“Până nu faci subconştientul conştient, îţi va conduce viaţa şi tu îl vei numi soartă.” ~Carl Gustav Jung Introducere şi definire Credințele limitative sunt convingeri negative sau restrictive despre sine, lume sau despre felul în care ne planificăm viitorul, care ne împiedică să ne realizăm potențialul maxim și să ne bucurăm de o viaţă implinită …
Categorie: Articole
CUM PLANTĂM TIPARE COMPORTAMENTALE ÎN RELAŢIE CU ALIMENTAŢIA
Dacă părinţii ar fi mai conştienţi de cât de adânc sapă în noi cuvintele şi gesturile lor, aşa cum şi în ei au săpat cuvintele şi gesturile părinţilor lor, probabil ar fi mai atenţi la împlinirea nevoilor emoţionale ale copiilor. Atunci când copilul vine să te îmbrăţişeze chiar dacă ai multă treabă, i-aţi 30 de …
TULBURAREA DE ALIMENTAŢIE COMPULSIVĂ
Tulburarea de alimentaţie compulsivă este una dintre cele 6 tipuri de tulburări de alimentaţie alături de pica, ruminaţia alimentară, bulimia nervoasă, anorexia nervoasă, tulburarea de aport alimentar de tip evitant/restrictiv. Elementul esenţial al tulbllurării de alimentaţie compulsivă îl reprezintă episoadele de supralimentare excesivă care trebuie să apară cel puţin o dată pe parcursul unei săptămâni, …