Cred ca este nevoie ca inainte de a aduce pe lume un copil, cei doi parteneri sa comunice, sa se asculte in adevartul sens al cuvantului , sa isi comunice clar si descis valorile si convingerile despre viata, despre cum doresc sa creasca un copil. De ce? Pentru ca vad  des, poate prea des, de ceva timp, in cabinet, familii care ajung sa se destrame sau sa traiasca un calvar psiho-emotional din cauza divergentelor de opinii asupra modului in care privesc felul in care sa creasca si sa educe un copil. Cine are de suferit? Toata lumea, dar cel mai mult copilul care va fi intr-o deriva continua, in a carei minte nu se va putea sedimenta notiunea de structura, de armonie, de consecventa, de siguranta.

Cred ca este corect fata de noi insine sa ne clarificam valorile si convingerile, care daca nu au puncte comune cu cele ale partenerului/partenerei este putin probabil sa existe o armonie de cuplu si cu atat mai putin de familie. Si cred ca sunt chiar printre noi, adultii de astazi, persoane care isi amintesc despre lipsa un o reguli, a unor limite, lipsa de consecventa in propriul proces de dezvoltare emotionala, psihica, in formarea sa ca om.

Inspiratie si ganduri senine!

Cu drag,

Iulia

0728.967.011

Aducerea problemelor din  mediul personal, de acasa, din familie la locul de munca, contaminarea emotionala a colegilor cu durerea sufleteasca, conflictele din familie, problemele de sanatate, grijile, dramele personale au un impact negativ asupra psihicului si sanatatii emtionale a colegilor, cat si asupra activitatii si eficientei profesionale, a dinamicii grupului de lucru si, in cele din urma, a performantei departamentului si companiei.

Sa il vedem pe colegul de birou ca pe un confident, consilier, terapeut personal nu este corect nici pentru persoana care trece prin perioade dificile, nici pentru persoana investita cu acest rol. Persoana care se confrunta cu dificulati de viata la un moment dat, primeste sfaturi din experienta personala a celuilalt,  sfaturi care pot functiona o perioada de timp sau nu, sfaturi care nu o ajuta cu adevarat pentru ca ii creaza dependenta de colegul „salvator”, nu o incurajeaza sa vada problema si din alte perspective, nu beneficiaza de confidentialitate, nu o ajuta sa deprinda abilitati noi in rezolvarea de probleme personale. Pentru persoana investita cu rolul de „sfatuitor” poate fi magulitor o perioada, dar de fapt, in realitate ea este incarcata cu problemele ceiluilalt care ii „arunca” responsabilitatea de a decide pentru ea, iar daca lucrurile nu ies asa cum dorea persoana respectiva … „salvatorul se va transforma in „dusman”.

Se intampla ca o parte dintre colegi sa ii fie alaturi persoanei care trece printr-o perioada dificila, dar la un moment dat devine prea obositor, colegii incep sa evite persoana respectiva sau o tolereaza, dar in tip apar si costurile emotionale, de relationare, apar simptome cognitive – dificultatile de concentrare a atentiei, de memorie – , irascibilitate, suprasolicitare, somatizari (dureri de cap, musculare, ale organelor interne), senzatie de oboseala, tulburari de somn, tulburari ale comportamentului alimentar, putandu-se ajunge pana la absenteism pentru a evita persoana care o suprasolicita.

Pentru a pastra sanatatea psihica si emotionala, dar si eficienta angajatilor sunt reprezentati ai unor companii care au introdus in pachetul salarial sau de bonusuri sedinte de consiliere psihologica / dezvoltare personala. Ceea ce pare a fi la inceput doar o investitie suplimentara se poate dovedi in timp ca fiind un factor important in cresterea si pastrarea sanatatii emotionale, a motivatiei, eficientei  angajatilor si a performantei firmei.

 Fii bun cu tine!

Ganduri de bine!

Date de contact: Iulia Pasarin – psiholog, 0728.967.011, iulia.pasarin@yahoo.com sau contact@iuliapasarin.ro

 

 

Dorinta de a fi acceptat, de a simtii sentimentul apartenentei la grupul social si /sau profesional,  teama de a nu fi marginalizat sau respins, de a nu te face de ras, de a nu fi suficient de bun, de a nu-i supara pe ceilalti sunt cativa dintre factorii care pot duce la dezvoltarea unei stari anxioase (sociale, de performanta, generalizate), a unei manifestari de tip obsesiv-compulsiv (prin supra verificarea corectitudinii unor date sau realizarii unor sarcini) sau depresive. Acesti factori se dezvolta pe baza unei imagini negative a propriei persoane (neputinta, neincredere, minimalizarea propriilor calitati si maximizarea defectelor – convingeri dezadaptative – si supravalorizarea celorlalti),  a slabirii increderii in propira persoana (ce stiu, ce pot, ce succese am avut in trecut, accentuarea „esecurilor”).

Convingerile despre sine si ceilalti, imaginea de sine (felul in care ne vedem noi insine), increderea in propria persoana – a ceea ce stiu  si ceea ce pot – , a capacitatii de autovalorizare se constuiesc pe baza experientelor avute in copilarie (si aici putem gasi factorii predispozanti catre un comportament anxios/ depresiv / obsesiv-compulsiv / o imagine de sine devalorizanta / o stima de sine scazuta), a experientelor avute ca adult in interelationarea cu ceilalti, formandu-se astfel scheme cognitive (modele de gandire) care pot fi modificate in timp. Neurostiintele ne arata ca avem nevoie de o perioada de aproximativ 6 luni pentru a forma noi scheme cognitive prin formarea unor noi legaturi neuronale. Asadar, cu voina, implicare si efort sustinut, se poate!

Dependenta de parerea celorlalti, comparatia continua cu ceilalti (fara sa le cunoastem trecutul, experientele pentru ca modul in care am luat startul in viata, conteaza!), intransigenta cu noi insine, neglijarea propriilor nevoi emotionale, spirituale, sociale, pot deveni sursa nefericirii si imbolnavirii noastre sufletesti, psihice si corporale, dar si a transformatii in sclavi ai implinirii dorintelor celorlalti din dorinta de a fi acceptati, placuti, de apartenentei la un grup, fara a ne gandi cu ce costuri pentru noi (emotionale, psihice, somatice).

Anularea, ignorarea propriilor nevoi, visuri si canalizarea atentiei pe „a fi placuti de ceilalti”, a fi valorizati de ceilalti, uitand de sentimentul de autoapreciere si autovalorizare, de gasirea propriei stari de bine, echilibru, impacare, respect de sine, aduc in timp epuizare, nefericire,  suferinta emotionala, psihica, corporala prin somatizari – manifestarea durerii psihice in plan corporal – prin aparitia oboselii, durerilor musuclare, probleme gastrointestinale, cardiologice, dermatologice, a aparitiei tulburarilor  sistemului imunitar (pentru ca nu ne iubim suficient, ci ne autopedepsim).

Autoaprecierea realista a propriei persoane, aceptarea „defectelor” , limitelor, respectul fata de propria persoana, convingerea a merit lucruri bune, ca merit sa fiu apreciat, valorizat, sa imi dau voie sa gresesc si sa ma iert, dar si sa iert sunt solutiile pentru pastrarea sanatatii emotionale, psihice si fizice in atingerea si pastrarea  armoniei, linistii, echilibrului interior.

Autoobservarea, aprecierea realista a propriei persoane, acceptarea „defectelor”, autovalorizarea abilitatilor, respectul fata de propria persoana – a ceea ce sunt, ce stiu si ce pot sa fac – reprezinta puncte de placare esentiale in transfomrarea personala, punctul de pronire de la ce sunt la ceea ce imi doresc sa fiu si parcurgerea unui traseu sanatos bazat pe resursele personale si nu pe devalorizarea celor din jur.

In  dezvoltarea potentialului latent, a utilizarii resurselor interioare,  dar si in formarea si dezvoltarea unor abilitati noi – de autocontrol si autogestionare emotionala si comportamentala, de comunicare, organizare – , a modificarii unor convigeri disfunctionale, neadaptative, nesantatoase un pas important este luarea deciziei transformarii, apoi gasirea unui „ghid” care sa va indrume si insoteasca in atingerea obiectivelor propuse. Un astfel de ghid este psihoterapeutul care va este alturi in procesul de autocunoastre a nevoilor, potentialului, a vindecarii emotionale, a trezirii resurselor interioare si utilizarii lor, a preluarii rolului de leader in viata persoanla.

Sa nu uitam ca atunci cand ne lasam manipulati avem o implicare activa pentru ca alegem sa ne lasam manipulati, din dorinta de a nu fi dati la o parte, de a face pe plac unei persoane populare, de apartenenta la un grup, de teama, pentru ca „asa am invatat ca este usor si bine pentru noi” sau pentru a nu-i provoca pe ceilalti printr-un refuz. Sigur ca sunt situatii in care facem compromisuri, dar trebuie sa punem in balanta costuri – beneficii si sa cantarim daca merita sau nu.

Spor in demersul tranformarii voastre!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor, membru al IRPI, membru al Federatiei Romane de Psihoterapie

Contat / programari

 

 

 

Povestea spune ca intr-o casa foarte mare traia un soricel, care, de ceva timp, era tare abatut. Desi putea sa faca foarte usor rost de hrana din proviziile celor care locuiau in casa, el avea o teama constanta de pisica. Se tot gandea ce bine ar fi daca s-ar putea transforma in pisica si in felul acesta ar scapa de teama.

In vecinatatea casei traia si un vrajitor, care cunostea gandurile vietuitoarelor si a auzit  dorinta soricelului.

Pentru ca i s-a facut mila de el, a mers sa il viziteze cu gandul de a-l transforma in pisica.

Inainte sa faca asta, l-a intrebat:

“Soricelule, de ce esti asa abatut toata ziua?”

Soricelul fiind suprins de aparitia vrajitorului, a raspuns:

“Sunt abatut pentru ca mi-e tare frica de pisica. Daca as putea fi in locul ei as scapa de toate grijile…”

Atunci vrajitorul i-a spus:

“Daca crezi ca asta te va ajuta, eu te pot transforma in pisica. Vrei? “

Soricelul, entuziasmat de idee, ii spuse:

“Vreau, desigur ca vreau, in sfarsit voi scapa si eu de teama.”

Vrajitorul isi lua bagheta magica, spuse cateva cuvinte intelese doar de el, si supriza: soricelul devenise pisica.

A inceput sa exploreze tot ce isi imagina ca era interzis sau periculos… Era atat de entuziasmat ca a scapat de toate temerile, incat nu a observat ca se apropie de cusca cainelui.

Dintr-o data, a auzit un latrat in spatele lui si s-a ascuns dupa coltul casei.

“Mi-e frica din nou… Mi-e teama de caine, oare cum as putea sa scap si de asta? Poate daca as fi caine, nu as mai avea nici o problema.”

Vrajitorul care isi facea plimbarea de dimineata prin zona lui, ii ascultase gandul si ii spuse:

“Hei soricelule, cum e in rolul de pisica? Ai scapat de teama?”

Soricelul ii raspunse:

“Exploram bucuros toate zonele gradinii, cand in spatele meu am auzit latratul cainelui si m-am speriat. Daca as putea fi caine, cu siguranta as scapa de toate temerile.”

Vrajitorul ii spuse:

“ Asadar, vrei sa te transform in caine acum?”

“ Da, chiar imi doresc mult, ii spuse soricelul.”

Zis si facut. Vrajitorul indrepta bagheta spre el si il transforma intr-o clipa in caine.

Noul sau rol il prindea tare bine, reusise sa se imprieteneasca cu cainele din cusca si isi mai facuse cativa prieteni din vecinatate.

Totul parea sa mearga bine…

Pana intr-o zi, cand unul dintre vecini a adus de la gradina zoologica un pui de tigru.

Nu parea foarte periculos, insa toata lumea spunea ca tigrul este un animal rapitor si e foarte puternic.

Incet, incet si-a facut aparitia un sentiment de teama si ingrijorare:

“Mi-e teama de tigru si de puterea lui. Ce as putea sa fac?”

Vrajitorul il veghea foarte rabdator si si-a folosit puterile sa il transforme in tigru.

Se imprietenise cu puiul de tigru si se aventurau toata ziua prin gradina.

Dupa putina vreme, a aflat niste zvonuri care l-au pus din nou pe ganduri. In casa de vis-à-vis locuia un vanator…

Teama i s-a cuibarit din nou in suflet si a inceput sa ii fie frica de vanator.

Se uita dupa vrajitor in speranta ca il va ajuta si de aceasta data…

Supriza lui insa a fost foarte mare, cand vrajitorul a trecut deasupra lui si l-a transformat din nou in soarece, spunandu-i:

“Nimic din ce voi face nu te va ajuta, pentru ca nu ai inteles niciodata ca ai crescut. E mai bine sa redevii ce ai fost.” (autor necunoscut)

 

Cam asa se intampla si in viata de multe ori. Ne uitam la cei din jur, vrem sa ajungem in rolul lor peste noapte, dar fara a cunoaste obiectiv atributiile rolului, fara a urca treptele una cate una, fara a urma lucrurile in ordinea fireasca pentru a ne adapta la fiecare rol si pozitie in parte, fara a intelege ce avantaje si dezavantaje ne aduce fiecare pozitie, este putin probabil sa evaluam si sa apreciem fiecare rol obtinut la valoarea reala, asumandu-ne oportunitatile si limitele fiecaruia dintre roluri. Daca iti doresti un rol, obtine-l corect, vezi daca ti se potriveste, iar daca nu, asumati revenirea la rolul precedent. Nu este o rusine, este asumarea responsabilitatii si evitarea interventiei “magicianului” (destin sau sef, cum vreti sa ii spuneti) de a te “pune la locul tau”.

Sa fim mai atenti la implinirea nevoilor personale si nu a hranirii orgoliilor. Dezvoltarea capacitatii de a ne sonda gandurile, emotiile, nevoile, dorintele, de a ne dezvolta anumite abilitati ne sunt utile in atingerea visurilor, autoimplinirii.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin

0728.967.011

SERVICII

 

 

PsyEssential – Cabinet de Psihologie acreditat de Colegiul Psihologilor

Infiintat in 2010 si investit cu multe visuri si sperante, cabinetul PsyEssential se afla intr-o zona usor accesibila in langa Foisorul de Foc, la 5 minute de statia de troleibuz 69, la 2 minute de statia de autobuz 133 si 135.

In cadrul cabinetului de psihologie PsyEssential va sunt oferite servicii profesionale de psihologie clinica (evaluari psihologice, rapoarte de evaluare psihologica pentru medic, CNAS, Comisia de Incadrare in Grad de Handicap), de psihoterapie – suport pentru ingelegerea trairilor si comportamentelor personale, pentru identificarea factorilor predispozanti, declansatori si de mentinere a diferitelor stari emotionale –  tulburari care tin de procesele afective (depresie), tulburari de anxietate, inclusiv gestinoarea atacului de panica, stres posttraumatic, insomnie, tulburari ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie) si de dezvoltare personala (imbunatatirea abilitatilor de comunicare, de depasire a timiditatii, de gestionare si organizare a timpului), realizarea  profilului personalitate.

Cadrul profesional, respectul si confiedentialitatea sunt printre cele mai impotante aspecte pe care le veti gasi aici.

Starea de bine si confortul emotional al clientilor cabinetului conteaza !

Va invit sa pasiti in cabinet si sa exploram impreuna lumea gandurilor, emotiilor, sa privim in trecut, sa traim in prezent si sa ne pregatim pentru viitor.

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ specialist acreditat de Colegiul Psihologilor, membru al Institutului Roman de Psihoterapie Integrativa si al Federatiei Romane de Psihoterapie

Programari: 0728.967.011

Schemele cognitive reprezinta modele de gandire si functionare pe baza cunostintelor, experientelor timpurii, experientelor de viata, ateptarilor fiecarei persoane. Schemele cognitive fac parte din cotidian, se activeaza o data cu intamplareile de zi cu zi si apartin nivelului inconstient. Ele functioneaza, se activeaza automat.

„Schemele nu sunt structuri fixe. Sunt configuraţii flexibile care reflectă regularităţile experienţei, oferind umplerea automată a informaţiilor lipsă, efectuând generalizări despre trecut, dar şi modificându-se permanent, adaptându-se pentru a reflecta starea de lucruri prezentă. Schemele sunt stări interpretative flexibile care reflectă amestecul de experienţă trecută şi circumstanţe prezente.“

Atunci cand gandirea, functionarea este una dezadaptativa vorbim despre scheme disfunctionale.

Young a identificat 18 scheme disfuncţionale, pe care le-a grupat în cinci categorii, pornind de la categoriile de nevoi pe care le manifestă un individ în dezvoltare.

Domeniul 1: Separare şi respingere – consta in expectanţa ca nu vor fi satisfacute nevoile de securitate, ingrijire, acceptare, respect. Este compus din 5 scheme :

Schemele din acest domeniu sunt rezultatul unui mediu familial prea detaşat sau al unuia prea imprevizibil şi abuziv. Nevoile de securitate, stabilitate şi empatie nu sunt îndeplinite pentru individul în dezvoltare. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Abandon/instabilitate

2) Neîncredere / abuz – convingerea ca intr-un final tot vom fi inselati, ca ceilalti ne mint, ca ne fac sa suferim in mod intentionat.

3) Privaţiune emoţională – covingerea ca ceilalti nu ne ofera dragostea necesara

4) Deficienţa / rusine – sentimentul ca sntem fara valoare, rai, nedoriţi

5) Izolare sociala / instrainare – senaţia ca suntem izolaţi de restul lumii, ca suntem diferiţi si nu putem face parte dintr-un grup.

Domeniul 2: Slaba autonomie şi performanţe – se refara la propria capacitate de a supravieţui si funcţiona independent. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Dependenţă / incompetenţă

2) Vulnerabilitatea în faţa pericolelor potenţiale

3) Proteţionism / personalitate atrofiata – reflecta nevoia de a avea o relaţie de apropiere si o implicaţie emoţionala exagerata cu una dintre personale apropiate (deseori parinti).

4) Eşecul – autoblamarea, convingerea ca nu este capabil sa faca ceva bine.

Domeniul 3: Limite defectuase – reflecta incapacitatea sau stabilirea cu deficienţa a limtelor interne, a responsabilitatilor fata de altul, a scourilor pe termen lung. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Revendicarea drepturilor personale / dominanţa – convingerea ca sunem superiori altor oameni, revendicam drepturi si privilegii speciale.

2) Lipsa de autocontrol şi autodisciplină (toleranţă scăzută la frustrare)- dificultatea de a fi controlat, disciplinat, insuficient control al impuslurilor. Această schemă este urmare a lipsei de disciplină sau a unui model coerent de urmat în familie.

Domeniul 4: Dependenţa de ceilalţi – focalizarea excesiva pe satisfacerea doriţelor, nevoilor altora in detrimentul satisfacerii propriilor dorinţe si nevoi. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Subjugarea – supunerea excesiva controlului celorlalţi pentru a evita furia, parasirea, alte represalii. Are 2 forme: subjugarea nevoilor si subljugarea emoţiilor.

2) Sacrificiul de sine – concentrarea excesiva asupra satisfacerii voluntare a nevilor zilnice ale celorlalţi pentru a evita sentimentul de a „fi egoist”

3) Indezirabilitate sociala / nevoia de aprobare – cautarea exagerata a aprobarii, recunoasterii, atenţiei celolrlalţi.

Domeniul 5: Hipervigilenţă şi inhibiţie

1) Negativism / pasivitate – accentuarea aspectelor negative ale vieţii (durere, moarte, pierdere, dezamagiri, conflicte, vina) in timp ce evenimentele pozitive sunt minimalizate.

2) Inhibiţie emoţionala / autocontrol exagerat – inhibarea acţiunilor, sentimentelor , comunicarii spontane pentru a evita dezaprobarea celorlalţi.

3) Standarde nerealiste / exigenţa – convingerea ca trebuie sa atingem niste standarde interiorizate foarte inalte de comportament si performanţa cu scopul de a evita critica.

4) Pedepsirea – convingerea ca oamenii ar trebui aspru criticat pentru greselilor. Implica tendinţa de a fi furios, intolerant cu ceilalţi si cu noi insine.

Care sunt schemele tale de gandire? Vino sa afam impreuna cu ajutorul testelor profesionale!

Sedinta evaluare (aplicarea testelor) + sedinta consiliere pe baza rezultatelor – 230 ron.

Durata fiecarei sedinte este de 60 de minute.

Daca in urma rezultatelor obtinute vei dori sa continui demersul terapeutic putem contura impreuna un plan terapeutic personalizat.

Iulia Pasarin

Psiholog clinician, psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor si Federatia Romana de Psihoterapie

Te invit sa faci o programare la numarul 0728.967.011

 

Plecarea copiilor de acasa pentru ca se casatoresc sau pentru ca vor sa fie independenti sau pentru a-si continua studiile produce o schimbare in viata parintilor – la nivel emotional, cognitiv, comportamental, stil de viata, relationarea le nivel de cuplu.

Dintr-o data este prea mult timp liber, prea mult spatiu, prea multa mancare (mama gatind tot pentru 3 persoane, de exemplu), locul liber de la masa, taceri, sentimente de frustrare, tristete, sentimente de inutilitate, pierderea autoritatii, anxietate, singuratate. Sunt parinti care traiesc sentimente asemanatoare travaliului de doliu, fiind sentimentul de „pierdere” a unei persoane dragi.

Ce puteti face:

  • sa redescoperiti relatia de cuplu – comunicati mai mult, mereti la teatru, la cinematograf, plimbati-va, ascultati muzica;
  • sa iesiti sau sa va vizitati cu foste colege de serviciu, prietene;
  • sa va inscrieti in cluburi de sah sau jocuri de societate sau sa organizati astfel de activitati la dumneavoastar acasa;
  • sa va ingrijiti mai mult de sanatatea duneavoastra – in centre de ingrijire a sanatatii si echilibrului emotional;
  • sa va implciati in activitati care va fac plaere – tricotat, hand made, puteti face prajituri pentru o ceainarie / cofeterie;
  • sa va implicati in activitati sociale, caritabile – sa gatiti pentru un asezamant pentru persoane cu probleme sau copii.

Amititi-va ca:

  • ati adus pe lume copilul pentru el, pentru a va bucura de realizarile lui si nu pentru a-l pastra langa dumneavoastra;
  • ati facut o treaba excelenta ca parinti daca tanarul dumneavoastra copil se simte pregatit sa se descurce pe cont propriu, si-a deschis aripile si „a zburat” spre propriul cuib;
  • ati mai castigat un copil (in cazul in care copilul dumneavoasta isi construieste o noua familie);
  • este timpul sa va intoarceti catre dumneavoastra, catre partenerul de viata si sa redescoperiti lucrurile pe care le aveti in comun.

Fiecare varsta si fiecare etapa a vietii este frumoasa! Sa le traim pe fiecare la timpul la care ne sunt oferite!

Cu drag,

Iulia Pasarin

psiholog si psihoterapeut

0728.967.011

 

CE ESTE PSIHOTERAPEUTUL

Psihoterapeutul:

  • este acolo pentru tine,
  • este egalul tau,
  • este co-echipierul tau,
  • te respecta,
  • te accepta asa cum esti (daca din motive personale nu poate face acest lucru, iti va recomanda sa cauti pe alticneva),
  • iti respecta credintele, valorile, individualitatea,
  • pastreaza confidentialitatea informatiilor,
  • incurajaza autocunoasterea clientului,
  • incurjeaza independena si responsabilizarea clientului,
  • il incurajeaza pe client sa vada situatia din diferite perspective, unghiuri, sa vada si „cum ALTFEL ar putea face”, sa ia decizii in ceea ce priveste viata personala, sa vizualizeze si sa isi asume consecintele deciziilor sale,
  • il ghideaza pe client in caltoria sa psihoterapeutica,
  • este interesat de evolutia clientului, de gasirea echilibrului interior si exterior de catre client – uneori starea de independenta, asumare, evolutia clientului creeaza neliniste si nemultumire in relatia sa cu alti membrii ai familiei sau a anturajului, clientul fiind mai independent si mai constient de sine si de dorintele sale si mai greu de „manipulat” de ceilalti.

CE NU ESTE PSIHOTERAPEUTUL

Psihoterapeutul NU:

  • este „seful” tau,
  • iti spune ce sa faci,
  • va lua decizii in locul tau,
  • nu este responsabil pentru deciziile si actiunile tale,
  • te face dependent de el, de opinia lui,
  • iti judeca credintele, valorile,
  • este o „carja” pentru tine, ci un ghid, un insotitor pentru o bucata din drumul tau.

SUCCESUL PSIHOTERAPIEI / CONSILIERII DEPINDE DE:

  • respectul reciproc,
  • respectarea regulilor – punctualitate, frecventa sedintelor, cadrul terapeutic
  • personalitatea psihoterapeutului,
  • pregatirea profesionala a psihoterapeutului / consilierului psiholog,
  • motivatia clientului pentru schimbare,
  • implicarea activa a clientului in demersul psihoterapeutic / de consiliere psihologica,
  • sinceritatea si capacitatea de autodezvaluire a clientului,
  • compatibilitatea celor doi actori implicati in demersul terapeuti (client – psihoterapeut),

CE NU SE INTAMPLA IN CADRUL SEDINTELOR DE PSIHOTERAPIE / CONSILIERE

  • nu se incalca si nu se ataca credintele clientului
  • nu se iese din cadrul terapeutaic – sedintele au loc in cabinet (doar in cazuri speciale se poate merge acasa la client si numai daca terapeutul accepta)
  • terapeutul nu ia deciziile in locul clientului,
  • clientul este expert in problemele sale, psihoterapeutul este acolo pentru a-l ghida, nu pentru a rezolva pentru client sau pentru a-l face dependent de „parearea” lui, ori pentru a-i impune propriile convingeri si valori.

PSIHOTERAPEUTUL / CONSILIERUL PSIHOLOGIC ESTE DE OBICEI:

  • licentiat in psihologie / socilogie / sociologie-psihologie (dubla specialziare) sau domenii conexe
  • absolvent al unui program de master sau masterand
  • absolvent al unor cursuri de formare intr-o orientare psihoterapeutica de 4 ani (in cazul psihoterapeutilor), de 3 ani (in cazrul consilierilor psihologi).

O persoana care a absolvit doar un curs de consiliere pentru dezvoltare personala sau alte cursuri de specializare NU au competente pe psihoterapie sau consiliere psihologica.

Demersul psihoterapeutic necesita o frecventa de minim o sedinta / saptamana si o cura psiholterapeutica de minm 12 sedinte pentru a se putea produce un minim de schimbare, de transformare a clientului (acesta fiind si motivul pentru care a venit). 1, 2 sau 5 sedinte se numesc consultatii, nicidecum cura sau demers psihoterapeutic.

Psihoterapia si consilierea psihologica au ca instrument cuvantul si persoana psihoterapeutului / consilierului psiholog.

Psihoterapia inseamna o re-nastere a persoanei, o transformare, dar si vindecarea sufletului, a ranilor lui ascunse.

Ganduri de bine si nu uitati ca vibratia cuvintelor spuse si a gandurilor produc schimbari!

Sa auzim de bine!

Cu drag,

Iulia – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

0728.967.011

 

Locuitorii din Wemmick, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.

Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline. Tot stelute primeau si cei talentati unii ;puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute…. Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una..

Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.

Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!!

Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.

„Merita multimea asta de buline negre”, isi spuneau omuletii unii altora. „Este clar ca nu e bun de nimic!”

Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el:

„Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el. In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.

Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.

„Ca ea vreau sa fie”, ii trecu prim minte lui Pancinello.

„Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!” Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

„Nu este mare lucru”, ii raspunse ea. „In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.”

„Pe Eli?”

„Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.”

„Dar de ce?”

„Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.

„Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?”, striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.

„Dar nu este drept!”, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli..

Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:

„Eu aici nu raman!”, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:

„Pancinello, tu esti?”, se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri.

„Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!” Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.

„Stii cum ma cheama?”, il intreba Pancinello.

„Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat!”

Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca.

„Hmm…”, murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.

„Se pare ca ai adunat ceva etichete…”

„Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!”

„Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!”

„Chiar nu-ti pasa?”

„Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!”

Pancinello incepu sa rada:

„Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce.. De ce as insemna ceva pentru tine?”

Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:

„Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!”

Nimeni…, niciodata… . nu-l mai privise astfel pe Pancinello.. . si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…

„In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine”, continua apoi Eli.

„Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, raspunse Pancinello.

„Stiu, mi-a povestit despre tine.”

„De ea de ce nu se prind etichetele?”

„Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii.. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!”

„Cum adica?”

„Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?”

„Pai, nu prea….” Eli zambi.

„Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.”

Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:

„Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!” Pancinello nu se opri din mers, dar gandi:

„Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!” (sursa: resurse online)

Si chiar in clipa aceea cazut de pe el o bulina…

Putina cumpatare, empatie, privirea din mai multe unghiuri a situatiei si nu in ultumul rand, preocuparea pentru propria persoana si viata, introspectia si interesul pentru intelegerea si autodescoperirea personala, a construirii propriei fericiri ar duce poate la mai putina stigmatizare, la descurajarea oamenilor preocupati in a eticheta, descuraja, chiar de a bloca impliniri de visuri!

Putina cumpatare si ingaduinta fata de noi si de ceilalti! Putin mai multa apreciere pentru originalitate, unicitate!

Fii real! Fii atutentic! Fii deosebit! Fii fericit!

Seara faina!

Iulia

 

Cuvântul „criză” derivat din termenul grecesc krisis care înseamnă indecizie sau „punct de cotitură” a fost introdus în domeniul sănătăţii mintale de Erik Lindemann pentru a descrie reacţia de doliu la pierderea unei persoane dragi. Dr. Kaplan considera că „criza” apare atunci când o persoană se confruntă cu o problemă pentru care nu are o soluţie imediată şi care pe moment pare de nedepăşit. Tot dr. Kaplan spunea „O criză apare atunci când o persoană se confruntă ca un obstacol important de viaţă si care pare pentru un timp insurmontabil prin utilizarea metodelor obişnuite de rezolvare a problemelor”. Această stare duce la o “blocare” a individului pe unul sau mai multe paliere ale vieţii sale, fapt ce reflectă o tulburare emoţională, tensiune psihică, anxietate şi inabilitate de funcţonare normală ceea ce face ca persoana în cauză să caute suport de specialitate – psihoterapie.

Dictionarul Oxford da urmatoarea definitie a “crizei”: un moment de dificultate intensa sau pericol; un moment cand o dificultate sau o decizie importantă trebuie să fie facuta; un punct de cotitura a evolutiei unei boli, cand se produce o schimbare importanta indicand fie recuperarea, fie moartea.

Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoarele definitii ale crizei:

  1. Manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercari (adesea decisive) care se manifesta în societate;
  1. Moment critic, culminant, în evoluţia care preceda vindecarea sau agravarea unei boli; declansare brusca a unei boli sau aparitia unui acces brusc in cursul unei boli cornice;
  2. Tensiune, moment de mare depresiune sufleteasca, zbucium.

Dr. Kaplan spune că în criză avem 3 caracteristici importante:

  • “dezechilibrul homeostaziei psihologice;
  • mecanismele uzuale de coping sunt depasite;
  • exista evidentă unui reactii sau disfuncţii emotionale negative”

Un factor important care se adaugă declanşării crizei este percepţia individuală a factorilor stresanţi.

Astfel, Parad şi France continuă ideile lui Lindemann şi Kaplan şi se creionează “principalele caractristici ale crizei:

  1. un eveniment declanşator specific si identificabil;
  2. percepţia ca situatia este stressanta şi amenintatoare;
  3. credinta in incapacitatea personala de depasire a evanimenului;
  4. experinta unei stari emotionale de discomfort caracterizata in principal prin frica, anxietate, tensiune si confuzie;
  5. funcţionare deficitară.”

Exemple de situatii care duc la declanşarea unei crize personale ar fi:

  • pierderea serviciului,
  • separarea sau divorţul,
  • conflictelefamiliale sau munca,
  • moartea unei personae apropiate,
  • pierderi financiare,
  • probleme legale,
  • adaptarea la un nou rol – profesional sau personal (parinte, soacră)

Tot la momente de criză personală poate fi introdus şi momentul în care copiii pleacă de acasă (fie pentru a-şi întemeia propirul cămin, fie pentru că doresc să locuiască singuri), iar părinţii trăiesc sindromul “cuibului gol” – sentimentul de pierdere, de gol exterior si interior şi nevoie de suport pentru a integra acest nou rol pe care raţional îl înţeleg, dar emoţional încă nu l-au acceptat.

Aşadar, despre un moment criza personală sau existenţială vorbim atunci când situaţia cu care ne confruntăm la un moment dat nu o putem gestiona singuri, negăsind în acel moment resursele necesare conştientizării, explicării, adaptării la situaţia dată într-un mod sanogen (sănătos).

Psihoterapia poate fi “prietenul” de care aveţi nevoie să vă ghideze în conştientizarea felului în care percepeţi situaţia, să găsiţi resursele necesare adaptării şi soluţionării momentului de cumpănă.

Psihoterapeutul nu este acolo pentru a vă da “lecţii de viaţă”, ci pentru a înţelege felul în care percepeţi situaţia respectivă şi a vă ghida în observarea situaţiei din mai multe unghiuri, a vă stimula în găsirea resurselor pe care le-aţi folosit în trecut şi a le adapta situaţiiei prezente sau chiar a găsi resurse noi, utile în rezolvarea actualei situaţii de criză persoală / existenţială.

Cu drag,

Iulia Păsărin

0728.967.011

 

Resurse: dr. R. Vrasti

Într-o zi o tânara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de înfruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de câte ori reusea sa rezolve o problema, alta noua îsi facea aparitia.

Se spune ca intr-o zi o tanara se duse la mama sa si se planse ca este prea obosita, ca totul este prea greu si nu mai face fata activitatilor in care era implicata, ca nu mai stie cum sa progreseze pe plan personal si profesional, ca se afla intr-un blocaj si ca a obosit sa lupte iar si iar fara nici un rezultat aparent. Tanara avea impresia ca de fieare data cand se rezolva o problema aparea alata si alta…

Mama ei o ascuta, apoi ii spuse să o urmeze în bucătărie. Aici, mama a umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. În scurt timp, apa din ele a început sa fiarba. În primul vas a pus morcovi, în al doilea oua, iar în ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus într-un bol. A scos afara ouale si le-a pus într-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o în al treilea bol.

Întorcându-se spre fata ei a întrebat-o:

“Spune-mi ce vezi?”

“Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii în mâna si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facând aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. În final, mama a rugat-o sa guste din cafea. Fata, zâmbind, a savurat o înghititura din cafeaua cu o aroma îmbietoare.

Curioasa, tanara a întrebat-o pe mama ei care este mesajul pe care vrea sa i-l transmită.

Zâmbind, mama i-a explicat ficei sale ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat însa diferit.

Morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat. Ouale au devenit foarte dure. In schimb cafeaua a schimbat apa.

– Care din aceste elemente te crezi tu? Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? si-a intrebat ea fiica.

– Esti un morcov, care pare tare, dar, cand fatalitatea si durerea te ating, te inmoi si iti pierzi taria?

– Esti un ou care incepe cu o inima maleabila, cu un spirit fluid, dar dupa un obstacolul, o separare sau o despartire, devine dur si inflexibil? Pe din afara nu te schimbi, dar pe dinauntru ai un suflet si o inima de piatra?

– Sau esti un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care-i cauzeaza durere sau suferinta. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.

– Fetiţa mea, i-a spus mama tinerei, îti doresc sa ajungi ca grauntele de cafea, ca atunci cand lucrurile nu sunt tocmai roz, sa poti reactiona pozitiv, fara sa te lasi invinsa de circumstante si sa faci in asa fel ca totul in jurul tau sa se amelioreze! Tu poti avea puterea sa schimbi lucrurile in loc sa te lasi invinsa.

 Autor anonym

 

Totul are un ritm şi un rost. Trăim expeirenţa veniri pe lume după nouă luni de călătorie în interiorul mamei. Când venim pe lume mediul nu este prea prietenos – multă lumină, prea mul zgomot, instrumente şi mâini reci, noi plângem în timp ce toţi din jur se bucură.

Încă de la început sunt lucruri care ne par potrivnice, dar depinde de noi cum ne adaptam – ne înmuiem precum morcovul, ne punem o armură pentru a nu ne fi invadat interiorul – precum oul sau facem tot ce ţine de noi să armonizăm mediul în care trăim, să îi atingem cu un strop de inspiraţie şi toleranţă pe cei din jur.

Am împărtăşit cu drag povestea aceasta cu voi. Sper să vă fie de folos sau măcar să vă pună puţin pe gânduri!

Iulia Păsărin

frici anxietateMotto:

FRICILE – demoni pe care iau nastere si cresc  in mintea ta si care pot pune stapanire pe gandurile, emotiile tale, pe comportamentul tau, facandu-te prizonierul lor, dar numai daca tu ii lasi.

Frica, definita in dictionar, este o stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar.

Fricile pot fi „mostenite”, invatate din experientele altora, induse, mostenite transgenerational sau pot lua nastere ca urmare a unor experiente de viata personale.

„Mi-e frica de intuneric”, „Mi-e frica de apa”, „Mi-e frica de straini / oameni”, „Mi-e frica de animale”, „Mi-e frica de inaltime”. Aceaste frici s-au nascut din experientele tale personale sau ti-au fost induse („impuse”) – „sa nu vorbesti cu oameni necunoscuti pentru ca oamenii sunt rai”, „sa nu intri in apa pentru ca singur ai sa te ineci”, „daca nu te culci, o sa te manance bau-bau” (teama de intuneric, aceste lucruri fiind spuse inainte de culcare copilului), „nu te uita pe fereastra ca o sa iti vina ameteala si o sa cazi” si lista ramane deschisa.

Referindu-ne la frici intalnim categoria fricilor reale si a celor imaginare/irationale.

Frica reala, rationala si ne ajuta sa ne mobilizam in diferite situatii – simturile ascutindu-se, gandirea devenind mai rapida, adrenalina ajutandu-ne sa ne mobilizam si sa fim gata de lupta sau fuga atunci cand situatia o cere.

Fricile  imaginare, irationale care de regula sunt fie invatate de copil de la cei din jur, fie vin din teama de necunoscut, fie vin ca urmare a unor experiente neplacute care ne-au marcat si care ni s-au intimparit in minte si care fac ca in timp gandurile noastre sa devina dezadaptative, sa intretina frica.

Fricile irationale (denumite si tulburari anxioase) se hranesc cu nesiguranta, suferinta, cu tristete.

Fricile irationale pot sa para si sa fie intretinute de o slaba incredere in sine, de imaginea de sine negativa pe care o avem despre noi considerandu-ne slabi, nedemni de a fi iubiti, de a primi atentie, afectiune. O persoana care se teme sa vorbeasca, sa initieze o conversatie si sa o intretina de teama de a nu spune ceva gresit sau ca nu va parea inteligent, ca s-ar putea balbai, ca ar putea sa nu isi gaseasca cuvintele potrvitie sau o persoana care nu mananca si nu bea in public imaginandu-si ca toata lumea se uita la ea, motiv pentru care nu iese in oras, la peterceri risca ca incet, incet sa se autoizoleze, sa nu mai iasa din casa sau sa re rezume in a merge la scoala / facultate / serviciu si a se intoarce acasa, a se inchide in camera si a se refugia in fata calculatorului eventual traindu-si viata prin retelele de socializare, jocuri pe calculator, ridicand in jurul sau un “zid de protectie”, zid pe care il consolideaza si la care mai adauga o noua caramida, o noua frica in fiecare zi. Acest “zid” va face ca persoana sa fie tot mai putin capabila de sentimente de empatie, iubire, iertare, poate duce treptat la o forma de aplatizare emotionala.

Cufundarea in singuatate, izolarea in spatele acestui “zid” nu face decat sa il faca pe cel temator sa piarda putin cate putin contactul cu realitatea, sa nu se mai poata bucura de viata, de prieteni, de peisajul din jur, de iesiri in parc, la cinematograf, la peterceri, de flori, cer, soare de lucrurile pe care le consideram banale, dar fara de care viata ar fi atat de … gri.

Este important sa avem puterea de a cere ajutorul daca suntem pe cale sa ne indrepam catre aceasta situatie pentru ca este nevoie sa cautam sursa acestor temeri pentru a le putea controla, gestiona si invinge, pentru a ne construi o imagine de sine autentica, cu sublinierea aspectelor pozitivie ale personalitaii noastre.

O buna autocunoastere si o cunoastere a limitelor, dar si a resurelor personale, o imagine de sine autentica, o stima de sine crescuta, bine consolidata pe principii reale, este solutia pentru a depasii aceste temeri.

Daca vei lasa fricile sa se instaleze comod in sufletul, mintea si corpul tau atunci ele iti vor ghida viata, ele vor fi cele care sa iti spuna cum sa traiesti – in teama , umilire, izolare. Ele iti vor schimonosii atat sufeltul facandu-te sa ai trairi si emotii negative, de suferinta si durere, mintea prin ganduri care vor intretine frcile si care le va da valoare si forta, cat si corpul tau care va somatiza prin dureri de cap – ce au la baza conflictele intrapsihice – , dureri de stomac, dureri musculare, tensiune arteriala, dureri de articulatii (fara o cauza medicala initiala), dureri care reflecta lipsa de flexibilitate si rigiditatea in gandire, simtire, actiune.

Lasa toate acestea in urma ta si ai curajul de a face o introspectie, de a incepe un proces de autocunoastre care este un scop in sine si nu doar o cale catre ceva anume. Drumul dezvoltarii personale si al autocunoasterii este fascinant el, ca si proces de evolutie si transformare a fiintei noastre nu doar o cale catre un scop. Daca este sa vorbim de un scop, atunci scopul dezvoltarii personale si autocunoasterii este suma intamplarilor, experientelor avute pe acest drum care ne ajuta sa CRESTEM emotional, spiritual.

Da-ti voie sa te bucuri de aer, de soare, de picaturile de ploaie, de adierile vantului, de prieteni, de flori, de toate creaturile minunate din jurul tau, de trairi fantastic de frumoase, da-ti voie sa plangi de tristete atunci cand simti, lasa lacrimile sa te elibereze picurand in ele amarul din suflet si din minte echilibrandu-te si curatindu-te, apoi zambeste – este atat de frumos sa nu te temi de tot si de nimic, sa fii VIU, sa simti, sa vezi, sa iubesti si sa te lasi iubit/a!

 Cu drag,

psihoterapeut integrativ Iulia Pasarin

A fost odata ca niciodata un grup de broscute care s-au hotarat sa se ia la intrecere, asa ca si-au propus sa ajunga in varful unui turn foarte inalt. S-au adunat spectatori curiosi sa vada cursa si sa le incurajeze pe broscute, desi erau cam sceptici ca vreuna dintre broscute o sa reuseasca sa ajunga in varful turnului.

Prima broscuta a inceput sa urce, iar de jos auzea „Ce obositor! Nu are cum sa reuseasca!”. Totusi broscuta a urcat pana la jumatatea turnului dupa care a abandonat. Cea de-a doua broscuta a urcat putin mai sus decat prima, dar a abandonat si ea cursa. Cea de-a treia broscuta a urcat mai sus decat celealte doua, dar dupa putin timp a abandonat si ea. In ultimul moment la turn a mai venit o broscuta vioaie care a inceput sa urce si sa urce pana a ajuns la jumatatea turnului. Spectatorii erau uimiti si continuau sa spuna ca turnul este prea inalt si ca broscuta sigur a obosit si nu o sa reuseasca. Insa broscuta a continuat sa urce pana a ajuns in varful turnului. Cand s-a intors, toate broscutele s-au strans in jurul ei si au intrebat-o cum a reusit. Atunci, broscuta le-a facut semn ca nu aude pentru ca este surda. (Autor necunoscut)

Poate si noi ar trebui sa fim uneori „surzi” la cei care incearca sa ne descurajeze, sa ne spuna ca este prea greu ca sa reusim. Poate ca si pe copiii nostri este bine sa ii invatam ascultarea selectiva. Sa ii invatam sa isi urmeze visurile, sa nu ii lase pe ceilalti sa ii descurajeze pentru ca nu au reusit ei sau copiii lor.

Poate uneori facem alegeri gresite alterori bune pentru noi, dar curajul de a face o alegere si de a ne asuma urmarile acesteia – pozitive sau negative – este de preferat decat sa abandonam de teama ca putem esua sau mai rau, sa nu facem nici o alegere.

Invata-ti copilul sa isi asculte gandurile, instinctul, sa isi urmeze visurile si sa aiba curajul de a face alegeri, de a-si invinge temerile, altfel toata viata se va intreba „ce-ar fi fost daca as fi incercat sa ajung in varful turnului”.

Este o metafora pe care o putem analiza dupa valorile, convingerile si deschiderea noastra.

Cu drag,

psihoterapeut Iulia Pasarin

Materialul il gasiti si pe EduTeca

Este un om care a făcut greşeli pe care şi le-a asumat în domeniul profesional, personal. Un om care nu s-a lasat învins de o nereuşită şi a căutat căi de rezolvare. Acest lucru dovedeşte implicare, acţiune, creativitate, căutarea şi găsirea soluţiilor potrivite lui, momentului, contextului.

Perfecţionarea şi excelenţa nu vin din inactivitate şi doar vorbind despre, ci din implicarea activă în profesia şi viaţa ta.

„Greşelile” sunt de fapt experienţe de viaţă ca şi evoluţia mersului unui copil: o dată cazi, te ridici şi o iei de la capăt. Exersând îţi atingi scopul!

Aşadar, exersează, perseverează, munceşte pentru a fi un specialist în profesia şi în viaţa ta!

O zi cu inspiraţie şi perseverenţă!

Cu drag,

Iulia Păsărin

Ma gandesc ca te interesaza si: Psihoterapie Coaching dezvoltare personala Profil personalitate Abonamente

Atacul de panică se manifestă prin apariţii bruşte sau intensificări ale anxietăţii, acompaniate de simptome precum:

  • palpitaţii, bătăi puternice ale inimii,
  • dureri în piept
  • ameţeli
  • transpiraţii
  • senzaţia de irealitate sau depersonalizare (detaşarea de sine insuşi)
  • dificultăţi în respiraţie, senzaţia de sufocare
  • frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
  • frica de moarte;
  • parestezii {senzaţii de amorţeală sau de furnicături);
  • frisoane sau valuri de căldură

Concentrarea atenţiei pe senzaţiile corporale, gândurile catastrofice care pun stăpânire pe mintea persoanei care suferă un atac de panică nu fac decât să crească în intensitate aceste manifestări.

Atacul de panică poate fi însoţit de agorafobie sau nu. Agorafobia este anxietatea, teama faţă de locuri sau situaţii din care scăparea poate fi dificilă (sau jenantă) sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil, în eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare panicii.

Situaţiile în care apare agorafobia (cu sau fără atac de panică) sunt evitate (de ex., călătoriile sunt restrânse) sau chiar sunt îndurate cu un consum emoţional foarte mare. De cele mai multe ori persoana solicită prezenţa unui companion.

Gândurile automante distorsionate care apar frecvent în atacul de panică şi agorafobie sunt:

„Voi face infarct”, „Voi pierde controlul”, „Voi înnebuni”, „Voi leşina”, „Voi muri”.

Atât atacul de panică cât şi agorafobia fac parte din spectrul tulburărilor anxioase. Anxieatea este definită ca teamă nejustificată faţă de o fiinţă sau obiect, un fenomenal naturii.

Dacă în fobia specifică obiectul fobiei este un stimul – teama de insecte, teama de întuneric, în fobia socială persoana se teme de evaluarea negativă, de socializare, de a nu se face de râs, în atacul de panică persoana se teme de senzaţiile interne care pot duce la pierderea controlului.

Factorii declanşatori ai atacului de panică pot fi:

  • un eveniment de viaţă stresant – asumarea unor noi responsabilităţi (de aceea inclusiv pregătirea pentru rolul de părinte – un o situaţie în esenţă pozitivă – poate duce al apariţia unui atac de panică),
  • un evenimet de viata traumatizat – diagnosticarea cu o boala grava, imbolnavirea sau accidentarea unei persoane dragi
  • schimbarea locuinţei,
  • schimbarea locului de muncă,
  • lipsa de odihnă care duce la oboseală, slăbiciune, scăderea randamentului şi care poate favoriza apariţia şi intreţinerea gândurilor catastrofice care pot duce la apariţia unui atac de panică.

În atacul de panică cu agorafobie sunt asociaţi cu o serie de stimuli precum: locurile publice aglomerate, spaţii deschise, situaţii în care ieşirea rapidă este blocată (lifturi, trenuri, maşini) călătoriile departe de casă, activităţi care cresc pulsul.

Printre tehnicile utilizate în gestionarea atacului de panică şi agorafobiei se numără:

  • relaxarea
  • crearea unei ancore
  • restructurarea cognitivă
  • desensibilizarea în imaginar şi / sau in vivo (în realitate)

Pe parcursul psihoterapiei se va discuta despre circumstanţele apariţiei atacului de panică (cu sau fără agorafobie), factorii care îl declanşează şi întreţin – gânduri distorsionate, factori exteriori.

De ce să lăsaţi teama să vă trăiască viaţa când vă puteţi bucura de atâtea lucruri frumoase?

Distracţia este dincolo de zona ta de confort care a devenit tot mai mică. Găseşte-ţi motivaţia de a-ţi relua viaţa, prieteniile dinaintea declanşării acestor temeri.

Sa tratezi EFECTELE fara a te apleca asurpa intelegerii si tratarii CAUZELOR care dau nastere fricilor irationale, anxietatii, atacurilor de panica, agorafobiei este ca si cand ai pune un plasture peste o rana nedezinfectata.

Iti sunt cunoscute aceste simptome? Hai sa aflam cum au luat nastere aceste temeri, ce intretine aceste firici si ganduri, sa ne aplecam asupra CAUZELOR si nu doar a tratarii EFECTELOR.

Iulia Păsărin – psiholog clinician autonom, psihoterapeut integrativ autonom

0728.967.011

Consiliere. Psihoterapie. Evaluare psihologica.

transformare psihologieÎnr-una din zilele trecute stând la o ceaşcă de vorbă şi cafea cu o prietenă, m-a întrebat dacă am vreo preferinţă în a lucra cu adulţii sau cu copiii.

Am stat puţin şi m-am gândit, iar apoi mi-am dat şi i-am dat următorul răspuns: îmi place să lucrez cu copiii pentru că îmi dau şansa să îmi accesez spiritul ludic, să intru în contact cu copilul interior, să imi amintesc cum este să te îngrijorezi că cineva s-a “desprietenit” de tine. Imi place să lucrez cu adolescenţi pentru că îmi amintesc cum este să ai un spirit liber şi să îţi întinzi aripile, să te lupţi pentru idealurile şi visurile tale. Îmi place să lucrez cu adulţii de vârstă apropiată mie pentru că este ca şi cum ne-am oglindi reciproc, uneori, alteori pentru a-mi aminti şi a le aminti că “dacă nu ar exista schimbare, atunci … nu am avea flutri”, iar dacă ei, fluturii pot, putem şi noi. Ascultându-i, îmi aminesc care erau credinţele mele limitative, fricile mele, îmi amintesc drumul pe care am plecat, unde am ajuns şi cum mi-ar place să fie călătoria mea prin această viaţă de acum încolo. Îmi place să lucrez cu adulţii care au păşit peste pragul de 50 de ani pentru că îmi împărtăşesc din experientele lor de viata, dar şi din înţelepciunea lor.

Un terapeut îi ghidează pe clienţii săi, dar şi învaţă de la ei. Cresc împreună, se transformă unul pe celălalt.

În loc de concluzie, le multumesc clienţilor mei din trecut, prezent şi viitor pentru TRANSFORMARE, pentru ceea ce sunt acum şi sper că transformarea lor a fost la fel de frumoasă, chiar dacă uneori a implicat suferinţă.  Însă şi pentru fluture TRANSFORMAREA este anevoiasă, dar MERITĂ. Şi EU şi TU MERITĂM!

Cu respect şi apreciere pentru decizia voastră de a face schimbarea, de a vă bucura de propria călătorie!

Iulia Păsărin

Privită critic, ca un comportament ruşinos, nepotrivit, urât, furia este de fapt o reacţie normală faţă de o situaţie sau o persoană care ne face să ne simţim cel puţin inconfortabil. Furia este un simptom, cauzele sunt cele asupra cărora trebuie să ne îndreptăm atenţia pentru a întelege comportamentul declanşat de furie.

Furia este precum partea vizibilă a unui iceberg, dar puţini se întreabă ce se ascunde în partea mai puţin văzută.

În materialul de astăzi vreau să mă opresc asupra furiei copilului şi să încercăm să îi înţelegem acest comportament „indezirabil”.

În spatele furiei unui copil pot sta:

  • Tristeţea în legătură cu atmosfera tensionată de acasă, mutarea în altă clasă / şcoală (a lui sau a unui prieten), pierderea unui membru al familiei / prieten / animal de companie, divorţul părinţilor;
  • Frica de a nu greşi pentru că va fi mustrat, de a nu face totul „perfect”;
  • Frustrarea în legătură cu felul în care arată – statură, greutate, haine mai sărăcăcioase care reflectă o situaţie financiară slabă şi care poate declanşa la ceilalţi copii reacţii de ironie, evitare, compararea cu „ceilalţi” care sunt „mai buni” la învăţătură, mai harnici etc.
  • Stigmatizare în legătură cu un defect de dicţie sau fizic;
  • Vina atunci când copilul se consideră responsabil pentru certurile dintre părinţi, pentru divorţul acestora, pentru pierderea unei fiinţe dragi. De exemplu, o fetiţă care supărându-se pe bunică pentru faptul că nu o lăsa la joacă înainte de a-şi face temele, şi-a dorit, în gând, ca aceasta să moară. La câteva zile bunica a decedat, iar fetiţa s-a simţit responsabilă pentru aceasta şi a început să îi îndepărteze pe cei din jur, să îi lovească, să le spună vorbe urâte;
  • Dezamăgirea pentru faptul că nu îi este apreciat efortul, că de fiecare dată când face ceva bun în loc de apreciere primeşte un „vezi că poţi, data viitoare să faci mai bine” sau în legătură cu faptul că un adult din familie / profesorul / un prieten i-a promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt;
  • Suferinţa atunci când copilul este marginalizat, nu este apreciat, nu este luat în seamă, nu îi sunt văzute şi împlinite nevoile – de bază (nu are suficientă hrană, hăinuţele îi sunt mici şi sărăcăcioase), emoţionale, educaţionale, de recreere;
  • Neputinţă pentru că nu se poate face înţeles, pentru că este blamat şi nu este ascultată şi versiunea lui;
  • Ruşine pentru un comportament, imaginea lui – de la cum arată, cum vorbeşte, cum este îmbrăcat – sau pentru ceva ce face un membru de familie (un comportament neadecvat – consumă alcool, face scandaluri, se cearta cu profesorii la şedinţele cu părinţii).

Acestea sunt doar câteva exemple, cu siguranţă nu am epuizat toate situaţiile posibile şi nici nu am avut ca scop acest lucru.

Atunci când copilul vostru are un astfel de comportament de furie verbală sau fizică, discutaţi cu el, uitaţi-vă în urmă, analizaţi întămplările din perioada recentă şi vedeţi cum îl puteţi ajuta.

Pedepsirea copilului nu este o soluţie. Aceasta va fi luată personal şi poate fi interpretat că el nu este bun. În cazul în care recurgeţi la sancţiuni – nu se mai uită la televizor, nu se mai joacă la calculator – nu uitaţi să îl ajutaţi să înţeleagă că este sancţionat comportamentul său, ceea ce el a făcut şi nu faptul că el, în esenţă este rău.

Etichetând un copil ca fiind „rău” nu dăm un exemplu de urmat nimănui, nu rezolvăm nimic. Comunicarea, înţelegerea, alocarea de timp pentru a înţelege furia manifestată de copil sunt soluţii constructive. Consideraţi că aveţi nevoie de ajutorul unui terapeut? Nu ezitaţi să îl cereţi. Este o dovadă că vă interesează binele copilului, că aveţi mintea şi sufletul deschise spre a înţelege copilul şi a relaţiona optim cu el.

În funcţie de vârstă copilul poate fi ajutat să comunice, să transmită, să îşi facă înţelese emoţiile din spatele furiei şi a comportamentului manifest prin poveşti, joc, discuţii.

Înainte de a sancţiona comportamentul, ascultă-l pe copil. Este esenţial pentru a-l înţelege corect.

Nu uitaţi să vă iubiţi copilul şi să nu îl identificaţi cu un comportament mai puţin dezirabil pe care îl are uneori.

Articol scris de Iulia Păsărin, psiholog clinician, psihoterapeut integrativ, consilier pentru dezvoltare personala, consilier vocational, formator in cadrul Confident Centru de Training si Psihologie

contact@iuliapasarin.ro, 0728.967.011

Articol publicat si de smartandhappychild

Resurse thehelpfulcounselor.com

 

Cuvintele ranesc din “greseala” sau atunci cand vrem sa ranim.

Gesturile si comportamentele aduc suferinta atunci cand sunt nepotrivite, ostile sau interpretate negativ.

Asa cum prin cuvinte, gesturi si comportamente putem aduce suferinta, tot cu ajutorul lor putem alina suferinta, schimba convingeri si comportamente, incuraja.

Uneltele principale ale psihoterapiei sunt cuvintele, modul in care sunt utilizate, tehnicile in care sunt folosite pentru a schimba moduri de gandire dezadaptativa, negativa si scheme disfunctionale de gandire in ganduri pozitive, potentatoare.

Desenul – ca tehnica terapeutica este simbolul a ceea ce inconstientul transmite dincolo de cuvinte. El stie rareori sa „minta” si adeseori ne descopera, ne alina, ne invata despre noi.

Psihoterapia este ingrijirea sufletului prin cuvinte. Puterea cuvintelor este cea care ne face sufletul si mintea sa se deschida, sa infloreasca sau ne taie aripile si sa ne taram cu genunchii de pamant.

Psihoterapia si dezvoltarea personala te invata sa iti vindeci sufletul, sa iti exprimi emotiile in mod adecvat, sa iti controlezi si inlocuiesti gandurile negative, sa iti consturiesti o imagine de sine pozitiva si autentica, sa ai incredere in tine in alegerile pe care le faci.

Invata sa apreciezi si sa utilizezi sensul si puterea cuvintelor, gandurilor, gesturilor, emotiilor in optimizarea personala, in extinderea zonei de confort, in autocunoastre si cresterea emotionala, invata sa iti intelegi, depasesti si controlezi temerile, sa te relaxezi, sa te automotivezi.

Cu drag,

Iulia Păsărin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Viziteaza si pagina SERVICII

 

 

Mostenirea de familie nu inseamna doar mostenirea genetica, culoarea ochilor, a parului, inaltime, greutate, predispozitie la anumite afectiuni, status social sau financiar, mostenire de familie este si bagajul emotional, al traumelor, fricilor, gandurilor, convingerilor, comportamentelor, modelelor de relationare pe care familia ni le face “cadou”.

Familia este nucleul societatii, in sensul in care ne raportam la ea ca la o matrice de la care pornim in relatiile cu noi si cu ceilalti.

Tipul de legaturi pe care le avem cu membri familiei, pe care le-am observat si le-am invatat prin imitatie inca din perioada copilariei, le repetam si in afara cadrului familial in relatiile cu ceilalti.

Tipul de relatie pe care o avem in familia de origine cu parintii, bunicii si alte persoane care ne pot influenta ca si prezenta in primii ani de viata, il ducem si in afara cadrului de familie si il repetam in relatiile cu ceilalti – la locul de joaca, la gradinita, la scolala, in relatiile de serviciu, de prietenie, de cuplu, de familie nou formata.

Cautarea continua a atentiei, a aprobarii exterioare, lipsa de sentimentului de valorizare poate sa vina din faptul ca nu s-a prea intamplat sa fii laudat/a, ca nu te-ai simtit “vazuta”, apreciat/a in familia de origine. Asta nu inseamna neaparat ca parintii nu te-au iubit, ci ca nu stiut sau nu au putut sa iti transmita acest lucru asa cum aveai tu nevoie, in limbajul perceput de tine.

O familie care ofera suport, siguranta, confort psihic si emotional copilului are foarte multe sanse sa creasca un copil un un stil de atasament securizant, autonom, deschis, increzator.

Relatiile fiica – tata, fiica – mama

Relatia unei fetite cu tatal ei este una speciala pentru ca tipul de relatie pe care o are cu acesta va constitui un model de relatie cu sexul opus mai ales in adolescenta si apoi la maturitate cand va fi devenit femeie. Nu mai putin importanta este si relatia cu mama care va fi un model de feminitate pentru fetita ei. La ea se va raporta vis-a-vis de modul in care se imbrac, vorbeste, se comporta.

Relatiile fiu – tata, fiu – mama

Tot astfel se intampla si cu relatia dintre baiat si tata. Pentru baietelul aflat la inceput de drum tatal va fi un model de urmat sau de “asa nu”, in functie de ceea ce ii transmite acesta ca si comportament, stil de gandire, convingeri de viata, credinte si valori referitoare la familie, raportarea la persoanele de sex opus. Cat despre relatia baiatului cu mama, aceata va sta la baza relatiilor baiatului devenit barbat cu femeile pe care le va intalni si cu care va intra in relatie, la modul in care trateaza femeile cu care interactioneaza la scoala, la locul de munca.

Desigur, modelul parintelui de acelasi sex cu copilul poate fi unul pe care fetita / baietelul il va urma intocmai sau din contra, va face tot posibilul sa nu fie precum mama / tata, sa fie opusul acestui model. Nu intotdeauna avem maturitatea ca odata deveniti adulti sa luam ce este bun pentru noi din modul in care parintii s-au comportat atat cu noi, cat si unul cu celalat, iar uneori, acest lucru ne poate duce pe o panta periculoasa pentru ca “nu vreau sa fiu ca …” poate duce copilul devenit adult intr-o extrema care inseamna rebelitate, dependente totul din dorinta de a nu se identifica cu “modelul”.

Referitor la mostenirea de familie Bertold Ulsamer spunea „copiiirareorisauniciodată nuîndrăznesc sătrăiascăo viață mai fericităsaumaiîmplinitădecât părinții lor. Inconștientei rămânloialitradițiilor de familienerostitecare funcționeazăinvizibil”. Psihoterapia te poate ajuta sa descoperilegături si forte inconștiente dupa care familia ta a functionat de-a lungul mai multorgenerații.

Nu foarte multi dintre noi ne dam seama cum credintele si modelele de funcitonare transimise transgenerational ne conduc viata, ne dicteaza cum sa gandim si cum sa ne comportam, ne fac sa jucam rolul victima, agresor sau salvator in relatiile cu ceilalti. Uneori, aceste traume ajung la suprafata prin visele pe care le avem si nu le intelegem sau ne este teama sa le intelegem si nu zabovim prea mult asupra lor.

Cunoasterea si constientizarea ranilor familiale, vindecarea lor, iertarea greselilor din trecut, desensibilizarea, autocunoasterea, autenticitatea sunt doar cateva lucruri care te pot ajuta in demersul tau de optimizare si evolutie personala, iar acest demers presupune implicare, dorinta de schimbare, disponibilitatea de a retrai evenimentele pentru a le putea ingelege, ierta si vindeca.

Este timpul sa despachetezi bagajele emotionale pe care le-ai primit mostenire, sa pastrezi ce este util, sa dai deoparte ce iti ingreuneaza sufletul, drumul, evolutia. Este timpul sa folosesti mostenirea familiala, radacinile, ca resurse care iti hranesc sufletul si mintea.

 

Solutia nu este sa negi, ci sa iti amintesti, sa intelegi, sa constientizezi, sa ierti, sa vindeci trecutul pentru a putea sa traiesti in prezent si a avea un viitor, pentru ca tu sa nu transmiti suferinta si traumele transgenerationale copiilor tai, pentru ca ei sa nu se mai lupte cu umbrele din trecut si sa primeasca de la tine pentru a duce mai departe resursele si valorile pe care familia ta ti le-a transmis, ti le-a incredintat!

psihoterapeut Iulia Pasarin

PsyEssential
CIF: RO
Strada Coltei
CP: 005 Bucuresti (Romania)
Tel: 0728.967.011

iulliapasarin@gmail.com

CABINET DE PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE