Privarea copilului în a experimenta emoții în raport cu propria persoană sau în relație cu alte persoane, dezvoltă un potențial de handicapare emoțională a copilului, un blocaj în a nu se conecta la sine, în a nu-și asculta corpul, de a-și auto anula emoțiile, de sărăcire emoțională.

Se întâmplă, nu de puține ori, ca atunci când copilul cade,  se lovește, să încercăm să îl încurajăm prin formule de genul „nu este nimic, tu ești băiat / copil mare”,  „lasă că nu te-ai lovit așa tare,  nu are ce să te doară”,  „băieții nu plâng”,  „e rușine să plângi,  te vede lumea”. Din dorința de a face bine, de fapt, îi facem un rău copilului anulându-i emoțiile.

Faceți o călătorie imaginară în timp și gândiți-vă la o situație similară din copilăria voastră – o căzătură, o lovitură și brusc, în momentul următor vi s-a interzis să vă trăiți durerea „nu plânge că ești mare”, „lasă ca nu te-ai lovit așa tare” sau „o meriți”, ori mai rău, ți-ai mai luat și o urecheală zdravănă că nu ai fost atent/ă. Îți amintești? Fii sincer/ă cu tine, cum te-ai simțit? Ți-ai înghițit lacrimile și rușinea? Ți-ar plăcea ca și copilul tău să trăiască asta? Gândește-te că astfel de întâmplări sunt trăite mai intens de un copil.  Îți amintești? Acum crezi că îi vei mai putea anula copilului tău emoțiile și dreptul la lacrimi?

Nodul în gât care apare uneori poate simboliza lacrimile neplânse,  emoțiile înăbușite.

Sensibilitatea nu este o slăbiciune. Senzațiile și emoțiile sunt parte a vieții,  iar rușinea nu are ce căuta în povestea de azi.

Atât fetițele, cât și băieții au dreptul să plângă pentru că natura, Dumnezeu, cum vreți să-i spuneți, ne-a dat darul de a ne spăla durerea interioară cu lacrimi.

Validează-i emoțiile copilului tău. Coboară la el, înțelege-i durerea și ajută-l să se ridice.

O zi cu înțelepciune!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Te invit sa vizitezi si pagina de Servicii

Articol publicat si pe Smart and happy child

In noaptea aceea o raza de luna se furisa pe fereastra in camera lui Petrisor si lumina o gramada de jucarii inghesuite: o cutie de creioane colorate, un ursulet de pasla, o carte de povesti, o minge albastra. Si de indata ce le atinse raza lunii, jucariile pornira sa se miste. Cutia de creioane colorate se deschise fara veste si creioanele cazura unele peste altele in spinarea ursuletului. Ursuletul sari ca ars:

– Aoleo, ce-i asta? Ma omoara!
Si se inghesui mai tare in cartea de povesti, care-l ocari cu glasul pe jumatate adormit:
-Ia vezi! Mi-ai indoit toate filele! Si asa sunt destul de rupta si mazgalita!
Si se propti de mingea albastra, care o lua la goana rostogolindu-se pe podea, catre capatul celalalt al camerei. Ursuletul raspunse manios cartii de povesti:
– Ce cauti aici? Ar trebui sa fii pe raft! Apoi, fara sa mai astepte, se rasti catre cutia de creioane colorate:
– Iar tu ai putea sa-ti tii creioanele mai bine! N-ai capac?
– Am avut! se planse cutia de creioane colorate. Dar Petrisor mi l-a rupt!
– Si pe mine, ia uitati in ce stare m-a adus! se jelui cartea de povesti, rasfirandu-si dinaintea celorlalti foile ferfenita.
-Aveti dreptate! mormai atunci ursuletul, scuturandu-si blana roasa. Mie parca nu mi-a rupt o laba? Si ofta si el de mai mare jalea. Vedeti numai cum ne-a azvarlit acum aici, unele peste altele?
Mingea albastra, de suparare, se legana cand intr-o parte, cand intr-alta, pe podea:
-Cu mine da in toate geamurile! Intr-o zi am sa ma sparg de tot!
-Ce mai! Mormai ursuletul ridicandu-se drept in picioare. Eu nu stau aici! Plec!
-Unde pleci? Se speriara celelalte jucarii.
-Ma duc la magazinul de unde am venit! Vorbi el apasat. Ce nou si ingrijit eram acolo! Poate am sa gasesc alt copil, care are sa ma ia cu el si are sa se poarte frumos cu mine! Poate imi va drege si laba rupta!
– Stai ca vin si eu! striga atunci cutia de creioane colorate. Imi strang doar creioanele imprastiate si o iau din loc!
– Nici eu nu mai stau aici! Vin cu voi! vorbi hotarata cartea de povesti, tremurandu-si paginile de atata suparare. Iar mingea albastra se invarti in loc sa-si faca vant spre fereastra.
– Si eu, si eu!
– Sa ne grabim! le spuse atunci ursuletul. Pana nu se stinge raza de luna! Si ajutandu-se una pe alta, jucariile se suira pe fereastra si se facura nevazute. Iar raza lunii pieri din odaie si din pervaz si porni cu ele.
Calatorira mult pe strazile adormite pe sub lampile aprinse, pe unde nu trecea nici tipenie de om. Se zari doar intr-o curte un catel latos, care de mirare uita sa le mai latre. Intr-un tarziu, cand in zare mijira zorii si raza lunii pali, ajunsera obosite in pragul magazinului cel mare din centrul orasului. Si cum disparu raza, asfintind, adormira si ele cu toatele, unele langa altele.
Si asa se face ca dimineata, cand venira vanzatorii sa deschida magazinul, le gasira acolo. Vanzatorul de la raionul de jucarii le lua in mana, minunandu-se:
– Ce-o fi cu jucariil e astea rupte, aici? Si ce sa fac cu ele? Doar aici vindem jucarii noi, de abia iesite din fabrica.
Le-o fi azvarlit vreun copil! isi dadu cu parerea vanzatorul cel tanar de la articolele de sport.
– Ia-le inauntru! spuse si vanzatorul de la articolele de drogherie. Poate va veni cineva sa le ceara!
Trecura cateva zile. Intr-o dimineata intra in magazin tocmai Petrisor, de mana cu mama lui. El o lasa pe mama sa umble dupa ce avea ea nevoie in alte parti si alerga pe data spre raionul de jucarii, cum face totdeauna, sa vada jucariile noi. Acolo insa dadu cu ochii, pe tejghea, drept in fata, de cutia lui de creioane colorate, de minge, ursulet si cartea de povesti.
Numaidecat se repezi la ele, explicand vanzatorului:
– Sunt jucariile mele!
Vanzatorul, care tocmai ii intinsese unui baietel subtirel un iepure de cauciuc, se intoarse catre el:
– Ia stai putin! Cum vine asta? Daca sunt ale tale, ce cautau in fata magazinului cu noaptea in cap?
Baietelul cu iepurele se uita intr-o parte la Petrisor si spuse repede:
– Poate au fugit de la el! Iar o fetita mititica, cu ochi neastamparati, adauga si ea, pe un glas plangaret:
– Nu vedeti ce rupte sunt, saracele?
– Asta e! Se poarta urat cu ele! Se vede cat de colo! vorbi un alt baietel care de abia isi desprinsese ochii de la masinutele si avioanele cu cheie. Petrisor isi lasa capul in jos si se inrosi peste urechi.
– Ce spui? Il intreba vanzatorul. Cum sa ti le dau inapoi? Uita-te si tu cum arata!
Petrisor tacea mereu, cu ochii in pamant. Nici ceilalti copii nu mai spusera nimic, privindu-l cu suparare.
Vanzatorul isi plimba ochii de la el la jucarii si iarasi la Petrisor, mangaindu-si barbia, pe ganduri:
– Eu zic c-ar trebui sa le daruiesc unui alt copil, care sa stie cum sa se poarte cu ele!
– Nu, nu! se impotrivi atunci Petrisor, cu lacrimi siroindu-i pe obraji. Nu le dati altui copil! De acum inainte am sa am grija de ele! Numai sa vedeti!
– Ei, copii, ce spuneti? Ce facem cu jucariile lui Petrisor? intreba vanzatorul.
Baietelul subtirel spuse incet, tragand usor de-o ureche iepurele de cauciuc:
Daca are sa se poarte frumos cu ele de acum inainte…
– Si nu le mai rupe… adauga, mai incet inca, fetita de langa el.
Vanzatorul din spatele tejghelei hotari:
– Daca spuneti voi… si daca lui Petrisor ii pare rau de felul in care s-a purtat pana acum cu jucariile lui… sa i le dam inapoi.
Dar numai pentru o vreme! Sa vedem cum se va purta! Daca se tine de vorba si are grija de ele, i le lasam, iar de nu, i le luam pentru totdeauna si le dam altui copil, care sa le merite!
– Asa, asa… incuviintara copiii.
Iar Petrisor isi stranse jucariile la piept si pleca cu ele fara sa se mai uite inapoi. Din ziua aceea am auzit ca se poarta tare frumos cu orice jucarie. Si nici uneia nu i-a mai trecut prin minte sa plece de la Petrisor!”

 

Este important sa urmărim comportamentul copiilor. Prin felul în care se joacă ne spune despre el – ce l-a marcat din ce a văzut în jurul lui, ce valori i s-au transmis (dragoste, respect, drepturi fără îndatoriri, cât de răsfăţat este, cât este de obişnuit să i se cuvină tot, să nu respecte reguli), ce a înţeles privind în jurul său.

Priviţi-vă copiii! Au nevoie să fie VĂZUŢI !

Cu drag,

Iulia

 

Sursa povestii: didactic.ro

 

“Într-o zi, un om văzu din întâmplare un cocon şi se opri să-l studieze. În mica lui gaură, omul observă un fluture care se străduia să iasă. Rămase multe ore lângă cocon urmărind fluturele care părea că se află pe punctul de a abandona, fără să poată ieşi prin gaura care rămânea mereu la fel de mică.

Omul decise atunci să ajute fluturele. Luă un cuţit, deschise coconul şi fluturele ieşi imediat. Totuşi, trupul lui era slab şi amorţit, iar aripile mici şi fragile abia se mişcau.

Omul continuă să-l observe, spunându-şi că aripile fluturelui se vor deschide, dintr-o clipă în alta, şi că atunci insecta va putea să-şi ia zborul.

Dar nu se întâmplă nimic! Fluturele îşi petrecu restul vieţii târându-se pe pământ, cu trupul lui slab şi aripile chircite. Niciodată n-a putut să zboare.

Ceea ce omul nu a înţeles, în intenţia lui de a-l ajuta, este că trecerea prin orificiul coconului i-ar fi permis fluturelui să facă efortul necesar ca să poată trimite lichidele vitale din trupul lui aripilor, ceea ce i-ar fi permis să zboare.

Ca şi fluturii, copiii învaţă să-şi deschidă aripile iar cei care îi înconjoară ştiu să le fie aproape, păstrând însă distanţa potrivită.” (“Lectia fluturelui” adaptare după un text italian anonim)

 

Aceasta poveste este o metafora si pentru parinti.

Uneori este bine sa iti lasi copilul sa se descurce singur, asa va capata incredere in el, va invata si ce este reusita, dar si ce este esecul, dezamagirea si va invata cum sa treaca peste lucrurile mai putin placute, sa se mobilizeze, sa nu se lase doborat, sa aiba o gandire de invingator. Va invat cum sa se mobilizeze sa treaca peste obstacole,sa isi dezvolte abilitatile de viata, sa “zboare” si sa aiba “aripi puternice”

Incercati sa nu va faceti copilul sa fie dependent de voi. Fiti alaturi de el si spuneti-i ca il sustineti, incurajati-l sa aiba initiativa, sa fie creativ, sa se joace cu ceilalti copii, sa se implice in activitati cu grade diferite de dificultate pentru a invata sa isi dezvolte gandirea, creativitatea, sa gaseasca propriile solutii la problemele intampinate pentru ca un leader adevarat le arata celor din jur ce si cum sa faca, iar pentru a stii ce si cum este nevoie de experienta, de experienta proprie care se formeaza pe parcursul dezvoltarii copilului de-a lungul intregii sale evolutii.

Iubiti-va, incurajati-va copilul sa isi deschida aripile si sa zoboare!

 Cu drag pentru toti copiii si parintii, dar si pentru copilul din fiecare parinte:). Lasati-l sa „zboare”!

Iulia Pasarin

A fost odata ca niciodata un grup de broscute care s-au hotarat sa se ia la intrecere, asa ca si-au propus sa ajunga in varful unui turn foarte inalt. S-au adunat spectatori curiosi sa vada cursa si sa le incurajeze pe broscute, desi erau cam sceptici ca vreuna dintre broscute o sa reuseasca sa ajunga in varful turnului.

Prima broscuta a inceput sa urce, iar de jos auzea „Ce obositor! Nu are cum sa reuseasca!”. Totusi broscuta a urcat pana la jumatatea turnului dupa care a abandonat. Cea de-a doua broscuta a urcat putin mai sus decat prima, dar a abandonat si ea cursa. Cea de-a treia broscuta a urcat mai sus decat celealte doua, dar dupa putin timp a abandonat si ea. In ultimul moment la turn a mai venit o broscuta vioaie care a inceput sa urce si sa urce pana a ajuns la jumatatea turnului. Spectatorii erau uimiti si continuau sa spuna ca turnul este prea inalt si ca broscuta sigur a obosit si nu o sa reuseasca. Insa broscuta a continuat sa urce pana a ajuns in varful turnului. Cand s-a intors, toate broscutele s-au strans in jurul ei si au intrebat-o cum a reusit. Atunci, broscuta le-a facut semn ca nu aude pentru ca este surda. (Autor necunoscut)

Poate si noi ar trebui sa fim uneori „surzi” la cei care incearca sa ne descurajeze, sa ne spuna ca este prea greu ca sa reusim. Poate ca si pe copiii nostri este bine sa ii invatam ascultarea selectiva. Sa ii invatam sa isi urmeze visurile, sa nu ii lase pe ceilalti sa ii descurajeze pentru ca nu au reusit ei sau copiii lor.

Poate uneori facem alegeri gresite alterori bune pentru noi, dar curajul de a face o alegere si de a ne asuma urmarile acesteia – pozitive sau negative – este de preferat decat sa abandonam de teama ca putem esua sau mai rau, sa nu facem nici o alegere.

Invata-ti copilul sa isi asculte gandurile, instinctul, sa isi urmeze visurile si sa aiba curajul de a face alegeri, de a-si invinge temerile, altfel toata viata se va intreba „ce-ar fi fost daca as fi incercat sa ajung in varful turnului”.

Este o metafora pe care o putem analiza dupa valorile, convingerile si deschiderea noastra.

Cu drag,

psihoterapeut Iulia Pasarin

Materialul il gasiti si pe EduTeca

O metafora psihoterapeutica pe care am citit-o, mi-a placut si v-o spun si voua…

Un om de afaceri plecat in vacanta se plimba intr-o zi pe plaja.De-a lungul plajei erau multe stelute de mare ce erau aduse de val si cu siguranta ar fi murit pentru ca nu se mai puteau intoarce in mare.

Cu mirare, observa un baietel care aduna fiecare steluta si o arunca inapoi in apa. Omul de afaceri vrand sa-i dea o lectie de viata, se apropie de baietel si ii spuse:

„M-am uitat la tine vazand ce faci si mi-am dat seama ca ai o inima buna si ca le vrei binele insa iti dai seama cate plaje sunt pe aici si cate stelute de mare mor in fiecare zi pe ele ? Nu crezi ca ar fi mai bine sa faci altceva in timpul pe care il pierzi salvandu-le ? Crezi ca salvand cateva stelute de mare conteaza ?”

Baiatul se uita la om, se apleca si lua o steluta de jos pe care o arunca inapoi in ocean si-i spuse:

„Pentru asta conteaza!”

O poveste despe implicare, responsabilitate, empatie si … deschidere. Pentru ca uneori, invamtam de la copii.

