Privită critic, ca un comportament ruşinos, nepotrivit, urât, furia este de fapt o reacţie normală faţă de o situaţie sau o persoană care ne face să ne simţim cel puţin inconfortabil. Furia este un simptom, cauzele sunt cele asupra cărora trebuie să ne îndreptăm atenţia pentru a întelege comportamentul declanşat de furie.
Furia este precum partea vizibilă a unui iceberg, dar puţini se întreabă ce se ascunde în partea mai puţin văzută.
În materialul de astăzi vreau să mă opresc asupra furiei copilului şi să încercăm să îi înţelegem acest comportament „indezirabil”.
În spatele furiei unui copil pot sta:
- Tristeţea în legătură cu atmosfera tensionată de acasă, mutarea în altă clasă / şcoală (a lui sau a unui prieten), pierderea unui membru al familiei / prieten / animal de companie, divorţul părinţilor;
- Frica de a nu greşi pentru că va fi mustrat, de a nu face totul „perfect”;
- Frustrarea în legătură cu felul în care arată – statură, greutate, haine mai sărăcăcioase care reflectă o situaţie financiară slabă şi care poate declanşa la ceilalţi copii reacţii de ironie, evitare, compararea cu „ceilalţi” care sunt „mai buni” la învăţătură, mai harnici etc.
- Stigmatizare în legătură cu un defect de dicţie sau fizic;
- Vina atunci când copilul se consideră responsabil pentru certurile dintre părinţi, pentru divorţul acestora, pentru pierderea unei fiinţe dragi. De exemplu, o fetiţă care supărându-se pe bunică pentru faptul că nu o lăsa la joacă înainte de a-şi face temele, şi-a dorit, în gând, ca aceasta să moară. La câteva zile bunica a decedat, iar fetiţa s-a simţit responsabilă pentru aceasta şi a început să îi îndepărteze pe cei din jur, să îi lovească, să le spună vorbe urâte;
- Dezamăgirea pentru faptul că nu îi este apreciat efortul, că de fiecare dată când face ceva bun în loc de apreciere primeşte un „vezi că poţi, data viitoare să faci mai bine” sau în legătură cu faptul că un adult din familie / profesorul / un prieten i-a promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt;
- Suferinţa atunci când copilul este marginalizat, nu este apreciat, nu este luat în seamă, nu îi sunt văzute şi împlinite nevoile – de bază (nu are suficientă hrană, hăinuţele îi sunt mici şi sărăcăcioase), emoţionale, educaţionale, de recreere;
- Neputinţă pentru că nu se poate face înţeles, pentru că este blamat şi nu este ascultată şi versiunea lui;
- Ruşine pentru un comportament, imaginea lui – de la cum arată, cum vorbeşte, cum este îmbrăcat – sau pentru ceva ce face un membru de familie (un comportament neadecvat – consumă alcool, face scandaluri, se cearta cu profesorii la şedinţele cu părinţii).
Acestea sunt doar câteva exemple, cu siguranţă nu am epuizat toate situaţiile posibile şi nici nu am avut ca scop acest lucru.
Atunci când copilul vostru are un astfel de comportament de furie verbală sau fizică, discutaţi cu el, uitaţi-vă în urmă, analizaţi întămplările din perioada recentă şi vedeţi cum îl puteţi ajuta.
Pedepsirea copilului nu este o soluţie. Aceasta va fi luată personal şi poate fi interpretat că el nu este bun. În cazul în care recurgeţi la sancţiuni – nu se mai uită la televizor, nu se mai joacă la calculator – nu uitaţi să îl ajutaţi să înţeleagă că este sancţionat comportamentul său, ceea ce el a făcut şi nu faptul că el, în esenţă este rău.
Etichetând un copil ca fiind „rău” nu dăm un exemplu de urmat nimănui, nu rezolvăm nimic. Comunicarea, înţelegerea, alocarea de timp pentru a înţelege furia manifestată de copil sunt soluţii constructive. Consideraţi că aveţi nevoie de ajutorul unui terapeut? Nu ezitaţi să îl cereţi. Este o dovadă că vă interesează binele copilului, că aveţi mintea şi sufletul deschise spre a înţelege copilul şi a relaţiona optim cu el.
În funcţie de vârstă copilul poate fi ajutat să comunice, să transmită, să îşi facă înţelese emoţiile din spatele furiei şi a comportamentului manifest prin poveşti, joc, discuţii.
Înainte de a sancţiona comportamentul, ascultă-l pe copil. Este esenţial pentru a-l înţelege corect.
Nu uitaţi să vă iubiţi copilul şi să nu îl identificaţi cu un comportament mai puţin dezirabil pe care îl are uneori.
Articol scris de Iulia Păsărin, psiholog clinician, psihoterapeut integrativ, consilier pentru dezvoltare personala, consilier vocational, formator in cadrul Confident Centru de Training si Psihologie
contact@iuliapasarin.ro, 0728.967.011
Articol publicat si de smartandhappychild
Resurse thehelpfulcounselor.com