Este ceva natural şi normal ca micuţul tău să se agaţe de tine, să plângă, să fie neliniştit atunci când eşti nevoit să pleci de lângă el şi nu mai eşti în raza lui vizuală. Teama de a rămâne cu o persoană mai puţin familiară, de a-şi lua la revedere, de a se despărţii de părinţi sau de adulţii foarte apropiaţi cu care este obişnuit este normală la copiii mici până în jurul vârstei de 3 ani.

 

Între normalitate şi anxietatea de separare

Este normal ca micuţul tău să plângă atunci când pleci şi nu te mai vede în preajma lui, dar apoi atenţia lui se îndreptă către persoana care îl supraveghează (bonă sau alt adult) şi începe să se joace, să se implice în alte activităţi.

Nu este normal şi vorbim despre simptomele anxietăţii de separare atunci când:

  • Teama copilului nu scade în intensitate nici după 10 – 15 minute după ei plecat
  • Copilul se agaţă cu disperare de mama sau de adutul de care este puternic ataşat şi face crize de plâns
  • Copilul are manifestări somatice şi fiziologice precum stări de greaţă, stări de vomă, dureri de burtă, diaree, transpiră, tremură
  • Apar coşmaruri noaptea şi copilul chiar se trezeşte speriat
  • Nu mai vrea să meargă la grădiniţă, şcoală, petreceri cu alţi copii (în cazul refuzului de a merge la şcoală este nevoie să ne asigurăm că nu este vorba de anxietate şcolară, iar acest lucru se poate face prin stabilirea diagnosticului diferenţial de către un psiholog în urma unor discuţii cu micuţul)
  • Copilul nu vrea să se despartă de părinţi pentru că se teme să nu se întâmple ceva rău cu aceştia sau lui să nu îi fie rău
  • Micuţul se teme că părinţii nu se mai întorc (de aceea nu trebuie să îi spuneţi niciodată copilului că „dacă mă superi, nu mai vin acasă”, „dacă nu faci acest lucru, mă supăr şi plec” pentru că în sufleţul micuţului tău va lua naştere şi va creşte teama de abandon)

Când teama este foarte mare copilul poate dezvolta chiar un atac de panică.

 Elemente esentiale in diagnosticarea tulburarii de anxietate de separare la copii si adolescenti:

  • anxietate marcanta de a nu ramane singur, fara persoana de atasament si de a iesii din casa singur,
  • copiii nu pleaca singuri dintr-o camera in alta si prezinta un comportament de „agatare”, stand foarte aproape de parinti, devenind „umbra” parintelui prin casa sau solicita ca cineva sa il insoteasca in alta camera atunci cand are nevoie
  • ezitarea sau refuzul de a merge la culcare fara o persoana apropiata sau sa doarma in afara casei – copiii nu pleaca in excursii, peste noapte merg si „invadeaza” patul parintilor
  • anxietatea depaseste nivelul firesc pentru etapa in care se afla copilul
  • disconfort excesiv cand se afla in afara casei sau sunt separati de persoanele de atasament sau cand anticipeaza ca urmeaza sa fie separate de aceste persoane sau de casa
  • ingrijorare crescuta cu privire la starea de sanatate sau la posibilul deces  al persoanelor fata decre sunt atasati (in special atunci cand nu se afla in prezenta lor, simtind nevoia sa stie unde se afla si sa tina permanent legatura cu ele)
  • somatizari: cefalele, acuze adominale, grata varsaturi
  • copiii care sufera de tulburare de anxietate de separare sunt descrisi ca fiind obositori, intruzivi, cer atentie peramanenta

Elemente asociate in diagnosticarea tulburarii de separare la copii:

  • Retragere sociala,
  • Apatie,
  • Tristete,
  • Dificultati de concentrare (in a-si face temele),
  • Frica de animale, monstri, intuneric, hoti,
  • Rrefuz scolar, urmat de probleme academice si de izolare sociala,
  • Atunci cand sunt foarte suparati ca au fost despartiti de presoana de atasament copiii pot sa devina agresivi.

În această siutaţie în care copilului îi este greu să se despartă de tine NU este indicat să:

  • Pleci pe furiş
  • Nu îl brusca nici măcar verbal înainte să plecaţi în speranţa că dacă îl superi nu va mai plânge după tine
  • Să îl speria spunându-i că dacă plânge, nu vă mai întoarceţi
  • Să te întoarce din drum (acest lucru îi întăreşte comportamentul nedorit)
  • Nu îi spune poveşti care au ca subiect abandonarea copiilor (puilor de animăluţe) de către părinţi pentru că veţi mării teama de abandon a copilului şi acesta va deveni anxios şi nesigur pe el şi cu o slabă încredere în ceilalţi

 Ce este indicat să faci în cazul în care copilul tău se desparte de tine cu dificultate:

  • Să te joci cu el şi atunci când copilul este mai măricel şi puteţi comunica să îi spui că 5 minute pleci în altă cameră, iar apoi să creşteţi durata pentru care lipseşti la 10 minute, 15 minute şi aşa mai departe
  • Să vorbeşti cu el şi să îi spui că îl iubeşti şi imediat ce termini treaba pe care o ai, te vei întoarce la el
  • Sa creaţi un ritual de „la revedere”
  • Să îl laşi în compania jucăriilor preferate
  • Să nu îl cerţi înainte de plecare şi să îl laşi într-o atmosfera securizantă, liniştită, confortabilă din puct de vedere fizic şi emoţional
  • În cazul copilului cu vârsta de 5-6 ani îi puteţi spune că veţi fi bine şi că el va fi bine – pentru că una din temerile acestor copii este să nu paţească ceva sau părinţilor să nu li se întămple ceva ău (aşa cum am menţionat şi mai sus)

Dacă aţi încercat toate posibilităţile şi nu reuşiti să rezolvaţi această problemă legată de anxietatea de separare, nu ezitaţi să mergeţi la un psihoterapeut. Lucrând împreună şansele de a avea un copil independent, cu un un tip de ataşament sănatos, securizant, cu o stimă de sine crescută, independenţă în gândire şi acţiunile pe care le întreprinde vor creşte.

 

În loc de concluzii

Aşadar, teama şi agitaţia copilului în legătură cu plecarea unuia sau ambilor părinţi (uneori poate fi vorba de bunici sau orice adult de care copilul este puternic ataşat) este normală. Nu este însă normală grija intensă porvocată de despărţirea de adulţii din familie de care copilul este foarte ataşat.

Cu grijă, tact, răbdare şi dragoste vei reuşi să construieşti o legătură sănătoasă şi între tine, copilul tău şi cei cu care acesta vine în contact şi să ai un copil independent.

 

Copilul tau se confrunta cu aceasta dificultate? Poţi face o programare pentru o consultaţie şi împreună îl vom putea ajuta să înţeleagă, să controleze şi să depăşească această stare de nesiguranţă şi inconfort fizic şi psihic.

 

Iulia Păsărin

psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ

0728.967.011, iulia.pasarin@yahoo.com, contact@iuliapasarin.ro

PsyEssential
CIF: RO
Strada Coltei
CP: 005 Bucuresti (Romania)
Tel: 0728.244.745

iulliapasarin@gmail.com

CABINET DE PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE