EL, EA SI RELATIA DE CUPLU

Daca in cuplu nu exista un moment zero de la care sa inceapa relatia celor doi parteneri, daca nu acceptam faptul ca fiecare om are propriul trecut amoros, daca nu putem lasa in urma propriul „bagaj” emotional (prin vindecare si nu prin ignorare), fricile si traumele si sa il privim pe cel care il avem in fata asa cum este si nu vazand in el figura tatalui abuziv ori suma relatiilor esuate si a fostilor parteneri care ne-au cauzat rani emotionale, atunci … renuntam sau mergem si ne rezolvam problemele ca sa ne putem bucura de viata si de prezenta partenerului nostru.

Daca uitam sa ne privim si sa ne ascultam (nu doar sa auzim) partenerul, atunci fiecare isi va crea propria realitate, iar relatia dintre cei doi parteneri cu tot ce insemna ea – incredere, respect, acceptare, iubire – va incepe sa slabeasca, sa se estompeze asemeni unui desen uitat in lumina puterinca a soarelui. Adeseori, abia in cabinetul de psihoterapie cei doi parteneri ajung sa se priveasca si sa se asculte. Abia atunci redevin consitienti fiecare dintre ei de prezenta celuilalt, de nevoile si dorintele lui, abia atunci se intreaba ce mai simt ei fata de partener, de relatie.

Psihoterapia de cuplu insemna nu doar a vedea, a asculta, a simtii, a constientiza, ci si de a identifica ce mai simte fiecare pentru celalalt, cum se simte actualmente langa celalalt. Uneori, in psihoterapia de cuplu cei doi isi dau seama ca s-au indepartat si s-au schimbat atat de mult incat nu mai au prea multe in comun si atunci, aleg sa puna punct acestui capitol. Va veti gandi poate ca este o esuare a terapiei. Ei bine depinde din ce unghi privim. As spune ca nu, pentru ca, pe plan individual, ambii parteneri se eliberaza reciproc si isi dau voie sa caute fericirea, nu isi mai irosesc timpul intr-o rutina in care ambii sunt nefericiti sau traind vieti paralele cu un iubit / o iubita, o viata plina de promiscuitate in care nu isi inseala doar partenerul, dar se inseala in primul rand pe sine.

Un alt lucru daunator relatiei celor doi este situatia in care unu sau ambii parteneri intra intr-o relatie „psihoterapeutica” consiliildu-l pe celalalt. Atunci, dinamica de cuplu va fi intr-un echilibru precar pentru ca fiecare partener va fi tentat ca la un moment dat sa se foloseasca de vulnerabilitatile celuilalt si sa il „loveasca” in punctul sensibil atunci cand sunt neintelegeri, certuri. Mai intalnim relatia in care unul dintre parteneri devine „parintele” celuilalt, gesturile fiind mai degraba parentale mergand pana la hiperprotectie de tip parental, situatie in care partenerul „protejat” va cauta un iubit /o iubita pentru ca acasa are o „mama” / un „tata”.

A apela la psihoterapie de cuplu presupune faptul ca niciunul dintre cei doi parteneri nu a renuntat deja la relatie, la celalalt, ca nu a decis „sa scufunde barca”. Cand decizia este luata de unul dintre parteneri, iar acea decizie este renuntarea la relatie, dar acesta vine la psihoterapie pentru a nu se simtii vinovat sau a nu fi invinovatit, atunci nu va exista dialog, comunicare, ci doar acuze si justificari ale comportamentului sau.

Ganduri senine sa aveti!

Iulia Pasarin – psihoterapeut integrativ specialist

PSIHOTERAPIE   CONTACT   ARTICOLE

Etichete: , ,