In materialul de fata am sa ma refer in special la persoanele apropiate, din familie, care-i ingrijesc pe cei care sufera de boli neoplazice (oncologice) si tulburari neurodegenerative (demente).

Daca personalul medical se confrunta cu sindromul burnout – o stare de tensiune extremă şi specifică, ce apare datorită stresului ocupaţional de durată, cu manifestări negative în plan psihologic, psihofiziologic şi comportamental (Greenberg, 1998), familia / apartinatorii persoanelor diagnosticate cu boli neoplazice (oncologice) si / sau demente (tip Alzheimer, vasculara, mixta, cu corpi Lewy si alte tipuri de demente) se confrunta adesea cu aparitia sindromului burden.

Efectul sau sindromul burden, care in traducere insemna povara, apare la personele care ingrijec persoana suferinda, de obicei sot, sotie, parinti, copii. Acest sindrom sau efect, apare ca urmare a suprasolicitarii, a somnului insuficient si neodihnotor pentru ca pesoana care ingrijeste bolnavul doarme cu grija, din punct de vedere psihic aceasta neputandu-se deconecta de situatia traita, a lipsei noţiunilor de asistenţă, de farcmacologie, de necesitatea de a invata de la personalul medical notiuni de ingrijire specifice, a aparitiei sentimentului de „obligativitate” de a asita persoana bolnava la care se adauga sentimente de vinovatie fata de unele ganduri care apar (ex. „poate e mai bine sa se termine, sa il / o ierte Dumnezeu”) si, nu in ultimul rand, costurile pesonale ale persoanei care se afla in postura de ingrijitor – costuri afective, emoţionale, financiare – , trebuind să renunte la multe nevoi personale, uneori şi la serviciu.

Si mai este ceva, poate cel mai rau si greu lucru – sentimentul de abandon pe care de multe ori persoana bolnava si persoana / pesoanele de ingrijire din familie le traiesc. Abandonul, evitarea, stigmatizarea persoanei bolnave si a familiei acesteia sunt, probabil, „pedepsele” cele mai mari pe care cei din jur le aplica, de cele mai multe ori fara sa constientizeze consecinta comportamentului lor.

Cei din familie (soti, copii, parinti, frati) care ingrijesc persoana bolnava se pot confrunta cu aparitia tulburarilor de somn, tulbuarilor de atentie, de memorie, de dispozitie (apare depresia, anxietatea, irascibilitate), oboseala, somatizari (durei de cap, de spate, probleme digestive, dar si cu autoizolare, scaderderea contactelor sociale, folosirea medicamentelor in exces.

De obicei, atentia tuturor celor din jur – de la personal medical pana la cei din familie, prieteni – se indrapta asupra bolnavului, persoana din familie (sot, copil, parinte) care devine ingrijijorul primar al pesoanei suferinde, fiind neglijata.

Suportul psihologic este la fel de necesar atat pentru persoana bolnava, cat si pentru familia apropiata si, mai ales, pentru ingrijitorul / ingirjitorii primari ai persoanei suferinde.

Alaturi de mentinerea contactului cu familia apropiata a pesoanei diagnosticate cu o boala neoplaxica sau neurodegenerativa, cei apropiati familiei ii pot ajuta in acest fel, facilitandu-le accesul la suport psihologic specializat.

Chiar daca la un moment dat cei bolnavi nu mai stiu cine sunt, tu, partenerul, copilul sau parintele lui sti. Fii alaturi de el sa treaca peste aceasta perioada pastrandu-si demnitatea. Poti face asta pentru el, in amintirea a ceea ce a fost!

Ai nevoie de ghidare si suport emotional din partea unui profesionist? Psihoterapeutul este cel la care poti apela cu incredere.

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Psihoterapie. Evaluare psihologaica. Contact. Pachet servicii.

„Ce-ar fi fost daca nu as fi facut asta?”, „Daca m-as intoarce inapoi, as schimba multe..” sunt ganduri care ne tin in loc si ne aduc suferinta. Nu experientele traite ne fac sa suferim, ci modul in care le percepem si ne raportam la ele, faptul ca ramanem captivi in trecut. Datele istorice, faptele intamplate, familia in care ne-am nascut sunt lucruri pe care nu le putem schimba, dar putem schimba modul in care ne raportam la ele.

A ne accepta trecutul si a face pace cu acesta sunt lucuri pe care este nevoie (nu trebuie!) sa le facem pentru a ne bucura de prezent, de oamenii frumosi din apropierea noastra si pentru a ne gandi la viitor. Avem nevoie sa devenim constienti de noi, de faptul ca deciziile luate la un moment dat au fost cele mai bune la acel moment si in acel context, sa ne iertam „erorile”, sa ne acceptam, sa ne iubim, sa fim sinceri si buni cu noi, sa vedem trecutul ca pe o lectie a vietii din care am invatat despre noi, despre limite si resurse personale, sa consideram ca meritam sa ne bucuram de prezent si sa privim cu speranta spre viitor.

Tu ti-ai oferit timp sa analizezi de ce sunt lucuri care se repata in viata ta? De ce viata iti da aceleasi provocari? Iti dai seama ca iti poti schimba criteriile dupa care alegi?

Cu totii avem lectii pe care le invatam mai greu. Reflecta, autoobserva-te, analizeaza-te cu sinceritate si blandete!

Autocunoasterea si vindecarea sunt segmente din drumul tau dinspre trecut spre ceea ce iti doresti sa devii!

Ganduri senine!

Iulia Pasarin psihoterapeut integrativ , practician al ingrijirii sulfetului prin cuvinte

0728.967.011

 

 

 

Increderea in sine implica autocunoastere, constientizarea modului in care ne autopercepem – fizic, emotional, cognitiv (mod de gandire), ca nivel de inteligenta, social, spiritual -, autoobservarea si constientizarea felului in care ne raportam la noi, dar si la cei din jur. Sa ai incredere in tine nu inseamna ai un comportament dictatorial, sa iti impui dorinta si punctul de vedere, ci sa fii flexibil, deschis catre comunicare, sa accepti ca poti sa nu ai dreptate, ca din unghiuri diferite lucrurile se vad diferit. Increderea in sine inseamna a-ti asuma pareri, actiuni, erori, responsabilitate, a accepta ca nu stii totul si ca este ok sa intrebi, sa te consulti cu ceilalti.

Dominarea este strans legata de dorinta de a fi ascultat, de a impune reguli, de a controla. De cele mai multe ori, apare dorinta de a-i controla pe ceilalti pentru ca nu ne putem controla pe noi – instinctele noastre, ca nu putem controla frustrarile noastre. In spatele unui comportament dominator se poate ascunde slaba toleranta la frustrare, dorinta de a fi vazut, auzit, de a gasi atentie.

Persoana dominatoare nu are neaparat o incredere ridicata in sine, ci mai degraba ascunde frici – de a nu fi observat, de a nu fi luat in serios – , rani – cum sunt rana de abandon, rana de negare -, teama de respingere, de marginalizare.

Autocunoastrea, dorinta de a transforma cee ce se poate si  acceptarea a ceea ce nu putem transforma, de a te iubi si a te ierta, de a fi bun cu tine sunt cateva elemente care aduc  starea de bine psihica si fizica. Acestia sunt pilonii care stau la baza construirii unei increderi in tine realiste si constructive.

Ganduri de bine!

 Iulia Pasarin – psiholog clinician specialist, psihoterapeut integrative specialist

Programari, contact: 0728.967.011

 

Daca te afli in situatia de a fi diagnosticata cu „infertilitate” grupul  de suport emotional si regasire a feminitatii, a reconstruirii imaginii de sine ce va avea loc in zilele de miercuri incepand cu data de 14 iunie 2017 te invita sa ni te alaturi.

Intalnirile grupului vor avea loc saptamanal in zilele de miercuri, incepand de la orele 18.00 pana la orele 20.30, taxa de participare la fiind de 50 ron pentru fiecare persoana / intalnire.

Va asteptam alaturi de noi nu pentru a ne plange de mila, ci  pentru a ne vindeca sufletul si a ne reconfigura viata!

Iti poti face cunoscuta dorinta de a participa la grup prin e-mail iulia.pasarin@yaoo.ro sau la numarul de telefon 0728.967.011.

Cabinetul in care se vor desfasura intalnirile se afla in zona Piata Romana (la 5 minute de statia de metrou), pe bd. Dacia.

Facilitator: Iulia Pasarin – psihoterapeut integrativ specialist si psiholog clinician specialist

Ganduri de bine!

Agorafobia reprezinta o stare de teama resimtita de o persoana in locurile sau in situatiile din care respectivei persoane i se pare greu sa evadeze sau i pare ca ar fi dificil sa se ajunga la ea in cazul in care i se face rau. In multe cazuri apare ca urmare a unui atac de panica, dar nu este obligatoriu ca cele doua – atacul de panica si agorafobia – sa coexiste.

Atacul de panica poate aparea si in timpul somnului, in stare de relaxare, siutatie datorata scaderii semnificative a pulsului in timpul somnului,  fapt care determina o reactie de compensare prin crestarea pulsului (reactie normala a creierului) ceea ce duce la trezirea  brusca din somn.

Simptomele specifice atacului de panica sunt:

  • Palpitatii
  • Transpiratie
  • Tremor (un tremor interior si / sau al extremitatilor)
  • Probleme de respiratie
  • Dureri in piept
  • Presiune toracica
  • Senzatia de voma, greata
  • Ameteli
  • Senzatia de lesin
  • Derealizare (sentiment de irealitate)
  • Depersonalizare (detasare de sine)
  • Furnicaturi
  • Frisoane
  • Valuri de caldura, bufeuri
  • Teama de a nu pierde conrolul
  • Teama de a nu innebuni
  • Teama de moarte
  • Teama de viitoare atacuri de panica, de faptul ca atacul de panica se poate repeta.

Atacul de panica se manifesta prin aparitia brusca a unei frici intense sau a unui disconfort intens – cu minim 4 simptome dintre cele enumerate mai sus –  care ating un punct maxim in decurs de cateva minute.

Agorafobia are urmatoarele manifestari:

  • Teama de a ramane singur
  • Teama de locuri aglomerate
  • Teama de spatii deschise
  • Tama de locuri publice
  • Teama de a calatorii cu autobuzul,masina, tramvaiul
  • Teama de a avea un atac de panica
  • Inabilitatea de a pleca de acasa fara persoana de siguranta
  • Evitarea situatiilor enumerate mai sus care provoaca frica, disconfortul

Atunci cand emotiile ne traiesc pe noi, cand ne retragem din viata sociala, cand hranim fricile in fiecare zi, putem spune ca viata ne traieste pe noi si ne multumim cu firmiturile oferite.

Atacul de panica, agorafobia nu ne sunt inamici, ci semnale de alarma trase de corpul nostru ca ceva nu este in regula, ca se simte obosit, agresat sau are nevoie de atentie.

Sa intelegem si sa vindecam mintea, sufletul si corpul, sa reinvatam sa traim in armonie cu noi si ceilalti, sa invatam sa ne iubim, sa ne acordam atentie, timp si spatiu!

Fii bun cu tine!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Programarile se fac la numarul de telefon 0728.967.011

Pagina CONTACT SI SERVICII

Resurse: DSM 5

 

Psihoterapia nu este despre a sta pe o canapea si a primi sfaturi. Nici nu implica utilizarea unei baghete magice care in 2 sedinte iti rezolva problemele. Psihoterapia este un demers intentional, care are ca cerinta principala dorinta de vindecare,  de (re)gasire a echilibrului, de transformare a clientului. Psihoterapia este despre a-l ghida pe client, a-l invata si indemna sa exerseze  sa isi asculte glasul interior, durerile, fricile, tristetile, sa isi catareasca asteptarile, sa priveasca din unghiuri noi situatiile pe care le intalneste, sa gaseasca solutii la probleme, sa recadreze,, adica sa vada din perspective noi, sa reinterpreteze  insemnatatea  experientelor trecute, sa se intrebe ce a invatat din acele experiente. Principalul instrument al psihoterapeutului este cuvantul care poate fi „bisturiu” pentru curatarea ranilor sufletului si distorsiunilor cognitive, poate fi cel care ordoneaza ratiunea care sa stea deasupra emotiilor, dar tot cuvantul poate fi si balsam care mangaie ranile „invizibile”, ranile emotionale care sub puterea cuvintelor se inchid, se cicatrizeaza, se vindeca.

Implicarea activa a persoanei in actul terapeutic, ghidarea clientului de catre psihoterapieut  in a invata cum sa isi gaseasca resursele, sa identifice distorsiunile in modul de gandire si comportament, de interpratare a unor situatii, sa constientizeze ce ii declanseaza amintirile emotionale, sa identifice ranile emotionale ascultandu-si  trairile, trupul, mintea sunt aspecte importante in demersul terapeutic.

Psihoterapia este despre a privii in trecut pentru a ne explica prezentul, a shimba relatia cu trecutul si a modela viitorul!

Cat dureaza un demers terapeutic? Atat cat clientul are nevoie. Nu o sedinta, nu 5 sau 30, ci atat cat are nevoie fiecare persoana in functie de nevoie sale si de ce anume doreste sa rezolve.

Terapia inseamna metoda de vindecare. Psihoterapia este metoda de vindecare a sufletului prin cuvant!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psholog clinician, psihoterapeut integrativ specialist

0728.967.011

Contact

Informatii utile

 

 

Dorinta de a fi acceptat, de a simtii sentimentul apartenentei la grupul social si /sau profesional,  teama de a nu fi marginalizat sau respins, de a nu te face de ras, de a nu fi suficient de bun, de a nu-i supara pe ceilalti sunt cativa dintre factorii care pot duce la dezvoltarea unei stari anxioase (sociale, de performanta, generalizate), a unei manifestari de tip obsesiv-compulsiv (prin supra verificarea corectitudinii unor date sau realizarii unor sarcini) sau depresive. Acesti factori se dezvolta pe baza unei imagini negative a propriei persoane (neputinta, neincredere, minimalizarea propriilor calitati si maximizarea defectelor – convingeri dezadaptative – si supravalorizarea celorlalti),  a slabirii increderii in propira persoana (ce stiu, ce pot, ce succese am avut in trecut, accentuarea „esecurilor”).

Convingerile despre sine si ceilalti, imaginea de sine (felul in care ne vedem noi insine), increderea in propria persoana – a ceea ce stiu  si ceea ce pot – , a capacitatii de autovalorizare se constuiesc pe baza experientelor avute in copilarie (si aici putem gasi factorii predispozanti catre un comportament anxios/ depresiv / obsesiv-compulsiv / o imagine de sine devalorizanta / o stima de sine scazuta), a experientelor avute ca adult in interelationarea cu ceilalti, formandu-se astfel scheme cognitive (modele de gandire) care pot fi modificate in timp. Neurostiintele ne arata ca avem nevoie de o perioada de aproximativ 6 luni pentru a forma noi scheme cognitive prin formarea unor noi legaturi neuronale. Asadar, cu voina, implicare si efort sustinut, se poate!

Dependenta de parerea celorlalti, comparatia continua cu ceilalti (fara sa le cunoastem trecutul, experientele pentru ca modul in care am luat startul in viata, conteaza!), intransigenta cu noi insine, neglijarea propriilor nevoi emotionale, spirituale, sociale, pot deveni sursa nefericirii si imbolnavirii noastre sufletesti, psihice si corporale, dar si a transformatii in sclavi ai implinirii dorintelor celorlalti din dorinta de a fi acceptati, placuti, de apartenentei la un grup, fara a ne gandi cu ce costuri pentru noi (emotionale, psihice, somatice).

Anularea, ignorarea propriilor nevoi, visuri si canalizarea atentiei pe „a fi placuti de ceilalti”, a fi valorizati de ceilalti, uitand de sentimentul de autoapreciere si autovalorizare, de gasirea propriei stari de bine, echilibru, impacare, respect de sine, aduc in timp epuizare, nefericire,  suferinta emotionala, psihica, corporala prin somatizari – manifestarea durerii psihice in plan corporal – prin aparitia oboselii, durerilor musuclare, probleme gastrointestinale, cardiologice, dermatologice, a aparitiei tulburarilor  sistemului imunitar (pentru ca nu ne iubim suficient, ci ne autopedepsim).

Autoaprecierea realista a propriei persoane, aceptarea „defectelor” , limitelor, respectul fata de propria persoana, convingerea a merit lucruri bune, ca merit sa fiu apreciat, valorizat, sa imi dau voie sa gresesc si sa ma iert, dar si sa iert sunt solutiile pentru pastrarea sanatatii emotionale, psihice si fizice in atingerea si pastrarea  armoniei, linistii, echilibrului interior.

Autoobservarea, aprecierea realista a propriei persoane, acceptarea „defectelor”, autovalorizarea abilitatilor, respectul fata de propria persoana – a ceea ce sunt, ce stiu si ce pot sa fac – reprezinta puncte de placare esentiale in transfomrarea personala, punctul de pronire de la ce sunt la ceea ce imi doresc sa fiu si parcurgerea unui traseu sanatos bazat pe resursele personale si nu pe devalorizarea celor din jur.

In  dezvoltarea potentialului latent, a utilizarii resurselor interioare,  dar si in formarea si dezvoltarea unor abilitati noi – de autocontrol si autogestionare emotionala si comportamentala, de comunicare, organizare – , a modificarii unor convigeri disfunctionale, neadaptative, nesantatoase un pas important este luarea deciziei transformarii, apoi gasirea unui „ghid” care sa va indrume si insoteasca in atingerea obiectivelor propuse. Un astfel de ghid este psihoterapeutul care va este alturi in procesul de autocunoastre a nevoilor, potentialului, a vindecarii emotionale, a trezirii resurselor interioare si utilizarii lor, a preluarii rolului de leader in viata persoanla.

Sa nu uitam ca atunci cand ne lasam manipulati avem o implicare activa pentru ca alegem sa ne lasam manipulati, din dorinta de a nu fi dati la o parte, de a face pe plac unei persoane populare, de apartenenta la un grup, de teama, pentru ca „asa am invatat ca este usor si bine pentru noi” sau pentru a nu-i provoca pe ceilalti printr-un refuz. Sigur ca sunt situatii in care facem compromisuri, dar trebuie sa punem in balanta costuri – beneficii si sa cantarim daca merita sau nu.

Spor in demersul tranformarii voastre!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor, membru al IRPI, membru al Federatiei Romane de Psihoterapie

Contat / programari

 

 

 

A fost odata o fetita cu ochi mari si codite impletite. Cand am vazut-o nu mi-am imaginat ce durere de suflet o aduce la mine, dar fetita mi-a povestit si mi-a dat voie sa stiu. „Stii, eu am tot ce imi doresc,  dar ma simt impartita asa…  intre doua case”. Fetita a continuat si a raspuns intrebarii mele nerostite, dar afisate in privirea si le chipul meu. „Mami si tati locuiesc separat, iar noi trei ne iubim foarte mult,  dar tata locuieste in alta tara pentru ca acolo lucreaza si eu cu mama locuim aici.  Mergem la tati in vacante, iar tati vine aici in concedii, dar eu ma simt asa….  intre doua case si…  am obosit.  Imi place cand suntem impreuna, toti trei, aici sau acolo, dar nu se poate tot timpul.  Eu sunt mare, am aproape 8 ani si inteleg ca tati face asta pentru familia noastra, pentru toti trei, dar tot imi este greu”. Si doua bobite de lacrimi au alunecat pe obrajii fetitei. 

O fetita inteligenta, intelegatoare,  sensibila,  cu doi parinti care o iubesc,  iar ea simtindu-se impartita intre doua case.

Intr-un final,impreuna, toti patru am creat o solutie, iar acum totul este bine. Dar desenul fetitei dintre doua case mi- a ramas in minte si suflet.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin

psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

 

In sala de clasa invatatoarea le arata copiilor o fotografie de familie in care erau parintii si mai multi copii. Unul dintre copiii din fotografie era diferit ceilalti, avand parul si pielea de o alta culoare decat ceilalti membri ai familiei. Invatatoarea i-a rugat pe copii sa comenteze poza.

Unul dintre elevi spuse că acel copil „altfel” din fotografie, fusese adoptat. O fetita micuta, cu ochii mari si luminosi, interveni delicat si spuse: “Ştiu absolut totul despre adopții pentru că și eu am fost adoptată”.

“Ce înseamnă să fii adoptat?”, întrebă un alt elev.

“Înseamnă”, răspunse fetita, “Că în loc să crești în burtica mamei, crești în sufletul ei.”

Da, este important sa crestem in inima oamenilor. Este importanta dragostea neconditionata pe care o acordam copiilor si adultilor din jurul nostru pentru ca FAMILIA este alcatuita din acei oameni al caror destin se impleteste cu al nostru, care ne iubesc, ne accepta neconditionat si fata de care nu avem nevoie sa purtam masti, acei oameni pe care ii iubim si acceptam neconditionat la randul nostru.

Daca legatura de sange ar fi atat de puternica nu are exista copii si parinti (pentru ca un copil abandonat devine la un moment dat parinte) abandonati.  „Legatura dintre inimi”, compatibilitatea de suflete se naste fara „obligatii” si se consolideaza in timp. Daca avem putin noroc, copiii sunt iubiti de parinti inca dinainte de a se naste, iar copiii nu isi abandoneaza parintii cand nu le mai sunt „utili”.

Esti unul dintre OAMENII care a adoptat un copil si nu stie cum sa ii spuna? Te invit sa discutam despre acest lucru si sa gasim calea cu cele mai mari sanse de a fi acceptata.

Ganduri de bine!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

Te invit sa vizitezi pagina de CONSULTATII SI PSIHOTERAPIE

 

 

„A fost odata un soarece, mic si fara prea multa experienta de viata, sigur pe el si destul de indraznet care a cazut intr-un borcan cu smantana.

Cu greu reusea sa se ridice pana la suprafata pentru o gura de aer. Cadea de fiecare data inapoi, spre fundul borcanului. L-a si atins de cateva ori, iar in acele momente a fost cuprins de o senzatie cumplita de panica, vecina cu disperarea. La un moment dat nu a mai avut nici macar lumina pentru ca afara  se intunecase. Disperarea bietului soarece era totala. Avea de ales intre a se ineaca in smantana sau a da din labute toata noaptea sperand ca dimineata sa-l salveze cineva. Soricelul alese a doua varianta. Si tot batand el din labute ca sa ramana la suprafata s-a facut dimineata, iar soricelul obosit, epuizat de chinul prin care trecuse toata noaptea, abia daca mai dadea dintr-o labuta. Trezit la realitate, s-a intrebat de ce nu se scufunda. Uluit a constatat ca statea pe ceva tare. Smantana se transformase in unt, dupa ce o batuse, o noapte intreaga, cu labutele” (autor anonim).

Putem transforma o situatie putin favorabila noua, in aparenta, intr-o victorie, doar prin speranta, vointa, mobilizare personala si efort sustinut. Spun aceste lucruri din inima pentru ca am trecut prin ele in timpul demersului personal de dezvoltare personala si in fiecare zi din viata mea. Transformarea este posibila, daca ti-o doresti. Nu crezi in transformare?! Pai… „daca nu are exista transformare, atunci… nu am avea fluturi” si cum fluturi avem …. 🙂

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician specialist, psihoterapeut integrativ specialist

Programari consultatii 0728.967.011

Pagina Servicii

 

Povestea spune ca intr-o casa foarte mare traia un soricel, care, de ceva timp, era tare abatut. Desi putea sa faca foarte usor rost de hrana din proviziile celor care locuiau in casa, el avea o teama constanta de pisica. Se tot gandea ce bine ar fi daca s-ar putea transforma in pisica si in felul acesta ar scapa de teama.

In vecinatatea casei traia si un vrajitor, care cunostea gandurile vietuitoarelor si a auzit  dorinta soricelului.

Pentru ca i s-a facut mila de el, a mers sa il viziteze cu gandul de a-l transforma in pisica.

Inainte sa faca asta, l-a intrebat:

“Soricelule, de ce esti asa abatut toata ziua?”

Soricelul fiind suprins de aparitia vrajitorului, a raspuns:

“Sunt abatut pentru ca mi-e tare frica de pisica. Daca as putea fi in locul ei as scapa de toate grijile…”

Atunci vrajitorul i-a spus:

“Daca crezi ca asta te va ajuta, eu te pot transforma in pisica. Vrei? “

Soricelul, entuziasmat de idee, ii spuse:

“Vreau, desigur ca vreau, in sfarsit voi scapa si eu de teama.”

Vrajitorul isi lua bagheta magica, spuse cateva cuvinte intelese doar de el, si supriza: soricelul devenise pisica.

A inceput sa exploreze tot ce isi imagina ca era interzis sau periculos… Era atat de entuziasmat ca a scapat de toate temerile, incat nu a observat ca se apropie de cusca cainelui.

Dintr-o data, a auzit un latrat in spatele lui si s-a ascuns dupa coltul casei.

“Mi-e frica din nou… Mi-e teama de caine, oare cum as putea sa scap si de asta? Poate daca as fi caine, nu as mai avea nici o problema.”

Vrajitorul care isi facea plimbarea de dimineata prin zona lui, ii ascultase gandul si ii spuse:

“Hei soricelule, cum e in rolul de pisica? Ai scapat de teama?”

Soricelul ii raspunse:

“Exploram bucuros toate zonele gradinii, cand in spatele meu am auzit latratul cainelui si m-am speriat. Daca as putea fi caine, cu siguranta as scapa de toate temerile.”

Vrajitorul ii spuse:

“ Asadar, vrei sa te transform in caine acum?”

“ Da, chiar imi doresc mult, ii spuse soricelul.”

Zis si facut. Vrajitorul indrepta bagheta spre el si il transforma intr-o clipa in caine.

Noul sau rol il prindea tare bine, reusise sa se imprieteneasca cu cainele din cusca si isi mai facuse cativa prieteni din vecinatate.

Totul parea sa mearga bine…

Pana intr-o zi, cand unul dintre vecini a adus de la gradina zoologica un pui de tigru.

Nu parea foarte periculos, insa toata lumea spunea ca tigrul este un animal rapitor si e foarte puternic.

Incet, incet si-a facut aparitia un sentiment de teama si ingrijorare:

“Mi-e teama de tigru si de puterea lui. Ce as putea sa fac?”

Vrajitorul il veghea foarte rabdator si si-a folosit puterile sa il transforme in tigru.

Se imprietenise cu puiul de tigru si se aventurau toata ziua prin gradina.

Dupa putina vreme, a aflat niste zvonuri care l-au pus din nou pe ganduri. In casa de vis-à-vis locuia un vanator…

Teama i s-a cuibarit din nou in suflet si a inceput sa ii fie frica de vanator.

Se uita dupa vrajitor in speranta ca il va ajuta si de aceasta data…

Supriza lui insa a fost foarte mare, cand vrajitorul a trecut deasupra lui si l-a transformat din nou in soarece, spunandu-i:

“Nimic din ce voi face nu te va ajuta, pentru ca nu ai inteles niciodata ca ai crescut. E mai bine sa redevii ce ai fost.” (autor necunoscut)

 

Cam asa se intampla si in viata de multe ori. Ne uitam la cei din jur, vrem sa ajungem in rolul lor peste noapte, dar fara a cunoaste obiectiv atributiile rolului, fara a urca treptele una cate una, fara a urma lucrurile in ordinea fireasca pentru a ne adapta la fiecare rol si pozitie in parte, fara a intelege ce avantaje si dezavantaje ne aduce fiecare pozitie, este putin probabil sa evaluam si sa apreciem fiecare rol obtinut la valoarea reala, asumandu-ne oportunitatile si limitele fiecaruia dintre roluri. Daca iti doresti un rol, obtine-l corect, vezi daca ti se potriveste, iar daca nu, asumati revenirea la rolul precedent. Nu este o rusine, este asumarea responsabilitatii si evitarea interventiei “magicianului” (destin sau sef, cum vreti sa ii spuneti) de a te “pune la locul tau”.

Sa fim mai atenti la implinirea nevoilor personale si nu a hranirii orgoliilor. Dezvoltarea capacitatii de a ne sonda gandurile, emotiile, nevoile, dorintele, de a ne dezvolta anumite abilitati ne sunt utile in atingerea visurilor, autoimplinirii.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin

0728.967.011

SERVICII

 

 

 

A fost un timp in care nu am avut curajul sa imi intind aripile si sa imi urmez visul. Un timp in care o alta ocupatie, in domeniul  supor IT, era de baza si psihologia astepta la rand. Nu pentru ca asa simteam, ci pentru ca eram nevoita (credeam eu, dar limita era in plan mintal; asadar, azi, clientilor mei le vorbesc din experienta personala nu din carti, nu citand „clisee”). Investeam in formarea mea profesionala, ma pregateam, dar nu gaseam curajul de a ma desprinde de trecut si de a trai aventura viitorului. Eram vizibil nefericita, agitata, simteam ca ceea ce fac ma reprezinta din ce in ce mai putin.  Intr-o zi, am inteles ca implinirea nu vine lasand pasiunea in plan secundar si fricile in prim-plan sau asteptand ca cineva sa vada ce minunata si deosebita sunt si sa vina cu o oferta de „implinire a visului”. Atunci, m-am hotarat si m-am desprins de trapezul „sigurantei” plonjand  fara plasa de siguranta spre trapezul „implinirii si trairii visului”.

Astazi mi-am amintit de acele vremuri. Am intalnit fosti colegi, fosti „sefi” si mi-am data seama ca „suturile” primite m-au ambitionat sa imi urmez visul. A fost o perioada grea in care „prietenii” s-au cernut ramanandu-mi alaturi „doar” cei valorosi. Incet, incet am inceput sa ma simt implinita, sa imi revina zambetul, sa ma simt bine cu mine, cu ce sunt si ce fac.

De 6 ani imi traiesc visul si ma bucur in fiecare zi de interactiunea cu oamenii minunati pe care i-am intalnit, ii intalnesc si ii voi intalni in cabinet, care imi acorda increderea de a-si dezvalui sufletul, de a ma lua ca insotitor in calatoria lor in castelul interior in care deschidem usa fiecarei camere unde facem curat si aducem lumina. IMPREUNA!

Drumul, deloc batatorit, poarta amprenta pasilor mei, cand sprinteni cand „tarsaiti”, iar azi imi dau voie sa  fiu mandra de mine. Mandra intr-un sens frumos, fara trufie, cu piosenie si recunostinta fata de divinitae, univers si de oamenii frumosi pe care i-am intalnit, care mi-au fost si imi sunt alaturi. Nu multi, nu putini, ci exact atatia de cati am avut si am nevoie.

 Cum profesia nu imi permite sa va dau sfaturi, va recomand sa CREDETI IN VOI SI IN VISUL VOSTRU, SA LUPTATI PENTRU EL! CU TOATE „ARMELE”!

Ganduri senine sa aveti si perseverenta!

Cu drag,

Iulia Pasarin psiholog clinician si psihoterapeut integrativ cu trup si suflet

 

Tulburarea de personalitate paranoida se caracterizeaza prin prezenta unei triade  comportamenale: 

  • suspiciozitate
  • neincredere
  • interpretabilitate

Persoana prezinta neincredere in oameni, suspiciozitatea fata de ceilalti interpretand comporametele acestora ca rau-voitoare si care persistă chiar în fara unor dovezi

puternice că nu există niciun motiv de îngrijorare.

Clarificari

Tulburarea paranoiaca – persoana nu prezinta halucinatii.

In tulburarea pranoida sunt prezente halucinatii predominant auditive.

Debut

Pot exista tulburari de comportament inca din copilarie: un copil mai suspicios, neincrezator, vrea sa vada si sa faca el, care isi sustine vehement punctul de vedere. 

Debutul tulburarii de personalitate la adultul tanar are urmatoarele caractristici:

  • suspiciozitate exagerata fata de persoanele din jur (familie, colegi de scoala, de serviciu) referitoare la relele intentii ale acestora
  • neincredere generalizata fata de relatarea de date, informatii evenimente de catre alte persoane
  • controlul fidelitatii si autenticitatii informatiilor primite de la persoanele din jur
  • interpretativitate – dincolo de realitate vede interese ascunse, amenintari, ii considera ostili pe ceilalti  si reactioneaza disproportionat si surprinzator pentru ceilalti
  • retinere, distantare, ermetizare
  • tendinte de putere, succes, valorizare, este perceput ca „omul care stie ce vrea”
  • dificultati de interelationare, de integrare si armonizare in familie si pe plan socioprofesional; este marginalizat, evitat de apropiati

 Manifestari

Persoanele cu tulburare de personalitate paranoida ca manifestari:

  • hipervigilenta
  • sunt secretoase
  • tind sa ii invinovateasca pe ceilalti
  • sunt conflicituale „eu stiu”
  • au convingeri ferme, nu accepta alte opinii
  • tendina de a contraataca rapid
  • incapacitatea de a se relaxa
  • autosuficienta
  • dispret pentru cei din jur pe care ii vad ca fiind slabi
  • dificultatea de a crea o legatura emotionala
  • gelozie patologica (nevoia de control)

 Aceste persoane tind sa fie anxioase, distante, fara umor si certarete. Prefera sa lucreze individual si se descurca foarte bine.  Nu isi asuma nici o vina, ceilalti sunt vinovati, contraataca violent.

Convingeri si presupuneri:

  • „Oamenii profita daca au ocazia”
  • „Oamenii sunt rai, te ataca daca au ocazia”
  • „Trebuie sa nu las garda jos”
  • „Trebuie sa fiu permanent in alerta”

Imaginea de sine: corect, vulnerabil

Imaginea despre ceilalti: dezorganziati, rai, disc

Strategii principale: prudenta excesiva, cauta motive ascunse, acuza, contraataca rapid

Incadrarea in sfera tulburarilor de personalitate se face in timp si cu grija, pentru ca fiecare dintre noi prezinta trasaturi accentuate de personalitate, asa cum am mentionat in prezentarea generala.

Diferenta dintre persoana care prezinta trasaturi accentuate si persoana care prezinta o tulburare de personalitate este ca primul are momente cand constientizeaza ca are un comportament exagerat, iar cel de-al doilea nu are astfel de constientizari si i se pare ca este normal ceea ce face el.

In cazul persoanelor cu trasaturi de personalitalitate de tip paranoic avem ca trasaturi accentuate prezente:

  • Hiperperseverenta
  • Ambitie extrema
  • Suspiciozitate
  • Rigoare
  • Trebuie sa verifice intotdeauna autenticitatea datelor, informatiilor
  • Ii place sa detina controlul
  • Se supraestimeaza pe sine
  • Tinde sa ii subestimeaze pe ceilalti

Printre obiectivele psihoterapiei  se numara:

  • Crearea unei relatii terapeutice
  • Identificaera si modificarea presupunerilor de baza ale persoanei, a convingerilor disfunctionale
  • Reducerea tensiunii, anxietatii, hipervigilentei, a atitudinii defensive
  • Invatarea unor tehnici de relaxare

 Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut integrative

Programari: 0728.967.011

Va invit sa vizitati si pagina SERVICII

Resurse

Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, ed. Calipso, Bucuresti, 2016

G. Ionescu, Tulburari de personalitate, Bucuresti,1997

A. T. Beck, A. Freeman, D. Davis, Terapia cognitiva a tulburarilor de personalitate, ed. ASCRED, Cluj, 2011

 

 

Se spune ca pe vârfurile cele mai înalte ale munţilor Anzi, în condiţii deosebit de dure traiste un anumit tip de vulturi. Povestea spune ca secretul supravieţuirii lor stă într-o enzimă protectoare emisă la baza fulgilor; astfel corpul vulturului este protejat împotriva calamităţilor în care îşi duce viaţa.

Deşi condiţiile sale de viaţă sunt dintre cele mai dure, el poate atinge varsta de 70 de ani Dar ca sa ajungă la acest punct, vulturul trebuie să ia o decizie grea …

Incepând de la vârsta de 40 de ani, ghearele sale lungi si flexibile nu mai sunt capabile să susţină prada. Ciocul lung şi ascuţit i se înconvoaie devenind din ce în ce mai impropriu pentru sfâşiatul prăzii. Aripile-i grele şi îmbătrânite de ani şi de grosimea penelor, îi înfranează zburul si îi obosesc muşchii pieptului. Şi, ce este mai grav, enzima protectoare încetează să mai fie emisă, lipsind astfel vulturul de protecţia atât de necesară.

Atunci vulturul are doar două opţiuni: să moară … sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150  de zile.

In acel moment, pentru vultur, este imperios necesar să găsească o crăpătură pe un pisc înalt, unde să îşi încropescă un adăpost. Acolo el îşi loveşte continu ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe. După ce îşi rupe ciocul, el aşteaptă să îi crească cel nou, apoi îşi smulge ghearele. Cand noile gheare cresc, începe să-şi smulgă penele îmbătrânite până la ultima. Incet, încet se îmbracă din nou cu pene tinere alimentate din belşug la bază cu preţioasa enzimă protectoare. Şi astfel, după cinci luni, vulturul îşi reia faimosul zbor pentru care a fost creeat şi pentru care, de fapt, trăieşte … încă 30 de ani. (autorul metaforei este necunoscut)

Metafora vulturului poate fi povestea transformării fiecaruia dintre noi. Pentru că a renunta la vechi tipare de gandire, comportamente, stil de viată, la un vechi fel de a fi in care am investit la un moment dat şi să intrăm intr-un proces al transformării personale care poate fi şi dureos, dar  şi frumos, este o provocare. Este o alegere nici grea, nici uşoară, ci importantă.

Putem alege intre a trai in trecut şi a ne „târâm” spre o iluzie a viitorului sau să ne curătăm şi vindecăm „rănile” din interior, astfel incat ranile sufletului sa fie „curtate” si sa se vindece dinspre interior spre exterior si nu sa punem un „plasture” peste o rana. Cu bisturiul cuvantului putem curata ranile, sa ne vindecam sanatos, sa schimbam raportarea la trecut pentru ca de schimbat, nu il vom putea schimba, dar ne putem repozitiona fata de el si ne putem intreba „ce am invatat din experientele trecute?”

Suntem suma alegerilor noastre de la un moment dat. Nici bune, nici rele, doar mai mult sau mai putin potrivite la un moment dat în viata noastră.

Te-ai săturat să trăiesti în trecut? Ai obosit să târăşti după tine „bagaje” care nu îti apartin (tipare de gândire si comportament invatate, frici mostenite)?

Schimbarea ta începe prin decizia de a te implica intr-o călătorie de transformare în care păstrăm ce iţi este util şi ne schimbam modul de raportare la trecut. Pentru ca nu putem schimba datele istorice, trecutul, dar putem schimba modul de raportare la acesta si ne putem repozitiona fata de experientele trecute.

Indrăzneşte! Nu esti singur,  vei avea un însoţitor care te va ghida în călătoria ta şi îţi va fi alături!

Cu drag,

Iulia Păsărin – psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ

0728.967.011

Va invit sa vizitati si pagina SERVICII

 

Conform Manualului de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, tulburarile de personalitate reprezinta un model persistent de trairi interioare si comportament care se indeparteaza semnificativ de la normele specifice mediului cultural (de la normal) din care provine persoana, este generalizat si rigid, debuteaza in adolescenta sau la varsta de adult tanar, este stabil in timp si conduce la suferinta si disfunctie.

Tulburarile de personalitate creaza o detresa (rupere, disfunctie) si disconfort semnificativ in domeniul social, profesional si in alte arii importante de functionare.

Tulburarile de personalitate reprezinta tipare persistente de perceptie, relationare si conceptii cu privire la mediul inconjurator si la propria persoana, care se manifesta in situatii sociale si profesionale numeroase si diverse. Numai atunci cand trasaturile de personalitate sunt inflexibile, rigide si inadaptate, cauzad suferinta subiectiva si / sau afectare functionala semnificativa putem sa vorbim despre o tulbuare de personalitate.

Aceste manifestari / tipare care se abat de la normal se manifesta in doua sau mai multe din urmatoarele domenii:

  • cognitii – modul in care este perceput si interpretat sinele, alte pesoane si evenimente;
  • afectivitate – durata, intensitatea, labilitatea si caracterul adecvat si raspunsul emotional;
  • functionarea interpersonala – relationarea cu ceilalti;
  • controlul impulsurilor.

 Daca normalitatea inseamna armonie, autocontrol, dar si capacitatea de relaxare, conectivitatea la real, stare de bine, relationare, tulburarea de personalitate inseamna in principal dizarmonie.

Fiecare dintre noi poate prezenta tarsaturi de personalitate accentuate (care ignorate, pot aluneca in sfara patologicului), dar pentru a vorbi de o tulbuare de personalitate e necesara prezenta unei rigiditati, rezistente, inadaptari care sunt stabile in timp cauzand o afectare functionala semnifcativa si disconfort perceput la nivel subiectiv.

 

Tulburarile de personalitate au fost clasificate pe clustere pe baza unor trasaturi comune, asfel:

Grupul A – tulburari de origine psihotica care cuprind tulburarile de personalitate paranoida, schizoida, schizotipala. Persoanele care au trasaturi accentuate din aceasta sfera sau care au alunecat spre panta patologica sunt etichetati ca ciudati, excentrici, reci.

Grupul B – tulburari de sorginte psihosoiala care cuprind tulburarile de personalitate antisociala, borderline, histrionica, narcisista. Persoanele care au trasaturi accentuate din aceasta sfera sau care se incadreaza deja in tabloul tulburarii de personalitate sunt etichetati ca dramatici, emotionali.

Grupul C – cuprinde tulburarile de natura nevrotica – tulburarea de personalitate evitanta, dependenta si obsesiv-compulsiva. Persoanele care au trasaturi accentuate din aceasta categorie sau care prezinta deja o patologie sunt vazuti ca anxiosi si tematori.

 

La baza tulburarilor de personalitate stau experientele de viata, incepand din copilaria timpurie, dar si convingerile disfunctionale care constituie orientarea si modul de raportare a oamenilor realitate.

Existenta unor trasaturi predispozante la copil care indica probabilitatea dezvoltarii unei tulburari de personalitate la adultul tanar, se numete tulburare de comportament. De la varsta de 18 ani se poate discuta despre existena unei tulburari de personalitae.

Identificarea prezentei unor trasaturi de personalitate accentuate si implicarea intr-un demers psihoterapeutic pot conduce la dezvoltarea abilitatii de a intelege, gestiona si schimba scheme cognitive si convingeri personale pentru mentienerea in echilibru si normalitate.

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrative

0728.967.011

 

Resurse

  1. Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, ed. Calipso, Bucuresti, 2016
  2. Ionescu, Tulburari de personalitate, Bucuresti,1997
  3. T. Beck, A. Freeman, D. Davis, Terapia cognitiva a tulburarilor de personalitate, ed. ASCRED, Cluj, 2011

 

O scurta introducere pentru cititorii mai putin „initiati” in vantoarea de pokemoni

Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters si in traducere libera inseamna „monștri de buzunar”. 

Pokemon Go este un nou joc ce poate fi instalat pe telefonul mobil si foloseste sistemul de GPS al telefonului pentru localizarea pokemonilor.

Ce este diferit la Pokemon Go de alte jocuri? Pokemon Go te scoate din casa!

Fata de alte jocuri care obligau jucatorul sa ramana  intr-un loc fix, Pokemon Go il „forteaza” pe jucator sa iasa din casa si sa „vaneze”… pokemoni.

Jucatorul isi creaza chiar de la inceput, un avatar – identitatea virtuala sub care va juca – si porneste lupta impotriva pokemonilor. Pe parcursul jocului in functie de numarul de pokemoni vanati, jucatorul trece la un nivel superior.

Marlynn Wei psihiatru instruit la Harvard si Yale vorbeste despre plusurile si minusurile aduse utilizatorului acestei aplicatii – Pokemon Go.

Posibile plusuri Pokemon Go

  • Interfata este prietenoasa si interactiva (primul pas in atragerea jucatorilor)
  • Utilizeaza sistemul GPS al telefonului pentru localizarea pokemonilor
  • Jucatorul este „obligat” sa iasa din casa si sa parcurga diferite distante pentru a localiza personajele animate si, asa cum stim cu totii, miscarea este benefica pentru sanatate activand sistemul muscular, osos, circulator, prin miscare se elibereaza serotonina (un neurotransmitator „responsabil” de dispozitia noastra)
  • Da jucatorului posibilitatea de a relationa cu alti jucatori aflati in cautarea pokemonilor, incurajandu-l astfel sa socializeze si sa depaseasca timiditatea, anxietatea sociala
  • Ofera persoanelor cu stari depresive un scop pentru a se ridica din pat si a iesii din casa (conform unor declaratii ale jucatorilor publicate pe unele retele de socializare)
  • Stimuleaza imaginatia si creativitatea in „vanarea” pokemonilor, a planificarii unei strategii de „anihilare” a pokemonilor.

Posibile minusuri Pokemon Go

    • Jucatorul ramane dependent de telefon, desi se afla in afara cladirii
    • Este oarecum „dresat” sa caute figurinele animate creandu-se astfel un compoatament adictiv, dependent
    • Distrage atentia de la ceea ce se intampla in jur putandu-se intampla accidente (rutiere si nu numai)
    • Ne arata cat de usor poate fi manipulata mintea umana si distrasa de la realitate
    • Inca de la configurarea avatarului, jucatorul se infatiseaza in mediul virtual asa cum doreste sa fie vazut, perceput de ceilalti – crearea unei identitati paralele in virtual poate denota fuga de realitate
    • Poate fi un refugiu in virutal din viata reala – in virtual persoana se simte curajoasa, dar este activat si potentialul de agresivitate latenta pentru ca el „vaneaza”, potential care se poate activa si in viata reala daca jucatorul nu mai poate disocia realul de imaginar, nu mai vede consecintele fapelor sale
    • Stresul care apare la jucator prin implicarea in joc – eliberarea de adrenalina, accelerarea batailor inimii, cresterea tensiunii arteriale, hipo sau hiperventilare, toate acestea putand conduce la aparitia unor accidente vasculare cerebrale, crize cardiace.
    • Jucatorul poate neglija nevoile fiziologice – alimentatie („uita” sa manance), hidratare, somn (jucatorul nu poate dormi din cauza adrenalinei si nerabdarii de a evolua la urmatorul nivel), igiena (neglijarea acestui aspect care poate parea „pierdere de timp”, timp pe care il poate utiliza in vanarea de pokemoni
    • Pot aparea dificultati in a face diferenta intre viata reala si cea virtuala
    • Daca la beneficii am mentionat conform declaratiilor de pe retelele de socializare si declaratiilor medicului psihiatru Marlynn Wei ca jocul poate ameliora anxietatea sociala si starile depresive, acest lucru ar putea fi valabil la inceput, dar treptat, exista riscul ca jucatorul sa se refugieze in mediul virtual, sa refuze viata „in vivo” (in real) pentru ca in virtual totul este mai usor si sunt sarcini simple de indeplinit, este lipsit de responsabilitati
    • „Nevoia” de a juca, de a castiga, de a trai asa cum jucatorul nu poate in viata reala, de a trece la niveluri superioare, de a fi recunoscut in mediul jucatorilor poate duce la nasterea dependentei – crearea unei detrese (ruperi / disfunctionalitati) in viata persoanei atat pe plan personal (neglijarea nevoilor fiziologice, nervozitate, oboseala), scolar si profesional (oboseala, absenteism, abandon scolar), social (izolarea fata de cei care nu sunt fani si jucatori), refugierea in virtual. De altfel, chiar dezvoltatorii acestui produs, Pokemon Go, atentioneaza persoanele care descarca jocul ca sunt responsabile pentru eventuale neplaceri produse.

 

Aspecte economice

Cresterea vanzarilor de:

  • telefoane din ce in ce mai performante
  • baterii pentru telefoane si incarcatoare mobile

Si pentru ca oamenii sunt inventivi, se pare ca pe o retea de vanzari online au aparut chiar anunturi in care persoane detinatoar de automobile stau la dispozitia jucatorilor de Pokemon Go contra cost, desigur!

Un aspect important este si „aparitia” pokemonilor in zonele unor cafenele – deci, iata si metoda noua de marketing!

In loc de concluzii

Pe termen mediu si lung exista riscul ca unele functii cognitive sa fie afectate – atentie, memorie, orientare temporo-spatiala, comunicare, pot aparea iluzii (deformarea realitatii) sau chiar halucinoze care se pot transforma in halucinatii auditive si vizuale (perceptia unui obiect stimul corespunzator normal)  – persoana poate sa „auda” diferite sunete din joc sau sa vada diversi pokemoni.

Chiar in cazul persoanelor cu anxietate sociala si stari depresive care initial poti fi activate si stimulate intr-un mod pozitiv, jocul indelungat poate duce la insomnie, stari de oboseala datorate insomniei alimentate de dorinta de a juca si evolua tot mai mult in virtual (nevoia de atentie si recunoastre), somatizari datorate neglijarii nevoilor fiziologice.

In cazul copiilor si adolescentilor amintesc recomandarea Asociatiei Americane de Pediatrie de a nu se depasi durata de 2 ore de expunere a acestora la o sursa de lumina rece – tip monitor, televizor, tableta, ecranul telefonului.

Fuga de realitate nu este o solutie. Doresti ca felul in care esti sa fie mai aproape de Eul dorit? Fa ceva pentru tine acum, aici, in realitate. Nu te lasa manipulat, distras, traind viata altora, fie ele si personaje virtuale „inofensive”.

Nevoile celor care aloca tot mai mult timp jocurilor virtuale pot fi: nevoia de atentie, de realizare, de validare. De asemenea, in spatele acestui tip de comportament poate fi o structura de personalitate de tip dependent, o persoana timida, o persoana aflata intr-un moment vulnerabil, intr-o criza psihologica si care se refugiaza in aceasta lume virtuala, si nu in ultimul rand, un slab control al impulsului, o slaba capacitate de autocontrol.

Atat timp cat totul – inclusiv jocul in mediul virtual – se intampla cu responsabilitate si nu devine un viciu care sa ne traiasca el pe noi, putem sa ne folosim de beneficiile oferite, sa ne relaxam si sa evitam neplacerile si refugiul in mediul virtual.

Jocurile virtuale de distrag de la viata reala, care este printre oameni reali pe care ii putem atinge si simtii. Viata reala este despre a trai aici si acum, construindu-ne drumuri catre atingerea visurilor, traind emotii reale si nu de tip surogat.

Aveti grija de voi, de sanatatea psihica si fizica!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

0728.967.011

Articolul poate fi preluat cu mentionarea sursei si a adresei web – www.iuliapasarin.ro

Resurse:

http://playtech.ro

www.psychologytoday.com

Un cuplu tânăr s-a mutat într-o noua locuinta. În dimineaţa următoare, în timp ce ei serveau micul dejun, femeia privea pe fereastră la vecina lor care a ieţit afară pentru a intinde rufele.

„Rufele ei nu sunt foarte curate”, spuse tanara. „Ea nu ştie să le spele corect. Probabil are nevoie de un detergent mai bun.”

Soţul ei s-a uitat să vadă şi el, dar nu a spus nimic. De fiecare dată când vecina lor ieşea afară să indinda rufele, tanara femeia avea aceleaşi comentarii. O lună mai târziu, femeia a fost surprinsă ca privind pe fereastră să vadă cât de curate erau rufele vecinei. Atunci, i-a spus soţului ei:”Priveşte, vecina a învăţat cum să spele corect rufele! Mă intreb cine a învăţat-o asta!”

Soţul ei a privit-o şi i-a răspuns:”M-am trezit mai devreme dimineaţă şi am spălat geamurile noastre.”

Se intampla ca si in viata noastra „geamurile” sau „lentilele” prin care privim lumea sa nu fie prea curate. Tocmai de aceea identificarea si rezolvarea problemelor personale reprezinta o prioritate, altfel, riscam sa ii vedem pe ceilalti „patati” de propriile probleme. Astfel, riscam sa ii tratam incorect pe cei din jur si sa ne vitregim pe noi de o cunoastere de sine corecta, de autetnicitate si de o vindecare emotionala si spirituala.

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

Programari: 0728.967.011

Resurse: http://www.turnbacktogod.com/category/stories/

 

De cele mai multe ori, atunci cand vorbim cu noi insine (dialogul interior), ne straduim sa gasim raspunsuri  bune, corecte la intrebarile pe care ni le punem, dar la felul in care punem intrebarile nu acordam o importanta mai mare. Felul in care punem intrebarile ne poate ghida in gasirea unor raspunsuri-solutii, in stimularea introspectiei si a sinceritatii fata de propria persoana.

De exemplu, de cele mai multe ori ne „vin” intrebari de genul „Unde am gresit? Cum de am facut greseala asta?” ramanand astfel ancorati in trecut sau chiar autoblamandu-ne indirect. Schimband modul in care ne punem intrebari  de genul „Cum am ajuns in acesta situatie? Ce am invatat din ceea ce mi s-a intamplat? In conditiile date am facut tot ce era mai bine? Ce as face acum intr-o situatie similara? Ce am invatat despre mine din aceasta experienta?”, atunci vom fi mai aproape de gasirea unor raspunsuri-solutii.

Un alt exemplu este intrebarea pe care ne-o punem frecvent „De ce mi s-a intamplat mie?” sau „De ce mi se intampla numai mie?”. O astfel de intrebare poate fi de autovictimizare, ne da senzatia ca „ni se intampla” ca si cand nu am fi actori activi in viata noastra si am fi la voia sortii, a intamplarii, la mila celorlalti, NEASUMARE!

In psihoterapie acest subiect (de neasumare si de a-i responsabiliza pe ceilalti pentru ceea ce ni se intampla) este unul complex, dar ne vom opri la schimbarea modului de a ne pune interebarea. De exemplu, ca alternative la intrebarea „De ce mi se intampla numai mie?” putem avea:  „Ce din mine (ganduri, cuvinte, comportament) atrage anumite comportamente din partea celorlalti sau atragerea unor situatii? Cat de des mi se inampla sa imi pun aceata intrebare: de ce mi se intampla mie? Ce pot schimba la mine (nu la ceilalti)?”

Psihoterapia  se adreseaza persoanelor care au nevoie de ajutor, care au ajuns intr-un punct in care nu se pot ajua singuri la un anumit moment din viata lor, care sunt pe cale sa devina disfunctionali pe plan personal, profesional, social si atunci, intrebarile sunt puse intr-un mod de autoacuzare sau de autovictimizare, ori de neasumare. Dezvoltarea personala se adreseaza persoanelor care doresc o ghidare in optimizarea unor abilitati – organizare, comunicare, relationare, rezolvarea de conflicte, adaptarea la o noua pozitie organizationala (trecerea de la o functie de executie la una de conducere). Ambele, psihoterapia si dezvoltarea personala au ca factor comun autocunoasterea prin introspectia. Autocunoasterea ne este foarte utila printre  altele si in a ne optimiza felul in care punem intarebari, in felul in care ne comportam cu ceilalti, pentru ca uneori, o persoana reactioneaza la un stimul care functioneaza ca „buton de activare” care deschizandu-se duce la reactii in lant si la proiectii fata diferite persoane, situatii.

Cunoasterea propriei persoane, asumarea trecutului si a alegerilor facute, dezvoltarea capacitatii de a intrerupe reactiile in lant ne sunt foarte utile in relationarea cu sine si cu ceilalti, la cat mai putine proiectii (a „arunca” in ceilalti comportamente si ganduri care ne apartin) cu potentiale urmari negative.

Asadar, inaintea raspunsului se afla intrebarea! Sa fim atenti cum punem (si ne punem) aceasta intrebare!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin, psiholog clincian si psihoterapeut integrativ

Contact: 0728.967.011

 

PsyEssential – Cabinet de Psihologie acreditat de Colegiul Psihologilor

Infiintat in 2010 si investit cu multe visuri si sperante, cabinetul PsyEssential se afla intr-o zona usor accesibila in langa Foisorul de Foc, la 5 minute de statia de troleibuz 69.

In cadrul cabinetului de psihologie PsyEssential va sunt oferite servicii profesionale de psihologie clinica (evaluari psihologice, rapoarte de evaluare psihologica pentru medic, CNAS, Comisia de Incadrare in Grad de Handicap), de psihoterapie – suport pentru ingelegerea trairilor si comportamentelor personale, pentru identificarea factorilor predispozanti, declansatori si de mentinere a diferitelor stari emotionale –  tulburari care tin de procesele afective (depresie), tulburari de anxietate, inclusiv gestinoarea atacului de panica, stres posttraumatic, insomnie, tulburari ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie) si de dezvoltare personala (imbunatatirea abilitatilor de comunicare, de depasire a timiditatii, de gestionare si organizare a timpului), realizarea  profilului personalitate.

Cadrul profesional, respectul si confiedentialitatea sunt printre cele mai impotante aspecte pe care le veti gasi aici.

Starea de bine si confortul emotional al clientilor cabinetului conteaza !

Va invit sa pasiti in cabinet si sa exploram impreuna lumea gandurilor, emotiilor, sa privim in trecut, sa traim in prezent si sa ne pregatim pentru viitor.

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ specialist acreditat de Colegiul Psihologilor, membru al Institutului Roman de Psihoterapie Integrativa si al Federatiei Romane de Psihoterapie

Programari: 0728.967.011

“Se spune ca a fost odata un om de stiinta care a facut urmatorul experiment: a aruncat intr-un recipient cu apa fiarta o broscuta, iar aceata a sarit imediat afara. A repetat experimentul, dar de aceasta data a pus broscuta in recipientul cu apa rece si l-a asezat pe foc. Temperatura ape icrestea progresiv, iar broscuta se adapta si nu dadea semne ca vrea sa iasa din recipient. Temperatura apei crestea tot mai mult, iar cand a ajuns sa fie prea fierbinte broscuta,chiar daca era deranjata, broscuta nu a mai avut energia necesara sa sara din oala pentru ca si-a folosit-o pentru a se a dapta la mediul tot mai agresiv.” (autor anonim)

Cam asa se intampla sa facem si noi uneori. Ne folosim energia sa ne adaptam unui mediu profesional sau familial in care nu prea avem recunoastere, validare, recunostina, apar semne ale depresiei, anxietatii, atacurilor de panica, soamatizari – duereri de cap (conflicte intrapsihice – dezacord intre ceea ce ne dorim si ceea ce “trebuie” sa facem sau primim”), dureri de coloana (care ne poate semnala ca este greu sa ne pastram verticalitatea), dureri in piept (sediul emotiilor), dar si un semnal de alarma ca adrenalina pe care corpul a eliberat-o a inceput sa afecteze inima, oboseala, lipsa “chefului”, evitarea cunoscutilor, retragerea in “carapace”.

Adaptarea poate fi sanogena (sanatoasa) sau patologica (boala poate fi un mod de “adaptare” negativa, somatizarile – imbolnavirea trupului -, retragerea spre interior, absenteismul de la serviciu, scoala – sunt moduri negative de adaptare)

Situatii solicitante intalnim cu totii, daca se intampla pe termen scurt si consideram ca merita efortul, ne putem mobiliza si “programa” sa facem fat. Daca insa perioada de timp se prelungeste si nu gasim iesire, daca mediul devine toxic si lipsit de recompense, atunci este bine sa ne dam un pas inapoi, sa analizam situatia si sa gasim solutii alternative inainte de a ramane fara resurse interioare.

Nu ramane blocat in situatii care te solicita fizic, psihic, emotional si nu iti ofera recompense, valdiare, apreciere. Pune in balanta plusurile si minusurile si fa un pas in afara cercului.

Putem “creste” in ciuda obstacolelor, dar avem nevoie si de puncte de sprijin – unii de mai multe, altii doar de unul. Punerea in balanta a ceea ce pierdem si ce castigam inainte de luarea unei decizii este importanta. Si nu uitat, este important ce catereste mai mult in balanta, nu care argumente sunt mai multe. Daca ne este incalcata o valoare majora pentru noi, de exemplu respectul, care ne afecteaza global increderea in noi, imaginea de sine, functionalitatea, stare de bine si echilibru, atunci este bine sa facem un pas inapoi , sa analizam si sa decidem.

Aceptarea unei situatii tensionate, toxice pentru prea mult timp, ne poate aduce in situatia broscutei – sa nu mai avem puterea de a actiona si de a iesii din spatiul care ne agreseaza – emotional, spiritual (convingeri si valori), fizic.

Ai nevoie de reorienare, repozitionare? Ai nevoie sa constientizezi ce vrei, ce poti, ce meriti? Pot fi ghidul tau insotitor pe acest drum!

Spor in toate si ganduri de bine!

Iulia Pasarin

psiholog, psihoterapeut, consilier

0728.967.011

Te invit sa vizitezi si Consiliere

 

Dezvoltarea personala, coachingul individual, psihoterapia includ introspectia (o autoinspectie la nivelul gandurilor, emotiilor, somaticului / psihosmaticului) …

Instrospectia este prima treapta in autocunoastere. De ce prima treapta? Pentru ca doar cunoscandu-ti si constientizandu-ti schemele de gandire, reactiile emotionale, reflectarea inconfortului psihic in plan somatic, comportamentul generat de diferite situatii poti sa reglezi aspectele vulnerabile ale personalitatii tale, sa vezi evolutia si rezultatele procesului de transformare.

 Dezvoltarea personala, coachingul individual, psihoterapia sunt demersuri active in care clientul este ghidat (ajutat in anumite situatii) sa gaseasca cheia catre echilibru, stare de bine, santate psihica si psihosomatica.

Plecand de la fundatie – autocunoastere, ce se afla „cladit” la baza personalitatii noastre (scheme cognitive, experiente de viata, reactii comportamentale, tip de relationare) – putem „repara” reconstrui paliere ale personalitatii noastre – intelegerea fricilor irationale si depasirea lor, intelegerea tiparului de comportament si „recroirea” lui.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

0728.967.011

Servicii    Abonamente servicii – Oferte

 

Schemele cognitive reprezinta modele de gandire si functionare pe baza cunostintelor, experientelor timpurii, experientelor de viata, ateptarilor fiecarei persoane. Schemele cognitive fac parte din cotidian, se activeaza o data cu intamplareile de zi cu zi si apartin nivelului inconstient. Ele functioneaza, se activeaza automat.

„Schemele nu sunt structuri fixe. Sunt configuraţii flexibile care reflectă regularităţile experienţei, oferind umplerea automată a informaţiilor lipsă, efectuând generalizări despre trecut, dar şi modificându-se permanent, adaptându-se pentru a reflecta starea de lucruri prezentă. Schemele sunt stări interpretative flexibile care reflectă amestecul de experienţă trecută şi circumstanţe prezente.“

Atunci cand gandirea, functionarea este una dezadaptativa vorbim despre scheme disfunctionale.

Young a identificat 18 scheme disfuncţionale, pe care le-a grupat în cinci categorii, pornind de la categoriile de nevoi pe care le manifestă un individ în dezvoltare.

Domeniul 1: Separare şi respingere – consta in expectanţa ca nu vor fi satisfacute nevoile de securitate, ingrijire, acceptare, respect. Este compus din 5 scheme :

Schemele din acest domeniu sunt rezultatul unui mediu familial prea detaşat sau al unuia prea imprevizibil şi abuziv. Nevoile de securitate, stabilitate şi empatie nu sunt îndeplinite pentru individul în dezvoltare. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Abandon/instabilitate

2) Neîncredere / abuz – convingerea ca intr-un final tot vom fi inselati, ca ceilalti ne mint, ca ne fac sa suferim in mod intentionat.

3) Privaţiune emoţională – covingerea ca ceilalti nu ne ofera dragostea necesara

4) Deficienţa / rusine – sentimentul ca sntem fara valoare, rai, nedoriţi

5) Izolare sociala / instrainare – senaţia ca suntem izolaţi de restul lumii, ca suntem diferiţi si nu putem face parte dintr-un grup.

Domeniul 2: Slaba autonomie şi performanţe – se refara la propria capacitate de a supravieţui si funcţiona independent. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Dependenţă / incompetenţă

2) Vulnerabilitatea în faţa pericolelor potenţiale

3) Proteţionism / personalitate atrofiata – reflecta nevoia de a avea o relaţie de apropiere si o implicaţie emoţionala exagerata cu una dintre personale apropiate (deseori parinti).

4) Eşecul – autoblamarea, convingerea ca nu este capabil sa faca ceva bine.

Domeniul 3: Limite defectuase – reflecta incapacitatea sau stabilirea cu deficienţa a limtelor interne, a responsabilitatilor fata de altul, a scourilor pe termen lung. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Revendicarea drepturilor personale / dominanţa – convingerea ca sunem superiori altor oameni, revendicam drepturi si privilegii speciale.

2) Lipsa de autocontrol şi autodisciplină (toleranţă scăzută la frustrare)- dificultatea de a fi controlat, disciplinat, insuficient control al impuslurilor. Această schemă este urmare a lipsei de disciplină sau a unui model coerent de urmat în familie.

Domeniul 4: Dependenţa de ceilalţi – focalizarea excesiva pe satisfacerea doriţelor, nevoilor altora in detrimentul satisfacerii propriilor dorinţe si nevoi. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Subjugarea – supunerea excesiva controlului celorlalţi pentru a evita furia, parasirea, alte represalii. Are 2 forme: subjugarea nevoilor si subljugarea emoţiilor.

2) Sacrificiul de sine – concentrarea excesiva asupra satisfacerii voluntare a nevilor zilnice ale celorlalţi pentru a evita sentimentul de a „fi egoist”

3) Indezirabilitate sociala / nevoia de aprobare – cautarea exagerata a aprobarii, recunoasterii, atenţiei celolrlalţi.

Domeniul 5: Hipervigilenţă şi inhibiţie

1) Negativism / pasivitate – accentuarea aspectelor negative ale vieţii (durere, moarte, pierdere, dezamagiri, conflicte, vina) in timp ce evenimentele pozitive sunt minimalizate.

2) Inhibiţie emoţionala / autocontrol exagerat – inhibarea acţiunilor, sentimentelor , comunicarii spontane pentru a evita dezaprobarea celorlalţi.

3) Standarde nerealiste / exigenţa – convingerea ca trebuie sa atingem niste standarde interiorizate foarte inalte de comportament si performanţa cu scopul de a evita critica.

4) Pedepsirea – convingerea ca oamenii ar trebui aspru criticat pentru greselilor. Implica tendinţa de a fi furios, intolerant cu ceilalţi si cu noi insine.

Care sunt schemele tale de gandire? Vino sa afam impreuna cu ajutorul testelor profesionale!

Sedinta evaluare (aplicarea testelor) + sedinta consiliere pe baza rezultatelor – 230 ron.

Durata fiecarei sedinte este de 60 de minute.

Daca in urma rezultatelor obtinute vei dori sa continui demersul terapeutic putem contura impreuna un plan terapeutic personalizat.

Iulia Pasarin

Psiholog clinician, psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor si Federatia Romana de Psihoterapie

Te invit sa faci o programare la numarul 0728.967.011

 

Se spune ca a fost odata un baiat singur la parinti. Baiatul a crescut si a devenit un tanar care urma sa absolve o prestigioasa universitate. Tanarul admira de ceva timp o masina in vitrina unui magazin auto si i-a spus tatalui sau ca si-ar dori sa primeasca acest cadou ca dar de absolvire.

Zilele treceau si data absolvirii se apropia, iar dezamagirea incepuse sa isi faca loc in sufeletul tanarului pentru ca nu vedea ca tatal sa dea vreun semn ca i-ar indeplini dorinta. Cu o seara inaintea festivitatii de absolvire, tatal si-a chemat fiul in birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cat de mandru este de el si cat de mult il iubeste. Apoi i-a intins o cutie frumos impachetata si i-a spuns “Felicitari, fiul meu!” Fiul a deschis cutia, sperand ca va gasi in ea cheile masinii. Insa in cutie se afla o biblie scumpa, imbracata in piele, cu numele lui scris in litere aurite pe coperta. Dezamagirea tanarului s-a tranformat in mânie si intorcandu-se catre tatal sau ii spuse: – Cu banii pe care ii ai, tu imi dai ca dar la absolvire o Biblie?!

Apoi, tânarul a trântit Biblia pe biroul tatalui si a iesit furios din camera, plecand definitiv din casa parinteaca. Anii au trecut. Tânarul de odinioara avea de-acum o afacere prospera si o familie frumoasa. intr-un târziu, si-a dat seama ca vremea nu sta in loc si a hotarât sa-si viziteze tatal, pe care nu-l mai vazuse din ajunul absolvirii facultatii. Chiar inainte de a pleca la drum insa, o telegram il anunta ca tatal lui a decedata si ca intereaga avere ii revine fiind unicul mosternitor. Ajuns din nou in casa parinteasca dupa ani de zile, inima i-a fost coplesita de tristete si regrete. A intrat in biroul tatalui său. La un capat al biroului tatalui său observă că se afla biblia pe care o primise in ajunul absolvirii – in aceeasi pozitie in care o lăsase el inainte de a parasi casa părinteasca. Cu ochii in lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a inceput sa citeasca din ea. La un moment dat, intorcand inca o filă, un plic alb a căzut pe podea. S-a aplecat sa ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani in urma sa primeasca masina mult visata. In plic, un contract de vanzare, datat in ziua absolvirii. Pe contract scria cu litere mari ACHITAT. Masina il astepta in garaj inca din ziua absolvirii. (autor anonim)

Uneori asteptarile, nerabdarea, aparentele (chiar si cand este vorba despre un „ambalaj”)  ne fac sa avem comportamente pe care mai tarziu le regratam.

Poate putin mai multa rabdare, intelegere, aprecire pentru cei din jur ne-ar ajuta sa facem mai putin gesturi necugetate si sa ne bucuram de prezenta persoanelor iubite pana nu este prea tarziu.

O zi cu ganduri bune, rabdare si intelepciune!

Cu drag,

Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut

 

Privarea copilului în a experimenta emoții în raport cu propria persoană sau în relație cu alte persoane, dezvoltă un potențial de handicapare emoțională a copilului, un blocaj în a nu se conecta la sine, în a nu-și asculta corpul, de a-și auto anula emoțiile, de sărăcire emoțională.

Se întâmplă, nu de puține ori, ca atunci când copilul cade,  se lovește, să încercăm să îl încurajăm prin formule de genul „nu este nimic, tu ești băiat / copil mare”,  „lasă că nu te-ai lovit așa tare,  nu are ce să te doară”,  „băieții nu plâng”,  „e rușine să plângi,  te vede lumea”. Din dorința de a face bine, de fapt, îi facem un rău copilului anulându-i emoțiile.

Faceți o călătorie imaginară în timp și gândiți-vă la o situație similară din copilăria voastră – o căzătură, o lovitură și brusc, în momentul următor vi s-a interzis să vă trăiți durerea „nu plânge că ești mare”, „lasă ca nu te-ai lovit așa tare” sau „o meriți”, ori mai rău, ți-ai mai luat și o urecheală zdravănă că nu ai fost atent/ă. Îți amintești? Fii sincer/ă cu tine, cum te-ai simțit? Ți-ai înghițit lacrimile și rușinea? Ți-ar plăcea ca și copilul tău să trăiască asta? Gândește-te că astfel de întâmplări sunt trăite mai intens de un copil.  Îți amintești? Acum crezi că îi vei mai putea anula copilului tău emoțiile și dreptul la lacrimi?

Nodul în gât care apare uneori poate simboliza lacrimile neplânse,  emoțiile înăbușite.

Sensibilitatea nu este o slăbiciune. Senzațiile și emoțiile sunt parte a vieții,  iar rușinea nu are ce căuta în povestea de azi.

Atât fetițele, cât și băieții au dreptul să plângă pentru că natura, Dumnezeu, cum vreți să-i spuneți, ne-a dat darul de a ne spăla durerea interioară cu lacrimi.

Validează-i emoțiile copilului tău. Coboară la el, înțelege-i durerea și ajută-l să se ridice.

O zi cu înțelepciune!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Te invit sa vizitezi si pagina de Servicii

Articol publicat si pe Smart and happy child

Plecarea copiilor de acasa pentru ca se casatoresc sau pentru ca vor sa fie independenti sau pentru a-si continua studiile produce o schimbare in viata parintilor – la nivel emotional, cognitiv, comportamental, stil de viata, relationarea le nivel de cuplu.

Dintr-o data este prea mult timp liber, prea mult spatiu, prea multa mancare (mama gatind tot pentru 3 persoane, de exemplu), locul liber de la masa, taceri, sentimente de frustrare, tristete, sentimente de inutilitate, pierderea autoritatii, anxietate, singuratate. Sunt parinti care traiesc sentimente asemanatoare travaliului de doliu, fiind sentimentul de „pierdere” a unei persoane dragi.

Ce puteti face:

  • sa redescoperiti relatia de cuplu – comunicati mai mult, mereti la teatru, la cinematograf, plimbati-va, ascultati muzica;
  • sa iesiti sau sa va vizitati cu foste colege de serviciu, prietene;
  • sa va inscrieti in cluburi de sah sau jocuri de societate sau sa organizati astfel de activitati la dumneavoastar acasa;
  • sa va ingrijiti mai mult de sanatatea duneavoastra – in centre de ingrijire a sanatatii si echilibrului emotional;
  • sa va implciati in activitati care va fac plaere – tricotat, hand made, puteti face prajituri pentru o ceainarie / cofeterie;
  • sa va implicati in activitati sociale, caritabile – sa gatiti pentru un asezamant pentru persoane cu probleme sau copii.

Amititi-va ca:

  • ati adus pe lume copilul pentru el, pentru a va bucura de realizarile lui si nu pentru a-l pastra langa dumneavoastra;
  • ati facut o treaba excelenta ca parinti daca tanarul dumneavoastra copil se simte pregatit sa se descurce pe cont propriu, si-a deschis aripile si „a zburat” spre propriul cuib;
  • ati mai castigat un copil (in cazul in care copilul dumneavoasta isi construieste o noua familie);
  • este timpul sa va intoarceti catre dumneavoastra, catre partenerul de viata si sa redescoperiti lucrurile pe care le aveti in comun.

Fiecare varsta si fiecare etapa a vietii este frumoasa! Sa le traim pe fiecare la timpul la care ne sunt oferite!

Cu drag,

Iulia Pasarin

psiholog si psihoterapeut

0728.967.011

 

„Fiecare bloc de piatră are deja o statuie în interior şi sarcina de a o descoperi este a sculptorului” Michelangelo

Plecand de la aceasta idee putem spune ca in demersul dezvoltarii personale invatam sa ne descoperim.

Pe parcursul acestui drum invatam sa  identificam lucrurile care ne tin pe loc – temeri, rusine, vina, neincredere, persoane toxice, limitari (auto)impuse – si sa ne aplecam mai mult spre autocunoastere, spre identificarea nevoilor personale – iubire, autoafirmare, armonie, echilibru – , acceptarea si iubirea de sine.

Intelegand, constientizand blocaje si experiente care au dat nastere fricilor, rusinii, vinovatiei, resemnificandu-le, putem spune ca ne „sculptam” nu doar propria persoana, ci si viata, indepartand ce este de prisos si aducand la lumina, devenind constienti de ceea ce putem sa devenim, de importanta si frumusetea transformarii.

Dezvoltarea personala nu este un drum lin, pe care se paseste cu pasivitate, ci unul care necesita implicarea activa a ta, clientul. Este un drum cu suisuri si coborasuri, cu rezistente fata de constientizari si transformare, dar o calatorie atat de frumoasa de autocunoastere, redescoperire, reNASTERE!

Asa cum fluturele iese din cristalida cu aripile mototolite la inceput si pe parcursul a cateva ore sangele incepe sa circule prin aripi intinzandu-le, facandu-le functionale si etalandu-le frumusetea prin netezirea lor pentru ca apoi fluturele sa isi ia zborul, tot asa si pe parcursul demersului transformarii tale personale autocunoasterea, identificarea nevoilor si dorintelor personale, a convingerilor si valorilor te va face sa intelegi frumusetea zborului fluturelui – a libertatii si a bucuriei de a putea sa te simti bine cu tine!

 

Cu drag,

Iulia Pasarin

psiholog clinician, psihoterapeut

0728.967.011

 

CE ESTE PSIHOTERAPEUTUL

Psihoterapeutul:

  • este acolo pentru tine,
  • este egalul tau,
  • este co-echipierul tau,
  • te respecta,
  • te accepta asa cum esti (daca din motive personale nu poate face acest lucru, iti va recomanda sa cauti pe alticneva),
  • iti respecta credintele, valorile, individualitatea,
  • pastreaza confidentialitatea informatiilor,
  • incurajaza autocunoasterea clientului,
  • incurjeaza independena si responsabilizarea clientului,
  • il incurajeaza pe client sa vada situatia din diferite perspective, unghiuri, sa vada si „cum ALTFEL ar putea face”, sa ia decizii in ceea ce priveste viata personala, sa vizualizeze si sa isi asume consecintele deciziilor sale,
  • il ghideaza pe client in caltoria sa psihoterapeutica,
  • este interesat de evolutia clientului, de gasirea echilibrului interior si exterior de catre client – uneori starea de independenta, asumare, evolutia clientului creeaza neliniste si nemultumire in relatia sa cu alti membrii ai familiei sau a anturajului, clientul fiind mai independent si mai constient de sine si de dorintele sale si mai greu de „manipulat” de ceilalti.

CE NU ESTE PSIHOTERAPEUTUL

Psihoterapeutul NU:

  • este „seful” tau,
  • iti spune ce sa faci,
  • va lua decizii in locul tau,
  • nu este responsabil pentru deciziile si actiunile tale,
  • te face dependent de el, de opinia lui,
  • iti judeca credintele, valorile,
  • este o „carja” pentru tine, ci un ghid, un insotitor pentru o bucata din drumul tau.

SUCCESUL PSIHOTERAPIEI / CONSILIERII DEPINDE DE:

  • respectul reciproc,
  • respectarea regulilor – punctualitate, frecventa sedintelor, cadrul terapeutic
  • personalitatea psihoterapeutului,
  • pregatirea profesionala a psihoterapeutului / consilierului psiholog,
  • motivatia clientului pentru schimbare,
  • implicarea activa a clientului in demersul psihoterapeutic / de consiliere psihologica,
  • sinceritatea si capacitatea de autodezvaluire a clientului,
  • compatibilitatea celor doi actori implicati in demersul terapeuti (client – psihoterapeut),

CE NU SE INTAMPLA IN CADRUL SEDINTELOR DE PSIHOTERAPIE / CONSILIERE

  • nu se incalca si nu se ataca credintele clientului
  • nu se iese din cadrul terapeutaic – sedintele au loc in cabinet (doar in cazuri speciale se poate merge acasa la client si numai daca terapeutul accepta)
  • terapeutul nu ia deciziile in locul clientului,
  • clientul este expert in problemele sale, psihoterapeutul este acolo pentru a-l ghida, nu pentru a rezolva pentru client sau pentru a-l face dependent de „parearea” lui, ori pentru a-i impune propriile convingeri si valori.

PSIHOTERAPEUTUL / CONSILIERUL PSIHOLOGIC ESTE DE OBICEI:

  • licentiat in psihologie / socilogie / sociologie-psihologie (dubla specialziare) sau domenii conexe
  • absolvent al unui program de master sau masterand
  • absolvent al unor cursuri de formare intr-o orientare psihoterapeutica de 4 ani (in cazul psihoterapeutilor), de 3 ani (in cazrul consilierilor psihologi).

O persoana care a absolvit doar un curs de consiliere pentru dezvoltare personala sau alte cursuri de specializare NU au competente pe psihoterapie sau consiliere psihologica.

Demersul psihoterapeutic necesita o frecventa de minim o sedinta / saptamana si o cura psiholterapeutica de minm 12 sedinte pentru a se putea produce un minim de schimbare, de transformare a clientului (acesta fiind si motivul pentru care a venit). 1, 2 sau 5 sedinte se numesc consultatii, nicidecum cura sau demers psihoterapeutic.

Psihoterapia si consilierea psihologica au ca instrument cuvantul si persoana psihoterapeutului / consilierului psiholog.

Psihoterapia inseamna o re-nastere a persoanei, o transformare, dar si vindecarea sufletului, a ranilor lui ascunse.

Ganduri de bine si nu uitati ca vibratia cuvintelor spuse si a gandurilor produc schimbari!

Sa auzim de bine!

Cu drag,

Iulia – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

0728.967.011

 

Se spune ca pentru a fi dresati elefantii sunt legati cu un lant de un picior, iar celalat capat al lantului este legat de trunchiul puternic al unui copac. Dupa un timp lantul este scurtat, astfel ca zona de deplasare a elefantului este redusa foarte mult. Dupa o perioada, lantul este inlocuit cu o sfoara mai groasa, apoi cu una mai subtire. Practic, la un moment dat, elefantul ar putea sa rupa legatura cu usurinta, dar nu mai incearca, pentru ca „stie” ca nu poate fiindca in trecut a incercat si a esuat.

Ceva asemanator se intampla si cu convingerile noastre. Ne-au fost „sadite” convingeri de genul „tu nu poti sa desenezi”, „tu nu poti sa canti”, „esti fraier”, „nu esti in stare de nimic”, „nu au reusit altii mai destepti decat tine, cum sa reusesti tu?!” Si usor, usor integram aceste vorbe, le transformam in convingeri, credinte negative, limite (dar nu limite reale, ci impuse). Nu mai este nevoie sa ne spuna nimeni din afara pentru ca „stim” deja ca „nu putem, nu meritam”.

Cauta, accepta situatii care te provoaca. Fa un pas dincolo de „limite” si vezi, poti sau nu? Te-ai poticnit putin? Mai incearca inca o data, cu mai multa incredere. Dar inainte de a doua incercare schimba ceva – schimba-ti discursul interior, felul in care vorbesti cu tine, investeste-te cu incredere si introdu in gand si vocabular notiunea de „merit, eu merit”. Schimba convingerile din „sunt nimeni” in „sunt cineva”, din „nu merit” in „merit”. Mergi inainte cu inima deschisa, vezi cum poti sa gandesti, sa simti si sa actionezi ALTFEL, fara sa e autosabotezi!

Cand sa incepi? Cand vrei sa iti transformi viata. Nu este usor, dar si de la conceptie pana la venirea pe lume ne pregatim 9 luni!

Te-ai hotarat sa incepi? Inseamna ca stii ca MERITI si POTI!

Ai nevoie de un ghid / insotitor / ajutor in transformarea ta? Poti face o programare chiar acum!

Ganduri de bine!

Iulia

Pentru informatii complete te invit aici

 

De multe ori comparăm parcursul vieţii cu un drum pe care îl începem încă din prima zi de concepţie până în ultima zi a vieţii in acastă lume. Călătoria pe acest drum implică alegeri de străduţe ale vieţii atât pe plan personal cât şi profesional – alegerea prietenilor, a partenerului, a tipului de relaţie pe care să o avem  oficializată sau nu – , a fi sau nu părinte, a profesiei, locului de muncă şi lista ramâne deschisă. Nu am început nici cu primele alegeri ale vieţii şi nici nu le-am enumerat pe toate. Nici nu aş avea cum să le cuprind. Uneori însă, parcă ar fi bună o busolă sau  un GPS care sa ne arate drumul. Ar fi mai uşor. Nu ar mai implica atâta responsabilitate, căutări, am scurta drumul, dar nici nu ne-am mai bucura de experienţe (fericite sau mai puţin fericite), nu am interacţiona cu atâţea oameni, nu am trăi o varietate atât de mare de emoţii, am avea o „scurtătură” pentru maturizare (oare cât de autentică în acest caz).

Totuşi, vocea interioară, dialogul interior, instinctele, ne pot fi ghid. Ascultaţi-le, urmaţi-le. Fiţi responsabili pentru alegerile făcute, bucuraţi-vă de alegeri – felicitaţi-vă pentru cele care vă duc spre reuşita şi învăţaţi din cele care nu au avut rezulatul dorit.

Un an senin cu înţelepciune şi împliniri!

Cu drag,

Iulia

 

Se incheie un alt an cu bune si mai putin bune, dar cu siguranta un an care ne-a adus mai multa intelepciune prin experientele pe care le-am trait. Un an in care am experimentat un portativ (sau mai multe) de emotii, de ganduri, un an in care am interactionat cu oameni noi si am aprofundat sau intrerupt legaturi cu „oameni vechi”. Cel mai important este ca pe langa oamenii pe care i-am cunoscut au existat oameni care ne-au facut sa zambim.

Iti propun un exercitiu, ultimul din acest an, in care sa sumarizezi evenimentele importante si sa decizi ce iei cu tine in cutia cu resurse de anul viitor.

Ia o coala de hartie, imparte-o in 4 parti egale si noteaza in fiecare rubrica:

  • Neimplinirile (visurile cu care ai pornit in acest an si care nu s-au implinit inca)
  • Reusitele
  • Oamenii care ti-au adus nori in viata si te-au facut sa suspini
  • Oamenii care te-au facut sa zambesti

De ce toate acestea? Pentru a evidentia care sunt resursele tale, a analiza cat ti se portivesc unele alegeri, care iti apartin si care sunt „insuflate”, „impuse”, in ce directie ai de crescut, care sunt oamenii toxici din viata ta si care sunt OAMENII care ti-au fost alaturi si ti-au adus un zambet pe buze si in suflet. Acum decide: ce vrei sa iei in anul urmator?

Nu, raspunsul nu vi-l dau eu pentru ca eu decid doar pentru mine in functie de nevoile si asteptarile mele, de valorile si convingerile mele. Cautati cu atentie, rabdare si finete in sufletul vostru si alegeti raspunsul potrivit voua.

Va doresc sa incheiati frumos acest an si sa intampinati cu sanatate, zambete, seninatate in ganduri si trairi, alaturi de prieteni anul ce urmeaza sa ne invite in casa lui!

Ganduri de bine si seninatate in suflet!

La multi ani!

Iulia

 

Nu lasa pe nimeni sa iti spuna ce poti si ce nu. Nu ii lasa sa proiecteze in tine neputintele si limitele, credintele si distorsiunile lor pe perceptie a realitatii, de gandire.

In drumul tau vei gasi oameni care iti vor spune „este imposibil, nici eu nu am reusit” vrand sa te „programeze”, sa te contamineze cu neputinta lor. Nu ii asculta. Asculta-ti vocea interioara, instinctul, ratiunea si ALEGE – daca poti sau nu.

Teoretic, nici albina nu ar trebui sa zboare – are corpul prea mare, nu are o forma aerodinamica, aripile sunt prea mici. Si totusi albina zboara! De ce? Pentru ca nu i-a spus nimeni ca nu poate, stiinta descoperind acest lucru mai tarziu 🙂 (in 1934 entomologul francez August Magnan a facut aceasta descoperire).

Tu poti sa „zbori”?

Te invit sa citesti o poveste superba a lui Jorge Bucay si sa reflectezi.

O zi cu ganduri senine!

Iulia


„Mama a plecat dis-de-dimineață și a lăsat copii cu Marina, o fată de optsprezece ani, care a fost angajată pentru a avea grijă de aceștia, pentru câțiva pesos. În momentul în care tatăl copiilor a murit, greutățile s-au adunat, mama nemaiputându-se învoi de la serviciu de fiecare dată când bunica copiilor era bolnavă sau plecată din oraș. Când prietenul Marinei a sunat și a întrebat-o dacă dorește să meargă la o plimbare cu masina cea noua, aceasta nu a stat pe gânduri și a acceptat, aceasta știind că în fiecare după-amiază copiii dormeau și nu se vor trezi până la ora cinci.

La auzul claxonului, Marina și-a luat geanta și a scos receptorul telefonului din furcă. Cu grijă, a încuiat ușa dormitorului și a bagat cheia acestuia în buzunar, nedorind ca Pancho, în cazul în care s-ar fi trezit, să coboare scările în căutarea ei, acesta având doar șase ani și putându-se accidenta; de altfel, dacă s-ar întâmpla asta, cum ar explica ea mamei puștiului faptul că acesta nu a găsit-o?

A fost poate un scurt-circuit la televizor sau la una din luminile din cameră, sau poate o scânteie de la cuptorul cu lemne, ideea este că, atunci când perdelele au luat foc, focul a ajuns repede la scara de lemn care duce la dormitoare.

Copilul tușind din cauza fumului care intra pe sub ușa s-a trezit. Fară să stea pe gânduri, el a sărit din pat și a încercat să deschidă ușa, s-a luptat cu mânerul ușii, dar nu a putut-o deschide. Oricum, dacă ar fi reușit să deschidă ușa, el și fratele său mai mic, ar fi fost înghițiți de flăcări în câteva minute.

Pancho strigat-o cu disperare pe Marina, dar nimeni nu a răspuns, așa că a fugit la telefonul din cameră (știa numărul de telefon al mamei sale), dar nu a reușit să sune. Pancho și-a dat seama că a trebuit să-l scoată pe fratele lui de acolo. A încercat să deschidă fereastra care duce pe aplecătoare, dar a fost imposibil pentru mâinile lui mici să deschidă dispozitivul de blocare de

siguranță și chiar dacă ar fi reușit, el tot ar fi trebuit să scoată gratiile pe care părinții le-au pus la fereastră.

După ce pompierii au stins focul, singurul subiect dezbătut a fost: cum a reușit copilul să spargă geamul și apoi gratiile cu un umeraș și cum a reușit să-și care fratele mai mic în rucsac? Cum a reușit să meargă de-a lungul aplecătorii cu o astfel de greutate și să coboare prin copac? Cum și-a salvat fratele și propria viață?

Șeful, mai în vârstă, al pompierilor, un om înțelept, le-a dat răspunsul:

Panchito a fost singur și nu era nimeni în jur să-i spună că nu poate.”

O poveste de Jorge Bucay – Copiii erau singuri

 

 

 

craciun psiOpreşte-te pentru o clipă! Aşează-te şi bucură-te de prezent, de realizările acestui an, aminteşte-ţi de oamenii care te-au făcut să zâmbeşti, de imperfecţiunile care te fac unic. Creionează-ţi visuri, crede în tine, în magia acestei nopţi!

Să aveţi un Crăciun cu bucurii şi iubire alături de persoanele pe care le iubiţi şi apreciaţi!

Gânduri de bine!

Iulia Păsărin

Majoritatea terapiilor conventionale si neconventionale vorbesc despre importanta iubirii de sine. Dar ce este aceasta iubire de sine? Este un concept abstract la care se face referire in lipsa de idei?

Eu zic ca nu. Pentru mine iubirea de sine sau iubirea de tine inseamna:

  • Aceptarea lucrurilor pe care nu le putem schimba la propria persoana – statura, structura constitutionala,
  • Cunoasterea imperfectiunilor si a darurilor pe care le avem, acceptarea si valorizarea lor,
  • Cunoasterea potentialului propriu, dorinta valorizarii lui si a face ceea ce consideram necesar pentru atingerea lui,
  • Sa te simti bine tu cu tine, sa nu fugi dupa compania altor persoane pentru a evita „intalnirea” cu tine, cu gandurile si emotiile tale,
  • Sa stii ce vrei si ce poti ,
  • Sa fii constient de ce consideri ca meriti pentru ca acele lucuri le vei atrage,
  • Sa te aprecizi si autovalorizezi,
  • Sa iti validezi abilitatile si aptitudinile,
  • Sa fii constient de ceea ce consideri ca MERITI.

Iubirea de sine nu implica egoism, ci autoncunoastere si constiinta de sine, trezia, ancorarea in prezent, autoacceptarea. Stiind sa te accepti, valorizezi, iubesti vei putea sa recunosti talentele si valorile celorlalti, sa ii apreciezi. A invata sa iubesti porneste cu a invata sa iubesti propria persoana, a o valida si valoriza.

Fundamentul imaginii de sine pozitive si realiste pe care se construieste increderea in sine (tine) este iubirea de sine!

Ganduri de bine pentru fiecare dintre voi!

Iulia

 

 

Cuvântul „criză” derivat din termenul grecesc krisis care înseamnă indecizie sau „punct de cotitură” a fost introdus în domeniul sănătăţii mintale de Erik Lindemann pentru a descrie reacţia de doliu la pierderea unei persoane dragi. Dr. Kaplan considera că „criza” apare atunci când o persoană se confruntă cu o problemă pentru care nu are o soluţie imediată şi care pe moment pare de nedepăşit. Tot dr. Kaplan spunea „O criză apare atunci când o persoană se confruntă ca un obstacol important de viaţă si care pare pentru un timp insurmontabil prin utilizarea metodelor obişnuite de rezolvare a problemelor”. Această stare duce la o “blocare” a individului pe unul sau mai multe paliere ale vieţii sale, fapt ce reflectă o tulburare emoţională, tensiune psihică, anxietate şi inabilitate de funcţonare normală ceea ce face ca persoana în cauză să caute suport de specialitate – psihoterapie.

Dictionarul Oxford da urmatoarea definitie a “crizei”: un moment de dificultate intensa sau pericol; un moment cand o dificultate sau o decizie importantă trebuie să fie facuta; un punct de cotitura a evolutiei unei boli, cand se produce o schimbare importanta indicand fie recuperarea, fie moartea.

Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoarele definitii ale crizei:

  1. Manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercari (adesea decisive) care se manifesta în societate;
  1. Moment critic, culminant, în evoluţia care preceda vindecarea sau agravarea unei boli; declansare brusca a unei boli sau aparitia unui acces brusc in cursul unei boli cornice;
  2. Tensiune, moment de mare depresiune sufleteasca, zbucium.

Dr. Kaplan spune că în criză avem 3 caracteristici importante:

  • “dezechilibrul homeostaziei psihologice;
  • mecanismele uzuale de coping sunt depasite;
  • exista evidentă unui reactii sau disfuncţii emotionale negative”

Un factor important care se adaugă declanşării crizei este percepţia individuală a factorilor stresanţi.

Astfel, Parad şi France continuă ideile lui Lindemann şi Kaplan şi se creionează “principalele caractristici ale crizei:

  1. un eveniment declanşator specific si identificabil;
  2. percepţia ca situatia este stressanta şi amenintatoare;
  3. credinta in incapacitatea personala de depasire a evanimenului;
  4. experinta unei stari emotionale de discomfort caracterizata in principal prin frica, anxietate, tensiune si confuzie;
  5. funcţionare deficitară.”

Exemple de situatii care duc la declanşarea unei crize personale ar fi:

  • pierderea serviciului,
  • separarea sau divorţul,
  • conflictelefamiliale sau munca,
  • moartea unei personae apropiate,
  • pierderi financiare,
  • probleme legale,
  • adaptarea la un nou rol – profesional sau personal (parinte, soacră)

Tot la momente de criză personală poate fi introdus şi momentul în care copiii pleacă de acasă (fie pentru a-şi întemeia propirul cămin, fie pentru că doresc să locuiască singuri), iar părinţii trăiesc sindromul “cuibului gol” – sentimentul de pierdere, de gol exterior si interior şi nevoie de suport pentru a integra acest nou rol pe care raţional îl înţeleg, dar emoţional încă nu l-au acceptat.

Aşadar, despre un moment criza personală sau existenţială vorbim atunci când situaţia cu care ne confruntăm la un moment dat nu o putem gestiona singuri, negăsind în acel moment resursele necesare conştientizării, explicării, adaptării la situaţia dată într-un mod sanogen (sănătos).

Psihoterapia poate fi “prietenul” de care aveţi nevoie să vă ghideze în conştientizarea felului în care percepeţi situaţia, să găsiţi resursele necesare adaptării şi soluţionării momentului de cumpănă.

Psihoterapeutul nu este acolo pentru a vă da “lecţii de viaţă”, ci pentru a înţelege felul în care percepeţi situaţia respectivă şi a vă ghida în observarea situaţiei din mai multe unghiuri, a vă stimula în găsirea resurselor pe care le-aţi folosit în trecut şi a le adapta situaţiiei prezente sau chiar a găsi resurse noi, utile în rezolvarea actualei situaţii de criză persoală / existenţială.

Cu drag,

Iulia Păsărin

0728.967.011

 

Resurse: dr. R. Vrasti

“Una dintre cele mai frumoase calităţi ale prieteniei este să oferi înţelegere şi să fii înţeles” Seneca

Prietenia are ca prim pas un context, o cauză a întâlnirilor, care generează apopiere în funcţie de afinitate, compatibilitate şi atractie interpersonală. Discuţiile dintre „candidaţii la prietenie” în care aceştia se autodezvăluie (atât cât doresc şi se simt confortabil) au darul de a descoperii valori şi interese comune, fapt care generează o stare de bine şi siguranţă.

Prietenia este ceva ce se construieşte, nu este „un dat”.

Prietenia este atunci când investeşti emoţional, când „acorzi credit”, înseamnă a-ţi păsa de celălalt. Un simplu „ai grija de tine” sau „sună-mă ca să ştiu că ai ajuns ok” sau „ai grijă cum şofezi” denotă faptul că celuilalt îi pasă, că o parte din el, din gandurile lui te însoţesc ca să îţi fie bine.

Prietenia înseamnă să poţi împărtaşii gânduri şi emoţii, să îţi facă bine prezenţa celuilalt, să ştii că poţi să te bazezi pe celălalt aşa cum şi el se bazează pe tine. Înseamnă încredere reciprocă, susţinere, împărtăşirea bucuriilor şi grijilor, înseamnă o mână de ajutor care poate fi o ancoră pentru tine în momentele de cumpănă, dar şi reciprocitatea gesturilor si gândurilor.

În ochii prietenului ne oglindim – privindu-l pe el, vedem o parte din noi. Este un bun început pentru un exerciţiu de autoanailză.

Sa aveţi o săptămână minunată!

Cu drag,

Iulia

 

In noaptea aceea o raza de luna se furisa pe fereastra in camera lui Petrisor si lumina o gramada de jucarii inghesuite: o cutie de creioane colorate, un ursulet de pasla, o carte de povesti, o minge albastra. Si de indata ce le atinse raza lunii, jucariile pornira sa se miste. Cutia de creioane colorate se deschise fara veste si creioanele cazura unele peste altele in spinarea ursuletului. Ursuletul sari ca ars:

– Aoleo, ce-i asta? Ma omoara!
Si se inghesui mai tare in cartea de povesti, care-l ocari cu glasul pe jumatate adormit:
-Ia vezi! Mi-ai indoit toate filele! Si asa sunt destul de rupta si mazgalita!
Si se propti de mingea albastra, care o lua la goana rostogolindu-se pe podea, catre capatul celalalt al camerei. Ursuletul raspunse manios cartii de povesti:
– Ce cauti aici? Ar trebui sa fii pe raft! Apoi, fara sa mai astepte, se rasti catre cutia de creioane colorate:
– Iar tu ai putea sa-ti tii creioanele mai bine! N-ai capac?
– Am avut! se planse cutia de creioane colorate. Dar Petrisor mi l-a rupt!
– Si pe mine, ia uitati in ce stare m-a adus! se jelui cartea de povesti, rasfirandu-si dinaintea celorlalti foile ferfenita.
-Aveti dreptate! mormai atunci ursuletul, scuturandu-si blana roasa. Mie parca nu mi-a rupt o laba? Si ofta si el de mai mare jalea. Vedeti numai cum ne-a azvarlit acum aici, unele peste altele?
Mingea albastra, de suparare, se legana cand intr-o parte, cand intr-alta, pe podea:
-Cu mine da in toate geamurile! Intr-o zi am sa ma sparg de tot!
-Ce mai! Mormai ursuletul ridicandu-se drept in picioare. Eu nu stau aici! Plec!
-Unde pleci? Se speriara celelalte jucarii.
-Ma duc la magazinul de unde am venit! Vorbi el apasat. Ce nou si ingrijit eram acolo! Poate am sa gasesc alt copil, care are sa ma ia cu el si are sa se poarte frumos cu mine! Poate imi va drege si laba rupta!
– Stai ca vin si eu! striga atunci cutia de creioane colorate. Imi strang doar creioanele imprastiate si o iau din loc!
– Nici eu nu mai stau aici! Vin cu voi! vorbi hotarata cartea de povesti, tremurandu-si paginile de atata suparare. Iar mingea albastra se invarti in loc sa-si faca vant spre fereastra.
– Si eu, si eu!
– Sa ne grabim! le spuse atunci ursuletul. Pana nu se stinge raza de luna! Si ajutandu-se una pe alta, jucariile se suira pe fereastra si se facura nevazute. Iar raza lunii pieri din odaie si din pervaz si porni cu ele.
Calatorira mult pe strazile adormite pe sub lampile aprinse, pe unde nu trecea nici tipenie de om. Se zari doar intr-o curte un catel latos, care de mirare uita sa le mai latre. Intr-un tarziu, cand in zare mijira zorii si raza lunii pali, ajunsera obosite in pragul magazinului cel mare din centrul orasului. Si cum disparu raza, asfintind, adormira si ele cu toatele, unele langa altele.
Si asa se face ca dimineata, cand venira vanzatorii sa deschida magazinul, le gasira acolo. Vanzatorul de la raionul de jucarii le lua in mana, minunandu-se:
– Ce-o fi cu jucariil e astea rupte, aici? Si ce sa fac cu ele? Doar aici vindem jucarii noi, de abia iesite din fabrica.
Le-o fi azvarlit vreun copil! isi dadu cu parerea vanzatorul cel tanar de la articolele de sport.
– Ia-le inauntru! spuse si vanzatorul de la articolele de drogherie. Poate va veni cineva sa le ceara!
Trecura cateva zile. Intr-o dimineata intra in magazin tocmai Petrisor, de mana cu mama lui. El o lasa pe mama sa umble dupa ce avea ea nevoie in alte parti si alerga pe data spre raionul de jucarii, cum face totdeauna, sa vada jucariile noi. Acolo insa dadu cu ochii, pe tejghea, drept in fata, de cutia lui de creioane colorate, de minge, ursulet si cartea de povesti.
Numaidecat se repezi la ele, explicand vanzatorului:
– Sunt jucariile mele!
Vanzatorul, care tocmai ii intinsese unui baietel subtirel un iepure de cauciuc, se intoarse catre el:
– Ia stai putin! Cum vine asta? Daca sunt ale tale, ce cautau in fata magazinului cu noaptea in cap?
Baietelul cu iepurele se uita intr-o parte la Petrisor si spuse repede:
– Poate au fugit de la el! Iar o fetita mititica, cu ochi neastamparati, adauga si ea, pe un glas plangaret:
– Nu vedeti ce rupte sunt, saracele?
– Asta e! Se poarta urat cu ele! Se vede cat de colo! vorbi un alt baietel care de abia isi desprinsese ochii de la masinutele si avioanele cu cheie. Petrisor isi lasa capul in jos si se inrosi peste urechi.
– Ce spui? Il intreba vanzatorul. Cum sa ti le dau inapoi? Uita-te si tu cum arata!
Petrisor tacea mereu, cu ochii in pamant. Nici ceilalti copii nu mai spusera nimic, privindu-l cu suparare.
Vanzatorul isi plimba ochii de la el la jucarii si iarasi la Petrisor, mangaindu-si barbia, pe ganduri:
– Eu zic c-ar trebui sa le daruiesc unui alt copil, care sa stie cum sa se poarte cu ele!
– Nu, nu! se impotrivi atunci Petrisor, cu lacrimi siroindu-i pe obraji. Nu le dati altui copil! De acum inainte am sa am grija de ele! Numai sa vedeti!
– Ei, copii, ce spuneti? Ce facem cu jucariile lui Petrisor? intreba vanzatorul.
Baietelul subtirel spuse incet, tragand usor de-o ureche iepurele de cauciuc:
Daca are sa se poarte frumos cu ele de acum inainte…
– Si nu le mai rupe… adauga, mai incet inca, fetita de langa el.
Vanzatorul din spatele tejghelei hotari:
– Daca spuneti voi… si daca lui Petrisor ii pare rau de felul in care s-a purtat pana acum cu jucariile lui… sa i le dam inapoi.
Dar numai pentru o vreme! Sa vedem cum se va purta! Daca se tine de vorba si are grija de ele, i le lasam, iar de nu, i le luam pentru totdeauna si le dam altui copil, care sa le merite!
– Asa, asa… incuviintara copiii.
Iar Petrisor isi stranse jucariile la piept si pleca cu ele fara sa se mai uite inapoi. Din ziua aceea am auzit ca se poarta tare frumos cu orice jucarie. Si nici uneia nu i-a mai trecut prin minte sa plece de la Petrisor!”

 

Este important sa urmărim comportamentul copiilor. Prin felul în care se joacă ne spune despre el – ce l-a marcat din ce a văzut în jurul lui, ce valori i s-au transmis (dragoste, respect, drepturi fără îndatoriri, cât de răsfăţat este, cât este de obişnuit să i se cuvină tot, să nu respecte reguli), ce a înţeles privind în jurul său.

Priviţi-vă copiii! Au nevoie să fie VĂZUŢI !

Cu drag,

Iulia

 

Sursa povestii: didactic.ro

 

“Nu am ajuns la fel de realizată precum colega mea de facultate” sau “Prietenul meu din copilarie face parte din echipa de conducere, iar eu tot pe un post de execuţie sunt” sau “Toate prietenele mele s-au căsătorit până la aceasta vârstă. Numai eu nu … şi toata lumea ma întrebă …” sau “Oare eu de ce nu pot să fiu ca ceilalţi? De ce ei pot, iar eu nu?” sau “De ce fac numai alegeri proaste?”

Sunt doar câteva dintre gândurile care ne vin când stăm şi cugetăm, când ne apucă să facem “o retrospectivă”. Ceea ce nu luăm în calcul este LINIA DE START de la care pornim:

  • “bagaje emotionale” transgeneraţionale – suferinţe, traume, mediul toxic, limitări, frici induse,
  • moşteniri de familie” – credinţe limitative, “obiceiuri”, dar şi moştenirea genetică
  • presiunea de conformare la reguli vs. încurajarea independenţei, experimentării
  • suportul financiar
  • suportul familial
  • oportunităţi

Compararea cu noi, cu evoluţia personală din momentul X în momentul Z, ţinând cont de contextul în care am făcut anumite alegeri, ar fi una contructivă şi corectă.

Nu vă mai creati complexe de inferiotitate privind doar în jur. Uitati-vă de unde aţi pornit, cu ce resurse / piedici şi unde aţi ajuns.

Multumiţi? Era loc şi de mai bine? Ok. Trasează-ţi un obiectiv. Acum fă o analiză personală şi conturează-ţi paşii următori.

Ai nevoie de puţină ghidare? O programare la telefon 0728.967.011 poate fi primul pas spre modelarea unui nou TU.

Spor in toate!

Cu drag,

Iulia

Servicii

personal si profesionalTe invit sa identificam daca si cum intersele, valorile, experientele din viata personala se reflecta in alegerea si conturarea identitatii profesionale, in alegerea carierei, a locului de munca.

Vor discutii deschise, dar se vor utiliza si chestionare, fise de lucru, exercitii experientiale.

Intalnirea va avea loc vineri 2 octombrie.

Durata: 16.00 – 20.30

Trainer: Iulia Pasarin – consilier vocational, psiholog, psihoterapeut

Cost: 100 ron / persoana

Beneficiati de un discount de 20 lei daca:

  • Ati mai participat la cursuri organizate de Iulia Pasarin
  • Mai veniti cu un prieten (discount se aplica atat pentru dumneavoastra, cat si pentru prieten)
  • Va inscrieti pana la data de 25 septembrie 2015 .

* Dicount-urile nu se cumuleaza intre ele.

Bonus: Participantii vor putea participa la o sedinta de coaching pentru dezvoltare personala individuala gratuita. Durata sedintei de coaching va fi de 50 de minute.

Locul desfasurarii: Calea 13 septembrie, Bucuresti, sector 5 (detalii vor fi date la inscriere)

Inscrierile se fac prin e-mail iulia.pasarin@yahoo.com sau la telefon 0728.967.011.

Data si conditiile actualizate la 30 august 2015.

frici anxietateMotto:

FRICILE – demoni pe care iau nastere si cresc  in mintea ta si care pot pune stapanire pe gandurile, emotiile tale, pe comportamentul tau, facandu-te prizonierul lor, dar numai daca tu ii lasi.

Frica, definita in dictionar, este o stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar.

Fricile pot fi „mostenite”, invatate din experientele altora, induse, mostenite transgenerational sau pot lua nastere ca urmare a unor experiente de viata personale.

„Mi-e frica de intuneric”, „Mi-e frica de apa”, „Mi-e frica de straini / oameni”, „Mi-e frica de animale”, „Mi-e frica de inaltime”. Aceaste frici s-au nascut din experientele tale personale sau ti-au fost induse („impuse”) – „sa nu vorbesti cu oameni necunoscuti pentru ca oamenii sunt rai”, „sa nu intri in apa pentru ca singur ai sa te ineci”, „daca nu te culci, o sa te manance bau-bau” (teama de intuneric, aceste lucruri fiind spuse inainte de culcare copilului), „nu te uita pe fereastra ca o sa iti vina ameteala si o sa cazi” si lista ramane deschisa.

Referindu-ne la frici intalnim categoria fricilor reale si a celor imaginare/irationale.

Frica reala, rationala si ne ajuta sa ne mobilizam in diferite situatii – simturile ascutindu-se, gandirea devenind mai rapida, adrenalina ajutandu-ne sa ne mobilizam si sa fim gata de lupta sau fuga atunci cand situatia o cere.

Fricile  imaginare, irationale care de regula sunt fie invatate de copil de la cei din jur, fie vin din teama de necunoscut, fie vin ca urmare a unor experiente neplacute care ne-au marcat si care ni s-au intimparit in minte si care fac ca in timp gandurile noastre sa devina dezadaptative, sa intretina frica.

Fricile irationale (denumite si tulburari anxioase) se hranesc cu nesiguranta, suferinta, cu tristete.

Fricile irationale pot sa para si sa fie intretinute de o slaba incredere in sine, de imaginea de sine negativa pe care o avem despre noi considerandu-ne slabi, nedemni de a fi iubiti, de a primi atentie, afectiune. O persoana care se teme sa vorbeasca, sa initieze o conversatie si sa o intretina de teama de a nu spune ceva gresit sau ca nu va parea inteligent, ca s-ar putea balbai, ca ar putea sa nu isi gaseasca cuvintele potrvitie sau o persoana care nu mananca si nu bea in public imaginandu-si ca toata lumea se uita la ea, motiv pentru care nu iese in oras, la peterceri risca ca incet, incet sa se autoizoleze, sa nu mai iasa din casa sau sa re rezume in a merge la scoala / facultate / serviciu si a se intoarce acasa, a se inchide in camera si a se refugia in fata calculatorului eventual traindu-si viata prin retelele de socializare, jocuri pe calculator, ridicand in jurul sau un “zid de protectie”, zid pe care il consolideaza si la care mai adauga o noua caramida, o noua frica in fiecare zi. Acest “zid” va face ca persoana sa fie tot mai putin capabila de sentimente de empatie, iubire, iertare, poate duce treptat la o forma de aplatizare emotionala.

Cufundarea in singuatate, izolarea in spatele acestui “zid” nu face decat sa il faca pe cel temator sa piarda putin cate putin contactul cu realitatea, sa nu se mai poata bucura de viata, de prieteni, de peisajul din jur, de iesiri in parc, la cinematograf, la peterceri, de flori, cer, soare de lucrurile pe care le consideram banale, dar fara de care viata ar fi atat de … gri.

Este important sa avem puterea de a cere ajutorul daca suntem pe cale sa ne indrepam catre aceasta situatie pentru ca este nevoie sa cautam sursa acestor temeri pentru a le putea controla, gestiona si invinge, pentru a ne construi o imagine de sine autentica, cu sublinierea aspectelor pozitivie ale personalitaii noastre.

O buna autocunoastere si o cunoastere a limitelor, dar si a resurelor personale, o imagine de sine autentica, o stima de sine crescuta, bine consolidata pe principii reale, este solutia pentru a depasii aceste temeri.

Daca vei lasa fricile sa se instaleze comod in sufletul, mintea si corpul tau atunci ele iti vor ghida viata, ele vor fi cele care sa iti spuna cum sa traiesti – in teama , umilire, izolare. Ele iti vor schimonosii atat sufeltul facandu-te sa ai trairi si emotii negative, de suferinta si durere, mintea prin ganduri care vor intretine frcile si care le va da valoare si forta, cat si corpul tau care va somatiza prin dureri de cap – ce au la baza conflictele intrapsihice – , dureri de stomac, dureri musculare, tensiune arteriala, dureri de articulatii (fara o cauza medicala initiala), dureri care reflecta lipsa de flexibilitate si rigiditatea in gandire, simtire, actiune.

Lasa toate acestea in urma ta si ai curajul de a face o introspectie, de a incepe un proces de autocunoastre care este un scop in sine si nu doar o cale catre ceva anume. Drumul dezvoltarii personale si al autocunoasterii este fascinant el, ca si proces de evolutie si transformare a fiintei noastre nu doar o cale catre un scop. Daca este sa vorbim de un scop, atunci scopul dezvoltarii personale si autocunoasterii este suma intamplarilor, experientelor avute pe acest drum care ne ajuta sa CRESTEM emotional, spiritual.

Da-ti voie sa te bucuri de aer, de soare, de picaturile de ploaie, de adierile vantului, de prieteni, de flori, de toate creaturile minunate din jurul tau, de trairi fantastic de frumoase, da-ti voie sa plangi de tristete atunci cand simti, lasa lacrimile sa te elibereze picurand in ele amarul din suflet si din minte echilibrandu-te si curatindu-te, apoi zambeste – este atat de frumos sa nu te temi de tot si de nimic, sa fii VIU, sa simti, sa vezi, sa iubesti si sa te lasi iubit/a!

 Cu drag,

psihoterapeut integrativ Iulia Pasarin

Stresul posttraumatic reprezintă reexperimentarea unui eveniment traumatic extrem care implică vătămarea corporală sau ameninţarea integrităţii corporale a propriei persoane sau a unei alte persoane. Despre stres posttraumatic vorbim si atunci cand o persoana asistă la un eveniment cu un puternic impact emoţional – incendiu, accident – sau află despre moartea violentă sau inopinantă, despe amenintarea cu moartea ori vătămarea suferită de un membru al familiei sau a unei alte persoane.

Exemple concrete de evenimene care pot cauza stresul posttraumatic:

  • imbolnavirea sau accidentarea propriei persoane. Aici menţionam si avortul spontan suferit de persoana in cauză sau de partenera de viaţă
  • asistarea la un eveniment tragic in care o persoană a fost vatamată fizic sau a decedat – accident auto, agresiune fizica, incendiu
  • imbolnavirea – diagnosticarea cu o maladie gravă, accidentarea sau decesul unei persoane apropiate
  • dezastru natural – incendiu, cutremur
  • expunerea repetata la evenimente cu un puternic impact emotional – de exemplu violenta domestica

Simptome frecvente care apar in stresul posttraumatic:

  • flash-backuri, amintiri legate de evenimentul marcant incluzand imagini, ganduri, percepţii, emoţii
  • vise recurente legate de eveniment
  • retrairea experientei traumatice – iluzii, halucinaţii vizuale şi/ sau aduditive şi / sau olfactive (mirosuri)
  • reactivitate fiziologică la expunerea la stimuii interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic – tanspiratii, ameteli, senzatia de mictiune frecventa, simptome gastrointestinale, palpitatii
  • aparitia unor atacuri de panica declansate de stimuli care amintesc de eveniment
  • evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma şi paralizia reactivităţii generale – eforturi in a evita gândurile, sentimentele sau conversaţiile asociate cu trauma; eforturi de a evita activităţi, locuri sau persoane care deşteaptă amintiri ale traumei; incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei; diminuare marcată a interesului sau participării la activităţi semnificative; sentiment de detaşare sau de înstrăinare de alţii; gamă restrânsă a afectului (de ex., este incapabil să aibă sentimente de amor); sentimentul de viitor îngustat (de ex., nu speră să-şi facă o carieră, să recăsătorească, să aibă copii ori o durată de viaţă normală).
  • simptome persistente de excitaţie crescută (care nu erau prezente înainte de traumă), după cum este indicat de două (sau de mai multe) dintre următoarele: dificultate în adormire sau în a rămâne adormit; iritabilitate sau accese coleroase; dificultate în concentrare; hipervigilenţă; răspuns de tresărire exagerat.

Este important de stiut ca doar o parte dintre simptome se manifesta de obicei.

Psihoterapia crează cadrul si atmosfera necesara descarcarii, constientizarii, desensibilizarii, recadrarii, negocierii cu sine, acceptarii. Fiecare persoană reacţionează diferit la factorii traumatici, se comportă diferit in demersul terapeutic.

Succesul psihoterapiei depinde de implicarea clientului, de dorinta de schimbare, de renuntarea la eventuale beneficii secundare dobandite dupa evenimentul traumatic.

Psiholog clinician, psihoterapeut Iulia Păsărin

Din solidaritate si respect pentru familiile celor care au pierdut persoane dragi in incendiul de la Club Colectiv, pentru cei care au fost martori si salvatori Cabinet de Psihologie PsyEssential ofera consiliere psihologica gratuita în zilele de joi (17.00 – 20.00), vineri (14.00 – 20.00) si sambata (10.00 – 14.00). Programarile se fac la telefon 0728.967.011.

Cabinetul se afla in zona Str. Stirbei Voda (langa Cismigiu, Universitatea Nationala de Muzică din Bucuresti)

Este un om care a făcut greşeli pe care şi le-a asumat în domeniul profesional, personal. Un om care nu s-a lasat învins de o nereuşită şi a căutat căi de rezolvare. Acest lucru dovedeşte implicare, acţiune, creativitate, căutarea şi găsirea soluţiilor potrivite lui, momentului, contextului.

Perfecţionarea şi excelenţa nu vin din inactivitate şi doar vorbind despre, ci din implicarea activă în profesia şi viaţa ta.

„Greşelile” sunt de fapt experienţe de viaţă ca şi evoluţia mersului unui copil: o dată cazi, te ridici şi o iei de la capăt. Exersând îţi atingi scopul!

Aşadar, exersează, perseverează, munceşte pentru a fi un specialist în profesia şi în viaţa ta!

O zi cu inspiraţie şi perseverenţă!

Cu drag,

Iulia Păsărin

Ma gandesc ca te interesaza si: Psihoterapie Coaching dezvoltare personala Profil personalitate Abonamente

Amanarea este un comportament de întârziere a întreprinderii unor acţiunii, luării unor decizii.

Sunt momente în care amânarea are un caracter pozitiv.

Un studiu care implică copiii a fost făcut în Statele Unite ale Americii, iar în acest studiu i s-a dat fiecărui copil câte o îngheţată şi li s-a spus că dacă se abţin şi nu o mănâncă în următoarele 5 minute, după scurgerea acestui timp vor mai obţine una ca recompensă. Doar 1 din 5 copii a reuşit acest lucru.

Desigur, găsim o mulţime de exemple în viaţa personală care vin şi susţin utilitatea amânării (ex. amânarea oferirii unei recompense) în diferite momente.

Procrastinarea este un comportament de amânare la nesfârşit – amânare cronică – a începerii unor sarcini, acţiuni.

Aşadar, atunci când amânarea devine cronică şi are un impact negativ asupra vieţii noastre personale, profesionale, sociale vorbim despre procrastinare. De exemplu, atunci când o persoană nu are un loc de muncă şi, deşi familia o încurjează să îşi caute, să trimită CV-uri, dar ea tot amână pentru „mâine” şi tot aşa până ce „mâine” de „mâine” au trecut 2 – 3 luni, iar persoana respectivă se tot eschivează, vorbim despre procrastinare. Desigur, în spatele unui astfel de comportament se poate afla o temere, o experienţă neplăcută, dar inacţiunea, întărirea acestui comporatment de către cei din jur care fac lucruri, servicii pentru persoana în cauză sau „îi plâng de milă” nu duce la conştientizarea şi rezolvarea dificultăţii persoanei în cauză.

Amânarea la nesfârşit a lucrurilor care nu ne plac – temele pentru acasă, rezolvarea unor sarcini de serviciu, căutarea unui loc de muncă, a unei discuţii cu diferite persoane – definesc procrastinarea.

Procrastinarea – amânarea lucrurilor la nesfârşit sau amânarea crnică – poate duce la creşterea anxietăţii, izolare, neîncredere, scăderea stimei de sine.

 

In loc de concluzii

Amânarea este un lucru normal, firesc, care ne poate aduce beneficii pe termen scurt, pe când procrastinarea crează frustrare, anxietate, apariţia starii de inutilitate, a stărilor depresive.

 

Ai sarcini pe care le amâni repetat de ceva timp? Nu se vor rezolva singure şi acest comportament de evitare şi amânare nu îţi va aduce lucruri pozitive. Găseşte cauza pentru care faci acest lucru – temeri, experienţe neplăcute, autosabotaj, lipsa recompenselor, nevoie de atenţie – şi găseşte o rezolvare utilă şi constructivă.

Ai nevoie de ghidare în găsirea cauzelor şi soluţiilor? Pentru asta exista consultaţiile şi consilierea. Centrarea pe „limbajul soluţie” este caracteristică consilierii în acest caz.

 

psiholog Iulia Păsărin

Investeste in tine!

Pagini: Psihotrapie Coaching pentru dezvoltare personala Profil personalitate

Din clipele în care viitoarea mămică simte cum este lovită în burtică de micuţul nenăscut, când îl vede la ecografie, când îi aude bătăile inimii prin stetoscopul medicului, încă de atunci ea se îndrăgosteşte iremediabil de el – crâmpeiul de viaţă ce sălăşluieşte în ea, ce este dependent de ea. Emoţiile trăite de viitoarea mămică sunt mai intense – atât bucuriile şi gândurile legate de viitor, cât şi temerile legate de imprevizibil, de evenimente care pot duce la pierderea sufleţelului ce abia se formează, de riscurile apariţiei unor malformaţii, de a nu putea duce sarcina la termen. Despre aceste mame care nu duc sarcina la termen şi care nasc prematur am să vorbesc acum, despre schimbarea care apare în viaţa lor şi care nu va disparea niciodată.
Instinctul de a-l proteja pe copil este (sau ar trebui) să fie prezent la toate mamele. Dar pentru femeia care naşte prematur devenind mamă „puţin mai devreme” pentru copilul ei, totul se schimbă: relaţia cu sine, cu partenerul, cu familia, viaţa profesională, modul în care se reaportează la ceilalţi.
Am avut şansa să fiu alături de o astfel de mămică. Am trăit alături de ea fiecare moment în care mi-a povestit evoluţia sarcinii de la prima „lovitură din interior” pentru a-şi face simţită prezenţa, până la conracţiile vremelnice care au făcut-o să aducă pe lume o fetiţă, o fetiţă perfectă, deşi „în miniatură”. Şi din acel moment viaţa ei i-a fost dedicată minunatei „jucării vii” care o privea cu ochii mari si căua să se agaţe de mâna ei, de tot ce întâlnea. Din acel moment această mămică s-a simţit ciudat – puternică şi slabă în acelaşi timp.
Prima întălnire cu aceată mămică a avut loc la puţin timp după ce fetiţa a împlinit 3 ani. Amalgamul de gânduri şi sentimente contradictorii avute în legătură cu integrarea fetiţei într-o instituţie de învăţământ – grădiniţă – şi nevoia de a o ştii în siguranţă au determinat-o să împărtăşească temerile, gândurile, visurile pe care le avea. Era la mijloc între dorinţa de a avea un copil normal, independent (raportat la vârsta ei) şi teama de a nu i se întâmpla ceva rău, dorinţa de a o supraproteja – cum chiar ea a spus.
Fetiţa era dezvoltată normal pentru vârsta ei atât fizic cât şi intelectual. Teama cea mai mare a mamei era de a nu face dintr-un copil normal unul neajutorat, de a nu-i insufla temerile ei, de a nu o face dependentă.
Am admirat-o pe această mămică pentru curaj şi capacitatea de conştienizare, pentru felul în care punea priorităţile şi nevoiele copilului în faţa nevoilor ei. Motivaţia pentru schimbare a acestei femei era însăşi fericirea fetiţei sale.
Iar la final, la ultima şedinţă concluzia noastră a fost că „mămica unui copil prematur va fi întodeauna altfel. Nu mai buna, nu mai rea, doar ALTFEL!

Cu respect şi admiraţie pentru toate mămicile pentru care motivaţia pentru schimbarea personală este chiar fiinţa pe care au adus-o pe lume, pentru felul în care, nu uşor, reuşesc să pună nevoile şi priorităţile copilului pe primul plan.
Iulia Păsărin

Psihoterapie Dezvoltare personala

Atacul de panică se manifestă prin apariţii bruşte sau intensificări ale anxietăţii, acompaniate de simptome precum:

  • palpitaţii, bătăi puternice ale inimii,
  • dureri în piept
  • ameţeli
  • transpiraţii
  • senzaţia de irealitate sau depersonalizare (detaşarea de sine insuşi)
  • dificultăţi în respiraţie, senzaţia de sufocare
  • frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
  • frica de moarte;
  • parestezii {senzaţii de amorţeală sau de furnicături);
  • frisoane sau valuri de căldură

Concentrarea atenţiei pe senzaţiile corporale, gândurile catastrofice care pun stăpânire pe mintea persoanei care suferă un atac de panică nu fac decât să crească în intensitate aceste manifestări.

Atacul de panică poate fi însoţit de agorafobie sau nu. Agorafobia este anxietatea, teama faţă de locuri sau situaţii din care scăparea poate fi dificilă (sau jenantă) sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil, în eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare panicii.

Situaţiile în care apare agorafobia (cu sau fără atac de panică) sunt evitate (de ex., călătoriile sunt restrânse) sau chiar sunt îndurate cu un consum emoţional foarte mare. De cele mai multe ori persoana solicită prezenţa unui companion.

Gândurile automante distorsionate care apar frecvent în atacul de panică şi agorafobie sunt:

„Voi face infarct”, „Voi pierde controlul”, „Voi înnebuni”, „Voi leşina”, „Voi muri”.

Atât atacul de panică cât şi agorafobia fac parte din spectrul tulburărilor anxioase. Anxieatea este definită ca teamă nejustificată faţă de o fiinţă sau obiect, un fenomenal naturii.

Dacă în fobia specifică obiectul fobiei este un stimul – teama de insecte, teama de întuneric, în fobia socială persoana se teme de evaluarea negativă, de socializare, de a nu se face de râs, în atacul de panică persoana se teme de senzaţiile interne care pot duce la pierderea controlului.

Factorii declanşatori ai atacului de panică pot fi:

  • un eveniment de viaţă stresant – asumarea unor noi responsabilităţi (de aceea inclusiv pregătirea pentru rolul de părinte – un o situaţie în esenţă pozitivă – poate duce al apariţia unui atac de panică),
  • un evenimet de viata traumatizat – diagnosticarea cu o boala grava, imbolnavirea sau accidentarea unei persoane dragi
  • schimbarea locuinţei,
  • schimbarea locului de muncă,
  • lipsa de odihnă care duce la oboseală, slăbiciune, scăderea randamentului şi care poate favoriza apariţia şi intreţinerea gândurilor catastrofice care pot duce la apariţia unui atac de panică.

În atacul de panică cu agorafobie sunt asociaţi cu o serie de stimuli precum: locurile publice aglomerate, spaţii deschise, situaţii în care ieşirea rapidă este blocată (lifturi, trenuri, maşini) călătoriile departe de casă, activităţi care cresc pulsul.

Printre tehnicile utilizate în gestionarea atacului de panică şi agorafobiei se numără:

  • relaxarea
  • crearea unei ancore
  • restructurarea cognitivă
  • desensibilizarea în imaginar şi / sau in vivo (în realitate)

Pe parcursul psihoterapiei se va discuta despre circumstanţele apariţiei atacului de panică (cu sau fără agorafobie), factorii care îl declanşează şi întreţin – gânduri distorsionate, factori exteriori.

De ce să lăsaţi teama să vă trăiască viaţa când vă puteţi bucura de atâtea lucruri frumoase?

Distracţia este dincolo de zona ta de confort care a devenit tot mai mică. Găseşte-ţi motivaţia de a-ţi relua viaţa, prieteniile dinaintea declanşării acestor temeri.

Sa tratezi EFECTELE fara a te apleca asurpa intelegerii si tratarii CAUZELOR care dau nastere fricilor irationale, anxietatii, atacurilor de panica, agorafobiei este ca si cand ai pune un plasture peste o rana nedezinfectata.

Iti sunt cunoscute aceste simptome? Hai sa aflam cum au luat nastere aceste temeri, ce intretine aceste firici si ganduri, sa ne aplecam asupra CAUZELOR si nu doar a tratarii EFECTELOR.

Iulia Păsărin – psiholog clinician autonom, psihoterapeut integrativ autonom

0728.967.011

Consiliere. Psihoterapie. Evaluare psihologica.

transformare psihologieÎnr-una din zilele trecute stând la o ceaşcă de vorbă şi cafea cu o prietenă, m-a întrebat dacă am vreo preferinţă în a lucra cu adulţii sau cu copiii.

Am stat puţin şi m-am gândit, iar apoi mi-am dat şi i-am dat următorul răspuns: îmi place să lucrez cu copiii pentru că îmi dau şansa să îmi accesez spiritul ludic, să intru în contact cu copilul interior, să imi amintesc cum este să te îngrijorezi că cineva s-a “desprietenit” de tine. Imi place să lucrez cu adolescenţi pentru că îmi amintesc cum este să ai un spirit liber şi să îţi întinzi aripile, să te lupţi pentru idealurile şi visurile tale. Îmi place să lucrez cu adulţii de vârstă apropiată mie pentru că este ca şi cum ne-am oglindi reciproc, uneori, alteori pentru a-mi aminti şi a le aminti că “dacă nu ar exista schimbare, atunci … nu am avea flutri”, iar dacă ei, fluturii pot, putem şi noi. Ascultându-i, îmi aminesc care erau credinţele mele limitative, fricile mele, îmi amintesc drumul pe care am plecat, unde am ajuns şi cum mi-ar place să fie călătoria mea prin această viaţă de acum încolo. Îmi place să lucrez cu adulţii care au păşit peste pragul de 50 de ani pentru că îmi împărtăşesc din experientele lor de viata, dar şi din înţelepciunea lor.

Un terapeut îi ghidează pe clienţii săi, dar şi învaţă de la ei. Cresc împreună, se transformă unul pe celălalt.

În loc de concluzie, le multumesc clienţilor mei din trecut, prezent şi viitor pentru TRANSFORMARE, pentru ceea ce sunt acum şi sper că transformarea lor a fost la fel de frumoasă, chiar dacă uneori a implicat suferinţă.  Însă şi pentru fluture TRANSFORMAREA este anevoiasă, dar MERITĂ. Şi EU şi TU MERITĂM!

Cu respect şi apreciere pentru decizia voastră de a face schimbarea, de a vă bucura de propria călătorie!

Iulia Păsărin

In construirea unei relatii armonioase  intre parinti si copil un rol important il are tipul de limbaj de iubire al copilului. Daca nevoia de iubire a copilului nu este satisfacuta, daca rezervorul lui de iubire este gol, sunt putine sanse ca dezvoltarea copilului sa decurga într-un mod armonios si ca el sa functioneze la un nivel optim. Investirea copilului cu iubire, afectiune, întelegere, formarea unui tip de atasament sigur, dar si responsabilizarea pentru propriile ganduri si fapte, la care se adauga învatarea modului de a-si exprima sentimentele si de a-si controla furia, iata doar cativa dintre pilonii care stau la baza dezvoltarii copilului dumneavoastra la un potential maxim.

Cu siguranta toti parintii îsi iubesc copiii, dar daca copilul nu simte asta, daca parintele nu îi vorbeste în principalul limbaj de iubire pe care il percepe copilul, se poate întampla ca el sa nu perceapa asta sau sa nu se simta suficient de iubit.

Gasirea si utilizarea limbajului principal de iubire al copilului dumneavoastra nu înseamna ca pe parcursul dezvoltarii sale nu va mai avea acte de nesupunere, dar cu siguranta faptul ca se stie si se simte iubit va va fi util în cresterea lui pentru a-l ajuta sa devina un adult responsabil. Asadar, „iubirea este fundamentul”.

Pornind de la acest principiu, s-a observat ca exista mai multe limbaje de iubire, mai precis 5 si anume: limbajul de iubire mangaierile fizice, limbajul de iubire cuvinte de încurajare, limbajul de iubire timpul acordat, limbajul de iubire darurile si limbajul de iubire serviciile.

Toate cele 5 limbaje de iubire trebuie sa fie prezente si sunt necesare în dezvoltarea copilului, dar unul dintre ele va deveni principalul limbaj de iubire, cel la care copilul va fi mai sensibil, cel la care se va constata ca va reactiona mai bine.

Limbajul de iubire nr. 1: mangaierile fizice. La copiii al caror principal limbaj de iubire consta în mangaieri fizice constatam importanta pe care o dau acesti copii îmbratisarilor, sarutarilor, atingerilor usoare pe umar, brat sau crestetul capului. Pentru acesti copii pe langa  cuvintele de afectiune pe care parintii le adreseaza, îmbratisarea oferita atunci cand pleca sau vin acasa, atingerea usoara pe umar atunci cand fac o fapta buna, simpla mangaiere pe crestet este o confirmare a faptului ca acestia îi iubesc. Asadar, îmbratisati-va copilul!

Limbajul nr. 2 de iubire: cuvinte de încurajare. Încarcatura emotionala a cuvintelor este receptata de copii înca dinainte a întelege sensul acestora. Astfel, tonul vocii, blandetea, atmosfera afectuasa sunt factori care comunica iubire si caldura emotionala unui nou nascut, de exemplu, precum si copiilor cu varste foarte mici care înca nu înteleg sensul cuvintelor. O data cu cresterea copilului si întelegerea sensului cuvintelor, vorbele de lauda, de afectiune, de tandrete, de încurajare devin ca un „balsam pentru sufletul copilului” care il hranesc pe interior, oferindu-i sentimentul valorii de sine si al sigurantei, copilul beneficiind de încarcatura pozitiva a acestor cuvinte toata viata. La opusul cuvintelor cu încarcatura pozitiva se aflla vorbele taioase, criticile care pot afecta imaginea de sine a copilului si pot pot arunca îndoieli asupra capacitatilor sale. Asadar, ganditi-va cat de mult va hraniti copilul pe interior spunandu-i o vorba buna sau un simplu „te iubesc”

Limbajul numarul 3 al iubirii: timpul acordat. Ceea ce este important pentru copiii care au ca principal limbaj de iubire timpul acordat este faptul ca faceti ceva împreuna, ca sunteti împreuna. Fie ca va jucati sau cititi o poveste sau mergeti în parc, important pentru copilul dumneavoastra este faptul ca sunteti doar cu el, ca îi acordati atentie doar lui, ca va petreceti timpul doar cu el. Timpul acordat presupune si contact vizual pozitiv, plin de afectiune, deci nu uitati sa va priviti copilul si sa îi transmiteti caldura, sprijinul si iubirea voastra neconditionata si privindu-l.

Indiferent daca principalul limbaj al iubirii copilului dumneavoastra este timpul acordat sau un alt tip de limbaj, nu uitati ca toti copii au nevoie de cat mai multa atentie din partea parintilor, de timp petrecut împreuna cu ei. Un simplu „tati, mami, hai sa ne jucam” poate însemna „daca va petreceti mai mult timp cu mine inseamna ca ma iubiti”. Petrecerea timpului cu copilul dumneavoastra înseamna sa creati amintiri pe care el, dar si dumneavoastra, le veti avea toata viata!

Limbajul nr. 4 al iubirii: darurile. Desigur ca tuturor copiilor (si nu numai) le face placere sa primeasca daruri, dar pentru unii copii darurile sunt cele care le spun cat de mult sunt iubiti. Într-un fel, acesti copii masoara iubirea în cadouri. De multe ori darurile pot fi simbolice sau create de parinti, fara a fi costisitoare, dar pentru copilul care are ca principal limbaj de iubire darurile, fiecare din cadourile primite se traduce prin iubire „mi-a facut acest dar (cadou) pentru ca ma iubeste”. Sigur ca toate cadourile din lume nu pot înlocui mangaierile, îmbratisarile, cuvintele de afectiune, timpul petrecut împreuna cu parintii, dar pentru copilul care are ca principal limbaj de iubire darurile, un cadou care poate fi de la o guma de mestecat, un set de creioane de colorat sau o bicicleta echivalentul lui „te iubesc”.

Limbajul nr. 5 al iubirii: serviciile. Pentru copiii cu acest principal limbaj de iubire serviciile pe care parintii lor le fac pentru ei reprezinta o forma de iubire. Unii copii considera faptul ca mama îi face supa preferata este o dovada de iubire, pentru altii faptul ca le face patul sau faptul ca le coase nasturii sau ca îi ajuta la lectii. Pentru ei serviciile facute de parinti este întarirea faptului ca acestia îi iubesc.

Cum puteti descoperii principalul limbaj de iubire al copilului dumneavoastra? Prin atentie si observatie. Pe masura ce copilul creste veti observa ca foloseste în mod special un anumit limbaj de iubire.

Este vacanta pentru copil si concediu pentru dumneavoastra, deci mai mult timp pentru a-l petrece alaturi de copilul, pentru a-l observa mai mult, pentru a invata sa comunicati cu el stra în propriul lui limbaj de iubire.

Umpleti-i rezervoarele cu iubire si sansele ca el sa se dezvolte frumos, armonios si sa devina un adult responsabil si echilibrat vor creste.

Material scirs de Iulia Pasarin

Resurse de informare: Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Gary Campman si Ross Campbell, Bucuresti, 2001

 Psihoterapie  Coaching  Profil personalitate  Consiliere vocationala

Printre colegii de la locul de muncă sunt şi persoane „deosebite” cu anumite sensibilităţi şi dificultăţi, altfel decât ale noastre. Mă refer la persoanele care suferă de depresie, anxietate, fobii, probleme de greutate, care au HIV, persoane cu diferite dependenţe, schizofrenie.

Stigmatizarea persoanelor „altfel” continuă şi astăzi, chiar dacă legislaţia descurajează acest lucru.

Desigur, sunt joburi care nu permit angajarea unor persoane cu astfel de dificultăţi din motive de siguranţă, dar sunt şi joburi în care aceste persoane pot funcţiona şi chiar au activat pe anumite posturi până în momentul la care au apărut simptomele bolii.

Team building-ul indoor, coaching-ul individual şi de grup au ca scop micşorarea prăpastiei dintre cei „normali” şi cei care sunt „altfel”.

In locul stigmatizării putem alege înţelegerea, comunicarea, ieşirea din tipar şi poate chiar adaptarea orarului de lucru pentru aceste persoane. Desigur, este nevoie ca şi angajatul să dea dovadă de implicare şi bunăvoinţă, de dorinţa de a fi util şi activ.

Schizofrenia nu te face mai puţin creativ, starile depresiv-anxioase nu te fac inutil, niciuna dintre aceste afecţiuni nu îţi anulează calităţile, realizările.

Comunicarea, flexibilitatea la nivelul conducerii firmei / organizaţiei şi urmarea unui program special de ameliorare şi control a unor gânduri, emoţii, comportamente de către persoana în cauză, toate aceste eforturi din partea ambelor părţi pot duce la contiuarea colaborării între angajat şi angajator.

Printre persoanele care se confruntă cu stigmatizarea în societate şi la locul de muncă se numără persoanele care suferă de stări anxios-depresive, persoanele care sunt infectate cu HIV, hepatita C, persoanele care se confruntă cu diferite dependenţe – alcool, nicotină (ţigări), persoanele cu probleme de greutate, cu afecţiuni dermatologice, cu schizofrenie, persoanele cu orientare sexuală diferită (homosexualitate)

În spatele reuşitei integrării acestor persoane „altfel” stau pe de o parte dorinţa de a da o şansă, comunicarea, flexibilitatea, informarea corectă, implicarea din parea angajatorului şi a colegilor, iar pe de altă parte dorinţa de a fi activ, util pentru sine şi pentru cei din jur, de a nu te autoexclude, voinţa, nevoia de autorealizare, dorinţa de integrare a persoanei afectate.

In articol se face referinţă la persoanele care şi-au păstrat randamentul util şi a căror stare de sănătate le permite atât fizic, cât şi cognitiv şi emoţional să se implice în activităţi profesionale.

Autor: Iulia Elena Păsărin – psiholog clinician, psihoterapeut, trainer şi consultat în cadrul Confident Training & Consulting

Aveţi un coleg / angajat „altfel” pe care îl apreciaţi şi aveţi nevoie de analiza, medierea şi integrarea lui la locul de muncă? Contactaţi-ne şi ne vom folosi experienţa şi profesionalismul în medierea şi rezolvarea acestei situaţii.

 Date de contact

 

Cuvintele ranesc din “greseala” sau atunci cand vrem sa ranim.

Gesturile si comportamentele aduc suferinta atunci cand sunt nepotrivite, ostile sau interpretate negativ.

Asa cum prin cuvinte, gesturi si comportamente putem aduce suferinta, tot cu ajutorul lor putem alina suferinta, schimba convingeri si comportamente, incuraja.

Uneltele principale ale psihoterapiei sunt cuvintele, modul in care sunt utilizate, tehnicile in care sunt folosite pentru a schimba moduri de gandire dezadaptativa, negativa si scheme disfunctionale de gandire in ganduri pozitive, potentatoare.

Desenul – ca tehnica terapeutica este simbolul a ceea ce inconstientul transmite dincolo de cuvinte. El stie rareori sa „minta” si adeseori ne descopera, ne alina, ne invata despre noi.

Psihoterapia este ingrijirea sufletului prin cuvinte. Puterea cuvintelor este cea care ne face sufletul si mintea sa se deschida, sa infloreasca sau ne taie aripile si sa ne taram cu genunchii de pamant.

Psihoterapia si dezvoltarea personala te invata sa iti vindeci sufletul, sa iti exprimi emotiile in mod adecvat, sa iti controlezi si inlocuiesti gandurile negative, sa iti consturiesti o imagine de sine pozitiva si autentica, sa ai incredere in tine in alegerile pe care le faci.

Invata sa apreciezi si sa utilizezi sensul si puterea cuvintelor, gandurilor, gesturilor, emotiilor in optimizarea personala, in extinderea zonei de confort, in autocunoastre si cresterea emotionala, invata sa iti intelegi, depasesti si controlezi temerile, sa te relaxezi, sa te automotivezi.

Cu drag,

Iulia Păsărin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Viziteaza si pagina SERVICII

 

 

Mostenirea de familie nu inseamna doar mostenirea genetica, culoarea ochilor, a parului, inaltime, greutate, predispozitie la anumite afectiuni, status social sau financiar, mostenire de familie este si bagajul emotional, al traumelor, fricilor, gandurilor, convingerilor, comportamentelor, modelelor de relationare pe care familia ni le face “cadou”.

Familia este nucleul societatii, in sensul in care ne raportam la ea ca la o matrice de la care pornim in relatiile cu noi si cu ceilalti.

Tipul de legaturi pe care le avem cu membri familiei, pe care le-am observat si le-am invatat prin imitatie inca din perioada copilariei, le repetam si in afara cadrului familial in relatiile cu ceilalti.

Tipul de relatie pe care o avem in familia de origine cu parintii, bunicii si alte persoane care ne pot influenta ca si prezenta in primii ani de viata, il ducem si in afara cadrului de familie si il repetam in relatiile cu ceilalti – la locul de joaca, la gradinita, la scolala, in relatiile de serviciu, de prietenie, de cuplu, de familie nou formata.

Cautarea continua a atentiei, a aprobarii exterioare, lipsa de sentimentului de valorizare poate sa vina din faptul ca nu s-a prea intamplat sa fii laudat/a, ca nu te-ai simtit “vazuta”, apreciat/a in familia de origine. Asta nu inseamna neaparat ca parintii nu te-au iubit, ci ca nu stiut sau nu au putut sa iti transmita acest lucru asa cum aveai tu nevoie, in limbajul perceput de tine.

O familie care ofera suport, siguranta, confort psihic si emotional copilului are foarte multe sanse sa creasca un copil un un stil de atasament securizant, autonom, deschis, increzator.

Relatiile fiica – tata, fiica – mama

Relatia unei fetite cu tatal ei este una speciala pentru ca tipul de relatie pe care o are cu acesta va constitui un model de relatie cu sexul opus mai ales in adolescenta si apoi la maturitate cand va fi devenit femeie. Nu mai putin importanta este si relatia cu mama care va fi un model de feminitate pentru fetita ei. La ea se va raporta vis-a-vis de modul in care se imbrac, vorbeste, se comporta.

Relatiile fiu – tata, fiu – mama

Tot astfel se intampla si cu relatia dintre baiat si tata. Pentru baietelul aflat la inceput de drum tatal va fi un model de urmat sau de “asa nu”, in functie de ceea ce ii transmite acesta ca si comportament, stil de gandire, convingeri de viata, credinte si valori referitoare la familie, raportarea la persoanele de sex opus. Cat despre relatia baiatului cu mama, aceata va sta la baza relatiilor baiatului devenit barbat cu femeile pe care le va intalni si cu care va intra in relatie, la modul in care trateaza femeile cu care interactioneaza la scoala, la locul de munca.

Desigur, modelul parintelui de acelasi sex cu copilul poate fi unul pe care fetita / baietelul il va urma intocmai sau din contra, va face tot posibilul sa nu fie precum mama / tata, sa fie opusul acestui model. Nu intotdeauna avem maturitatea ca odata deveniti adulti sa luam ce este bun pentru noi din modul in care parintii s-au comportat atat cu noi, cat si unul cu celalat, iar uneori, acest lucru ne poate duce pe o panta periculoasa pentru ca “nu vreau sa fiu ca …” poate duce copilul devenit adult intr-o extrema care inseamna rebelitate, dependente totul din dorinta de a nu se identifica cu “modelul”.

Referitor la mostenirea de familie Bertold Ulsamer spunea „copiiirareorisauniciodată nuîndrăznesc sătrăiascăo viață mai fericităsaumaiîmplinitădecât părinții lor. Inconștientei rămânloialitradițiilor de familienerostitecare funcționeazăinvizibil”. Psihoterapia te poate ajuta sa descoperilegături si forte inconștiente dupa care familia ta a functionat de-a lungul mai multorgenerații.

Nu foarte multi dintre noi ne dam seama cum credintele si modelele de funcitonare transimise transgenerational ne conduc viata, ne dicteaza cum sa gandim si cum sa ne comportam, ne fac sa jucam rolul victima, agresor sau salvator in relatiile cu ceilalti. Uneori, aceste traume ajung la suprafata prin visele pe care le avem si nu le intelegem sau ne este teama sa le intelegem si nu zabovim prea mult asupra lor.

Cunoasterea si constientizarea ranilor familiale, vindecarea lor, iertarea greselilor din trecut, desensibilizarea, autocunoasterea, autenticitatea sunt doar cateva lucruri care te pot ajuta in demersul tau de optimizare si evolutie personala, iar acest demers presupune implicare, dorinta de schimbare, disponibilitatea de a retrai evenimentele pentru a le putea ingelege, ierta si vindeca.

Este timpul sa despachetezi bagajele emotionale pe care le-ai primit mostenire, sa pastrezi ce este util, sa dai deoparte ce iti ingreuneaza sufletul, drumul, evolutia. Este timpul sa folosesti mostenirea familiala, radacinile, ca resurse care iti hranesc sufletul si mintea.

 

Solutia nu este sa negi, ci sa iti amintesti, sa intelegi, sa constientizezi, sa ierti, sa vindeci trecutul pentru a putea sa traiesti in prezent si a avea un viitor, pentru ca tu sa nu transmiti suferinta si traumele transgenerationale copiilor tai, pentru ca ei sa nu se mai lupte cu umbrele din trecut si sa primeasca de la tine pentru a duce mai departe resursele si valorile pe care familia ta ti le-a transmis, ti le-a incredintat!

psihoterapeut Iulia Pasarin

Este ceva natural şi normal ca micuţul tău să se agaţe de tine, să plângă, să fie neliniştit atunci când eşti nevoit să pleci de lângă el şi nu mai eşti în raza lui vizuală. Teama de a rămâne cu o persoană mai puţin familiară, de a-şi lua la revedere, de a se despărţii de părinţi sau de adulţii foarte apropiaţi cu care este obişnuit este normală la copiii mici până în jurul vârstei de 3 ani.

 

Între normalitate şi anxietatea de separare

Este normal ca micuţul tău să plângă atunci când pleci şi nu te mai vede în preajma lui, dar apoi atenţia lui se îndreptă către persoana care îl supraveghează (bonă sau alt adult) şi începe să se joace, să se implice în alte activităţi.

Nu este normal şi vorbim despre simptomele anxietăţii de separare atunci când:

  • Teama copilului nu scade în intensitate nici după 10 – 15 minute după ei plecat
  • Copilul se agaţă cu disperare de mama sau de adutul de care este puternic ataşat şi face crize de plâns
  • Copilul are manifestări somatice şi fiziologice precum stări de greaţă, stări de vomă, dureri de burtă, diaree, transpiră, tremură
  • Apar coşmaruri noaptea şi copilul chiar se trezeşte speriat
  • Nu mai vrea să meargă la grădiniţă, şcoală, petreceri cu alţi copii (în cazul refuzului de a merge la şcoală este nevoie să ne asigurăm că nu este vorba de anxietate şcolară, iar acest lucru se poate face prin stabilirea diagnosticului diferenţial de către un psiholog în urma unor discuţii cu micuţul)
  • Copilul nu vrea să se despartă de părinţi pentru că se teme să nu se întâmple ceva rău cu aceştia sau lui să nu îi fie rău
  • Micuţul se teme că părinţii nu se mai întorc (de aceea nu trebuie să îi spuneţi niciodată copilului că „dacă mă superi, nu mai vin acasă”, „dacă nu faci acest lucru, mă supăr şi plec” pentru că în sufleţul micuţului tău va lua naştere şi va creşte teama de abandon)

Când teama este foarte mare copilul poate dezvolta chiar un atac de panică.

 Elemente esentiale in diagnosticarea tulburarii de anxietate de separare la copii si adolescenti:

  • anxietate marcanta de a nu ramane singur, fara persoana de atasament si de a iesii din casa singur,
  • copiii nu pleaca singuri dintr-o camera in alta si prezinta un comportament de „agatare”, stand foarte aproape de parinti, devenind „umbra” parintelui prin casa sau solicita ca cineva sa il insoteasca in alta camera atunci cand are nevoie
  • ezitarea sau refuzul de a merge la culcare fara o persoana apropiata sau sa doarma in afara casei – copiii nu pleaca in excursii, peste noapte merg si „invadeaza” patul parintilor
  • anxietatea depaseste nivelul firesc pentru etapa in care se afla copilul
  • disconfort excesiv cand se afla in afara casei sau sunt separati de persoanele de atasament sau cand anticipeaza ca urmeaza sa fie separate de aceste persoane sau de casa
  • ingrijorare crescuta cu privire la starea de sanatate sau la posibilul deces  al persoanelor fata decre sunt atasati (in special atunci cand nu se afla in prezenta lor, simtind nevoia sa stie unde se afla si sa tina permanent legatura cu ele)
  • somatizari: cefalele, acuze adominale, grata varsaturi
  • copiii care sufera de tulburare de anxietate de separare sunt descrisi ca fiind obositori, intruzivi, cer atentie peramanenta

Elemente asociate in diagnosticarea tulburarii de separare la copii:

  • Retragere sociala,
  • Apatie,
  • Tristete,
  • Dificultati de concentrare (in a-si face temele),
  • Frica de animale, monstri, intuneric, hoti,
  • Rrefuz scolar, urmat de probleme academice si de izolare sociala,
  • Atunci cand sunt foarte suparati ca au fost despartiti de presoana de atasament copiii pot sa devina agresivi.

În această siutaţie în care copilului îi este greu să se despartă de tine NU este indicat să:

  • Pleci pe furiş
  • Nu îl brusca nici măcar verbal înainte să plecaţi în speranţa că dacă îl superi nu va mai plânge după tine
  • Să îl speria spunându-i că dacă plânge, nu vă mai întoarceţi
  • Să te întoarce din drum (acest lucru îi întăreşte comportamentul nedorit)
  • Nu îi spune poveşti care au ca subiect abandonarea copiilor (puilor de animăluţe) de către părinţi pentru că veţi mării teama de abandon a copilului şi acesta va deveni anxios şi nesigur pe el şi cu o slabă încredere în ceilalţi

 Ce este indicat să faci în cazul în care copilul tău se desparte de tine cu dificultate:

  • Să te joci cu el şi atunci când copilul este mai măricel şi puteţi comunica să îi spui că 5 minute pleci în altă cameră, iar apoi să creşteţi durata pentru care lipseşti la 10 minute, 15 minute şi aşa mai departe
  • Să vorbeşti cu el şi să îi spui că îl iubeşti şi imediat ce termini treaba pe care o ai, te vei întoarce la el
  • Sa creaţi un ritual de „la revedere”
  • Să îl laşi în compania jucăriilor preferate
  • Să nu îl cerţi înainte de plecare şi să îl laşi într-o atmosfera securizantă, liniştită, confortabilă din puct de vedere fizic şi emoţional
  • În cazul copilului cu vârsta de 5-6 ani îi puteţi spune că veţi fi bine şi că el va fi bine – pentru că una din temerile acestor copii este să nu paţească ceva sau părinţilor să nu li se întămple ceva ău (aşa cum am menţionat şi mai sus)

Dacă aţi încercat toate posibilităţile şi nu reuşiti să rezolvaţi această problemă legată de anxietatea de separare, nu ezitaţi să mergeţi la un psihoterapeut. Lucrând împreună şansele de a avea un copil independent, cu un un tip de ataşament sănatos, securizant, cu o stimă de sine crescută, independenţă în gândire şi acţiunile pe care le întreprinde vor creşte.

 

În loc de concluzii

Aşadar, teama şi agitaţia copilului în legătură cu plecarea unuia sau ambilor părinţi (uneori poate fi vorba de bunici sau orice adult de care copilul este puternic ataşat) este normală. Nu este însă normală grija intensă porvocată de despărţirea de adulţii din familie de care copilul este foarte ataşat.

Cu grijă, tact, răbdare şi dragoste vei reuşi să construieşti o legătură sănătoasă şi între tine, copilul tău şi cei cu care acesta vine în contact şi să ai un copil independent.

 

Copilul tau se confrunta cu aceasta dificultate? Poţi face o programare pentru o consultaţie şi împreună îl vom putea ajuta să înţeleagă, să controleze şi să depăşească această stare de nesiguranţă şi inconfort fizic şi psihic.

 

Iulia Păsărin

psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ

0728.967.011, iulia.pasarin@yahoo.com, contact@iuliapasarin.ro

PsyEssential
CIF: RO
Strada Coltei
CP: 005 Bucuresti (Romania)
Tel: 0728.244.745

iulliapasarin@gmail.com

CABINET DE PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE