Nu lasa pe nimeni sa iti spuna ce poti si ce nu. Nu ii lasa sa proiecteze in tine neputintele si limitele, credintele si distorsiunile lor pe perceptie a realitatii, de gandire.

In drumul tau vei gasi oameni care iti vor spune „este imposibil, nici eu nu am reusit” vrand sa te „programeze”, sa te contamineze cu neputinta lor. Nu ii asculta. Asculta-ti vocea interioara, instinctul, ratiunea si ALEGE – daca poti sau nu.

Teoretic, nici albina nu ar trebui sa zboare – are corpul prea mare, nu are o forma aerodinamica, aripile sunt prea mici. Si totusi albina zboara! De ce? Pentru ca nu i-a spus nimeni ca nu poate, stiinta descoperind acest lucru mai tarziu 🙂 (in 1934 entomologul francez August Magnan a facut aceasta descoperire).

Tu poti sa „zbori”?

Te invit sa citesti o poveste superba a lui Jorge Bucay si sa reflectezi.

O zi cu ganduri senine!

Iulia


„Mama a plecat dis-de-dimineață și a lăsat copii cu Marina, o fată de optsprezece ani, care a fost angajată pentru a avea grijă de aceștia, pentru câțiva pesos. În momentul în care tatăl copiilor a murit, greutățile s-au adunat, mama nemaiputându-se învoi de la serviciu de fiecare dată când bunica copiilor era bolnavă sau plecată din oraș. Când prietenul Marinei a sunat și a întrebat-o dacă dorește să meargă la o plimbare cu masina cea noua, aceasta nu a stat pe gânduri și a acceptat, aceasta știind că în fiecare după-amiază copiii dormeau și nu se vor trezi până la ora cinci.

La auzul claxonului, Marina și-a luat geanta și a scos receptorul telefonului din furcă. Cu grijă, a încuiat ușa dormitorului și a bagat cheia acestuia în buzunar, nedorind ca Pancho, în cazul în care s-ar fi trezit, să coboare scările în căutarea ei, acesta având doar șase ani și putându-se accidenta; de altfel, dacă s-ar întâmpla asta, cum ar explica ea mamei puștiului faptul că acesta nu a găsit-o?

A fost poate un scurt-circuit la televizor sau la una din luminile din cameră, sau poate o scânteie de la cuptorul cu lemne, ideea este că, atunci când perdelele au luat foc, focul a ajuns repede la scara de lemn care duce la dormitoare.

Copilul tușind din cauza fumului care intra pe sub ușa s-a trezit. Fară să stea pe gânduri, el a sărit din pat și a încercat să deschidă ușa, s-a luptat cu mânerul ușii, dar nu a putut-o deschide. Oricum, dacă ar fi reușit să deschidă ușa, el și fratele său mai mic, ar fi fost înghițiți de flăcări în câteva minute.

Pancho strigat-o cu disperare pe Marina, dar nimeni nu a răspuns, așa că a fugit la telefonul din cameră (știa numărul de telefon al mamei sale), dar nu a reușit să sune. Pancho și-a dat seama că a trebuit să-l scoată pe fratele lui de acolo. A încercat să deschidă fereastra care duce pe aplecătoare, dar a fost imposibil pentru mâinile lui mici să deschidă dispozitivul de blocare de

siguranță și chiar dacă ar fi reușit, el tot ar fi trebuit să scoată gratiile pe care părinții le-au pus la fereastră.

După ce pompierii au stins focul, singurul subiect dezbătut a fost: cum a reușit copilul să spargă geamul și apoi gratiile cu un umeraș și cum a reușit să-și care fratele mai mic în rucsac? Cum a reușit să meargă de-a lungul aplecătorii cu o astfel de greutate și să coboare prin copac? Cum și-a salvat fratele și propria viață?

Șeful, mai în vârstă, al pompierilor, un om înțelept, le-a dat răspunsul:

Panchito a fost singur și nu era nimeni în jur să-i spună că nu poate.”

O poveste de Jorge Bucay – Copiii erau singuri

 

 

PsyEssential
CIF: RO
Strada Coltei
CP: 005 Bucuresti (Romania)
Tel: 0728.244.745

iulliapasarin@gmail.com

CABINET DE PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE