De ce EFT?

Ce este EFT (Tehnici de Eliberare Emotionala – TEE)? EFT sunt niste tehnici terapeutice altfel, in care tinem seama si de aspectul energetic al corpului. Cea mai buna dovada ca exista acest corp ale energiei subtile este faptul ca semnele vitale, precum bataile inimii sau activitatea cerebrala sunt masurate cu ajutorul unor aparate care urmaresc exact aceasta fluctuatie a energiei care ne activeaza organele, care le „dau viata”.

Plecand de la medicina chineza care ne vorbeste despre meridianele energetice si punctele corespondente organelor, pe baza acestor studii dezvoltandu-se acupunctura, presocpunctura, Gary Craig a dezvoltat tehnica EFT. Aceasa tehnica consta in apasarea, presarea unor puncte (a 10 puncte) pe corpul uman, timp in care si spunem anumite lucruri (autosugestie). Ce este important la EFT este faptul ca se ocupa si de inversarea psihologica,de rezistentele pe care le avem fiecare dintre noi, rezisentele la schimbare. Astfel, in prjma parte, dupa ce facem setarile (stabilim obiectivul pe care lucram – durere, frica, tristete, suparare etc.) vom incepe prin validarea a ceea ce corpul fizic simte – oboseala, durere, tristete, frica etc – si treptat schimbam „registrul” cu afirmatii pozitive, de vindecare si vizualziare.

Si eu, ca si tine, am fost reticenta cand am aflat despre aceste tehnici. „Intamplarea” a facut ca in urma cu un an sa fiu operata la coloana vertebrala. Durerile postoperatorii erau nu doar sacaitoare, ci suparatoare. Ma speriau, ma frustrau, aveam senzatia ca nu voi mai cunoaste viata fara durere. Antiinflamatorele si calmantele nu sunt o soluite pe termen lung, iar ele actioneaza doar asupra efectelor, nu a cauzelor. Antiinflamatoarele nu vindeca, ba am mai dezvoltat si o hipertensiune arteriala secundara utilizarii calmantelor, hiperstensiune care a disparut dupa doua luni dupa ce am incetat tratamentul. Asa ca descoperind EFT am zis, sa incerc! Cel mult nu va avea efect. Dar… surpirza! Dupa ce am aplicat o singura data EFT penru durere, intensitatea acesteia a scazut cu 50%. Am repetat exercitiul si a doua zi, iar durerile au trecut aproape complet. A ramas aproxiamtiv 10% si continuand sa fac exercitiul in urmatoarele 3 zile, acestea au disparut complet. Au disparut de un an si nu au mai reaparut!

Si atunci, am considerat ca e musai sa urmez cursurile si sa devin practician acreditat EFT si asta am si facut.

De altfel, in acea perioada delicata am experimentat pe mine inclusiv afirmatiile si alte tehnici si am selectat foarte atent, astfel incat, astazi utilizez in cabinet aceste tehnici care m-au ajutat si pe mine atat in vindecarea cauzelor durerii fizice, cat si a celor emotionale.

Tot in acea perioada i-am descoperit si pe dr. Joe Dispenza (autorul cartii „Tu esti placebo” si pe dr. Bruce Lipton specialist in biologie celulara, autorul Biologiei credintei, care ne vorbeau despre felul in care gandurile ne construiesc realitatea, ne influenzeaza sanatatea emotionala si fizica.

Cu drag,

Iulia – fiinta spirituala in haina umana, ca si tine

Aici si acum, psihoterapeut integrativ si practician acreditat EFT

www.iuliapasarin.ro

Etichete: ,