Cu drag,

Iulia

In construirea unei relatii armonioase  intre parinti si copil un rol important il are tipul de limbaj de iubire al copilului. Daca nevoia de iubire a copilului nu este satisfacuta, daca rezervorul lui de iubire este gol, sunt putine sanse ca dezvoltarea copilului sa decurga într-un mod armonios si ca el sa functioneze la un nivel optim. Investirea copilului cu iubire, afectiune, întelegere, formarea unui tip de atasament sigur, dar si responsabilizarea pentru propriile ganduri si fapte, la care se adauga învatarea modului de a-si exprima sentimentele si de a-si controla furia, iata doar cativa dintre pilonii care stau la baza dezvoltarii copilului dumneavoastra la un potential maxim.

Cu siguranta toti parintii îsi iubesc copiii, dar daca copilul nu simte asta, daca parintele nu îi vorbeste în principalul limbaj de iubire pe care il percepe copilul, se poate întampla ca el sa nu perceapa asta sau sa nu se simta suficient de iubit.

Gasirea si utilizarea limbajului principal de iubire al copilului dumneavoastra nu înseamna ca pe parcursul dezvoltarii sale nu va mai avea acte de nesupunere, dar cu siguranta faptul ca se stie si se simte iubit va va fi util în cresterea lui pentru a-l ajuta sa devina un adult responsabil. Asadar, „iubirea este fundamentul”.

Pornind de la acest principiu, s-a observat ca exista mai multe limbaje de iubire, mai precis 5 si anume: limbajul de iubire mangaierile fizice, limbajul de iubire cuvinte de încurajare, limbajul de iubire timpul acordat, limbajul de iubire darurile si limbajul de iubire serviciile.

Toate cele 5 limbaje de iubire trebuie sa fie prezente si sunt necesare în dezvoltarea copilului, dar unul dintre ele va deveni principalul limbaj de iubire, cel la care copilul va fi mai sensibil, cel la care se va constata ca va reactiona mai bine.

Limbajul de iubire nr. 1: mangaierile fizice. La copiii al caror principal limbaj de iubire consta în mangaieri fizice constatam importanta pe care o dau acesti copii îmbratisarilor, sarutarilor, atingerilor usoare pe umar, brat sau crestetul capului. Pentru acesti copii pe langa  cuvintele de afectiune pe care parintii le adreseaza, îmbratisarea oferita atunci cand pleca sau vin acasa, atingerea usoara pe umar atunci cand fac o fapta buna, simpla mangaiere pe crestet este o confirmare a faptului ca acestia îi iubesc. Asadar, îmbratisati-va copilul!

Limbajul nr. 2 de iubire: cuvinte de încurajare. Încarcatura emotionala a cuvintelor este receptata de copii înca dinainte a întelege sensul acestora. Astfel, tonul vocii, blandetea, atmosfera afectuasa sunt factori care comunica iubire si caldura emotionala unui nou nascut, de exemplu, precum si copiilor cu varste foarte mici care înca nu înteleg sensul cuvintelor. O data cu cresterea copilului si întelegerea sensului cuvintelor, vorbele de lauda, de afectiune, de tandrete, de încurajare devin ca un „balsam pentru sufletul copilului” care il hranesc pe interior, oferindu-i sentimentul valorii de sine si al sigurantei, copilul beneficiind de încarcatura pozitiva a acestor cuvinte toata viata. La opusul cuvintelor cu încarcatura pozitiva se aflla vorbele taioase, criticile care pot afecta imaginea de sine a copilului si pot pot arunca îndoieli asupra capacitatilor sale. Asadar, ganditi-va cat de mult va hraniti copilul pe interior spunandu-i o vorba buna sau un simplu „te iubesc”

Limbajul numarul 3 al iubirii: timpul acordat. Ceea ce este important pentru copiii care au ca principal limbaj de iubire timpul acordat este faptul ca faceti ceva împreuna, ca sunteti împreuna. Fie ca va jucati sau cititi o poveste sau mergeti în parc, important pentru copilul dumneavoastra este faptul ca sunteti doar cu el, ca îi acordati atentie doar lui, ca va petreceti timpul doar cu el. Timpul acordat presupune si contact vizual pozitiv, plin de afectiune, deci nu uitati sa va priviti copilul si sa îi transmiteti caldura, sprijinul si iubirea voastra neconditionata si privindu-l.

Indiferent daca principalul limbaj al iubirii copilului dumneavoastra este timpul acordat sau un alt tip de limbaj, nu uitati ca toti copii au nevoie de cat mai multa atentie din partea parintilor, de timp petrecut împreuna cu ei. Un simplu „tati, mami, hai sa ne jucam” poate însemna „daca va petreceti mai mult timp cu mine inseamna ca ma iubiti”. Petrecerea timpului cu copilul dumneavoastra înseamna sa creati amintiri pe care el, dar si dumneavoastra, le veti avea toata viata!

Limbajul nr. 4 al iubirii: darurile. Desigur ca tuturor copiilor (si nu numai) le face placere sa primeasca daruri, dar pentru unii copii darurile sunt cele care le spun cat de mult sunt iubiti. Într-un fel, acesti copii masoara iubirea în cadouri. De multe ori darurile pot fi simbolice sau create de parinti, fara a fi costisitoare, dar pentru copilul care are ca principal limbaj de iubire darurile, fiecare din cadourile primite se traduce prin iubire „mi-a facut acest dar (cadou) pentru ca ma iubeste”. Sigur ca toate cadourile din lume nu pot înlocui mangaierile, îmbratisarile, cuvintele de afectiune, timpul petrecut împreuna cu parintii, dar pentru copilul care are ca principal limbaj de iubire darurile, un cadou care poate fi de la o guma de mestecat, un set de creioane de colorat sau o bicicleta echivalentul lui „te iubesc”.

Limbajul nr. 5 al iubirii: serviciile. Pentru copiii cu acest principal limbaj de iubire serviciile pe care parintii lor le fac pentru ei reprezinta o forma de iubire. Unii copii considera faptul ca mama îi face supa preferata este o dovada de iubire, pentru altii faptul ca le face patul sau faptul ca le coase nasturii sau ca îi ajuta la lectii. Pentru ei serviciile facute de parinti este întarirea faptului ca acestia îi iubesc.

Cum puteti descoperii principalul limbaj de iubire al copilului dumneavoastra? Prin atentie si observatie. Pe masura ce copilul creste veti observa ca foloseste în mod special un anumit limbaj de iubire.

Este vacanta pentru copil si concediu pentru dumneavoastra, deci mai mult timp pentru a-l petrece alaturi de copilul, pentru a-l observa mai mult, pentru a invata sa comunicati cu el stra în propriul lui limbaj de iubire.

Umpleti-i rezervoarele cu iubire si sansele ca el sa se dezvolte frumos, armonios si sa devina un adult responsabil si echilibrat vor creste.

Material scirs de Iulia Pasarin

Resurse de informare: Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Gary Campman si Ross Campbell, Bucuresti, 2001

 Psihoterapie  Coaching  Profil personalitate  Consiliere vocationala

Poate asocierea fotografiei cu textul in engleza sunt alturare aleatoriu de cei care le-au postat si au alt rationament pentru ei, dar vazandu-le impreuna nu am putut sa nu ma gandesc ca se intampla uneori si asa.

Orgoliilor si luptelor parintilor le cad prada proprii copii.

Si nu pot sa nu ma intreb in cate cupluri copilul s-a nascut “din cauza” dorintei unuia dintre parteneri (parinti) sau a bunicilor sau pentru ca “trebuie, pentru ca asa este normal”

Si totusi, daca i-ati adus pe lume, sunteti responsabili pentru ei, pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce devin.

Dati-le o sansa! Priviti-i si vedeti-i, ascultati-i si auziti-i, lasati-i sa va iubeasca si iubiti-i. Poate prin ei aveti si voi a doua sansa.

Nu, nu vreau sa critic sau sa dau sfaturi, doar sa va fac sa va repozitionati si sa vedeti rolul de parinte si din alta perspectiva.

Cu drag,

Iulia

PsyEssential
CIF: RO
Strada Coltei
CP: 005 Bucuresti (Romania)
Tel: 0728.244.745

iulliapasarin@gmail.com

CABINET DE PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE