţi un obiectiv. Acum fă o analiză personală şi conturează-ţi paşii următori.

Ai nevoie de puţină ghidare? O programare la telefon 0728.967.011 poate fi primul pas spre modelarea unui nou TU.

Spor in toate!

Cu drag,

Iulia

Servicii

personal si profesionalTe invit sa identificam daca si cum intersele, valorile, experientele din viata personala se reflecta in alegerea si conturarea identitatii profesionale, in alegerea carierei, a locului de munca.

Vor discutii deschise, dar se vor utiliza si chestionare, fise de lucru, exercitii experientiale.

Intalnirea va avea loc vineri 2 octombrie.

Durata: 16.00 – 20.30

Trainer: Iulia Pasarin – consilier vocational, psiholog, psihoterapeut

Cost: 100 ron / persoana

Beneficiati de un discount de 20 lei daca:

  • Ati mai participat la cursuri organizate de Iulia Pasarin
  • Mai veniti cu un prieten (discount se aplica atat pentru dumneavoastra, cat si pentru prieten)
  • Va inscrieti pana la data de 25 septembrie 2015 .

* Dicount-urile nu se cumuleaza intre ele.

Bonus: Participantii vor putea participa la o sedinta de coaching pentru dezvoltare personala individuala gratuita. Durata sedintei de coaching va fi de 50 de minute.

Locul desfasurarii: Calea 13 septembrie, Bucuresti, sector 5 (detalii vor fi date la inscriere)

Inscrierile se fac prin e-mail iulia.pasarin@yahoo.com sau la telefon 0728.967.011.

Data si conditiile actualizate la 30 august 2015.

frici anxietateMotto:

FRICILE – demoni pe care iau nastere si cresc  in mintea ta si care pot pune stapanire pe gandurile, emotiile tale, pe comportamentul tau, facandu-te prizonierul lor, dar numai daca tu ii lasi.

Frica, definita in dictionar, este o stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar.

Fricile pot fi „mostenite”, invatate din experientele altora, induse, mostenite transgenerational sau pot lua nastere ca urmare a unor experiente de viata personale.

„Mi-e frica de intuneric”, „Mi-e frica de apa”, „Mi-e frica de straini / oameni”, „Mi-e frica de animale”, „Mi-e frica de inaltime”. Aceaste frici s-au nascut din experientele tale personale sau ti-au fost induse („impuse”) – „sa nu vorbesti cu oameni necunoscuti pentru ca oamenii sunt rai”, „sa nu intri in apa pentru ca singur ai sa te ineci”, „daca nu te culci, o sa te manance bau-bau” (teama de intuneric, aceste lucruri fiind spuse inainte de culcare copilului), „nu te uita pe fereastra ca o sa iti vina ameteala si o sa cazi” si lista ramane deschisa.

Referindu-ne la frici intalnim categoria fricilor reale si a celor imaginare/irationale.

Frica reala, rationala si ne ajuta sa ne mobilizam in diferite situatii – simturile ascutindu-se, gandirea devenind mai rapida, adrenalina ajutandu-ne sa ne mobilizam si sa fim gata de lupta sau fuga atunci cand situatia o cere.

Fricile  imaginare, irationale care de regula sunt fie invatate de copil de la cei din jur, fie vin din teama de necunoscut, fie vin ca urmare a unor experiente neplacute care ne-au marcat si care ni s-au intimparit in minte si care fac ca in timp gandurile noastre sa devina dezadaptative, sa intretina frica.

Fricile irationale (denumite si tulburari anxioase) se hranesc cu nesiguranta, suferinta, cu tristete.

Fricile irationale pot sa para si sa fie intretinute de o slaba incredere in sine, de imaginea de sine negativa pe care o avem despre noi considerandu-ne slabi, nedemni de a fi iubiti, de a primi atentie, afectiune. O persoana care se teme sa vorbeasca, sa initieze o conversatie si sa o intretina de teama de a nu spune ceva gresit sau ca nu va parea inteligent, ca s-ar putea balbai, ca ar putea sa nu isi gaseasca cuvintele potrvitie sau o persoana care nu mananca si nu bea in public imaginandu-si ca toata lumea se uita la ea, motiv pentru care nu iese in oras, la peterceri risca ca incet, incet sa se autoizoleze, sa nu mai iasa din casa sau sa re rezume in a merge la scoala / facultate / serviciu si a se intoarce acasa, a se inchide in camera si a se refugia in fata calculatorului eventual traindu-si viata prin retelele de socializare, jocuri pe calculator, ridicand in jurul sau un “zid de protectie”, zid pe care il consolideaza si la care mai adauga o noua caramida, o noua frica in fiecare zi. Acest “zid” va face ca persoana sa fie tot mai putin capabila de sentimente de empatie, iubire, iertare, poate duce treptat la o forma de aplatizare emotionala.

Cufundarea in singuatate, izolarea in spatele acestui “zid” nu face decat sa il faca pe cel temator sa piarda putin cate putin contactul cu realitatea, sa nu se mai poata bucura de viata, de prieteni, de peisajul din jur, de iesiri in parc, la cinematograf, la peterceri, de flori, cer, soare de lucrurile pe care le consideram banale, dar fara de care viata ar fi atat de … gri.

Este important sa avem puterea de a cere ajutorul daca suntem pe cale sa ne indrepam catre aceasta situatie pentru ca este nevoie sa cautam sursa acestor temeri pentru a le putea controla, gestiona si invinge, pentru a ne construi o imagine de sine autentica, cu sublinierea aspectelor pozitivie ale personalitaii noastre.

O buna autocunoastere si o cunoastere a limitelor, dar si a resurelor personale, o imagine de sine autentica, o stima de sine crescuta, bine consolidata pe principii reale, este solutia pentru a depasii aceste temeri.

Daca vei lasa fricile sa se instaleze comod in sufletul, mintea si corpul tau atunci ele iti vor ghida viata, ele vor fi cele care sa iti spuna cum sa traiesti – in teama , umilire, izolare. Ele iti vor schimonosii atat sufeltul facandu-te sa ai trairi si emotii negative, de suferinta si durere, mintea prin ganduri care vor intretine frcile si care le va da valoare si forta, cat si corpul tau care va somatiza prin dureri de cap – ce au la baza conflictele intrapsihice – , dureri de stomac, dureri musculare, tensiune arteriala, dureri de articulatii (fara o cauza medicala initiala), dureri care reflecta lipsa de flexibilitate si rigiditatea in gandire, simtire, actiune.

Lasa toate acestea in urma ta si ai curajul de a face o introspectie, de a incepe un proces de autocunoastre care este un scop in sine si nu doar o cale catre ceva anume. Drumul dezvoltarii personale si al autocunoasterii este fascinant el, ca si proces de evolutie si transformare a fiintei noastre nu doar o cale catre un scop. Daca este sa vorbim de un scop, atunci scopul dezvoltarii personale si autocunoasterii este suma intamplarilor, experientelor avute pe acest drum care ne ajuta sa CRESTEM emotional, spiritual.

Da-ti voie sa te bucuri de aer, de soare, de picaturile de ploaie, de adierile vantului, de prieteni, de flori, de toate creaturile minunate din jurul tau, de trairi fantastic de frumoase, da-ti voie sa plangi de tristete atunci cand simti, lasa lacrimile sa te elibereze picurand in ele amarul din suflet si din minte echilibrandu-te si curatindu-te, apoi zambeste – este atat de frumos sa nu te temi de tot si de nimic, sa fii VIU, sa simti, sa vezi, sa iubesti si sa te lasi iubit/a!

 Cu drag,

psihoterapeut integrativ Iulia Pasarin

autocunoastereStima de sine este strans legata de imaginea de sine care este modul in care o persoana se autopercepe din punct de vedere fizic, cognitiv, emotional, social si spiritual.

Daca imaginea de sine este una pozitiva si persoana se considera valoroasa, inteligenta, capabila atunci si stima de sine va fi una ridicata. Daca, din contra, persoana se considera inferioara, incapabila, respingatoare atunci si stima de sine va fi una scazuta.

Nu intodeauna imaginea de sine autoperceputa este una reala, autentica. De exemplu, in perioada adolescentei cand conteaza aprecierea celor din jur, in special a covarstnicilor, apartenenta la un anumit grup, persoana se poate simtii nevalorizata, respingatoare daca cei din jur o marginalizeaza, nu o integreaza in grup, lucru ce poate fi in neconcordanta cu realitatea.

Daca stima de sine este legata de modul in care ne autoevaluam si ne autovalorizam, increderea in sine care se formeaza si ea in timp si depinde foarte mult de modul in care suntem incurajati inca din copilarie de membri familiei sa avem initiativa, de modul in care suntem recompensati cu gesturi si vorbe motivationale intr-un sens pozitiv si potentator.

O persoana cu stima de sine ridicata are initiativa, crede in reusita sa, se implica in diferite activitati, este sociabila, aspira la un statut social inalt.

 O imagine de sine negativa duce la:

  • scaderea performantelor scolare, respectiv profesionale din cauza ca persoana nu se considera capabila si nu se implica in activitatile specifice statutului si rolului sau,
  • relatii disfunctionale cu familia si cu cei din jur pentru ca lipsa respectului fata de sine duce si la lipsa de respect fata de cei din jur, adesea aceste persoane invinovatindu-i pe ceilalti pentru esecul lor, fugind de responsabiliate.

 O imagine de sine negativa, duce la o stima de sine scazuta a persoanei care:

  • este aproape in permanenta nemultumita,
  • evita sarcinile noi,
  • evita sa isi asume responsabilitatea pentru faptele sale si pentru consecintele lor,
  • se considera mai mereu nedreptatita,
  • are o toleranta scazuta la frustrare, nivelul de empatie este foarte scazut,
  • considera ca mainifestarea emotiilor este o dovada de slabiciune,
  • poate alunca relativ usor spre un comportament deviant.

 O imagine de sine pozitiva duce la:

  • o buna performanta scolara, respectiv profesionala persoana implicandu-se in rezolvarea activitatilor specifice,
  • construirea unor relatii functionale si armonioase in familie si in afara acesteia, persoana incercand sa rezolve eventualele conflicte care apar intr-un mod amabil, printr-o comunicare asertiva fara sa se autoinvinovateasca sau sa invinovateasca pe ceilalti,

 Cum imaginea de sine este una pozitiva aceasta va atrege o stima de sine ridicata care inseamna ca persoana:

  • accepta situatiile noi ca fiind provocatoare – intr-un sens pozitiv, acestea avand scopul de a o mobiliza si automotiva in rezolvarea lor,
  • este independenta,
  • isi asuma responabilitatea pentru faptele sale si consecintele lor,
  • isi exprima adecvat emotiile pozitive si negative fara a fi conflictuala,
  • este mandra de succesul ei
  • este empatica,
  • comunica intr-un mod asertiv exprimandu-si opiniile intr-un mod adecvat fara sa ii jigneasca pe cei care nu ii impartasesc parerile,
  • reuseste sa treaca peste eventualele esecuri intr-un mod constructiv luandu-le ca pe experiente.

 Imaginea de sine negativa care are ca si consecinta o stima de sine scazuta a persoanei creaza un cerc vicios care poate duce la disfunctionalitate, cerc din care persoana mai poate iesi doar apeland la ajutor profesional.

 Construirea increderii in sine, a stimei de sine, autoperceperea realista si pozitiva a imaginii de sine sunt procese dinamice, de evolutie, care incep inca din copilarie, din familia de origine. La consolidarea acestora lucram pe parcursul intregii vieti, atat prin autoeducatie cat si prin participarea la cursuri sau sedinte individuale de autocunoastere si explorare a lumii interioare.

Indrazneste! Deschide fereastra catre autocunoastere, este primul pas spre reusita!

Pentru fiecare dintre voi,

Iulia Pasarin

“Într-o zi, un om văzu din întâmplare un cocon şi se opri să-l studieze. În mica lui gaură, omul observă un fluture care se străduia să iasă. Rămase multe ore lângă cocon urmărind fluturele care părea că se află pe punctul de a abandona, fără să poată ieşi prin gaura care rămânea mereu la fel de mică.

Omul decise atunci să ajute fluturele. Luă un cuţit, deschise coconul şi fluturele ieşi imediat. Totuşi, trupul lui era slab şi amorţit, iar aripile mici şi fragile abia se mişcau.

Omul continuă să-l observe, spunându-şi că aripile fluturelui se vor deschide, dintr-o clipă în alta, şi că atunci insecta va putea să-şi ia zborul.

Dar nu se întâmplă nimic! Fluturele îşi petrecu restul vieţii târându-se pe pământ, cu trupul lui slab şi aripile chircite. Niciodată n-a putut să zboare.

Ceea ce omul nu a înţeles, în intenţia lui de a-l ajuta, este că trecerea prin orificiul coconului i-ar fi permis fluturelui să facă efortul necesar ca să poată trimite lichidele vitale din trupul lui aripilor, ceea ce i-ar fi permis să zboare.

Ca şi fluturii, copiii învaţă să-şi deschidă aripile iar cei care îi înconjoară ştiu să le fie aproape, păstrând însă distanţa potrivită.” (“Lectia fluturelui” adaptare după un text italian anonim)

 

Aceasta poveste este o metafora si pentru parinti.

Uneori este bine sa iti lasi copilul sa se descurce singur, asa va capata incredere in el, va invata si ce este reusita, dar si ce este esecul, dezamagirea si va invata cum sa treaca peste lucrurile mai putin placute, sa se mobilizeze, sa nu se lase doborat, sa aiba o gandire de invingator. Va invat cum sa se mobilizeze sa treaca peste obstacole,sa isi dezvolte abilitatile de viata, sa “zboare” si sa aiba “aripi puternice”

Incercati sa nu va faceti copilul sa fie dependent de voi. Fiti alaturi de el si spuneti-i ca il sustineti, incurajati-l sa aiba initiativa, sa fie creativ, sa se joace cu ceilalti copii, sa se implice in activitati cu grade diferite de dificultate pentru a invata sa isi dezvolte gandirea, creativitatea, sa gaseasca propriile solutii la problemele intampinate pentru ca un leader adevarat le arata celor din jur ce si cum sa faca, iar pentru a stii ce si cum este nevoie de experienta, de experienta proprie care se formeaza pe parcursul dezvoltarii copilului de-a lungul intregii sale evolutii.

Iubiti-va, incurajati-va copilul sa isi deschida aripile si sa zoboare!

 Cu drag pentru toti copiii si parintii, dar si pentru copilul din fiecare parinte:). Lasati-l sa „zboare”!

Iulia Pasarin

A fost odata ca niciodata un grup de broscute care s-au hotarat sa se ia la intrecere, asa ca si-au propus sa ajunga in varful unui turn foarte inalt. S-au adunat spectatori curiosi sa vada cursa si sa le incurajeze pe broscute, desi erau cam sceptici ca vreuna dintre broscute o sa reuseasca sa ajunga in varful turnului.

Prima broscuta a inceput sa urce, iar de jos auzea „Ce obositor! Nu are cum sa reuseasca!”. Totusi broscuta a urcat pana la jumatatea turnului dupa care a abandonat. Cea de-a doua broscuta a urcat putin mai sus decat prima, dar a abandonat si ea cursa. Cea de-a treia broscuta a urcat mai sus decat celealte doua, dar dupa putin timp a abandonat si ea. In ultimul moment la turn a mai venit o broscuta vioaie care a inceput sa urce si sa urce pana a ajuns la jumatatea turnului. Spectatorii erau uimiti si continuau sa spuna ca turnul este prea inalt si ca broscuta sigur a obosit si nu o sa reuseasca. Insa broscuta a continuat sa urce pana a ajuns in varful turnului. Cand s-a intors, toate broscutele s-au strans in jurul ei si au intrebat-o cum a reusit. Atunci, broscuta le-a facut semn ca nu aude pentru ca este surda. (Autor necunoscut)

Poate si noi ar trebui sa fim uneori „surzi” la cei care incearca sa ne descurajeze, sa ne spuna ca este prea greu ca sa reusim. Poate ca si pe copiii nostri este bine sa ii invatam ascultarea selectiva. Sa ii invatam sa isi urmeze visurile, sa nu ii lase pe ceilalti sa ii descurajeze pentru ca nu au reusit ei sau copiii lor.

Poate uneori facem alegeri gresite alterori bune pentru noi, dar curajul de a face o alegere si de a ne asuma urmarile acesteia – pozitive sau negative – este de preferat decat sa abandonam de teama ca putem esua sau mai rau, sa nu facem nici o alegere.

Invata-ti copilul sa isi asculte gandurile, instinctul, sa isi urmeze visurile si sa aiba curajul de a face alegeri, de a-si invinge temerile, altfel toata viata se va intreba „ce-ar fi fost daca as fi incercat sa ajung in varful turnului”.

Este o metafora pe care o putem analiza dupa valorile, convingerile si deschiderea noastra.

Cu drag,

psihoterapeut Iulia Pasarin

Materialul il gasiti si pe EduTeca

Oameni cu ganduri si amintiri despre trecut, cu ganduri si sperante de viitor. Oameni ce duc cu ei trecutul cu impliniri si neimpliniri,  spre un viitor de sperante, de visuri si dorinte…

Trecutul ne da uneori stabilitate si echilibru datorita experientei, alteori ne ingreuneaza drumul prin greutatea amintirilor, amintiri despre dragoste si ura, amintiri despre invatatele idei preconcepute, despre etichetarea tuturor, sperantele …. ne dau indrazneala si curaj, dorinta de a merge inainte… Asemeni unor corabii … Imaginati-va o corabie care in cala incarca amintirile si trecutul si pe punte etaleaza visurile, sperantele, doritele, implinirile, tot asa oamenii iau cu ei si amintirile si sperantele purtandu-le in ei si navigand pe marea vietii, facand slalom printre obstacole, piedici, bariere, dar si printre vise, dorinte, sanse, facandu-si in drumul lor adversari, dar cunoscand si suflete frumoase, iubitoare de pace si de frumos.

Furtunile pe care le intalnim in drumul nostru, navigand pe aceasta mare a vietii, ne aduc in memorie amintirile, experientele trecutului ajutandu-ne sa depasim momentele agitate si uneori grele, asemeni corabiei care si datorita greutatii din cala nu se rastoarna pe timp de furtuna.

 Fara amintiri nu am avea cum sa apelam la experiente si nu am avea acces la resursele interioare, fara sperante nu am mai avea de ce sa ne continuam drumul. Sa ne gasim un echilibru in care sa nu uitam de amintiri si sa nu renuntam la visuri si sperante!

 Experiente frumoase sa aveti care sa va imbogateasca amintirile, sa va ajute sa aveti stabilitate atunci cand valurile existentei sunt agitate!

Cu drag,

Iulia

Investeste in tine, in cresterea imaginii de sine, in optimizarea versiunii actuale! Nu ai bate pasul pe loc! Incepe demersul dezvoltarii personale!

O metafora psihoterapeutica pe care am citit-o, mi-a placut si v-o spun si voua…

Un om de afaceri plecat in vacanta se plimba intr-o zi pe plaja.De-a lungul plajei erau multe stelute de mare ce erau aduse de val si cu siguranta ar fi murit pentru ca nu se mai puteau intoarce in mare.

Cu mirare, observa un baietel care aduna fiecare steluta si o arunca inapoi in apa. Omul de afaceri vrand sa-i dea o lectie de viata, se apropie de baietel si ii spuse:

„M-am uitat la tine vazand ce faci si mi-am dat seama ca ai o inima buna si ca le vrei binele insa iti dai seama cate plaje sunt pe aici si cate stelute de mare mor in fiecare zi pe ele ? Nu crezi ca ar fi mai bine sa faci altceva in timpul pe care il pierzi salvandu-le ? Crezi ca salvand cateva stelute de mare conteaza ?”

Baiatul se uita la om, se apleca si lua o steluta de jos pe care o arunca inapoi in ocean si-i spuse:

„Pentru asta conteaza!”

O poveste despe implicare, responsabilitate, empatie si … deschidere. Pentru ca uneori, invamtam de la copii.

Cu drag,

Iulia

Ştim cu toţii că principala activitate a copiilor este jocul. Jocul cu păpuşi, maşinuţe, animăluţe de companie, jocul cu adulţii apropiaţi sau cu alţi copii, iar uneori jocul cu prieteni imaginari. Când apar prietenii imaginari? În jurul varstei de 3 ani imaginaţia copiilor devine foarte activă, aşa că nu trebuie să vă îngrijoraţi dacă vă surprindeţi copilul jucându-se sau vorbind cu unul sau mai mulţi prieteni imaginari. Apariţia prietenului imaginar în viaţa copilului se poate datora mai multor factori. Am să mă opresc asupra câtorva dintre aceştia, precum:

  • singuratatea, faptul că nu are prienteni cu care să se joace atât de mult cât îşi doreşte,
  • dorinţa de a deţine controlul, un prieten imaginar “făcând” şi “acceptând” întodeauna ceea ce doreşte copilului,
  • dorinţa de a fi acceptat, prietenul imaginar acceptă toate ideile, gândurile, faptele copilului fără a-l critica,
  • timiditatea, copilul temandu-se sau ruşinându-se prea tare să spună anumite lucruri despre el, cum ar fi faptul că se teme de întuneric şi atunci va spune “prienenului meu îi este frică de întuneric” adevăratul mesaj fiind ascuns în spatele acestui joc,
  • fuga de responsabilitate, de pedeapsă – în aceste situaţii copilul dând vina pe prietenul imaginar atunci când sparge un pahar, scrie pe perete sau face alta boroboaţă,
  • un refugiu în lumea basmelor în care ei cred.

Apariţia prietenilor imaginari este un produs al fanteziei copilului care dă dovadă de creativitate, originalitate, de capacitatea de a se adapta factorilor exteriori şi de a face faţă temerilor aşa cum poate la vârsta lui. Prietenii imaginari pot fi personaje din benzile desenate, din filmele pe care le-a văzut copilul sau personaje despre care i s-a povestit, dar pot fi şi creaţia originală a minţii copilului, un “mix” între aceste personaje şi altele imaginate de el.

Când copilul peterece prea mult timp cu prietenii imaginari Prientenii imaginari îl pot ajuta pe copilul tău să îşi exprime nevoile, fricile, dorinţele, să îşi exprime trăririle atunci când din diferite motive nu poate face acest lucru direct pentru că îi este ruşine sau teamă, dar te pot ajuta şi pe tine să îţi cunosti mai bine copilul. Dacă micuţul tău vorbeşte despre temerile prietenului său imaginar, discută cu el despre ce simte vis-a-vis de fricile acestuia. De exemplu, dacă fiul sau fiica ta îţi spune că prietenul lui se teme de câini, vorbeşte cu el, vezi ce simte, cum gândeşte, învaţă-l să îşi recunoască temerile, să exprime ceea ce gândeţte fără a critica modul în care prientenul lui imaginar “intermediază” lucrurile, învaţă-l să controleze aceste temeri. Dacă totuşi copilul tau preferă să se joace cu prietenii imaginari şi atunci când se poate juca cu copii reali, de vârste aproiate, acceptă greu prietenia şi compania altor copii, ar trebui să vezi ce se intamplă, de ce doreşte să facă acest lucru, de ce fuge. Cu abilitate, discutând cu copilul poţi afla multe lucruri despre el, despre temerile şi nesiguranţa lui, despre sursa lor. Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să apelezi la un psiholog. Acesta îl poate ajuta pe copil să îşi exprime temerile şi să le recunoască, să îşi dezvolte abilităţile de comunicare şi relaţionare, dar acest lucru îl poate face numai în parteneriat cu tine, părintele lui.

Ce poţi să faci?

Ca şi parinte nu trebuie să îl întrebi pe copil dacă are prieteni imaginari dacă el nu îţi vorbeşte aceştia (da, uneori pot fi mai multi prieteni imaginari J ). Dacă alege să îţi spunî despre acest prieten imaginar fii înţelegator, suportiv şi nu râde de copil, acest lucru s-ar putea să afecteze comunicarea voastră, dar şi imaginea pe care şi-o formează copilul despre el. Totuşi, în activităţile copilului nu îl include şi pe prietenul lui imaginar, decât dacă copilul doreşte acest lucru şi îşi exprimă dorinţa direct. Este posibil că atunci când greşeşte copilul să dea vina pe prientenul lui imaginar sau pe jucării, acest comportament netrebuind acceptat şi încurajat de părinţi. Este bine să încerci să responsabilizezi copilul pentru faptele sale, dar ai grija să alegi cu atenţie cuvintele, adaptează discursul, tonul, comportamentul vârstei copilului pentru ca cerinţele tale să fie înţelese de copil şi ai grija la cuvinte, tonul vocii, mimica şi gestica pe care o ai atunci când discuţi cu el. Până în jurul varstei de 5 ani copii nu fac prea bine diferenţa dintre real şi imaginar motiv pentru care nu trebuie să fi prea dur cu el. Este chiar tentat să creadă că toate lucrurile din jur sunt însufleţite, aşadar nu râde de el şi nu îl certa, doar fii alături de el şi explică-i cu răbdare şi folosind cuvinte pe care să le înţeleagă. În cazul în care copilul tău “îţi prezintă” preietenul imaginar este ok să îl accepţi, dar nu îl încuraja să se joace prea mult cu acesta, atrage-l în jocuri care îi plac, implică-i şi pe ceilalţi copii pentru a încuraja relaţionarea şi interacţiunea cu lumea reală, pentru a-i dezvolta abilităţile de comunicare, încrederea în el.

Articol scris de Iulia Păsărin- psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ

Doresti o programare pentru tine sau copilul tau? O poti face la numarul 0728.967.011

Stresul posttraumatic reprezintă reexperimentarea unui eveniment traumatic extrem care implică vătămarea corporală sau ameninţarea integrităţii corporale a propriei persoane sau a unei alte persoane. Despre stres posttraumatic vorbim si atunci cand o persoana asistă la un eveniment cu un puternic impact emoţional – incendiu, accident – sau află despre moartea violentă sau inopinantă, despe amenintarea cu moartea ori vătămarea suferită de un membru al familiei sau a unei alte persoane.

Exemple concrete de evenimene care pot cauza stresul posttraumatic:

  • imbolnavirea sau accidentarea propriei persoane. Aici menţionam si avortul spontan suferit de persoana in cauză sau de partenera de viaţă
  • asistarea la un eveniment tragic in care o persoană a fost vatamată fizic sau a decedat – accident auto, agresiune fizica, incendiu
  • imbolnavirea – diagnosticarea cu o maladie gravă, accidentarea sau decesul unei persoane apropiate
  • dezastru natural – incendiu, cutremur
  • expunerea repetata la evenimente cu un puternic impact emotional – de exemplu violenta domestica

Simptome frecvente care apar in stresul posttraumatic:

  • flash-backuri, amintiri legate de evenimentul marcant incluzand imagini, ganduri, percepţii, emoţii
  • vise recurente legate de eveniment
  • retrairea experientei traumatice – iluzii, halucinaţii vizuale şi/ sau aduditive şi / sau olfactive (mirosuri)
  • reactivitate fiziologică la expunerea la stimuii interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic – tanspiratii, ameteli, senzatia de mictiune frecventa, simptome gastrointestinale, palpitatii
  • aparitia unor atacuri de panica declansate de stimuli care amintesc de eveniment
  • evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma şi paralizia reactivităţii generale – eforturi in a evita gândurile, sentimentele sau conversaţiile asociate cu trauma; eforturi de a evita activităţi, locuri sau persoane care deşteaptă amintiri ale traumei; incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei; diminuare marcată a interesului sau participării la activităţi semnificative; sentiment de detaşare sau de înstrăinare de alţii; gamă restrânsă a afectului (de ex., este incapabil să aibă sentimente de amor); sentimentul de viitor îngustat (de ex., nu speră să-şi facă o carieră, să recăsătorească, să aibă copii ori o durată de viaţă normală).
  • simptome persistente de excitaţie crescută (care nu erau prezente înainte de traumă), după cum este indicat de două (sau de mai multe) dintre următoarele: dificultate în adormire sau în a rămâne adormit; iritabilitate sau accese coleroase; dificultate în concentrare; hipervigilenţă; răspuns de tresărire exagerat.

Este important de stiut ca doar o parte dintre simptome se manifesta de obicei.

Psihoterapia crează cadrul si atmosfera necesara descarcarii, constientizarii, desensibilizarii, recadrarii, negocierii cu sine, acceptarii. Fiecare persoană reacţionează diferit la factorii traumatici, se comportă diferit in demersul terapeutic.

Succesul psihoterapiei depinde de implicarea clientului, de dorinta de schimbare, de renuntarea la eventuale beneficii secundare dobandite dupa evenimentul traumatic.

Psiholog clinician, psihoterapeut Iulia Păsărin

Din solidaritate si respect pentru familiile celor care au pierdut persoane dragi in incendiul de la Club Colectiv, pentru cei care au fost martori si salvatori Cabinet de Psihologie PsyEssential ofera consiliere psihologica gratuita în zilele de joi (17.00 – 20.00), vineri (14.00 – 20.00) si sambata (10.00 – 14.00). Programarile se fac la telefon 0728.967.011.

Cabinetul se afla in zona Str. Stirbei Voda (langa Cismigiu, Universitatea Nationala de Muzică din Bucuresti)

Este un om care a făcut greşeli pe care şi le-a asumat în domeniul profesional, personal. Un om care nu s-a lasat învins de o nereuşită şi a căutat căi de rezolvare. Acest lucru dovedeşte implicare, acţiune, creativitate, căutarea şi găsirea soluţiilor potrivite lui, momentului, contextului.

Perfecţionarea şi excelenţa nu vin din inactivitate şi doar vorbind despre, ci din implicarea activă în profesia şi viaţa ta.

„Greşelile” sunt de fapt experienţe de viaţă ca şi evoluţia mersului unui copil: o dată cazi, te ridici şi o iei de la capăt. Exersând îţi atingi scopul!

Aşadar, exersează, perseverează, munceşte pentru a fi un specialist în profesia şi în viaţa ta!

O zi cu inspiraţie şi perseverenţă!

Cu drag,

Iulia Păsărin

Ma gandesc ca te interesaza si: Psihoterapie Coaching dezvoltare personala Profil personalitate Abonamente

Amanarea este un comportament de întârziere a întreprinderii unor acţiunii, luării unor decizii.

Sunt momente în care amânarea are un caracter pozitiv.

Un studiu care implică copiii a fost făcut în Statele Unite ale Americii, iar în acest studiu i s-a dat fiecărui copil câte o îngheţată şi li s-a spus că dacă se abţin şi nu o mănâncă în următoarele 5 minute, după scurgerea acestui timp vor mai obţine una ca recompensă. Doar 1 din 5 copii a reuşit acest lucru.

Desigur, găsim o mulţime de exemple în viaţa personală care vin şi susţin utilitatea amânării (ex. amânarea oferirii unei recompense) în diferite momente.

Procrastinarea este un comportament de amânare la nesfârşit – amânare cronică – a începerii unor sarcini, acţiuni.

Aşadar, atunci când amânarea devine cronică şi are un impact negativ asupra vieţii noastre personale, profesionale, sociale vorbim despre procrastinare. De exemplu, atunci când o persoană nu are un loc de muncă şi, deşi familia o încurjează să îşi caute, să trimită CV-uri, dar ea tot amână pentru „mâine” şi tot aşa până ce „mâine” de „mâine” au trecut 2 – 3 luni, iar persoana respectivă se tot eschivează, vorbim despre procrastinare. Desigur, în spatele unui astfel de comportament se poate afla o temere, o experienţă neplăcută, dar inacţiunea, întărirea acestui comporatment de către cei din jur care fac lucruri, servicii pentru persoana în cauză sau „îi plâng de milă” nu duce la conştientizarea şi rezolvarea dificultăţii persoanei în cauză.

Amânarea la nesfârşit a lucrurilor care nu ne plac – temele pentru acasă, rezolvarea unor sarcini de serviciu, căutarea unui loc de muncă, a unei discuţii cu diferite persoane – definesc procrastinarea.

Procrastinarea – amânarea lucrurilor la nesfârşit sau amânarea crnică – poate duce la creşterea anxietăţii, izolare, neîncredere, scăderea stimei de sine.

 

In loc de concluzii

Amânarea este un lucru normal, firesc, care ne poate aduce beneficii pe termen scurt, pe când procrastinarea crează frustrare, anxietate, apariţia starii de inutilitate, a stărilor depresive.

 

Ai sarcini pe care le amâni repetat de ceva timp? Nu se vor rezolva singure şi acest comportament de evitare şi amânare nu îţi va aduce lucruri pozitive. Găseşte cauza pentru care faci acest lucru – temeri, experienţe neplăcute, autosabotaj, lipsa recompenselor, nevoie de atenţie – şi găseşte o rezolvare utilă şi constructivă.

Ai nevoie de ghidare în găsirea cauzelor şi soluţiilor? Pentru asta exista consultaţiile şi consilierea. Centrarea pe „limbajul soluţie” este caracteristică consilierii în acest caz.

 

psiholog Iulia Păsărin

Investeste in tine!

Pagini: Psihotrapie Coaching pentru dezvoltare personala Profil personalitate

Dementele reprezinta afectiuni neurodegenerative. Funcţiile cognitive afectate în mod obişnuit în demenţe sunt: memoria, capacitatea de invatare, atentia, orientarea, calculul, limbajul, gandirea si judecata. Aceste tulburări ale funcţiilor cognitive sunt uneori precedate şi aproape întotdeauna însoţite de tulburari ale controlului emoţional, modificari ale personalităţii, sau simptome psihiatrice (apatie, depresie, tulburări psihotice) şi tulburări comportamentale.

Cele mai intalnitetipuri de demente sunt dementa de tip Alzheimer, dementa vascula si dementa mixta.

In depistarea dementelor si stabiliea tratamentului este nevoie de:

  • Evaluare neuropsihologica si cosnultatie psihologica
  • Consult si evaluare psihiatrica / neurologica
  • Examen imagistic (tomograf sau RMN cerebral)

In functie de gradul de deteriorare a functiilor cognitive si a gradului de autonomie (functiilor executive) pacientul are uneori nevoie de insotitor, de ajutor in activitatile de zi cu zi si cotididiene si poate fi incadrat in grad de handicap.

Dementa vasculara

Factori predispozanti: diabetul (care afecteaza toate tesuturile moi, inscusiv invelisul interior al vaselor de sange), tensiunea arteriala, istoric accident vascular cerebral (ischemic sau hemoragic), bolile cardiovasculare, fumatul, consumul de bauturi alcoolice.

Specific dementei vasculare este fluctuatia manifesatrilor cognitive, fata de dementa Alzheimer cand manfiestarile sunt relativ constante.

Caracteristici care susţin diagnosticul de demenţă vasculară probabilă:

  • Apariţia precoce a unie tulburări de mers (mers cu paşi mici, magnetic, apraxic-ataxic sau de tip parkinsonian);
  • Istoric de afectare a stabilităţii şi posturii, cu apariţia căderilor frecvente, neprovocate;
  • Tulburări micţionale, cu necesitatea imperioasă de a urina şi alte simptome neexplicate de o afecţiune urologică;
  • Modificări ale structurii de personalitate şi ale afectului, abulie, depresie, incontinenţă emoţională şi alte deficite de tip subcortical, inclusiv retard psihomotor şi sindrom disexecutiv.

Astazi a uitat ce zi este, in ce an suntem, ce cauta in dulap.

Maine uita cateva cuvinte, pune pasta de dinti in frigider, uita sa incuie usa.

In zilele urmatoare se exprima tot mai greu, nu isi gaseste cuvintele, nu isi mai aminteste numele unor prieteni dragi. “E normal, are o varsta”.

Dar in ziua in care nu te va mai recunoaste pe tine, copilul lui, in ziua in care te va intereba CINE ESTI va fi prea tarziu ca sa mai poti face ceva pentru parintele tau.

Daca ai observat ca parintii, bunicii, persoane dragi tie se exprima mai greu, ca au inceput sa uite lucruri familiare, nu sta pe ganduri. Evaluarea medicului psihiatru alaturi de computer tomograf si evaluarea psihologica sunt utile in depistarea deteriorarii cognitive (ex. de tip Alzheimer, vascular, dementa mixta) si prescrierea unui tratament adecvat de catre medicul psihiatru

Deteriorarea neurocognitiva secundara bolii Alzheimer (cunoscuta sub denumirea de dementa tip Alzheimer) nu se vindeca, dar putem face ca evolutia ei sa fie mai lenta prin medicatie si programe personalizate de stimulare neurocognitiva.

Boala Alzheimer este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoanele de peste 65 de ani, dar poate apărea şi înaintea acestei varste, chiar in jurul varstei de 50 de ani, caz in care vorbim despre un debut precoce.

Simptome cognitive ale bolii Alzheimer:

  • Tulburări de memorie: pacientul are dificultăţi în a-și reaminti şi reda informații învăţate anterior și este în imposibilitatea de a asimila informații noi. Primele „şterese din memorie” sunt evenimentele recente, în timp ce amintirile vechi pot fi conservate o perioadă mai mare de timp.
  • Tulburări de vorbire: pacientul nu își mai găsește cuvintele, chiar pentru a denumi obiecte familiare – pahar, ceas, creion.
  • Incapacitatea de a efectua diferite activități motorii coordonate: bolnavul „nu mai știe” cum să se îmbrace adecvat, cum se descuie ușa cu cheia, cum să foloseasca lingura etc.
  • Imposibilitatea de a recunoaște, identifica și denumi obiecte uzuale şi / sau de a recunoaşte şi numi persoane familiare – copii, nepoti
  • Tulburări ale funcțiilor de organizare a activităților zilnice, incapacitatea de a lua decizii.
  • Probleme legate de gândirea abstractă, tulburări de calcul, dezorientare temporală și spațială.

Simptome non-cognitive

  • Agitație și agresivitate fizică sau verbală.
  • Tulburări psihotice: halucinații, de obicei vizuale, idei delirante (de persecuție, de gelozie, de abandon etc.).
  • Tulburări ale dispoziției afective: în principal depresie și anxietate.
  • Tulburări ale comportamentului alimentar: reducerea sau creșterea exagerată a apetitului, alimentație neîngrijită, ingerare de substanțe non-alimentare.
  • Dezinhibiție sexuală: comentarii pe teme sexuale, gesturi obscene, mai rar agresivitate sexuală.
  • Incontinență urinară și pentru materii fecale, satisfacerea nevoilor fiziologice în locuri neadecvate sau în prezența altor persoane.

Boala Alzheimer nu se vindecă, dar depistarea ei stadiu de debut şi primirea tratamentului adecvat pot duce la încetinirea evoluţiei. Uneori MAI TARZIU poate fi PREA TARZIU, pentru ca tu iti aminesti cine sunt ei (parinti, bunici), dar ei, mai stiu cine esti tu?

Doriti o evaluare neuropsihologica ? Putei face o programare chiar acum la telefon 0728.967.011.

Sunt utilizate teste profesionale, iar la finalul evaluarii se elibereaza Raportul de evaluare psihologica timbrat, necesar atat pentru medicul psihiatru, cat si pentru Casa de Asigurari de Sanatate si Comisia de Experitza Medicala, Comisia de Pensionare si Handicap.

Programarile se fac la numarul de telefon 0728.967.011

Cabinetul se afla in Bucuresti, zona Piata Romana, la 5 minute de statia de metrou Piata Romana.

Sunteti medic psihiatru, neurolog, diabetolog si boli de nutritive, oncolog, cardiolog si doriti sa le oferiti pacientilor dumneavoastra servicii de calitate de evaluare si consiliere psihologica ? Daca sunteti deschisi catre o astfel de colaborare va rog sa ma contactati la numarul de telefon 0728.967.011.

Din clipele în care viitoarea mămică simte cum este lovită în burtică de micuţul nenăscut, când îl vede la ecografie, când îi aude bătăile inimii prin stetoscopul medicului, încă de atunci ea se îndrăgosteşte iremediabil de el – crâmpeiul de viaţă ce sălăşluieşte în ea, ce este dependent de ea. Emoţiile trăite de viitoarea mămică sunt mai intense – atât bucuriile şi gândurile legate de viitor, cât şi temerile legate de imprevizibil, de evenimente care pot duce la pierderea sufleţelului ce abia se formează, de riscurile apariţiei unor malformaţii, de a nu putea duce sarcina la termen. Despre aceste mame care nu duc sarcina la termen şi care nasc prematur am să vorbesc acum, despre schimbarea care apare în viaţa lor şi care nu va disparea niciodată.
Instinctul de a-l proteja pe copil este (sau ar trebui) să fie prezent la toate mamele. Dar pentru femeia care naşte prematur devenind mamă „puţin mai devreme” pentru copilul ei, totul se schimbă: relaţia cu sine, cu partenerul, cu familia, viaţa profesională, modul în care se reaportează la ceilalţi.
Am avut şansa să fiu alături de o astfel de mămică. Am trăit alături de ea fiecare moment în care mi-a povestit evoluţia sarcinii de la prima „lovitură din interior” pentru a-şi face simţită prezenţa, până la conracţiile vremelnice care au făcut-o să aducă pe lume o fetiţă, o fetiţă perfectă, deşi „în miniatură”. Şi din acel moment viaţa ei i-a fost dedicată minunatei „jucării vii” care o privea cu ochii mari si căua să se agaţe de mâna ei, de tot ce întâlnea. Din acel moment această mămică s-a simţit ciudat – puternică şi slabă în acelaşi timp.
Prima întălnire cu aceată mămică a avut loc la puţin timp după ce fetiţa a împlinit 3 ani. Amalgamul de gânduri şi sentimente contradictorii avute în legătură cu integrarea fetiţei într-o instituţie de învăţământ – grădiniţă – şi nevoia de a o ştii în siguranţă au determinat-o să împărtăşească temerile, gândurile, visurile pe care le avea. Era la mijloc între dorinţa de a avea un copil normal, independent (raportat la vârsta ei) şi teama de a nu i se întâmpla ceva rău, dorinţa de a o supraproteja – cum chiar ea a spus.
Fetiţa era dezvoltată normal pentru vârsta ei atât fizic cât şi intelectual. Teama cea mai mare a mamei era de a nu face dintr-un copil normal unul neajutorat, de a nu-i insufla temerile ei, de a nu o face dependentă.
Am admirat-o pe această mămică pentru curaj şi capacitatea de conştienizare, pentru felul în care punea priorităţile şi nevoiele copilului în faţa nevoilor ei. Motivaţia pentru schimbare a acestei femei era însăşi fericirea fetiţei sale.
Iar la final, la ultima şedinţă concluzia noastră a fost că „mămica unui copil prematur va fi întodeauna altfel. Nu mai buna, nu mai rea, doar ALTFEL!

Cu respect şi admiraţie pentru toate mămicile pentru care motivaţia pentru schimbarea personală este chiar fiinţa pe care au adus-o pe lume, pentru felul în care, nu uşor, reuşesc să pună nevoile şi priorităţile copilului pe primul plan.
Iulia Păsărin

Psihoterapie Dezvoltare personala

Atacul de panică se manifestă prin apariţii bruşte sau intensificări ale anxietăţii, acompaniate de simptome precum:

  • palpitaţii, bătăi puternice ale inimii,
  • dureri în piept
  • ameţeli
  • transpiraţii
  • senzaţia de irealitate sau depersonalizare (detaşarea de sine insuşi)
  • dificultăţi în respiraţie, senzaţia de sufocare
  • frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
  • frica de moarte;
  • parestezii {senzaţii de amorţeală sau de furnicături);
  • frisoane sau valuri de căldură

Concentrarea atenţiei pe senzaţiile corporale, gândurile catastrofice care pun stăpânire pe mintea persoanei care suferă un atac de panică nu fac decât să crească în intensitate aceste manifestări.

Atacul de panică poate fi însoţit de agorafobie sau nu. Agorafobia este anxietatea, teama faţă de locuri sau situaţii din care scăparea poate fi dificilă (sau jenantă) sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil, în eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare panicii.

Situaţiile în care apare agorafobia (cu sau fără atac de panică) sunt evitate (de ex., călătoriile sunt restrânse) sau chiar sunt îndurate cu un consum emoţional foarte mare. De cele mai multe ori persoana solicită prezenţa unui companion.

Gândurile automante distorsionate care apar frecvent în atacul de panică şi agorafobie sunt:

„Voi face infarct”, „Voi pierde controlul”, „Voi înnebuni”, „Voi leşina”, „Voi muri”.

Atât atacul de panică cât şi agorafobia fac parte din spectrul tulburărilor anxioase. Anxieatea este definită ca teamă nejustificată faţă de o fiinţă sau obiect, un fenomenal naturii.

Dacă în fobia specifică obiectul fobiei este un stimul – teama de insecte, teama de întuneric, în fobia socială persoana se teme de evaluarea negativă, de socializare, de a nu se face de râs, în atacul de panică persoana se teme de senzaţiile interne care pot duce la pierderea controlului.

Factorii declanşatori ai atacului de panică pot fi:

  • un eveniment de viaţă stresant – asumarea unor noi responsabilităţi (de aceea inclusiv pregătirea pentru rolul de părinte – un o situaţie în esenţă pozitivă – poate duce al apariţia unui atac de panică),
  • un evenimet de viata traumatizat – diagnosticarea cu o boala grava, imbolnavirea sau accidentarea unei persoane dragi
  • schimbarea locuinţei,
  • schimbarea locului de muncă,
  • lipsa de odihnă care duce la oboseală, slăbiciune, scăderea randamentului şi care poate favoriza apariţia şi intreţinerea gândurilor catastrofice care pot duce la apariţia unui atac de panică.

În atacul de panică cu agorafobie sunt asociaţi cu o serie de stimuli precum: locurile publice aglomerate, spaţii deschise, situaţii în care ieşirea rapidă este blocată (lifturi, trenuri, maşini) călătoriile departe de casă, activităţi care cresc pulsul.

Printre tehnicile utilizate în gestionarea atacului de panică şi agorafobiei se numără:

  • relaxarea
  • crearea unei ancore
  • restructurarea cognitivă
  • desensibilizarea în imaginar şi / sau in vivo (în realitate)

Pe parcursul psihoterapiei se va discuta despre circumstanţele apariţiei atacului de panică (cu sau fără agorafobie), factorii care îl declanşează şi întreţin – gânduri distorsionate, factori exteriori.

De ce să lăsaţi teama să vă trăiască viaţa când vă puteţi bucura de atâtea lucruri frumoase?

Distracţia este dincolo de zona ta de confort care a devenit tot mai mică. Găseşte-ţi motivaţia de a-ţi relua viaţa, prieteniile dinaintea declanşării acestor temeri.

Sa tratezi EFECTELE fara a te apleca asurpa intelegerii si tratarii CAUZELOR care dau nastere fricilor irationale, anxietatii, atacurilor de panica, agorafobiei este ca si cand ai pune un plasture peste o rana nedezinfectata.

Iti sunt cunoscute aceste simptome? Hai sa aflam cum au luat nastere aceste temeri, ce intretine aceste firici si ganduri, sa ne aplecam asupra CAUZELOR si nu doar a tratarii EFECTELOR.

Iulia Păsărin – psiholog clinician autonom, psihoterapeut integrativ autonom

0728.967.011

Consiliere. Psihoterapie. Evaluare psihologica.

– o poveste despre lumina si intuneric –

A fost odata ca niciodata un batran indian. Intr-o dimineta nepotulul lui s-a trezit si i-a spus ca a avut un vis tare ciudat.

– Dragul bunicului! Ia stai tu aici pe piciorul meu si povesteste-mi ce ai visat, i-a spus bunicul.

– Pai bunicule, am visat ca in mine se dadea o lupta, o lupta puternica ca intre doi lupi. Un lup era bun si unul rau. Dar sunt tare necajit pentru ca m-am trezit si nu stiu care dintre lupi a castigat.

Bunicul zambi si mangainu-l pe nepot ii spuse:

– Dragul bunicului, in fiecare dintre noi se lupta doi lupi – unul bun si unul rau. Lupul cel bun inseamna bunatatea, iubirea, linistea, modestia, curajul, generozitatea, compasiunea, adevarul, iar lupul cel rau reprezinta furia, gelozia, invidia, rautatea, minciuna.

– Bunicule si care lup castiga? a intrebat nepotul

Bunicul zambind si mangaindu-l usor pe nepot i-a spus:

– Dragul bunicului, va gastiga acel lup pe care il hranesti mai mult.

(autor necunoscut)

 

Tu stii diferenta dintre bine si rau? I-ai spus vreunui copil aceasta poveste?

L-ai invatat sa faca diferenta dintre bine si rau?

Acum este un moment bun sa ii vorbesti copilului tau  sau copilului interior despre bine si rau, despre intunenricul si lumina care se lupta in fiecare dintre noi, sa il inveti sa aleaga sa mentina aprinsa lumina din interior.

Sa auzim de bine,

Iulia Pasarin

Jocul este principala activitate a copilului şi este prezent în forma cea mai simplă încă din perioada intrauterină. Numeroase studii şi filmuleţe confirmă faptul că încă din burtica mamei copilul se îşi mişcă degeţelele şi picioruşele ca într-un joc.

După ce se naşte copilul continuă să îşi „diversifice” jocul răspunzând la stimulii adultului, dar în special la vocea şi sunetul râsului mamei, gâdilat, se joacă cu degeţelele, mânuţele, picioruşele sau cu divrerse jucării.

Mai târziu copilul se joacă fie singur, fie cu implicarea şi participarea adultlui, iar la câteva luni imitându-şi părintele sau orice altă persoană care îi acordă atenţie începe să schiţeze un zâmbet, să râdă, să bată din pălmuţe.

Începând din jurul vârstei de 1 an când capătă ceva mai multă autonomie putând sta destul de bine în şezut, deja este expert în mersul de-a buşilea şi cei îndrăzneţi chiar fac primii paşi cu un „mic” ajutor din partea unui adult, jocul copilului se diversifică, iar vigilenţa părinţilor creşte. Având o mai mare autonomie copilul pleacă să exploreze lumea, iniţiază joculeţe cărora nu de puţine ori doar el le înţelege sensul, iar când are o mai mare „disponibilitate” ne implică şi pe noi, adulţii, în joculeţul lor.

Este important să îl încurajăm, să îi acordăm timp si să lăsăm copilul din noi să se joace cu copilul din faţa noastră, să îl lăudăm, să îi acordăm atenţie şi să nu râdem de el, ci împreună cu el.

Jocul îl stimulează pe copil în dezvoltarea proceselor senzoriale – percepţie şi senzaţie – el descoperind lumea din jur, vrând să atingă, să miroasă, sa guste toate lucrurile cu care vine în contact, uneori chiar şi unele fiinţe şi aici mă gândesc la episoadele în care copilul pune mâna pe animalul de companie şi îl duce la gură pentru a-l „gusta” J

Un alt rol al jocului este de a-l ajuta pe copil să îşi dezvolte motricitatea grosieră şi fină, prin jocuri cu mingea, de apucare, aruncare, agăţare, rostocolire, alergare, târăre.

Dezvoltarea congitivă, a gândirii şi găsirii de „soluţii” la diferite „probleme” este un alt aspect în care jocul îl ajută pe copil.

Şi nu în ultimul rând – socializarea. Prin joc copilul învaţă cum să se comporte cu ceilalţi, învaţă comoprtamentul social, învaţă să se adapteze şi integreze într-un grup.

Alături de jocul organizat în care îl implicăm pe copil sau el ne implică pe noi, copilul învaţă prin imitarea gesturilor adulţilor. Aşadar, mare atenţie ce faceţi, ce spuneţi şi cum spuneţi în preajma copilului.

Dacă copilul are anumite gesturi, este mai retras, mari reticent în a cunoaşte persoane noi sau din contră, este agresiv şi ţipă, atunci este cazul să puneţi puţin sub lupă şi să analizaţi comportamentul dumneavostră, dar şi pe al celorlalţi adulţi care intră în contact cu copilul.

Ţineţi cont de faptul că jocul este un lucru serios pentru copil. El se implică cu toată fiinţa lui în joc, îi ia pe cei din jur drept modele şi parteneri, copiază ceea ce văd şi repetă ceea ce aud.

Fiţi alături de el, ajutaţi-l să înveţe lucruri utile şi frumoase, să se dezvolte armonios pentru că în primi 6 ani de viaţă copilul îşi consturiueşte cea mai mare parte a scenariului de viaţă pe care îl va urma şi consolida în următorii ani.

Atenţia, dragostea, confortul fizic şi psihic, răbdarea, jocul şi poveştile pe care le alegi pentru copilul tău îl vor ajuta să fie un adult frumos.

Pana data viitoare ai grijă de tine şi de puiul tău!

Cu drag,

Iulia Păsărin

contact@iuliapasarin.ro, 0728.967.011

Nu are rost să vorbesc cu voi, nu întelegeți!” sau „Voi nu ați fost în locul meu, nu știți cum este” sau „Te urăsc pentru că ești asa!” sau „Nu mă cunoașteți, nu știți cum sunt, ce simt”.

Acesta sunt doar câteva dintre cele mai întâlnite replici ale adolescenților în conflictele cu părinții.

Adolescența este o adevărată provocare atât pentru părinți, cât și pentru copii. Ea este puntea de legătură, de trecere de la copilărie la maturitate.

Furtuna hormonală, schimbările fiziologice și fizionomice, emoționalitatea crescută, impulsivitatea, instabilitatea emoțională, dorința de a fi văzut, auzit, de a găsi modele, de a se identifica cu anumite concepte, imagini sau persoane pentru ca treptat să își formeze un stil propriu, o imagine de sine bine conturată, dorința de a fi popular, de apartenență la grup, de independență, frustrarea că nu este înțeles, că este încorsetat de norme și reguli sociale, apariția manifestărilor primei îndrăgostiri și a începerii vieții sexuale, întrebări legate de identitatea sexuală (fiind perioada în care apar și înclinațiile către homosexualitate), toate acestea sunt experiențe prin care fiecare copil trece în drumul lui spre maturitate.

La rândul lor părinții se confruntă pe de-o parte cu schimbările apărute la copilul lor, iar pe de altă parte nu trebuie să uităm că părinții se află și ei într-un moment sensibil, majoritatea fiind în jurul vârstei de 40-45 de ani când ei înșiși se confruntă cu trecerea la o altă etapă, cu un impas existențial, cu nevoia de a fi validați ca indivizi, de a le fi validată feminitatea / masculinitatea, de a fi validați ca părinți, ca autoritate, iar uneori apar rupturi oficiale sau nu ale relației de cuplu, adolescentul ajungând să trăiască într-o familie monoparentală sau în care unul dintre părinți este mai mult absent sau chiar implicat într-o altă relație (moment de mare vulnerabilitate pentru adolescent și cu urmări în dezvoltarea și evoluția sa ca individ matur).

Faptul că nu mai dețin controlul, că în fiecare zi trebuie să facă față unor noi evenimente, idei, schimbări de atitudine, imagine (fizionomic, dar și ca vestimentație adoptată), să facă față ideii că propriul copil care până mai ieri se juca cu mașinuțe / păpusele și-a inceput viața sexuală, că vrea să plece în vacanță fără ei (părinți), că nu mai au voie să îi mângâie și să îi pupe în public, că „băiețelul” sau „fetița” lor s-a apucat de fumat, reprezintă adevărate provocări pentru părinți, ei trebuind să se adapteze „din mers”. Pentru aceste obiceiuri mai puțin agreate gen fumat, consumul de băuturi alcoolice, venit târziu acasă, părinții obișnuiesc să îi acuze pe ceilalți (colegi, prieteni, anturaj). Uneori este așa, alteori nu. Înainte de a-i acuza pe cei din jur pentru comportamentul non-conformist la regulile sociale și școlare ale copilului nostru ar fi bine să ne uităm la comportamentele membrilor familiei și al nostru personal. Cât de ordonată este viața noastră, cât de sănătos este comportamentul alimentar, cum sunt persoanele în preajma căruia copilul a crescut, la ce fel de activități extrașcolare l-am dus, unde și-a petrecut timpul liber. Nu ar strica să vedem cum este relația noastră de cuplu: plină de tensiune, certuri, relații extraconjugale, violență fizică, verbală. Sau poate avem cerințe mult prea mari în comparație cu capacitatea cognitivă și emoțională a copilului? Prin adoptarea unui anumit comportament copilul poate încearcă să găsească un mediu căruia să îi aparțină, prin manifestarea dorinței de apartenență la un grup care nu îl judecă (pot fi grupuri gen EMO), dar și dorința de a fi acceptat, de a avea prieteni, de a aparține unui grup în care ștacheta nu este prea sus pentru el. Și să nu uităm de nevoile financiare pentru haine, accesorii, țigări care atunci când nu este îndeplinită poate duce la derapaje serioase în comportamentul copilului.

Care este soluția? În primul rând comunicarea, punerea accentului pe încredere și colaborare, pe stabilirea unor granițe clare, dar flexibile încă din perioada copilăriei (pentru că este mai ușor să previi decât să repari), încurajarea copilului în a face alegeri încă de mic și explicarea motivului pentru care nu este bine atunci când face o alegere greșită, respectarea regulilor casei de toata lumea, consecvență, alianță, parteneriatul dintre cei doi părinți.

Respectați-vă copilul pentru ca acesta să învețe să respecte, oferiți-i înțelegere pentru a-l învăța să ofere întelegere, oferiți-i suport pentru a ști că ești acolo și dacă va cădea îl vei ajuta să se ridice, iar când vei cădea să știe cum să te ridice, iertați-l pentru a-l învăța să ierte, iubiți-l pentru a-l învăța să iubească!

Copilul este oglinda familiei! Priviți-l cu atenție și obiectivitate și vă veți regăsi ca și sistem de funcționare al instituției familiale.

Cu drag,

Iulia Păsărin

contact@iuliapasarin.ro, 0728.967.011

 

transformare psihologieÎnr-una din zilele trecute stând la o ceaşcă de vorbă şi cafea cu o prietenă, m-a întrebat dacă am vreo preferinţă în a lucra cu adulţii sau cu copiii.

Am stat puţin şi m-am gândit, iar apoi mi-am dat şi i-am dat următorul răspuns: îmi place să lucrez cu copiii pentru că îmi dau şansa să îmi accesez spiritul ludic, să intru în contact cu copilul interior, să imi amintesc cum este să te îngrijorezi că cineva s-a “desprietenit” de tine. Imi place să lucrez cu adolescenţi pentru că îmi amintesc cum este să ai un spirit liber şi să îţi întinzi aripile, să te lupţi pentru idealurile şi visurile tale. Îmi place să lucrez cu adulţii de vârstă apropiată mie pentru că este ca şi cum ne-am oglindi reciproc, uneori, alteori pentru a-mi aminti şi a le aminti că “dacă nu ar exista schimbare, atunci … nu am avea flutri”, iar dacă ei, fluturii pot, putem şi noi. Ascultându-i, îmi aminesc care erau credinţele mele limitative, fricile mele, îmi amintesc drumul pe care am plecat, unde am ajuns şi cum mi-ar place să fie călătoria mea prin această viaţă de acum încolo. Îmi place să lucrez cu adulţii care au păşit peste pragul de 50 de ani pentru că îmi împărtăşesc din experientele lor de viata, dar şi din înţelepciunea lor.

Un terapeut îi ghidează pe clienţii săi, dar şi învaţă de la ei. Cresc împreună, se transformă unul pe celălalt.

În loc de concluzie, le multumesc clienţilor mei din trecut, prezent şi viitor pentru TRANSFORMARE, pentru ceea ce sunt acum şi sper că transformarea lor a fost la fel de frumoasă, chiar dacă uneori a implicat suferinţă.  Însă şi pentru fluture TRANSFORMAREA este anevoiasă, dar MERITĂ. Şi EU şi TU MERITĂM!

Cu respect şi apreciere pentru decizia voastră de a face schimbarea, de a vă bucura de propria călătorie!

Iulia Păsărin

In construirea unei relatii armonioase  intre parinti si copil un rol important il are tipul de limbaj de iubire al copilului. Daca nevoia de iubire a copilului nu este satisfacuta, daca rezervorul lui de iubire este gol, sunt putine sanse ca dezvoltarea copilului sa decurga într-un mod armonios si ca el sa functioneze la un nivel optim. Investirea copilului cu iubire, afectiune, întelegere, formarea unui tip de atasament sigur, dar si responsabilizarea pentru propriile ganduri si fapte, la care se adauga învatarea modului de a-si exprima sentimentele si de a-si controla furia, iata doar cativa dintre pilonii care stau la baza dezvoltarii copilului dumneavoastra la un potential maxim.

Cu siguranta toti parintii îsi iubesc copiii, dar daca copilul nu simte asta, daca parintele nu îi vorbeste în principalul limbaj de iubire pe care il percepe copilul, se poate întampla ca el sa nu perceapa asta sau sa nu se simta suficient de iubit.

Gasirea si utilizarea limbajului principal de iubire al copilului dumneavoastra nu înseamna ca pe parcursul dezvoltarii sale nu va mai avea acte de nesupunere, dar cu siguranta faptul ca se stie si se simte iubit va va fi util în cresterea lui pentru a-l ajuta sa devina un adult responsabil. Asadar, „iubirea este fundamentul”.

Pornind de la acest principiu, s-a observat ca exista mai multe limbaje de iubire, mai precis 5 si anume: limbajul de iubire mangaierile fizice, limbajul de iubire cuvinte de încurajare, limbajul de iubire timpul acordat, limbajul de iubire darurile si limbajul de iubire serviciile.

Toate cele 5 limbaje de iubire trebuie sa fie prezente si sunt necesare în dezvoltarea copilului, dar unul dintre ele va deveni principalul limbaj de iubire, cel la care copilul va fi mai sensibil, cel la care se va constata ca va reactiona mai bine.

Limbajul de iubire nr. 1: mangaierile fizice. La copiii al caror principal limbaj de iubire consta în mangaieri fizice constatam importanta pe care o dau acesti copii îmbratisarilor, sarutarilor, atingerilor usoare pe umar, brat sau crestetul capului. Pentru acesti copii pe langa  cuvintele de afectiune pe care parintii le adreseaza, îmbratisarea oferita atunci cand pleca sau vin acasa, atingerea usoara pe umar atunci cand fac o fapta buna, simpla mangaiere pe crestet este o confirmare a faptului ca acestia îi iubesc. Asadar, îmbratisati-va copilul!

Limbajul nr. 2 de iubire: cuvinte de încurajare. Încarcatura emotionala a cuvintelor este receptata de copii înca dinainte a întelege sensul acestora. Astfel, tonul vocii, blandetea, atmosfera afectuasa sunt factori care comunica iubire si caldura emotionala unui nou nascut, de exemplu, precum si copiilor cu varste foarte mici care înca nu înteleg sensul cuvintelor. O data cu cresterea copilului si întelegerea sensului cuvintelor, vorbele de lauda, de afectiune, de tandrete, de încurajare devin ca un „balsam pentru sufletul copilului” care il hranesc pe interior, oferindu-i sentimentul valorii de sine si al sigurantei, copilul beneficiind de încarcatura pozitiva a acestor cuvinte toata viata. La opusul cuvintelor cu încarcatura pozitiva se aflla vorbele taioase, criticile care pot afecta imaginea de sine a copilului si pot pot arunca îndoieli asupra capacitatilor sale. Asadar, ganditi-va cat de mult va hraniti copilul pe interior spunandu-i o vorba buna sau un simplu „te iubesc”

Limbajul numarul 3 al iubirii: timpul acordat. Ceea ce este important pentru copiii care au ca principal limbaj de iubire timpul acordat este faptul ca faceti ceva împreuna, ca sunteti împreuna. Fie ca va jucati sau cititi o poveste sau mergeti în parc, important pentru copilul dumneavoastra este faptul ca sunteti doar cu el, ca îi acordati atentie doar lui, ca va petreceti timpul doar cu el. Timpul acordat presupune si contact vizual pozitiv, plin de afectiune, deci nu uitati sa va priviti copilul si sa îi transmiteti caldura, sprijinul si iubirea voastra neconditionata si privindu-l.

Indiferent daca principalul limbaj al iubirii copilului dumneavoastra este timpul acordat sau un alt tip de limbaj, nu uitati ca toti copii au nevoie de cat mai multa atentie din partea parintilor, de timp petrecut împreuna cu ei. Un simplu „tati, mami, hai sa ne jucam” poate însemna „daca va petreceti mai mult timp cu mine inseamna ca ma iubiti”. Petrecerea timpului cu copilul dumneavoastra înseamna sa creati amintiri pe care el, dar si dumneavoastra, le veti avea toata viata!

Limbajul nr. 4 al iubirii: darurile. Desigur ca tuturor copiilor (si nu numai) le face placere sa primeasca daruri, dar pentru unii copii darurile sunt cele care le spun cat de mult sunt iubiti. Într-un fel, acesti copii masoara iubirea în cadouri. De multe ori darurile pot fi simbolice sau create de parinti, fara a fi costisitoare, dar pentru copilul care are ca principal limbaj de iubire darurile, fiecare din cadourile primite se traduce prin iubire „mi-a facut acest dar (cadou) pentru ca ma iubeste”. Sigur ca toate cadourile din lume nu pot înlocui mangaierile, îmbratisarile, cuvintele de afectiune, timpul petrecut împreuna cu parintii, dar pentru copilul care are ca principal limbaj de iubire darurile, un cadou care poate fi de la o guma de mestecat, un set de creioane de colorat sau o bicicleta echivalentul lui „te iubesc”.

Limbajul nr. 5 al iubirii: serviciile. Pentru copiii cu acest principal limbaj de iubire serviciile pe care parintii lor le fac pentru ei reprezinta o forma de iubire. Unii copii considera faptul ca mama îi face supa preferata este o dovada de iubire, pentru altii faptul ca le face patul sau faptul ca le coase nasturii sau ca îi ajuta la lectii. Pentru ei serviciile facute de parinti este întarirea faptului ca acestia îi iubesc.

Cum puteti descoperii principalul limbaj de iubire al copilului dumneavoastra? Prin atentie si observatie. Pe masura ce copilul creste veti observa ca foloseste în mod special un anumit limbaj de iubire.

Este vacanta pentru copil si concediu pentru dumneavoastra, deci mai mult timp pentru a-l petrece alaturi de copilul, pentru a-l observa mai mult, pentru a invata sa comunicati cu el stra în propriul lui limbaj de iubire.

Umpleti-i rezervoarele cu iubire si sansele ca el sa se dezvolte frumos, armonios si sa devina un adult responsabil si echilibrat vor creste.

Material scirs de Iulia Pasarin

Resurse de informare: Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Gary Campman si Ross Campbell, Bucuresti, 2001

 Psihoterapie  Coaching  Profil personalitate  Consiliere vocationala

Poate asocierea fotografiei cu textul in engleza sunt alturare aleatoriu de cei care le-au postat si au alt rationament pentru ei, dar vazandu-le impreuna nu am putut sa nu ma gandesc ca se intampla uneori si asa.

Orgoliilor si luptelor parintilor le cad prada proprii copii.

Si nu pot sa nu ma intreb in cate cupluri copilul s-a nascut “din cauza” dorintei unuia dintre parteneri (parinti) sau a bunicilor sau pentru ca “trebuie, pentru ca asa este normal”

Si totusi, daca i-ati adus pe lume, sunteti responsabili pentru ei, pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce devin.

Dati-le o sansa! Priviti-i si vedeti-i, ascultati-i si auziti-i, lasati-i sa va iubeasca si iubiti-i. Poate prin ei aveti si voi a doua sansa.

Nu, nu vreau sa critic sau sa dau sfaturi, doar sa va fac sa va repozitionati si sa vedeti rolul de parinte si din alta perspectiva.

Cu drag,

Iulia

Privită critic, ca un comportament ruşinos, nepotrivit, urât, furia este de fapt o reacţie normală faţă de o situaţie sau o persoană care ne face să ne simţim cel puţin inconfortabil. Furia este un simptom, cauzele sunt cele asupra cărora trebuie să ne îndreptăm atenţia pentru a întelege comportamentul declanşat de furie.

Furia este precum partea vizibilă a unui iceberg, dar puţini se întreabă ce se ascunde în partea mai puţin văzută.

În materialul de astăzi vreau să mă opresc asupra furiei copilului şi să încercăm să îi înţelegem acest comportament „indezirabil”.

În spatele furiei unui copil pot sta:

  • Tristeţea în legătură cu atmosfera tensionată de acasă, mutarea în altă clasă / şcoală (a lui sau a unui prieten), pierderea unui membru al familiei / prieten / animal de companie, divorţul părinţilor;
  • Frica de a nu greşi pentru că va fi mustrat, de a nu face totul „perfect”;
  • Frustrarea în legătură cu felul în care arată – statură, greutate, haine mai sărăcăcioase care reflectă o situaţie financiară slabă şi care poate declanşa la ceilalţi copii reacţii de ironie, evitare, compararea cu „ceilalţi” care sunt „mai buni” la învăţătură, mai harnici etc.
  • Stigmatizare în legătură cu un defect de dicţie sau fizic;
  • Vina atunci când copilul se consideră responsabil pentru certurile dintre părinţi, pentru divorţul acestora, pentru pierderea unei fiinţe dragi. De exemplu, o fetiţă care supărându-se pe bunică pentru faptul că nu o lăsa la joacă înainte de a-şi face temele, şi-a dorit, în gând, ca aceasta să moară. La câteva zile bunica a decedat, iar fetiţa s-a simţit responsabilă pentru aceasta şi a început să îi îndepărteze pe cei din jur, să îi lovească, să le spună vorbe urâte;
  • Dezamăgirea pentru faptul că nu îi este apreciat efortul, că de fiecare dată când face ceva bun în loc de apreciere primeşte un „vezi că poţi, data viitoare să faci mai bine” sau în legătură cu faptul că un adult din familie / profesorul / un prieten i-a promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt;
  • Suferinţa atunci când copilul este marginalizat, nu este apreciat, nu este luat în seamă, nu îi sunt văzute şi împlinite nevoile – de bază (nu are suficientă hrană, hăinuţele îi sunt mici şi sărăcăcioase), emoţionale, educaţionale, de recreere;
  • Neputinţă pentru că nu se poate face înţeles, pentru că este blamat şi nu este ascultată şi versiunea lui;
  • Ruşine pentru un comportament, imaginea lui – de la cum arată, cum vorbeşte, cum este îmbrăcat – sau pentru ceva ce face un membru de familie (un comportament neadecvat – consumă alcool, face scandaluri, se cearta cu profesorii la şedinţele cu părinţii).

Acestea sunt doar câteva exemple, cu siguranţă nu am epuizat toate situaţiile posibile şi nici nu am avut ca scop acest lucru.

Atunci când copilul vostru are un astfel de comportament de furie verbală sau fizică, discutaţi cu el, uitaţi-vă în urmă, analizaţi întămplările din perioada recentă şi vedeţi cum îl puteţi ajuta.

Pedepsirea copilului nu este o soluţie. Aceasta va fi luată personal şi poate fi interpretat că el nu este bun. În cazul în care recurgeţi la sancţiuni – nu se mai uită la televizor, nu se mai joacă la calculator – nu uitaţi să îl ajutaţi să înţeleagă că este sancţionat comportamentul său, ceea ce el a făcut şi nu faptul că el, în esenţă este rău.

Etichetând un copil ca fiind „rău” nu dăm un exemplu de urmat nimănui, nu rezolvăm nimic. Comunicarea, înţelegerea, alocarea de timp pentru a înţelege furia manifestată de copil sunt soluţii constructive. Consideraţi că aveţi nevoie de ajutorul unui terapeut? Nu ezitaţi să îl cereţi. Este o dovadă că vă interesează binele copilului, că aveţi mintea şi sufletul deschise spre a înţelege copilul şi a relaţiona optim cu el.

În funcţie de vârstă copilul poate fi ajutat să comunice, să transmită, să îşi facă înţelese emoţiile din spatele furiei şi a comportamentului manifest prin poveşti, joc, discuţii.

Înainte de a sancţiona comportamentul, ascultă-l pe copil. Este esenţial pentru a-l înţelege corect.

Nu uitaţi să vă iubiţi copilul şi să nu îl identificaţi cu un comportament mai puţin dezirabil pe care îl are uneori.

Articol scris de Iulia Păsărin, psiholog clinician, psihoterapeut integrativ, consilier pentru dezvoltare personala, consilier vocational, formator in cadrul Confident Centru de Training si Psihologie

contact@iuliapasarin.ro, 0728.967.011

Articol publicat si de smartandhappychild

Resurse thehelpfulcounselor.com

Ţi s-a întâmplat vreodată să te afli înaintea unui eveniment important, la birou, acasă sau pe stradă sau doar să te gândeşti la sarcinile pe care le ai de îndeplininit şi ai simţit transpiraţii reci pe corp, că respiraţia se acelerează şi totuşi senzaţia că „aerul nu îţi ajunge”, simţeai bătăile inimii tot mai puternic, gura uscată, senzaţia că nu poţi să înghiţi şi teama că te-ai putea prăbuşi? Asta înseamnă că te-ai confruntat cu un atac de panică.

Atacul de panică nu este o boală în sine, dar netratată poate declanşa tulburarea de panică.

 

Atacul de panică poate apărea fără un motiv aparent „din senin” sau înaintea unui eveniment important ori ca urmare a unei perioade solicitante.

Atacul de panică se declanşeză brusc şi în 10 minute manifestările ating intensitatea maximă.

Principalele simptome ale atacului de panică sunt:

– Scurtarea respiraţiei sau hiperventilarea

– Palpitaţii ale inimii

– Durere în piept sau disconfort

– Transpiraţii

– Valuri de căldură sau de frig

– Tremor (în special la nivelul membrelor superioare şi inferioare)

– Senzaţia de „nod în gât”sau că nu poţi să înghiţi nici propria salivă

– Senzaţia de ireal (derealizare)

– Senzaţia de ameţeală, de pierdere a echilibrului, de leşin

– Teama de a pierde controlul şi / sau de a înnebuni şi / sau de a muri

O parte dintre simptome sunt asemănătoare infarctului miocardic motiv pentru care este binevenit un control la un medic specialist pentru a te asigura că nu sunt probleme cardiologice.

Nu uita că atacurile de panică repetate pot duce la apariţia panicii (tulburare de panică), iar aceasta este mai greu de tratat, iar neplăcerile create sunt mult mai mari.

Atacurile de panică pot fi ţinute sub control dacă le înţelgem, cunoaştem factorii declanşatori, învăţăm tehnici de control.

Poţi alege să devi sclavul fricilor mai mult sau mai puţin raţionale sau să înveţi să le controlezi.

În cadrul şedinţelor de psihoterapie poţi învăţa cum să preiei controlul şi să laşi fricile fără ocupaţia de bază – aceea de a te controla.

Soluţii pentru ameliorarea şi controlarea acestor stări există, deciza de a acţiona îţi aparţine.

psihoterapeut Iulia Pasarin

Printre colegii de la locul de muncă sunt şi persoane „deosebite” cu anumite sensibilităţi şi dificultăţi, altfel decât ale noastre. Mă refer la persoanele care suferă de depresie, anxietate, fobii, probleme de greutate, care au HIV, persoane cu diferite dependenţe, schizofrenie.

Stigmatizarea persoanelor „altfel” continuă şi astăzi, chiar dacă legislaţia descurajează acest lucru.

Desigur, sunt joburi care nu permit angajarea unor persoane cu astfel de dificultăţi din motive de siguranţă, dar sunt şi joburi în care aceste persoane pot funcţiona şi chiar au activat pe anumite posturi până în momentul la care au apărut simptomele bolii.

Team building-ul indoor, coaching-ul individual şi de grup au ca scop micşorarea prăpastiei dintre cei „normali” şi cei care sunt „altfel”.

In locul stigmatizării putem alege înţelegerea, comunicarea, ieşirea din tipar şi poate chiar adaptarea orarului de lucru pentru aceste persoane. Desigur, este nevoie ca şi angajatul să dea dovadă de implicare şi bunăvoinţă, de dorinţa de a fi util şi activ.

Schizofrenia nu te face mai puţin creativ, starile depresiv-anxioase nu te fac inutil, niciuna dintre aceste afecţiuni nu îţi anulează calităţile, realizările.

Comunicarea, flexibilitatea la nivelul conducerii firmei / organizaţiei şi urmarea unui program special de ameliorare şi control a unor gânduri, emoţii, comportamente de către persoana în cauză, toate aceste eforturi din partea ambelor părţi pot duce la contiuarea colaborării între angajat şi angajator.

Printre persoanele care se confruntă cu stigmatizarea în societate şi la locul de muncă se numără persoanele care suferă de stări anxios-depresive, persoanele care sunt infectate cu HIV, hepatita C, persoanele care se confruntă cu diferite dependenţe – alcool, nicotină (ţigări), persoanele cu probleme de greutate, cu afecţiuni dermatologice, cu schizofrenie, persoanele cu orientare sexuală diferită (homosexualitate)

În spatele reuşitei integrării acestor persoane „altfel” stau pe de o parte dorinţa de a da o şansă, comunicarea, flexibilitatea, informarea corectă, implicarea din parea angajatorului şi a colegilor, iar pe de altă parte dorinţa de a fi activ, util pentru sine şi pentru cei din jur, de a nu te autoexclude, voinţa, nevoia de autorealizare, dorinţa de integrare a persoanei afectate.

In articol se face referinţă la persoanele care şi-au păstrat randamentul util şi a căror stare de sănătate le permite atât fizic, cât şi cognitiv şi emoţional să se implice în activităţi profesionale.

Autor: Iulia Elena Păsărin – psiholog clinician, psihoterapeut, trainer şi consultat în cadrul Confident Training & Consulting

Aveţi un coleg / angajat „altfel” pe care îl apreciaţi şi aveţi nevoie de analiza, medierea şi integrarea lui la locul de muncă? Contactaţi-ne şi ne vom folosi experienţa şi profesionalismul în medierea şi rezolvarea acestei situaţii.

 Date de contact

 

Cuvintele ranesc din “greseala” sau atunci cand vrem sa ranim.

Gesturile si comportamentele aduc suferinta atunci cand sunt nepotrivite, ostile sau interpretate negativ.

Asa cum prin cuvinte, gesturi si comportamente putem aduce suferinta, tot cu ajutorul lor putem alina suferinta, schimba convingeri si comportamente, incuraja.

Uneltele principale ale psihoterapiei sunt cuvintele, modul in care sunt utilizate, tehnicile in care sunt folosite pentru a schimba moduri de gandire dezadaptativa, negativa si scheme disfunctionale de gandire in ganduri pozitive, potentatoare.

Desenul – ca tehnica terapeutica este simbolul a ceea ce inconstientul transmite dincolo de cuvinte. El stie rareori sa „minta” si adeseori ne descopera, ne alina, ne invata despre noi.

Psihoterapia este ingrijirea sufletului prin cuvinte. Puterea cuvintelor este cea care ne face sufletul si mintea sa se deschida, sa infloreasca sau ne taie aripile si sa ne taram cu genunchii de pamant.

Psihoterapia si dezvoltarea personala te invata sa iti vindeci sufletul, sa iti exprimi emotiile in mod adecvat, sa iti controlezi si inlocuiesti gandurile negative, sa iti consturiesti o imagine de sine pozitiva si autentica, sa ai incredere in tine in alegerile pe care le faci.

Invata sa apreciezi si sa utilizezi sensul si puterea cuvintelor, gandurilor, gesturilor, emotiilor in optimizarea personala, in extinderea zonei de confort, in autocunoastre si cresterea emotionala, invata sa iti intelegi, depasesti si controlezi temerile, sa te relaxezi, sa te automotivezi.

Cu drag,

Iulia Păsărin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Viziteaza si pagina SERVICII

 

 

Mostenirea de familie nu inseamna doar mostenirea genetica, culoarea ochilor, a parului, inaltime, greutate, predispozitie la anumite afectiuni, status social sau financiar, mostenire de familie este si bagajul emotional, al traumelor, fricilor, gandurilor, convingerilor, comportamentelor, modelelor de relationare pe care familia ni le face “cadou”.

Familia este nucleul societatii, in sensul in care ne raportam la ea ca la o matrice de la care pornim in relatiile cu noi si cu ceilalti.

Tipul de legaturi pe care le avem cu membri familiei, pe care le-am observat si le-am invatat prin imitatie inca din perioada copilariei, le repetam si in afara cadrului familial in relatiile cu ceilalti.

Tipul de relatie pe care o avem in familia de origine cu parintii, bunicii si alte persoane care ne pot influenta ca si prezenta in primii ani de viata, il ducem si in afara cadrului de familie si il repetam in relatiile cu ceilalti – la locul de joaca, la gradinita, la scolala, in relatiile de serviciu, de prietenie, de cuplu, de familie nou formata.

Cautarea continua a atentiei, a aprobarii exterioare, lipsa de sentimentului de valorizare poate sa vina din faptul ca nu s-a prea intamplat sa fii laudat/a, ca nu te-ai simtit “vazuta”, apreciat/a in familia de origine. Asta nu inseamna neaparat ca parintii nu te-au iubit, ci ca nu stiut sau nu au putut sa iti transmita acest lucru asa cum aveai tu nevoie, in limbajul perceput de tine.

O familie care ofera suport, siguranta, confort psihic si emotional copilului are foarte multe sanse sa creasca un copil un un stil de atasament securizant, autonom, deschis, increzator.

Relatiile fiica – tata, fiica – mama

Relatia unei fetite cu tatal ei este una speciala pentru ca tipul de relatie pe care o are cu acesta va constitui un model de relatie cu sexul opus mai ales in adolescenta si apoi la maturitate cand va fi devenit femeie. Nu mai putin importanta este si relatia cu mama care va fi un model de feminitate pentru fetita ei. La ea se va raporta vis-a-vis de modul in care se imbrac, vorbeste, se comporta.

Relatiile fiu – tata, fiu – mama

Tot astfel se intampla si cu relatia dintre baiat si tata. Pentru baietelul aflat la inceput de drum tatal va fi un model de urmat sau de “asa nu”, in functie de ceea ce ii transmite acesta ca si comportament, stil de gandire, convingeri de viata, credinte si valori referitoare la familie, raportarea la persoanele de sex opus. Cat despre relatia baiatului cu mama, aceata va sta la baza relatiilor baiatului devenit barbat cu femeile pe care le va intalni si cu care va intra in relatie, la modul in care trateaza femeile cu care interactioneaza la scoala, la locul de munca.

Desigur, modelul parintelui de acelasi sex cu copilul poate fi unul pe care fetita / baietelul il va urma intocmai sau din contra, va face tot posibilul sa nu fie precum mama / tata, sa fie opusul acestui model. Nu intotdeauna avem maturitatea ca odata deveniti adulti sa luam ce este bun pentru noi din modul in care parintii s-au comportat atat cu noi, cat si unul cu celalat, iar uneori, acest lucru ne poate duce pe o panta periculoasa pentru ca “nu vreau sa fiu ca …” poate duce copilul devenit adult intr-o extrema care inseamna rebelitate, dependente totul din dorinta de a nu se identifica cu “modelul”.

Referitor la mostenirea de familie Bertold Ulsamer spunea „copiiirareorisauniciodată nuîndrăznesc sătrăiascăo viață mai fericităsaumaiîmplinitădecât părinții lor. Inconștientei rămânloialitradițiilor de familienerostitecare funcționeazăinvizibil”. Psihoterapia te poate ajuta sa descoperilegături si forte inconștiente dupa care familia ta a functionat de-a lungul mai multorgenerații.

Nu foarte multi dintre noi ne dam seama cum credintele si modelele de funcitonare transimise transgenerational ne conduc viata, ne dicteaza cum sa gandim si cum sa ne comportam, ne fac sa jucam rolul victima, agresor sau salvator in relatiile cu ceilalti. Uneori, aceste traume ajung la suprafata prin visele pe care le avem si nu le intelegem sau ne este teama sa le intelegem si nu zabovim prea mult asupra lor.

Cunoasterea si constientizarea ranilor familiale, vindecarea lor, iertarea greselilor din trecut, desensibilizarea, autocunoasterea, autenticitatea sunt doar cateva lucruri care te pot ajuta in demersul tau de optimizare si evolutie personala, iar acest demers presupune implicare, dorinta de schimbare, disponibilitatea de a retrai evenimentele pentru a le putea ingelege, ierta si vindeca.

Este timpul sa despachetezi bagajele emotionale pe care le-ai primit mostenire, sa pastrezi ce este util, sa dai deoparte ce iti ingreuneaza sufletul, drumul, evolutia. Este timpul sa folosesti mostenirea familiala, radacinile, ca resurse care iti hranesc sufletul si mintea.

 

Solutia nu este sa negi, ci sa iti amintesti, sa intelegi, sa constientizezi, sa ierti, sa vindeci trecutul pentru a putea sa traiesti in prezent si a avea un viitor, pentru ca tu sa nu transmiti suferinta si traumele transgenerationale copiilor tai, pentru ca ei sa nu se mai lupte cu umbrele din trecut si sa primeasca de la tine pentru a duce mai departe resursele si valorile pe care familia ta ti le-a transmis, ti le-a incredintat!

psihoterapeut Iulia Pasarin

Putem sa simbolizam corpul nostru in diferite modalitati. De exemplu il putem asemui unui copac sau unei case sau, de ce nu, unui castel. Unui castel cu multe camera. Unele “camere” mai luminate, altele mai intunecate. Unele camere au “usile” blocate, iar secrete ca frici, gelozii, ura, deznadejde, vina, esecuri vor sa treaca dincolo de “usile ferecate”, sa fie auzite, sa isi spuna povestea, sa fie vindecate.

Pe parcursul vietii noastre care implica dezvoltarea holistica a omului – cognitiv (ganduri, scheme cognitive), trairi (emotii pozitive si negative), manifestari fiziologice, somatizari, comportamente – prin experientele de viata personale, incercam sa exploram interiorul nostru, sa “deschidem usi”, sa aprindem lumini, sa linistim demonii interiori, sa “aerisim” fiecare incapere.

Va intrebati cate “camere” are acest “castel”? Depinde cum ne-am “partajat”, cum am delimitat spatiile!

O camera mica poate ascunde fricile noastre cele mai mari. De obicei aceasta camera incercam sa o tinem inchisa, ca si cand nu am vrea sa impartim fricile cu ceilalti si sa le “pastram” doar pentru noi.

Ce fel de temeri se pot ascunde in aceasta camera a fricilor? Teama de a-ti face prieteni si de iubi ca nu cumva sa suferi. Poate teama de a-ti asuma raspunderi? Sau teama de autovaloriza, de a te pretui? Teama de a fi vazut, dar si teama ca nu vei fi vazut. Teama de intuneric, de apa, de spatii inchise, de inaltime, de spatii deschise, de a avea copii, de a iubi, de a te lasa iubit. Si toate aceste temeri au povestea lor pe care tu trebuie sa o spui pentru a linistii aceste frici, pentru a te linistii pe tine.

Dezvoltarea personala ghidata te ajuta sa vorbesti despre aceste temeri, sa le recunosti, sa le intelegi si sa le stingi sau sa te folosesti de ele. Da, sa te folosesti de ele pentru ca unele, nu se afla intamplator acolo, in interiorul fiintei tale. Poate initial te-a protejat, dar usor ai scapat-o de sub control. Nu negarea fricilor este cheia, ci intelegerea lor.

O alta camera poate ascunde sentimente negative precum ura, furia, vina sau autoinvinuirea, gelozia, nesiguranta, neincrederea. Si ele astepta sa le spui povestea, sa intelegi de unde vin, care este originea lor, din ce si de ce s-au “nascut”. Consilierea te poate invata sa descarci furia, agresivitatea in mod controlat prin anumite metode de descarcare a acestor manifestari, sa “le asculti” si sa le intelegi, sa vezi cand ti-au fost utile si cum au ajuns sa te controleze, dar sis a preiei controlul.

O alta incapere poate ascunde deznadejde, dezamagire, durere, suferinta. Este nevoie sa intram si aici si sa facem ordine. Nu negand, evitand sau fugind de acestea ne vom vindeca, ci vorbind despre ele, intelegandu-le originea, gasind noi unghiuri din care sa le abordam.

O camera poate ascunde comori nedescoperite si neaccesate: darul vorbelor – comunciarii, al negocierii, al sfatuirii, al creativitatii, al empatiei, al organizarii, al leadership-ului. Resurse care asteapta sa le descoperi si sa le pui la treaba. Asadar, sunt si „camere” inundate de lumina pe care inca nu le-ai deschis. Indrazneste! Drumul autocunoasterii si cautarii interioare te va ghida in accesarea lor!

Oricate incaperi are castelul vostru interior nu ezitati sa intrati in fiecare dintre ele. Gasiti cheile potrivite si deschideti usile. Scuturati “draperiile” de amintiri, emotii, experiente, verificati “sub covor” daca este ceva despre care nu vreti sa vorbiti. Acel “ceva” va va aduce vise neplacute, somatizari (dureri de cap, stare de oboseala, dureri musculare, afectiuni la nivelul pielii, glandei tiroide sau altor organe sensibile la “problema” emotiilor reprimate), va vor fura linistea si viata.

Consilierea in vederea dezvoltarii personale si psihotarapia te pot ghida in procesul de autocunoastere, de curatenie interioara, de “luminare” a incaperilor, de ventilare a emotiilor, de descarcare controlata a furiei si agresivitatii, de gasire a echilibrului interior.

Vorbind despre frici, ura, gelozie, deznadejde, dezamagrie poti sa gasesti originea nasterii lor, modul in care le-ai hranit, dar cand ti-au fost utile si care este motivul pentru care le-ai lasat sa preia controlul.

Cu drag,

 Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrative

Oferta Pachete servicii / Abonamente

 

Este ceva natural şi normal ca micuţul tău să se agaţe de tine, să plângă, să fie neliniştit atunci când eşti nevoit să pleci de lângă el şi nu mai eşti în raza lui vizuală. Teama de a rămâne cu o persoană mai puţin familiară, de a-şi lua la revedere, de a se despărţii de părinţi sau de adulţii foarte apropiaţi cu care este obişnuit este normală la copiii mici până în jurul vârstei de 3 ani.

 

Între normalitate şi anxietatea de separare

Este normal ca micuţul tău să plângă atunci când pleci şi nu te mai vede în preajma lui, dar apoi atenţia lui se îndreptă către persoana care îl supraveghează (bonă sau alt adult) şi începe să se joace, să se implice în alte activităţi.

Nu este normal şi vorbim despre simptomele anxietăţii de separare atunci când:

  • Teama copilului nu scade în intensitate nici după 10 – 15 minute după ei plecat
  • Copilul se agaţă cu disperare de mama sau de adutul de care este puternic ataşat şi face crize de plâns
  • Copilul are manifestări somatice şi fiziologice precum stări de greaţă, stări de vomă, dureri de burtă, diaree, transpiră, tremură
  • Apar coşmaruri noaptea şi copilul chiar se trezeşte speriat
  • Nu mai vrea să meargă la grădiniţă, şcoală, petreceri cu alţi copii (în cazul refuzului de a merge la şcoală este nevoie să ne asigurăm că nu este vorba de anxietate şcolară, iar acest lucru se poate face prin stabilirea diagnosticului diferenţial de către un psiholog în urma unor discuţii cu micuţul)
  • Copilul nu vrea să se despartă de părinţi pentru că se teme să nu se întâmple ceva rău cu aceştia sau lui să nu îi fie rău
  • Micuţul se teme că părinţii nu se mai întorc (de aceea nu trebuie să îi spuneţi niciodată copilului că „dacă mă superi, nu mai vin acasă”, „dacă nu faci acest lucru, mă supăr şi plec” pentru că în sufleţul micuţului tău va lua naştere şi va creşte teama de abandon)

Când teama este foarte mare copilul poate dezvolta chiar un atac de panică.

 Elemente esentiale in diagnosticarea tulburarii de anxietate de separare la copii si adolescenti:

  • anxietate marcanta de a nu ramane singur, fara persoana de atasament si de a iesii din casa singur,
  • copiii nu pleaca singuri dintr-o camera in alta si prezinta un comportament de „agatare”, stand foarte aproape de parinti, devenind „umbra” parintelui prin casa sau solicita ca cineva sa il insoteasca in alta camera atunci cand are nevoie
  • ezitarea sau refuzul de a merge la culcare fara o persoana apropiata sau sa doarma in afara casei – copiii nu pleaca in excursii, peste noapte merg si „invadeaza” patul parintilor
  • anxietatea depaseste nivelul firesc pentru etapa in care se afla copilul
  • disconfort excesiv cand se afla in afara casei sau sunt separati de persoanele de atasament sau cand anticipeaza ca urmeaza sa fie separate de aceste persoane sau de casa
  • ingrijorare crescuta cu privire la starea de sanatate sau la posibilul deces  al persoanelor fata decre sunt atasati (in special atunci cand nu se afla in prezenta lor, simtind nevoia sa stie unde se afla si sa tina permanent legatura cu ele)
  • somatizari: cefalele, acuze adominale, grata varsaturi
  • copiii care sufera de tulburare de anxietate de separare sunt descrisi ca fiind obositori, intruzivi, cer atentie peramanenta

Elemente asociate in diagnosticarea tulburarii de separare la copii:

  • Retragere sociala,
  • Apatie,
  • Tristete,
  • Dificultati de concentrare (in a-si face temele),
  • Frica de animale, monstri, intuneric, hoti,
  • Rrefuz scolar, urmat de probleme academice si de izolare sociala,
  • Atunci cand sunt foarte suparati ca au fost despartiti de presoana de atasament copiii pot sa devina agresivi.

În această siutaţie în care copilului îi este greu să se despartă de tine NU este indicat să:

  • Pleci pe furiş
  • Nu îl brusca nici măcar verbal înainte să plecaţi în speranţa că dacă îl superi nu va mai plânge după tine
  • Să îl speria spunându-i că dacă plânge, nu vă mai întoarceţi
  • Să te întoarce din drum (acest lucru îi întăreşte comportamentul nedorit)
  • Nu îi spune poveşti care au ca subiect abandonarea copiilor (puilor de animăluţe) de către părinţi pentru că veţi mării teama de abandon a copilului şi acesta va deveni anxios şi nesigur pe el şi cu o slabă încredere în ceilalţi

 Ce este indicat să faci în cazul în care copilul tău se desparte de tine cu dificultate:

  • Să te joci cu el şi atunci când copilul este mai măricel şi puteţi comunica să îi spui că 5 minute pleci în altă cameră, iar apoi să creşteţi durata pentru care lipseşti la 10 minute, 15 minute şi aşa mai departe
  • Să vorbeşti cu el şi să îi spui că îl iubeşti şi imediat ce termini treaba pe care o ai, te vei întoarce la el
  • Sa creaţi un ritual de „la revedere”
  • Să îl laşi în compania jucăriilor preferate
  • Să nu îl cerţi înainte de plecare şi să îl laşi într-o atmosfera securizantă, liniştită, confortabilă din puct de vedere fizic şi emoţional
  • În cazul copilului cu vârsta de 5-6 ani îi puteţi spune că veţi fi bine şi că el va fi bine – pentru că una din temerile acestor copii este să nu paţească ceva sau părinţilor să nu li se întămple ceva ău (aşa cum am menţionat şi mai sus)

Dacă aţi încercat toate posibilităţile şi nu reuşiti să rezolvaţi această problemă legată de anxietatea de separare, nu ezitaţi să mergeţi la un psihoterapeut. Lucrând împreună şansele de a avea un copil independent, cu un un tip de ataşament sănatos, securizant, cu o stimă de sine crescută, independenţă în gândire şi acţiunile pe care le întreprinde vor creşte.

 

În loc de concluzii

Aşadar, teama şi agitaţia copilului în legătură cu plecarea unuia sau ambilor părinţi (uneori poate fi vorba de bunici sau orice adult de care copilul este puternic ataşat) este normală. Nu este însă normală grija intensă porvocată de despărţirea de adulţii din familie de care copilul este foarte ataşat.

Cu grijă, tact, răbdare şi dragoste vei reuşi să construieşti o legătură sănătoasă şi între tine, copilul tău şi cei cu care acesta vine în contact şi să ai un copil independent.

 

Copilul tau se confrunta cu aceasta dificultate? Poţi face o programare pentru o consultaţie şi împreună îl vom putea ajuta să înţeleagă, să controleze şi să depăşească această stare de nesiguranţă şi inconfort fizic şi psihic.

 

Iulia Păsărin

psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ

0728.967.011, iulia.pasarin@yahoo.com, contact@iuliapasarin.ro

PsyEssential
CIF: RO
Strada Coltei
CP: 005 Bucuresti (Romania)
Tel: 0728.244.745

iulliapasarin@gmail.com

CABINET DE PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE