Controversate sau admirate, tatuajele reprezinta un mod prin care omul comunica foarte multe despre sine intr-un mod tacit, dar cu impact major, pentru cine stie sa „citeasca” si sa „asculte” 🙂

Primul om tatuat se pare ca a trait cu aproximativ 4000 de ani inaintea erei noastre, iar resturile trupului sau au fost descoperite in Chile. Desigur, este posibil ca acest obicei sa fi fost prezent cu mult inainte, dar nu exista dovezi in acest sens la acest moment.

De-a lungul timpului acest mod de infrumusetare sau comunicare, pentru unii, de mutilare pentru altii si-a modificat insemnatatea, iar tehnicile de tatuare au evoluat si ele.

Tatuajele au reprezentat, la un moment dat, un semn de apartenenta in unele culturi, fiind asociate cu protectia, iertarea, viata eterna prin simbolurile insemnate la nivelul pielii.

Printre cele mai cunoscute explicatii gasite de-a lungul timpului de specialisti in diferite domenii – antroplogie, psihologie etc. – sunt cele pe care am sa le mentionez si eu in randurile urmatoare.

Un motiv ar putea fi dorinta de apartenenta la un anumit grup. Poate fi vorba despre un grup care impartaseste aceleasi credinte si valori cu ale persoanei sau poate fi legat apartenenta la un grup cu un comportament deviant.

Un alt motiv ar putea fi cautarea atentiei – dorinta de a fi vazut. Poate avea legatura cu o slaba incredere in sine, cu faptul ca nu se simte vazut, ca nu conteaza, dar poate fi legat si de dorinta a se face remarcat in mod ostentativ, de a nu trece neobservat.

Unicitatea, ar putea fi un alt motiv – prin simbolurile reprezentate – dorinta de a fi altfel fata de majoritate.

Anxietatea sociala – desi mai rar, am intalnit persoane care prin tatuaje si piercing cautau sa ii tina la distanta pe cei din jur sau sa fie foarte „selective”, in anumite straturi sociale sau culturi persoanele tatuate fiind evitate.

Dorinta de isi infurmuseta corpul, de a se simti mai atractiv, mai ales din punct de vedere sexual (in functie de zona in care este facut tatuajul).

Un alt motiv poate fi neacceptarea unor parti ale corpului si tatuarea lor are ca scop acoperirea acestora.

Nevoia de a-si aminti anumite evenimente din viata, evenimente care l-au ajutat pe cel care poarta tatuajul sa fie mai puternic, sa evolueze din punct de vedere personal, spiritual.

Dorinta de a-si „striga” furia, uneori neputand-o pune in cuvinte si nu de putine ori fiindu-i greu sa o constientizeze in totalitate.

Nevoia de autopedepsire, constientizata mai mult sau mai putin, cand persoana vrea sa isi aminteasca mereu un eveniment traumatizant fata de care se autoinvinovateste, uneori, „ca sa nu uite”. Acest motiv poate duce si la aparitia sau accentuarea unei gandiri si a unui comporament patologic.

Nevoia persoanei de a acoperi o cicatrice sau un alt semn – aici ar fi de vazut daca este din motiv pur estetic sau avem de-a face cu o trauma emotionala sau ambele. Pentru ca chiar daca cerneala acopera cicatricea fizica, cicatricea emotionala nu poate fi acoperita, ci este nevoie sa incepem un proces de vindecare, repozitionare fata de noi, de acceptare a ceea ce nu poate fi schimbat, de recadrare, reinterpretare.

 

Un aspect important este zona corpului in care persoana alege sa faca tatuajul. Astfel, acesta poate fi intr-un loc cu:

  • impact major, cu mare vizibilitate – fata (avand ca mesaj „asta sunt eu”, „accepta-ma sau evita-ma”, gat (de obicei simbolul reprezentat este important pentru purtantor, de altfel, zona gatului fiind asociata comunicarii), degete si maini („sa vada toata lumea ce este important pentru mine”, piept (un loc important asociat sediului emotiilor – „asta simt”)„;
  • cu vizibilitate , dar nu neaparat ostentativ – spate, brate, picioare (de cele mai multe ori avand ca rol sublinierea unui corp lucrat, a unei musculaturi „sculptate”;
  • minima vizibilitate cum ar fi zonele intime.

Tatuajul poate fi o arta in masura in care nu isi propune sa ascunda traume emotionale pentru purtantor. Pentru ca e putin posibil sa reuseasca. Rana si durerea emotionala vor iesi la suprafata prin piele si cerneala, pentru ca va vrea sa fie vazuta si auzita, ascultata, vindecata.

 

O zi cu ganduri senine!

Iulia

 

Resurse inspirationale: www.toptenz.net, www.wiseones.org

Rana emotionala nu se vede, ea nu este ca o zgarietura pe care o facem la suprafata pielii si pe care o ingrijim inca de la inceput. Ea sapa adanc si mut in interiorul corpului si, nefiind vizibila, nu este ingrijita, nu primeste atentie, nici din interior, nici din exterior. Ea sapa pe dinauntru gasind organul cel mai vulnerabil si „devorandu-l”.

Rana emotionala este ca un tatuaj facut in sufletul omului, care, la un momnt dat iese la suprafata sub diferite forme – afectiuni ale pielii, afectiuni psihice, afectiuni cardiovasculare, hipertensiune arteriala, afectiuni ale rinichilor, ficatului si lista ramane deschisa.

Afectiunile psihice sunt doar o latura a formelor de manifestare a suferintei emotionale. Depresia, anxietatea, tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburarile de comportament, tulburarile personalitate nu apar din nimic si nici brusc, ci ca o consecinta a acestei suferinte tacute careia nu i s-a acordat atentie, ingrijire, alinare. Somatizarile sunt strigatul de suferinta ale sufletului, nu doar dureri, boli.

Cand sufletul este coplesit de durere acesta trece de bariera materiala si isi striga durerea in corpul fizic afectand organe, dar si comportamente, deformand sau chiar distrugand vieti si destine.

Este important sa invatam sa ne eliberam de trecut, nu ignorandu-l, nu cu ura, ci cu iubire si inganduinta fata de noi, fata de tine, cel de atunci si cel de acum. Acceptarea trecutului si impacarea cu ce a fost, imbratisarea propriei fiinte cu toate aspectele ei, poate fi calea de vindecare.

Ganduri senine!

Iulia

Psihoterapeut integrativ

Practicant autorizat tehnici de eliberare emotionala

Imbolnavirea sufletului de lipsa bucuriei, de „prea-prezenta” tristetei, din cauza ca, uneori, uitam sa fim recunoscatori pentru ce avem, din cauza ca ne raportam prea mult la ceilalti, ca ne tot gandim la „ce spune lumea”, trairea in trecut, hranirea cu regrete si intrebari de tipul „ce-ar fi fost daca…?” sunt motivele pentru care sufletul, inima si apoi mintea se intuneca si apare pericolul ca depresia sa imbratiseze sufletul, mintea, corpul.

Sa ne punem pe primul loc, sa facem cateva reflectii de igiena emotionala la finalul zilei, sa ne eliberam cu iubire de trecut si sa imbratisam prezentul, iar daca nu stim cum, putem sa invatam, totul este sa ne dorim. Si ne mai trebuie ceva. RABDARE cu noi insine si IUBIRE fata de propria noastra persoana!

PERSPECTIVA CLINICA

Reacţiile depresive sunt un mod de adaptare şi răspuns al minţii şi corpului la amintiri sau evenimente precum:

  • conflictul cu o persoană apropiată sau autoritate (sef),
  • dezamagirea provocata de o persoană pe care am investit-o cu încredere şi de la care aveam aşteptari,
  • trairea in trecut,
  • raportarea la asteptarile celorlalti,
  • comparatia cu ceilalti,
  • lipsa de recunostinta,
  • autocritica,
  • aparitia unei boli / dizabilitati,
  • imbolnavirea unei persoane apropiate,
  • pierderea locului de munca sau a locuintei,
  • divort,
  • accidente.
  • pierderea unei fiinte iubite (trairea travaliului de doliu).

Reactiile depresive sunt normale. Nu stiu vreo fiinţă care să trăiască într-o stare de fericire sau bine continuă. Aceste reacţii se transformă în stări depresive atunci când se intensifică, devin stabile în timp, se manifestă în marea majoritate a zilei şi zilnic, crează o detresă (ruptură, întrerupere) în viata personală şi profesionala – absenteism la locul de muncă, retragere socială, stare de rău aproape continuă, devalorizarea propriei persoane, imposibilitatea de a-şi găsi resurse pentru a-si reveni.

Reacţiile depresive pot aparea în sezonul rece mai mult decât în restul anului, apariţia lor fiind favorizată de „micsorarea” zilei şi de expunerea redusă la lumină naturală fapt ce ne poate afecta confortul psihic şi fizic, zilele ploioase în care ne retragem în casă şi socializăm mai puţin, lipsa unor activităţi plăcute, dar si lipsa culorii dominand nuantele de gri.

Perturbarea activităţilor de zi cu zi, afectarea stării de bine, readucerea în atenţie a evenimentelor neplăcute (rumegarea gândurilor care aduc suferinţă), retragerea în interior, limitarea sau eviatarea socializării, apariţia absenteismului la locul de muncă pot fi simptome ale starii depresive.

Reacţia depresivă este o reacţie normală, de cele mai multe ori de adaptare la un eveniment, are o durată relativ redusă, iar intensitatea ei începe să scadă la un moment dat.

Starea depresivă implică trărirea cu intensitate din ce în ce mai mare a unor emoţii negative care ne afectează starea de bine, funcţionalitatea pentru o durată îndelungată producând o detresă semnificativă în viaţa perersonală şi profesională şi din care nu ne putem reveni singuri.

Reacţiile depresive sunt normale si din ele ne putem reveni singuri, mobilizându-ne efortul si resursele personale. Stările depresive se prelungesc în timp 3 – 6 luni şi adesea avem nevoie de suport terapeutic pentru a ne ajuta să găsim resursele interioare, să ne mobilizăm, să ne automotivăm, să ne regăsim echilibrul.

Atunci cand starea depresiva se prelungeste si sunt prezente anumite simptome aceasta se transforma in episod depresiv care poate fi usor, moderat sau sever, in functie de numarul de simptome si de intensitatea lor. Existenta mai multor episoade depresive duce la instalarea tulburarii depresive majore.

Criteriile generale de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră, conform DSM, sunt: 

  • Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zie, fie indicată prin relatare personală (tristete, vid interor, lipsa speranţei), fie observata de ale persoane („pare trist mai tot timpul)
  • Pierderea interesului sau plăcerii pentru toate sau majoritatea activitaţilor, cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi; te mobilizezi cu greu sa faci activitaţilor pe care inainte le faceai fara probleme si fara efort sau cu un efort minim
  • Scadere ponderala semnficativa involuntara sau crestere in greutate – nu mai ai chef sa mananci, mancarea nu mai are gust (nici felurile preferate pe care le consumai cu plăcere inainte) sau cresterea apetitului alimentar – umplerea golului interior
  • Insomnie sau hipersomnie  – nu poti sa adormi sau te trezesti in timpul noptii, dimineata te trezesti obosit/a sau dormi in cea mai mare parte a zilei, esti somnolent
  • Agitatie sau lentoare psihomotrică
  • Oboseală sau lipsa de energie aproape in fiecare zi – senzaţia de oboseala musculara – miscarile sunt lente, ai senzatia ca o greutate te apasa pe umeri in majoritatea timpului, senzatia de greutate in extremitati;
  • Sentimente de tristete,  inutilitate sau  de vinovaţie excesivă ori inadecvată – intrebari de genul “care este rostul meu”
  • Diminuarea capacitatii de gandire sau concentrare a atentiei ori dificultatea de a lua decizii, aproape in fiecare zi
  • Preocupari legate de moarte (nu este exclusa teama de moarte)A avea depresie nu inseamna ca esti “nebun” sau “ciudat”. Fiecare dintre noi a avut macar un moment in viata in care a avut o reactie depresiva – atunci cand a luat o nota proasta, cand a picat un examen, cand nu a obtinut un job, cand a pierdut pe cineva drag si exemplele pot continua.

 

A avea depresie nu inseamna ca esti “nebun” sau “ciudat”. Fiecare dintre noi a avut macar un moment in viata in care a avut o reactie depresiva – atunci cand a luat o nota proasta, cand a picat un examen, cand nu a obtinut un job, cand a pierdut pe cineva drag si exemplele pot continua.

Vorbim despre un episod depresiv atunci cand starile de nesiguranta, tristete, incapacitatea de a ne bucura de lucruri care inainte de faceau placere, autocritica, sentimentele de disperare, de oboseala, durerile fizice persista mai mult de doua saptamani, sunt prezente in majoritatea timpului si poate apare chiar izolarea sociala si dificultatea de a face fata activitatilor zilnice obisnuite si activitatii profesionale.

Ca  tipuri de manifestari prezente in depresie literatura de specialitate mentioneaza:

1. Fiziologice, psihosomatice prezente in majoritatea timpului

  • Constipatie
  • Senzatia de gura uscata
  • Dureri de cap
  • Tulburari gastro-intestinale, cardiace – palpitatii, senzatie de disconfort cardio-respirator (fara a exista un diagnostic in acest sens, analizele fiind bune)
  • Senzatie de “zapaceala”, ameteala
  • Plans facil, spontan

2. La nivelul proceselor cognitive:

  • Vorbirea – persoanele care sufera de depresie au si dificultati de vorbire si exprimare – vorbire monosilabica, voce slaba, lipsita de forta, monotona, cursivitatea vorbirii este afectata, isi gaseste cuvintele cu dificultate, discursul este greoi si sarcacios
  • Memoria – scaderea capacitatii de a retine si reda informatii (lipsa “chefului”, lentoarea gandirii, lipsa motivatiei)
  • Capacitatea de concentrare

3. La nivelul stilului cognitiv (al cognitiilor) intalnim:

  • Ganduri automate disfunctionale – care apar spontan si par a fi plauzibile – si convingeri dezadaptative
  • Gandurile dezadaptative reflecta moduri distorsionate de a vedea lumea, de a interpreta compotamente proprii si ale celor din jur si sunt asociate cu emotii negative precum tristetea, anxietatea, furia, disperarea.
  • Convingerile dezadaptative reprezinta credintele pe care le aveti despre ce trebuie sa faceti, sa spuneti, sa ganditi

Exemple: “toata lumea crede ca sunt un ratat”, “nimic nu imi reuseste”, “toata lumea ma uraste”, “nu sunt bun de nimic”, “am aceasta problea de multa vreme si ea persista, iar asta inseamna ca nu sunt in sare sa ma schimb”, “nu ar trebui sa fiu depresiv”

4. La nivelul trairilor si emotiilor intalnim:

  • Tristete
  • Furie
  • Agresivitate – verbala, non-verbala -, agresivitate indreptata asupra altora sau a propriei persoane (si somatizarea este tot o autoagresare a propriei persoane, o pedepsire a neputintei de a fi conform a ceea ce “trebuie”)
  • Disperare
  • Sentimentul de neputinta, de neajutorare, descurajare

5. La nivel comportamental

  • Retragere sociala (persoana depresiva este abatuta, retrasa, nu are chef ne nimic, vrea sa fie lasata in pace, nu se implica in nicio activitate sociala, recreativa si adeseori nu mai poate nici sa mearga la munca din cauza oboselii, letoarei psihomotorii, dificultatii de concentrare, tulburarilor de memorie – care apar frecvent in depresie)
  • Agitatie psihomotrica (misca piciorul si nu se poate stapani) si / sau letoare psihomotrica (se misca cu greutate, pentru fiecare miscare depune mare efort, chiar si pentru a merge, pentru a se ridica, pentru a-si pregati de mancare)Netratarea depresiei si neintreruperea gandurilor disfunctionale, a convingerilor dezadaptative, a ruminatiilor, a comportamentelor care intretin starea depresiva pot duce la agravarea depresiei, la incapacitatea de a functiona pe plan socioprofesional, personal, inclusiv lipsa interesului fata de autoingrijire – vestimentatie, aspect, igiena.

Doi factori importanti si care sunt prezenti in episodul depresiv (si in tulburarea derpesiva) sunt reducerea importanţei acţiunilor pozitive „ceea ce am facut este foarte usor, orice putea sa o faca”, lipsa recompenselor si imagine de sine negativă – persoanele depresive deseori se concentrează pe neajunsurile lor si le exagereaza, isi vad doar defectele si chiar inventeaza unele, reduc importanta trasaturilor pozitive, a calitatilor pe care le au. Persoanele depresive pot crede că sunt imposibil de iubit, că sunt urâte, proaste, slabe, incapabile.

Riscurile netratarii depresiei

  • indepartarea familiei, prietenilor, adica a suportului emotional de care ai nevoie
  • pierederea locului de munca din cauza starii aproape permanente de oboseala fapt care poate genera si probleme de ordin financiar care adancesc persoana in neputinta, tristete, disperare
  • oferirea unui exemplu de parinte depresiv copiilor care preiau din comportamentul parintilor (invatarea comportamentelor prin imitatie), astfel si copilul fiind retras, trist, avand o imagine de sine negativa si o stima de sine scazuta sau din contra daca copilul
  • este suficient de mare il poate evita pe parintele / membru familiei care este mai tot timpul obosit si nemultumit pentru ca il face si pe el sa se simta astfel
  • somatizari (manifestari ale suferintei emotionale la nivelul corpului) – probleme ale organelor genitale, la nivelul pielii, tiroida
  • pierderea poftei de viata care poate duce la aparitia gandurilor suicidare

Depresia este „boala” oamenilor puternici, a celor care nu cer ajutor si care, la un moment dat, raman fara resurse interioare. Depresia e „boala” oamenilor care uita de sine, uita sa se puna pe primul loc si sa se iubesca.

Iubeste-te! Fii bun cu tine! Inconjoara-te de oameni luminosi, autentici! Fii recunoscator pentru ca esti aici si acum in haina umana, gata de o noua experienta!

Nu mai stii cum? (Re)INVATA!

Ganduri senine!

Iulia Păsărin, psihoterapeut integrativ si psiholog clinician

Date de contact / programari: 0728.967.011

 

 

 

In materialul de fata am sa ma refer in special la persoanele apropiate, din familie, care-i ingrijesc pe cei care sufera de boli neoplazice (oncologice) si tulburari neurodegenerative (demente).

Daca personalul medical se confrunta cu sindromul burnout – o stare de tensiune extremă şi specifică, ce apare datorită stresului ocupaţional de durată, cu manifestări negative în plan psihologic, psihofiziologic şi comportamental (Greenberg, 1998), familia / apartinatorii persoanelor diagnosticate cu boli neoplazice (oncologice) si / sau demente (tip Alzheimer, vasculara, mixta, cu corpi Lewy si alte tipuri de demente) se confrunta adesea cu aparitia sindromului burden.

Efectul sau sindromul burden, care in traducere insemna povara, apare la personele care ingrijec persoana suferinda, de obicei sot, sotie, parinti, copii. Acest sindrom sau efect, apare ca urmare a suprasolicitarii, a somnului insuficient si neodihnotor pentru ca pesoana care ingrijeste bolnavul doarme cu grija, din punct de vedere psihic aceasta neputandu-se deconecta de situatia traita, a lipsei noţiunilor de asistenţă, de farcmacologie, de necesitatea de a invata de la personalul medical notiuni de ingrijire specifice, a aparitiei sentimentului de „obligativitate” de a asita persoana bolnava la care se adauga sentimente de vinovatie fata de unele ganduri care apar (ex. „poate e mai bine sa se termine, sa il / o ierte Dumnezeu”) si, nu in ultimul rand, costurile pesonale ale persoanei care se afla in postura de ingrijitor – costuri afective, emoţionale, financiare – , trebuind să renunte la multe nevoi personale, uneori şi la serviciu.

Si mai este ceva, poate cel mai rau si greu lucru – sentimentul de abandon pe care de multe ori persoana bolnava si persoana / pesoanele de ingrijire din familie le traiesc. Abandonul, evitarea, stigmatizarea persoanei bolnave si a familiei acesteia sunt, probabil, „pedepsele” cele mai mari pe care cei din jur le aplica, de cele mai multe ori fara sa constientizeze consecinta comportamentului lor.

Cei din familie (soti, copii, parinti, frati) care ingrijesc persoana bolnava se pot confrunta cu aparitia tulburarilor de somn, tulbuarilor de atentie, de memorie, de dispozitie (apare depresia, anxietatea, irascibilitate), oboseala, somatizari (durei de cap, de spate, probleme digestive, dar si cu autoizolare, scaderderea contactelor sociale, folosirea medicamentelor in exces.

De obicei, atentia tuturor celor din jur – de la personal medical pana la cei din familie, prieteni – se indrapta asupra bolnavului, persoana din familie (sot, copil, parinte) care devine ingrijijorul primar al pesoanei suferinde, fiind neglijata.

Suportul psihologic este la fel de necesar atat pentru persoana bolnava, cat si pentru familia apropiata si, mai ales, pentru ingrijitorul / ingirjitorii primari ai persoanei suferinde.

Alaturi de mentinerea contactului cu familia apropiata a pesoanei diagnosticate cu o boala neoplaxica sau neurodegenerativa, cei apropiati familiei ii pot ajuta in acest fel, facilitandu-le accesul la suport psihologic specializat.

Chiar daca la un moment dat cei bolnavi nu mai stiu cine sunt, tu, partenerul, copilul sau parintele lui sti. Fii alaturi de el sa treaca peste aceasta perioada pastrandu-si demnitatea. Poti face asta pentru el, in amintirea a ceea ce a fost!

Ai nevoie de ghidare si suport emotional din partea unui profesionist? Psihoterapeutul este cel la care poti apela cu incredere.

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Psihoterapie. Evaluare psihologaica. Contact. Pachet servicii.

„Ce-ar fi fost daca nu as fi facut asta?”, „Daca m-as intoarce inapoi, as schimba multe..” sunt ganduri care ne tin in loc si ne aduc suferinta. Nu experientele traite ne fac sa suferim, ci modul in care le percepem si ne raportam la ele, faptul ca ramanem captivi in trecut. Datele istorice, faptele intamplate, familia in care ne-am nascut sunt lucruri pe care nu le putem schimba, dar putem schimba modul in care ne raportam la ele.

A ne accepta trecutul si a face pace cu acesta sunt lucuri pe care este nevoie (nu trebuie!) sa le facem pentru a ne bucura de prezent, de oamenii frumosi din apropierea noastra si pentru a ne gandi la viitor. Avem nevoie sa devenim constienti de noi, de faptul ca deciziile luate la un moment dat au fost cele mai bune la acel moment si in acel context, sa ne iertam „erorile”, sa ne acceptam, sa ne iubim, sa fim sinceri si buni cu noi, sa vedem trecutul ca pe o lectie a vietii din care am invatat despre noi, despre limite si resurse personale, sa consideram ca meritam sa ne bucuram de prezent si sa privim cu speranta spre viitor.

Tu ti-ai oferit timp sa analizezi de ce sunt lucuri care se repata in viata ta? De ce viata iti da aceleasi provocari? Iti dai seama ca iti poti schimba criteriile dupa care alegi?

Cu totii avem lectii pe care le invatam mai greu. Reflecta, autoobserva-te, analizeaza-te cu sinceritate si blandete!

Autocunoasterea si vindecarea sunt segmente din drumul tau dinspre trecut spre ceea ce iti doresti sa devii!

Ganduri senine!

Iulia Pasarin psihoterapeut integrativ , practician al ingrijirii sulfetului prin cuvinte

0728.967.011

 

 

 

Increderea in sine implica autocunoastere, constientizarea modului in care ne autopercepem – fizic, emotional, cognitiv (mod de gandire), ca nivel de inteligenta, social, spiritual -, autoobservarea si constientizarea felului in care ne raportam la noi, dar si la cei din jur. Sa ai incredere in tine nu inseamna ai un comportament dictatorial, sa iti impui dorinta si punctul de vedere, ci sa fii flexibil, deschis catre comunicare, sa accepti ca poti sa nu ai dreptate, ca din unghiuri diferite lucrurile se vad diferit. Increderea in sine inseamna a-ti asuma pareri, actiuni, erori, responsabilitate, a accepta ca nu stii totul si ca este ok sa intrebi, sa te consulti cu ceilalti.

Dominarea este strans legata de dorinta de a fi ascultat, de a impune reguli, de a controla. De cele mai multe ori, apare dorinta de a-i controla pe ceilalti pentru ca nu ne putem controla pe noi – instinctele noastre, ca nu putem controla frustrarile noastre. In spatele unui comportament dominator se poate ascunde slaba toleranta la frustrare, dorinta de a fi vazut, auzit, de a gasi atentie.

Persoana dominatoare nu are neaparat o incredere ridicata in sine, ci mai degraba ascunde frici – de a nu fi observat, de a nu fi luat in serios – , rani – cum sunt rana de abandon, rana de negare -, teama de respingere, de marginalizare.

Autocunoastrea, dorinta de a transforma cee ce se poate si  acceptarea a ceea ce nu putem transforma, de a te iubi si a te ierta, de a fi bun cu tine sunt cateva elemente care aduc  starea de bine psihica si fizica. Acestia sunt pilonii care stau la baza construirii unei increderi in tine realiste si constructive.

Ganduri de bine!

 Iulia Pasarin – psiholog clinician specialist, psihoterapeut integrative specialist

Programari, contact: 0728.967.011

 

Agorafobia reprezinta o stare de teama resimtita de o persoana in locurile sau in situatiile din care respectivei persoane i se pare greu sa evadeze sau i pare ca ar fi dificil sa se ajunga la ea in cazul in care i se face rau. In multe cazuri apare ca urmare a unui atac de panica, dar nu este obligatoriu ca cele doua – atacul de panica si agorafobia – sa coexiste.

Atacul de panica poate aparea si in timpul somnului, in stare de relaxare, siutatie datorata scaderii semnificative a pulsului in timpul somnului,  fapt care determina o reactie de compensare prin crestarea pulsului (reactie normala a creierului) ceea ce duce la trezirea  brusca din somn.

Simptomele specifice atacului de panica sunt:

  • Palpitatii
  • Transpiratie
  • Tremor (un tremor interior si / sau al extremitatilor)
  • Probleme de respiratie
  • Dureri in piept
  • Presiune toracica
  • Senzatia de voma, greata
  • Ameteli
  • Senzatia de lesin
  • Derealizare (sentiment de irealitate)
  • Depersonalizare (detasare de sine)
  • Furnicaturi
  • Frisoane
  • Valuri de caldura, bufeuri
  • Teama de a nu pierde conrolul
  • Teama de a nu innebuni
  • Teama de moarte
  • Teama de viitoare atacuri de panica, de faptul ca atacul de panica se poate repeta.

Atacul de panica se manifesta prin aparitia brusca a unei frici intense sau a unui disconfort intens – cu minim 4 simptome dintre cele enumerate mai sus –  care ating un punct maxim in decurs de cateva minute.

Agorafobia are urmatoarele manifestari:

  • Teama de a ramane singur
  • Teama de locuri aglomerate
  • Teama de spatii deschise
  • Tama de locuri publice
  • Teama de a calatorii cu autobuzul,masina, tramvaiul
  • Teama de a avea un atac de panica
  • Inabilitatea de a pleca de acasa fara persoana de siguranta
  • Evitarea situatiilor enumerate mai sus care provoaca frica, disconfortul

Atunci cand emotiile ne traiesc pe noi, cand ne retragem din viata sociala, cand hranim fricile in fiecare zi, putem spune ca viata ne traieste pe noi si ne multumim cu firmiturile oferite.

Atacul de panica, agorafobia nu ne sunt inamici, ci semnale de alarma trase de corpul nostru ca ceva nu este in regula, ca se simte obosit, agresat sau are nevoie de atentie.

Sa intelegem si sa vindecam mintea, sufletul si corpul, sa reinvatam sa traim in armonie cu noi si ceilalti, sa invatam sa ne iubim, sa ne acordam atentie, timp si spatiu!

Fii bun cu tine!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Programarile se fac la numarul de telefon 0728.967.011

Pagina CONTACT SI SERVICII

Resurse: DSM 5

 

A fost odata o fetita cu ochi mari si codite impletite. Cand am vazut-o nu mi-am imaginat ce durere de suflet o aduce la mine, dar fetita mi-a povestit si mi-a dat voie sa stiu. „Stii, eu am tot ce imi doresc,  dar ma simt impartita asa…  intre doua case”. Fetita a continuat si a raspuns intrebarii mele nerostite, dar afisate in privirea si le chipul meu. „Mami si tati locuiesc separat, iar noi trei ne iubim foarte mult,  dar tata locuieste in alta tara pentru ca acolo lucreaza si eu cu mama locuim aici.  Mergem la tati in vacante, iar tati vine aici in concedii, dar eu ma simt asa….  intre doua case si…  am obosit.  Imi place cand suntem impreuna, toti trei, aici sau acolo, dar nu se poate tot timpul.  Eu sunt mare, am aproape 8 ani si inteleg ca tati face asta pentru familia noastra, pentru toti trei, dar tot imi este greu”. Si doua bobite de lacrimi au alunecat pe obrajii fetitei. 

O fetita inteligenta, intelegatoare,  sensibila,  cu doi parinti care o iubesc,  iar ea simtindu-se impartita intre doua case.

Intr-un final,impreuna, toti patru am creat o solutie, iar acum totul este bine. Dar desenul fetitei dintre doua case mi- a ramas in minte si suflet.

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin

psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

 

 

A fost un timp in care nu am avut curajul sa imi intind aripile si sa imi urmez visul. Un timp in care o alta ocupatie, in domeniul  supor IT, era de baza si psihologia astepta la rand. Nu pentru ca asa simteam, ci pentru ca eram nevoita (credeam eu, dar limita era in plan mintal; asadar, azi, clientilor mei le vorbesc din experienta personala nu din carti, nu citand „clisee”). Investeam in formarea mea profesionala, ma pregateam, dar nu gaseam curajul de a ma desprinde de trecut si de a trai aventura viitorului. Eram vizibil nefericita, agitata, simteam ca ceea ce fac ma reprezinta din ce in ce mai putin.  Intr-o zi, am inteles ca implinirea nu vine lasand pasiunea in plan secundar si fricile in prim-plan sau asteptand ca cineva sa vada ce minunata si deosebita sunt si sa vina cu o oferta de „implinire a visului”. Atunci, m-am hotarat si m-am desprins de trapezul „sigurantei” plonjand  fara plasa de siguranta spre trapezul „implinirii si trairii visului”.

Astazi mi-am amintit de acele vremuri. Am intalnit fosti colegi, fosti „sefi” si mi-am data seama ca „suturile” primite m-au ambitionat sa imi urmez visul. A fost o perioada grea in care „prietenii” s-au cernut ramanandu-mi alaturi „doar” cei valorosi. Incet, incet am inceput sa ma simt implinita, sa imi revina zambetul, sa ma simt bine cu mine, cu ce sunt si ce fac.

De 6 ani imi traiesc visul si ma bucur in fiecare zi de interactiunea cu oamenii minunati pe care i-am intalnit, ii intalnesc si ii voi intalni in cabinet, care imi acorda increderea de a-si dezvalui sufletul, de a ma lua ca insotitor in calatoria lor in castelul interior in care deschidem usa fiecarei camere unde facem curat si aducem lumina. IMPREUNA!

Drumul, deloc batatorit, poarta amprenta pasilor mei, cand sprinteni cand „tarsaiti”, iar azi imi dau voie sa  fiu mandra de mine. Mandra intr-un sens frumos, fara trufie, cu piosenie si recunostinta fata de divinitae, univers si de oamenii frumosi pe care i-am intalnit, care mi-au fost si imi sunt alaturi. Nu multi, nu putini, ci exact atatia de cati am avut si am nevoie.

 Cum profesia nu imi permite sa va dau sfaturi, va recomand sa CREDETI IN VOI SI IN VISUL VOSTRU, SA LUPTATI PENTRU EL! CU TOATE „ARMELE”!

Ganduri senine sa aveti si perseverenta!

Cu drag,

Iulia Pasarin psiholog clinician si psihoterapeut integrativ cu trup si suflet

 

Tulburarea de personalitate paranoida se caracterizeaza prin prezenta unei triade  comportamenale: 

  • suspiciozitate
  • neincredere
  • interpretabilitate

Persoana prezinta neincredere in oameni, suspiciozitatea fata de ceilalti interpretand comporametele acestora ca rau-voitoare si care persistă chiar în fara unor dovezi

puternice că nu există niciun motiv de îngrijorare.

Clarificari

Tulburarea paranoiaca – persoana nu prezinta halucinatii.

In tulburarea pranoida sunt prezente halucinatii predominant auditive.

Debut

Pot exista tulburari de comportament inca din copilarie: un copil mai suspicios, neincrezator, vrea sa vada si sa faca el, care isi sustine vehement punctul de vedere. 

Debutul tulburarii de personalitate la adultul tanar are urmatoarele caractristici:

  • suspiciozitate exagerata fata de persoanele din jur (familie, colegi de scoala, de serviciu) referitoare la relele intentii ale acestora
  • neincredere generalizata fata de relatarea de date, informatii evenimente de catre alte persoane
  • controlul fidelitatii si autenticitatii informatiilor primite de la persoanele din jur
  • interpretativitate – dincolo de realitate vede interese ascunse, amenintari, ii considera ostili pe ceilalti  si reactioneaza disproportionat si surprinzator pentru ceilalti
  • retinere, distantare, ermetizare
  • tendinte de putere, succes, valorizare, este perceput ca „omul care stie ce vrea”
  • dificultati de interelationare, de integrare si armonizare in familie si pe plan socioprofesional; este marginalizat, evitat de apropiati

 Manifestari

Persoanele cu tulburare de personalitate paranoida ca manifestari:

  • hipervigilenta
  • sunt secretoase
  • tind sa ii invinovateasca pe ceilalti
  • sunt conflicituale „eu stiu”
  • au convingeri ferme, nu accepta alte opinii
  • tendina de a contraataca rapid
  • incapacitatea de a se relaxa
  • autosuficienta
  • dispret pentru cei din jur pe care ii vad ca fiind slabi
  • dificultatea de a crea o legatura emotionala
  • gelozie patologica (nevoia de control)

 Aceste persoane tind sa fie anxioase, distante, fara umor si certarete. Prefera sa lucreze individual si se descurca foarte bine.  Nu isi asuma nici o vina, ceilalti sunt vinovati, contraataca violent.

Convingeri si presupuneri:

  • „Oamenii profita daca au ocazia”
  • „Oamenii sunt rai, te ataca daca au ocazia”
  • „Trebuie sa nu las garda jos”
  • „Trebuie sa fiu permanent in alerta”

Imaginea de sine: corect, vulnerabil

Imaginea despre ceilalti: dezorganziati, rai, disc

Strategii principale: prudenta excesiva, cauta motive ascunse, acuza, contraataca rapid

Incadrarea in sfera tulburarilor de personalitate se face in timp si cu grija, pentru ca fiecare dintre noi prezinta trasaturi accentuate de personalitate, asa cum am mentionat in prezentarea generala.

Diferenta dintre persoana care prezinta trasaturi accentuate si persoana care prezinta o tulburare de personalitate este ca primul are momente cand constientizeaza ca are un comportament exagerat, iar cel de-al doilea nu are astfel de constientizari si i se pare ca este normal ceea ce face el.

In cazul persoanelor cu trasaturi de personalitalitate de tip paranoic avem ca trasaturi accentuate prezente:

  • Hiperperseverenta
  • Ambitie extrema
  • Suspiciozitate
  • Rigoare
  • Trebuie sa verifice intotdeauna autenticitatea datelor, informatiilor
  • Ii place sa detina controlul
  • Se supraestimeaza pe sine
  • Tinde sa ii subestimeaze pe ceilalti

Printre obiectivele psihoterapiei  se numara:

  • Crearea unei relatii terapeutice
  • Identificaera si modificarea presupunerilor de baza ale persoanei, a convingerilor disfunctionale
  • Reducerea tensiunii, anxietatii, hipervigilentei, a atitudinii defensive
  • Invatarea unor tehnici de relaxare

 Iulia Pasarin, psiholog clinician si psihoterapeut integrative

Programari: 0728.967.011

Va invit sa vizitati si pagina SERVICII

Resurse

Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, ed. Calipso, Bucuresti, 2016

G. Ionescu, Tulburari de personalitate, Bucuresti,1997

A. T. Beck, A. Freeman, D. Davis, Terapia cognitiva a tulburarilor de personalitate, ed. ASCRED, Cluj, 2011

 

 

O scurta introducere pentru cititorii mai putin „initiati” in vantoarea de pokemoni

Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters si in traducere libera inseamna „monștri de buzunar”. 

Pokemon Go este un nou joc ce poate fi instalat pe telefonul mobil si foloseste sistemul de GPS al telefonului pentru localizarea pokemonilor.

Ce este diferit la Pokemon Go de alte jocuri? Pokemon Go te scoate din casa!

Fata de alte jocuri care obligau jucatorul sa ramana  intr-un loc fix, Pokemon Go il „forteaza” pe jucator sa iasa din casa si sa „vaneze”… pokemoni.

Jucatorul isi creaza chiar de la inceput, un avatar – identitatea virtuala sub care va juca – si porneste lupta impotriva pokemonilor. Pe parcursul jocului in functie de numarul de pokemoni vanati, jucatorul trece la un nivel superior.

Marlynn Wei psihiatru instruit la Harvard si Yale vorbeste despre plusurile si minusurile aduse utilizatorului acestei aplicatii – Pokemon Go.

Posibile plusuri Pokemon Go

  • Interfata este prietenoasa si interactiva (primul pas in atragerea jucatorilor)
  • Utilizeaza sistemul GPS al telefonului pentru localizarea pokemonilor
  • Jucatorul este „obligat” sa iasa din casa si sa parcurga diferite distante pentru a localiza personajele animate si, asa cum stim cu totii, miscarea este benefica pentru sanatate activand sistemul muscular, osos, circulator, prin miscare se elibereaza serotonina (un neurotransmitator „responsabil” de dispozitia noastra)
  • Da jucatorului posibilitatea de a relationa cu alti jucatori aflati in cautarea pokemonilor, incurajandu-l astfel sa socializeze si sa depaseasca timiditatea, anxietatea sociala
  • Ofera persoanelor cu stari depresive un scop pentru a se ridica din pat si a iesii din casa (conform unor declaratii ale jucatorilor publicate pe unele retele de socializare)
  • Stimuleaza imaginatia si creativitatea in „vanarea” pokemonilor, a planificarii unei strategii de „anihilare” a pokemonilor.

Posibile minusuri Pokemon Go

    • Jucatorul ramane dependent de telefon, desi se afla in afara cladirii
    • Este oarecum „dresat” sa caute figurinele animate creandu-se astfel un compoatament adictiv, dependent
    • Distrage atentia de la ceea ce se intampla in jur putandu-se intampla accidente (rutiere si nu numai)
    • Ne arata cat de usor poate fi manipulata mintea umana si distrasa de la realitate
    • Inca de la configurarea avatarului, jucatorul se infatiseaza in mediul virtual asa cum doreste sa fie vazut, perceput de ceilalti – crearea unei identitati paralele in virtual poate denota fuga de realitate
    • Poate fi un refugiu in virutal din viata reala – in virtual persoana se simte curajoasa, dar este activat si potentialul de agresivitate latenta pentru ca el „vaneaza”, potential care se poate activa si in viata reala daca jucatorul nu mai poate disocia realul de imaginar, nu mai vede consecintele fapelor sale
    • Stresul care apare la jucator prin implicarea in joc – eliberarea de adrenalina, accelerarea batailor inimii, cresterea tensiunii arteriale, hipo sau hiperventilare, toate acestea putand conduce la aparitia unor accidente vasculare cerebrale, crize cardiace.
    • Jucatorul poate neglija nevoile fiziologice – alimentatie („uita” sa manance), hidratare, somn (jucatorul nu poate dormi din cauza adrenalinei si nerabdarii de a evolua la urmatorul nivel), igiena (neglijarea acestui aspect care poate parea „pierdere de timp”, timp pe care il poate utiliza in vanarea de pokemoni
    • Pot aparea dificultati in a face diferenta intre viata reala si cea virtuala
    • Daca la beneficii am mentionat conform declaratiilor de pe retelele de socializare si declaratiilor medicului psihiatru Marlynn Wei ca jocul poate ameliora anxietatea sociala si starile depresive, acest lucru ar putea fi valabil la inceput, dar treptat, exista riscul ca jucatorul sa se refugieze in mediul virtual, sa refuze viata „in vivo” (in real) pentru ca in virtual totul este mai usor si sunt sarcini simple de indeplinit, este lipsit de responsabilitati
    • „Nevoia” de a juca, de a castiga, de a trai asa cum jucatorul nu poate in viata reala, de a trece la niveluri superioare, de a fi recunoscut in mediul jucatorilor poate duce la nasterea dependentei – crearea unei detrese (ruperi / disfunctionalitati) in viata persoanei atat pe plan personal (neglijarea nevoilor fiziologice, nervozitate, oboseala), scolar si profesional (oboseala, absenteism, abandon scolar), social (izolarea fata de cei care nu sunt fani si jucatori), refugierea in virtual. De altfel, chiar dezvoltatorii acestui produs, Pokemon Go, atentioneaza persoanele care descarca jocul ca sunt responsabile pentru eventuale neplaceri produse.

 

Aspecte economice

Cresterea vanzarilor de:

  • telefoane din ce in ce mai performante
  • baterii pentru telefoane si incarcatoare mobile

Si pentru ca oamenii sunt inventivi, se pare ca pe o retea de vanzari online au aparut chiar anunturi in care persoane detinatoar de automobile stau la dispozitia jucatorilor de Pokemon Go contra cost, desigur!

Un aspect important este si „aparitia” pokemonilor in zonele unor cafenele – deci, iata si metoda noua de marketing!

In loc de concluzii

Pe termen mediu si lung exista riscul ca unele functii cognitive sa fie afectate – atentie, memorie, orientare temporo-spatiala, comunicare, pot aparea iluzii (deformarea realitatii) sau chiar halucinoze care se pot transforma in halucinatii auditive si vizuale (perceptia unui obiect stimul corespunzator normal)  – persoana poate sa „auda” diferite sunete din joc sau sa vada diversi pokemoni.

Chiar in cazul persoanelor cu anxietate sociala si stari depresive care initial poti fi activate si stimulate intr-un mod pozitiv, jocul indelungat poate duce la insomnie, stari de oboseala datorate insomniei alimentate de dorinta de a juca si evolua tot mai mult in virtual (nevoia de atentie si recunoastre), somatizari datorate neglijarii nevoilor fiziologice.

In cazul copiilor si adolescentilor amintesc recomandarea Asociatiei Americane de Pediatrie de a nu se depasi durata de 2 ore de expunere a acestora la o sursa de lumina rece – tip monitor, televizor, tableta, ecranul telefonului.

Fuga de realitate nu este o solutie. Doresti ca felul in care esti sa fie mai aproape de Eul dorit? Fa ceva pentru tine acum, aici, in realitate. Nu te lasa manipulat, distras, traind viata altora, fie ele si personaje virtuale „inofensive”.

Nevoile celor care aloca tot mai mult timp jocurilor virtuale pot fi: nevoia de atentie, de realizare, de validare. De asemenea, in spatele acestui tip de comportament poate fi o structura de personalitate de tip dependent, o persoana timida, o persoana aflata intr-un moment vulnerabil, intr-o criza psihologica si care se refugiaza in aceasta lume virtuala, si nu in ultimul rand, un slab control al impulsului, o slaba capacitate de autocontrol.

Atat timp cat totul – inclusiv jocul in mediul virtual – se intampla cu responsabilitate si nu devine un viciu care sa ne traiasca el pe noi, putem sa ne folosim de beneficiile oferite, sa ne relaxam si sa evitam neplacerile si refugiul in mediul virtual.

Jocurile virtuale de distrag de la viata reala, care este printre oameni reali pe care ii putem atinge si simtii. Viata reala este despre a trai aici si acum, construindu-ne drumuri catre atingerea visurilor, traind emotii reale si nu de tip surogat.

Aveti grija de voi, de sanatatea psihica si fizica!

Cu drag,

Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

0728.967.011

Articolul poate fi preluat cu mentionarea sursei si a adresei web – www.iuliapasarin.ro

Resurse:

http://playtech.ro

www.psychologytoday.com

De cele mai multe ori, atunci cand vorbim cu noi insine (dialogul interior), ne straduim sa gasim raspunsuri  bune, corecte la intrebarile pe care ni le punem, dar la felul in care punem intrebarile nu acordam o importanta mai mare. Felul in care punem intrebarile ne poate ghida in gasirea unor raspunsuri-solutii, in stimularea introspectiei si a sinceritatii fata de propria persoana.

De exemplu, de cele mai multe ori ne „vin” intrebari de genul „Unde am gresit? Cum de am facut greseala asta?” ramanand astfel ancorati in trecut sau chiar autoblamandu-ne indirect. Schimband modul in care ne punem intrebari  de genul „Cum am ajuns in acesta situatie? Ce am invatat din ceea ce mi s-a intamplat? In conditiile date am facut tot ce era mai bine? Ce as face acum intr-o situatie similara? Ce am invatat despre mine din aceasta experienta?”, atunci vom fi mai aproape de gasirea unor raspunsuri-solutii.

Un alt exemplu este intrebarea pe care ne-o punem frecvent „De ce mi s-a intamplat mie?” sau „De ce mi se intampla numai mie?”. O astfel de intrebare poate fi de autovictimizare, ne da senzatia ca „ni se intampla” ca si cand nu am fi actori activi in viata noastra si am fi la voia sortii, a intamplarii, la mila celorlalti, NEASUMARE!

In psihoterapie acest subiect (de neasumare si de a-i responsabiliza pe ceilalti pentru ceea ce ni se intampla) este unul complex, dar ne vom opri la schimbarea modului de a ne pune interebarea. De exemplu, ca alternative la intrebarea „De ce mi se intampla numai mie?” putem avea:  „Ce din mine (ganduri, cuvinte, comportament) atrage anumite comportamente din partea celorlalti sau atragerea unor situatii? Cat de des mi se inampla sa imi pun aceata intrebare: de ce mi se intampla mie? Ce pot schimba la mine (nu la ceilalti)?”

Psihoterapia  se adreseaza persoanelor care au nevoie de ajutor, care au ajuns intr-un punct in care nu se pot ajua singuri la un anumit moment din viata lor, care sunt pe cale sa devina disfunctionali pe plan personal, profesional, social si atunci, intrebarile sunt puse intr-un mod de autoacuzare sau de autovictimizare, ori de neasumare. Dezvoltarea personala se adreseaza persoanelor care doresc o ghidare in optimizarea unor abilitati – organizare, comunicare, relationare, rezolvarea de conflicte, adaptarea la o noua pozitie organizationala (trecerea de la o functie de executie la una de conducere). Ambele, psihoterapia si dezvoltarea personala au ca factor comun autocunoasterea prin introspectia. Autocunoasterea ne este foarte utila printre  altele si in a ne optimiza felul in care punem intarebari, in felul in care ne comportam cu ceilalti, pentru ca uneori, o persoana reactioneaza la un stimul care functioneaza ca „buton de activare” care deschizandu-se duce la reactii in lant si la proiectii fata diferite persoane, situatii.

Cunoasterea propriei persoane, asumarea trecutului si a alegerilor facute, dezvoltarea capacitatii de a intrerupe reactiile in lant ne sunt foarte utile in relationarea cu sine si cu ceilalti, la cat mai putine proiectii (a „arunca” in ceilalti comportamente si ganduri care ne apartin) cu potentiale urmari negative.

Asadar, inaintea raspunsului se afla intrebarea! Sa fim atenti cum punem (si ne punem) aceasta intrebare!

Ganduri de bine!

Iulia Pasarin, psiholog clincian si psihoterapeut integrativ

Contact: 0728.967.011

 

Schemele cognitive reprezinta modele de gandire si functionare pe baza cunostintelor, experientelor timpurii, experientelor de viata, ateptarilor fiecarei persoane. Schemele cognitive fac parte din cotidian, se activeaza o data cu intamplareile de zi cu zi si apartin nivelului inconstient. Ele functioneaza, se activeaza automat.

„Schemele nu sunt structuri fixe. Sunt configuraţii flexibile care reflectă regularităţile experienţei, oferind umplerea automată a informaţiilor lipsă, efectuând generalizări despre trecut, dar şi modificându-se permanent, adaptându-se pentru a reflecta starea de lucruri prezentă. Schemele sunt stări interpretative flexibile care reflectă amestecul de experienţă trecută şi circumstanţe prezente.“

Atunci cand gandirea, functionarea este una dezadaptativa vorbim despre scheme disfunctionale.

Young a identificat 18 scheme disfuncţionale, pe care le-a grupat în cinci categorii, pornind de la categoriile de nevoi pe care le manifestă un individ în dezvoltare.

Domeniul 1: Separare şi respingere – consta in expectanţa ca nu vor fi satisfacute nevoile de securitate, ingrijire, acceptare, respect. Este compus din 5 scheme :

Schemele din acest domeniu sunt rezultatul unui mediu familial prea detaşat sau al unuia prea imprevizibil şi abuziv. Nevoile de securitate, stabilitate şi empatie nu sunt îndeplinite pentru individul în dezvoltare. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Abandon/instabilitate

2) Neîncredere / abuz – convingerea ca intr-un final tot vom fi inselati, ca ceilalti ne mint, ca ne fac sa suferim in mod intentionat.

3) Privaţiune emoţională – covingerea ca ceilalti nu ne ofera dragostea necesara

4) Deficienţa / rusine – sentimentul ca sntem fara valoare, rai, nedoriţi

5) Izolare sociala / instrainare – senaţia ca suntem izolaţi de restul lumii, ca suntem diferiţi si nu putem face parte dintr-un grup.

Domeniul 2: Slaba autonomie şi performanţe – se refara la propria capacitate de a supravieţui si funcţiona independent. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Dependenţă / incompetenţă

2) Vulnerabilitatea în faţa pericolelor potenţiale

3) Proteţionism / personalitate atrofiata – reflecta nevoia de a avea o relaţie de apropiere si o implicaţie emoţionala exagerata cu una dintre personale apropiate (deseori parinti).

4) Eşecul – autoblamarea, convingerea ca nu este capabil sa faca ceva bine.

Domeniul 3: Limite defectuase – reflecta incapacitatea sau stabilirea cu deficienţa a limtelor interne, a responsabilitatilor fata de altul, a scourilor pe termen lung. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Revendicarea drepturilor personale / dominanţa – convingerea ca sunem superiori altor oameni, revendicam drepturi si privilegii speciale.

2) Lipsa de autocontrol şi autodisciplină (toleranţă scăzută la frustrare)- dificultatea de a fi controlat, disciplinat, insuficient control al impuslurilor. Această schemă este urmare a lipsei de disciplină sau a unui model coerent de urmat în familie.

Domeniul 4: Dependenţa de ceilalţi – focalizarea excesiva pe satisfacerea doriţelor, nevoilor altora in detrimentul satisfacerii propriilor dorinţe si nevoi. Din acest domeniu, fac parte următoarele scheme:

1) Subjugarea – supunerea excesiva controlului celorlalţi pentru a evita furia, parasirea, alte represalii. Are 2 forme: subjugarea nevoilor si subljugarea emoţiilor.

2) Sacrificiul de sine – concentrarea excesiva asupra satisfacerii voluntare a nevilor zilnice ale celorlalţi pentru a evita sentimentul de a „fi egoist”

3) Indezirabilitate sociala / nevoia de aprobare – cautarea exagerata a aprobarii, recunoasterii, atenţiei celolrlalţi.

Domeniul 5: Hipervigilenţă şi inhibiţie

1) Negativism / pasivitate – accentuarea aspectelor negative ale vieţii (durere, moarte, pierdere, dezamagiri, conflicte, vina) in timp ce evenimentele pozitive sunt minimalizate.

2) Inhibiţie emoţionala / autocontrol exagerat – inhibarea acţiunilor, sentimentelor , comunicarii spontane pentru a evita dezaprobarea celorlalţi.

3) Standarde nerealiste / exigenţa – convingerea ca trebuie sa atingem niste standarde interiorizate foarte inalte de comportament si performanţa cu scopul de a evita critica.

4) Pedepsirea – convingerea ca oamenii ar trebui aspru criticat pentru greselilor. Implica tendinţa de a fi furios, intolerant cu ceilalţi si cu noi insine.

Care sunt schemele tale de gandire? Vino sa afam impreuna cu ajutorul testelor profesionale!

Sedinta evaluare (aplicarea testelor) + sedinta consiliere pe baza rezultatelor – 230 ron.

Durata fiecarei sedinte este de 60 de minute.

Daca in urma rezultatelor obtinute vei dori sa continui demersul terapeutic putem contura impreuna un plan terapeutic personalizat.

Iulia Pasarin

Psiholog clinician, psihoterapeut integrativ acreditat de Colegiul Psihologilor si Federatia Romana de Psihoterapie

Te invit sa faci o programare la numarul 0728.967.011

 

„Fiecare bloc de piatră are deja o statuie în interior şi sarcina de a o descoperi este a sculptorului” Michelangelo

Plecand de la aceasta idee putem spune ca in demersul dezvoltarii personale invatam sa ne descoperim.

Pe parcursul acestui drum invatam sa  identificam lucrurile care ne tin pe loc – temeri, rusine, vina, neincredere, persoane toxice, limitari (auto)impuse – si sa ne aplecam mai mult spre autocunoastere, spre identificarea nevoilor personale – iubire, autoafirmare, armonie, echilibru – , acceptarea si iubirea de sine.

Intelegand, constientizand blocaje si experiente care au dat nastere fricilor, rusinii, vinovatiei, resemnificandu-le, putem spune ca ne „sculptam” nu doar propria persoana, ci si viata, indepartand ce este de prisos si aducand la lumina, devenind constienti de ceea ce putem sa devenim, de importanta si frumusetea transformarii.

Dezvoltarea personala nu este un drum lin, pe care se paseste cu pasivitate, ci unul care necesita implicarea activa a ta, clientul. Este un drum cu suisuri si coborasuri, cu rezistente fata de constientizari si transformare, dar o calatorie atat de frumoasa de autocunoastere, redescoperire, reNASTERE!

Asa cum fluturele iese din cristalida cu aripile mototolite la inceput si pe parcursul a cateva ore sangele incepe sa circule prin aripi intinzandu-le, facandu-le functionale si etalandu-le frumusetea prin netezirea lor pentru ca apoi fluturele sa isi ia zborul, tot asa si pe parcursul demersului transformarii tale personale autocunoasterea, identificarea nevoilor si dorintelor personale, a convingerilor si valorilor te va face sa intelegi frumusetea zborului fluturelui – a libertatii si a bucuriei de a putea sa te simti bine cu tine!

 

Cu drag,

Iulia Pasarin

psiholog clinician, psihoterapeut

0728.967.011

 

CE ESTE PSIHOTERAPEUTUL

Psihoterapeutul:

  • este acolo pentru tine,
  • este egalul tau,
  • este co-echipierul tau,
  • te respecta,
  • te accepta asa cum esti (daca din motive personale nu poate face acest lucru, iti va recomanda sa cauti pe alticneva),
  • iti respecta credintele, valorile, individualitatea,
  • pastreaza confidentialitatea informatiilor,
  • incurajaza autocunoasterea clientului,
  • incurjeaza independena si responsabilizarea clientului,
  • il incurajeaza pe client sa vada situatia din diferite perspective, unghiuri, sa vada si „cum ALTFEL ar putea face”, sa ia decizii in ceea ce priveste viata personala, sa vizualizeze si sa isi asume consecintele deciziilor sale,
  • il ghideaza pe client in caltoria sa psihoterapeutica,
  • este interesat de evolutia clientului, de gasirea echilibrului interior si exterior de catre client – uneori starea de independenta, asumare, evolutia clientului creeaza neliniste si nemultumire in relatia sa cu alti membrii ai familiei sau a anturajului, clientul fiind mai independent si mai constient de sine si de dorintele sale si mai greu de „manipulat” de ceilalti.

CE NU ESTE PSIHOTERAPEUTUL

Psihoterapeutul NU:

  • este „seful” tau,
  • iti spune ce sa faci,
  • va lua decizii in locul tau,
  • nu este responsabil pentru deciziile si actiunile tale,
  • te face dependent de el, de opinia lui,
  • iti judeca credintele, valorile,
  • este o „carja” pentru tine, ci un ghid, un insotitor pentru o bucata din drumul tau.

SUCCESUL PSIHOTERAPIEI / CONSILIERII DEPINDE DE:

  • respectul reciproc,
  • respectarea regulilor – punctualitate, frecventa sedintelor, cadrul terapeutic
  • personalitatea psihoterapeutului,
  • pregatirea profesionala a psihoterapeutului / consilierului psiholog,
  • motivatia clientului pentru schimbare,
  • implicarea activa a clientului in demersul psihoterapeutic / de consiliere psihologica,
  • sinceritatea si capacitatea de autodezvaluire a clientului,
  • compatibilitatea celor doi actori implicati in demersul terapeuti (client – psihoterapeut),

CE NU SE INTAMPLA IN CADRUL SEDINTELOR DE PSIHOTERAPIE / CONSILIERE

  • nu se incalca si nu se ataca credintele clientului
  • nu se iese din cadrul terapeutaic – sedintele au loc in cabinet (doar in cazuri speciale se poate merge acasa la client si numai daca terapeutul accepta)
  • terapeutul nu ia deciziile in locul clientului,
  • clientul este expert in problemele sale, psihoterapeutul este acolo pentru a-l ghida, nu pentru a rezolva pentru client sau pentru a-l face dependent de „parearea” lui, ori pentru a-i impune propriile convingeri si valori.

PSIHOTERAPEUTUL / CONSILIERUL PSIHOLOGIC ESTE DE OBICEI:

  • licentiat in psihologie / socilogie / sociologie-psihologie (dubla specialziare) sau domenii conexe
  • absolvent al unui program de master sau masterand
  • absolvent al unor cursuri de formare intr-o orientare psihoterapeutica de 4 ani (in cazul psihoterapeutilor), de 3 ani (in cazrul consilierilor psihologi).

O persoana care a absolvit doar un curs de consiliere pentru dezvoltare personala sau alte cursuri de specializare NU au competente pe psihoterapie sau consiliere psihologica.

Demersul psihoterapeutic necesita o frecventa de minim o sedinta / saptamana si o cura psiholterapeutica de minm 12 sedinte pentru a se putea produce un minim de schimbare, de transformare a clientului (acesta fiind si motivul pentru care a venit). 1, 2 sau 5 sedinte se numesc consultatii, nicidecum cura sau demers psihoterapeutic.

Psihoterapia si consilierea psihologica au ca instrument cuvantul si persoana psihoterapeutului / consilierului psiholog.

Psihoterapia inseamna o re-nastere a persoanei, o transformare, dar si vindecarea sufletului, a ranilor lui ascunse.

Ganduri de bine si nu uitati ca vibratia cuvintelor spuse si a gandurilor produc schimbari!

Sa auzim de bine!

Cu drag,

Iulia – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ

0728.967.011

 

Locuitorii din Wemmick, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.

Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline. Tot stelute primeau si cei talentati unii ;puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute…. Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una..

Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.

Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!!

Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.

„Merita multimea asta de buline negre”, isi spuneau omuletii unii altora. „Este clar ca nu e bun de nimic!”

Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el:

„Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el. In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.

Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.

„Ca ea vreau sa fie”, ii trecu prim minte lui Pancinello.

„Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!” Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

„Nu este mare lucru”, ii raspunse ea. „In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.”

„Pe Eli?”

„Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.”

„Dar de ce?”

„Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.

„Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?”, striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.

„Dar nu este drept!”, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli..

Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:

„Eu aici nu raman!”, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:

„Pancinello, tu esti?”, se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri.

„Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!” Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.

„Stii cum ma cheama?”, il intreba Pancinello.

„Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat!”

Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca.

„Hmm…”, murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.

„Se pare ca ai adunat ceva etichete…”

„Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!”

„Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!”

„Chiar nu-ti pasa?”

„Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!”

Pancinello incepu sa rada:

„Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce.. De ce as insemna ceva pentru tine?”

Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:

„Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!”

Nimeni…, niciodata… . nu-l mai privise astfel pe Pancinello.. . si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…

„In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine”, continua apoi Eli.

„Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, raspunse Pancinello.

„Stiu, mi-a povestit despre tine.”

„De ea de ce nu se prind etichetele?”

„Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii.. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!”

„Cum adica?”

„Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?”

„Pai, nu prea….” Eli zambi.

„Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.”

Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:

„Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!” Pancinello nu se opri din mers, dar gandi:

„Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!” (sursa: resurse online)

Si chiar in clipa aceea cazut de pe el o bulina…

Putina cumpatare, empatie, privirea din mai multe unghiuri a situatiei si nu in ultumul rand, preocuparea pentru propria persoana si viata, introspectia si interesul pentru intelegerea si autodescoperirea personala, a construirii propriei fericiri ar duce poate la mai putina stigmatizare, la descurajarea oamenilor preocupati in a eticheta, descuraja, chiar de a bloca impliniri de visuri!

Putina cumpatare si ingaduinta fata de noi si de ceilalti! Putin mai multa apreciere pentru originalitate, unicitate!

Fii real! Fii atutentic! Fii deosebit! Fii fericit!

Seara faina!

Iulia

 

Se incheie un alt an cu bune si mai putin bune, dar cu siguranta un an care ne-a adus mai multa intelepciune prin experientele pe care le-am trait. Un an in care am experimentat un portativ (sau mai multe) de emotii, de ganduri, un an in care am interactionat cu oameni noi si am aprofundat sau intrerupt legaturi cu „oameni vechi”. Cel mai important este ca pe langa oamenii pe care i-am cunoscut au existat oameni care ne-au facut sa zambim.

Iti propun un exercitiu, ultimul din acest an, in care sa sumarizezi evenimentele importante si sa decizi ce iei cu tine in cutia cu resurse de anul viitor.

Ia o coala de hartie, imparte-o in 4 parti egale si noteaza in fiecare rubrica:

  • Neimplinirile (visurile cu care ai pornit in acest an si care nu s-au implinit inca)
  • Reusitele
  • Oamenii care ti-au adus nori in viata si te-au facut sa suspini
  • Oamenii care te-au facut sa zambesti

De ce toate acestea? Pentru a evidentia care sunt resursele tale, a analiza cat ti se portivesc unele alegeri, care iti apartin si care sunt „insuflate”, „impuse”, in ce directie ai de crescut, care sunt oamenii toxici din viata ta si care sunt OAMENII care ti-au fost alaturi si ti-au adus un zambet pe buze si in suflet. Acum decide: ce vrei sa iei in anul urmator?

Nu, raspunsul nu vi-l dau eu pentru ca eu decid doar pentru mine in functie de nevoile si asteptarile mele, de valorile si convingerile mele. Cautati cu atentie, rabdare si finete in sufletul vostru si alegeti raspunsul potrivit voua.

Va doresc sa incheiati frumos acest an si sa intampinati cu sanatate, zambete, seninatate in ganduri si trairi, alaturi de prieteni anul ce urmeaza sa ne invite in casa lui!

Ganduri de bine si seninatate in suflet!

La multi ani!

Iulia

 

Cuvântul „criză” derivat din termenul grecesc krisis care înseamnă indecizie sau „punct de cotitură” a fost introdus în domeniul sănătăţii mintale de Erik Lindemann pentru a descrie reacţia de doliu la pierderea unei persoane dragi. Dr. Kaplan considera că „criza” apare atunci când o persoană se confruntă cu o problemă pentru care nu are o soluţie imediată şi care pe moment pare de nedepăşit. Tot dr. Kaplan spunea „O criză apare atunci când o persoană se confruntă ca un obstacol important de viaţă si care pare pentru un timp insurmontabil prin utilizarea metodelor obişnuite de rezolvare a problemelor”. Această stare duce la o “blocare” a individului pe unul sau mai multe paliere ale vieţii sale, fapt ce reflectă o tulburare emoţională, tensiune psihică, anxietate şi inabilitate de funcţonare normală ceea ce face ca persoana în cauză să caute suport de specialitate – psihoterapie.

Dictionarul Oxford da urmatoarea definitie a “crizei”: un moment de dificultate intensa sau pericol; un moment cand o dificultate sau o decizie importantă trebuie să fie facuta; un punct de cotitura a evolutiei unei boli, cand se produce o schimbare importanta indicand fie recuperarea, fie moartea.

Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoarele definitii ale crizei:

  1. Manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercari (adesea decisive) care se manifesta în societate;
  1. Moment critic, culminant, în evoluţia care preceda vindecarea sau agravarea unei boli; declansare brusca a unei boli sau aparitia unui acces brusc in cursul unei boli cornice;
  2. Tensiune, moment de mare depresiune sufleteasca, zbucium.

Dr. Kaplan spune că în criză avem 3 caracteristici importante:

  • “dezechilibrul homeostaziei psihologice;
  • mecanismele uzuale de coping sunt depasite;
  • exista evidentă unui reactii sau disfuncţii emotionale negative”

Un factor important care se adaugă declanşării crizei este percepţia individuală a factorilor stresanţi.

Astfel, Parad şi France continuă ideile lui Lindemann şi Kaplan şi se creionează “principalele caractristici ale crizei:

  1. un eveniment declanşator specific si identificabil;
  2. percepţia ca situatia este stressanta şi amenintatoare;
  3. credinta in incapacitatea personala de depasire a evanimenului;
  4. experinta unei stari emotionale de discomfort caracterizata in principal prin frica, anxietate, tensiune si confuzie;
  5. funcţionare deficitară.”

Exemple de situatii care duc la declanşarea unei crize personale ar fi:

  • pierderea serviciului,
  • separarea sau divorţul,
  • conflictelefamiliale sau munca,
  • moartea unei personae apropiate,
  • pierderi financiare,
  • probleme legale,
  • adaptarea la un nou rol – profesional sau personal (parinte, soacră)

Tot la momente de criză personală poate fi introdus şi momentul în care copiii pleacă de acasă (fie pentru a-şi întemeia propirul cămin, fie pentru că doresc să locuiască singuri), iar părinţii trăiesc sindromul “cuibului gol” – sentimentul de pierdere, de gol exterior si interior şi nevoie de suport pentru a integra acest nou rol pe care raţional îl înţeleg, dar emoţional încă nu l-au acceptat.

Aşadar, despre un moment criza personală sau existenţială vorbim atunci când situaţia cu care ne confruntăm la un moment dat nu o putem gestiona singuri, negăsind în acel moment resursele necesare conştientizării, explicării, adaptării la situaţia dată într-un mod sanogen (sănătos).

Psihoterapia poate fi “prietenul” de care aveţi nevoie să vă ghideze în conştientizarea felului în care percepeţi situaţia, să găsiţi resursele necesare adaptării şi soluţionării momentului de cumpănă.

Psihoterapeutul nu este acolo pentru a vă da “lecţii de viaţă”, ci pentru a înţelege felul în care percepeţi situaţia respectivă şi a vă ghida în observarea situaţiei din mai multe unghiuri, a vă stimula în găsirea resurselor pe care le-aţi folosit în trecut şi a le adapta situaţiiei prezente sau chiar a găsi resurse noi, utile în rezolvarea actualei situaţii de criză persoală / existenţială.

Cu drag,

Iulia Păsărin

0728.967.011

 

Resurse: dr. R. Vrasti

“Una dintre cele mai frumoase calităţi ale prieteniei este să oferi înţelegere şi să fii înţeles” Seneca

Prietenia are ca prim pas un context, o cauză a întâlnirilor, care generează apopiere în funcţie de afinitate, compatibilitate şi atractie interpersonală. Discuţiile dintre „candidaţii la prietenie” în care aceştia se autodezvăluie (atât cât doresc şi se simt confortabil) au darul de a descoperii valori şi interese comune, fapt care generează o stare de bine şi siguranţă.

Prietenia este ceva ce se construieşte, nu este „un dat”.

Prietenia este atunci când investeşti emoţional, când „acorzi credit”, înseamnă a-ţi păsa de celălalt. Un simplu „ai grija de tine” sau „sună-mă ca să ştiu că ai ajuns ok” sau „ai grijă cum şofezi” denotă faptul că celuilalt îi pasă, că o parte din el, din gandurile lui te însoţesc ca să îţi fie bine.

Prietenia înseamnă să poţi împărtaşii gânduri şi emoţii, să îţi facă bine prezenţa celuilalt, să ştii că poţi să te bazezi pe celălalt aşa cum şi el se bazează pe tine. Înseamnă încredere reciprocă, susţinere, împărtăşirea bucuriilor şi grijilor, înseamnă o mână de ajutor care poate fi o ancoră pentru tine în momentele de cumpănă, dar şi reciprocitatea gesturilor si gândurilor.

În ochii prietenului ne oglindim – privindu-l pe el, vedem o parte din noi. Este un bun început pentru un exerciţiu de autoanailză.

Sa aveţi o săptămână minunată!

Cu drag,

Iulia

 

In noaptea aceea o raza de luna se furisa pe fereastra in camera lui Petrisor si lumina o gramada de jucarii inghesuite: o cutie de creioane colorate, un ursulet de pasla, o carte de povesti, o minge albastra. Si de indata ce le atinse raza lunii, jucariile pornira sa se miste. Cutia de creioane colorate se deschise fara veste si creioanele cazura unele peste altele in spinarea ursuletului. Ursuletul sari ca ars:

– Aoleo, ce-i asta? Ma omoara!
Si se inghesui mai tare in cartea de povesti, care-l ocari cu glasul pe jumatate adormit:
-Ia vezi! Mi-ai indoit toate filele! Si asa sunt destul de rupta si mazgalita!
Si se propti de mingea albastra, care o lua la goana rostogolindu-se pe podea, catre capatul celalalt al camerei. Ursuletul raspunse manios cartii de povesti:
– Ce cauti aici? Ar trebui sa fii pe raft! Apoi, fara sa mai astepte, se rasti catre cutia de creioane colorate:
– Iar tu ai putea sa-ti tii creioanele mai bine! N-ai capac?
– Am avut! se planse cutia de creioane colorate. Dar Petrisor mi l-a rupt!
– Si pe mine, ia uitati in ce stare m-a adus! se jelui cartea de povesti, rasfirandu-si dinaintea celorlalti foile ferfenita.
-Aveti dreptate! mormai atunci ursuletul, scuturandu-si blana roasa. Mie parca nu mi-a rupt o laba? Si ofta si el de mai mare jalea. Vedeti numai cum ne-a azvarlit acum aici, unele peste altele?
Mingea albastra, de suparare, se legana cand intr-o parte, cand intr-alta, pe podea:
-Cu mine da in toate geamurile! Intr-o zi am sa ma sparg de tot!
-Ce mai! Mormai ursuletul ridicandu-se drept in picioare. Eu nu stau aici! Plec!
-Unde pleci? Se speriara celelalte jucarii.
-Ma duc la magazinul de unde am venit! Vorbi el apasat. Ce nou si ingrijit eram acolo! Poate am sa gasesc alt copil, care are sa ma ia cu el si are sa se poarte frumos cu mine! Poate imi va drege si laba rupta!
– Stai ca vin si eu! striga atunci cutia de creioane colorate. Imi strang doar creioanele imprastiate si o iau din loc!
– Nici eu nu mai stau aici! Vin cu voi! vorbi hotarata cartea de povesti, tremurandu-si paginile de atata suparare. Iar mingea albastra se invarti in loc sa-si faca vant spre fereastra.
– Si eu, si eu!
– Sa ne grabim! le spuse atunci ursuletul. Pana nu se stinge raza de luna! Si ajutandu-se una pe alta, jucariile se suira pe fereastra si se facura nevazute. Iar raza lunii pieri din odaie si din pervaz si porni cu ele.
Calatorira mult pe strazile adormite pe sub lampile aprinse, pe unde nu trecea nici tipenie de om. Se zari doar intr-o curte un catel latos, care de mirare uita sa le mai latre. Intr-un tarziu, cand in zare mijira zorii si raza lunii pali, ajunsera obosite in pragul magazinului cel mare din centrul orasului. Si cum disparu raza, asfintind, adormira si ele cu toatele, unele langa altele.
Si asa se face ca dimineata, cand venira vanzatorii sa deschida magazinul, le gasira acolo. Vanzatorul de la raionul de jucarii le lua in mana, minunandu-se:
– Ce-o fi cu jucariil e astea rupte, aici? Si ce sa fac cu ele? Doar aici vindem jucarii noi, de abia iesite din fabrica.
Le-o fi azvarlit vreun copil! isi dadu cu parerea vanzatorul cel tanar de la articolele de sport.
– Ia-le inauntru! spuse si vanzatorul de la articolele de drogherie. Poate va veni cineva sa le ceara!
Trecura cateva zile. Intr-o dimineata intra in magazin tocmai Petrisor, de mana cu mama lui. El o lasa pe mama sa umble dupa ce avea ea nevoie in alte parti si alerga pe data spre raionul de jucarii, cum face totdeauna, sa vada jucariile noi. Acolo insa dadu cu ochii, pe tejghea, drept in fata, de cutia lui de creioane colorate, de minge, ursulet si cartea de povesti.
Numaidecat se repezi la ele, explicand vanzatorului:
– Sunt jucariile mele!
Vanzatorul, care tocmai ii intinsese unui baietel subtirel un iepure de cauciuc, se intoarse catre el:
– Ia stai putin! Cum vine asta? Daca sunt ale tale, ce cautau in fata magazinului cu noaptea in cap?
Baietelul cu iepurele se uita intr-o parte la Petrisor si spuse repede:
– Poate au fugit de la el! Iar o fetita mititica, cu ochi neastamparati, adauga si ea, pe un glas plangaret:
– Nu vedeti ce rupte sunt, saracele?
– Asta e! Se poarta urat cu ele! Se vede cat de colo! vorbi un alt baietel care de abia isi desprinsese ochii de la masinutele si avioanele cu cheie. Petrisor isi lasa capul in jos si se inrosi peste urechi.
– Ce spui? Il intreba vanzatorul. Cum sa ti le dau inapoi? Uita-te si tu cum arata!
Petrisor tacea mereu, cu ochii in pamant. Nici ceilalti copii nu mai spusera nimic, privindu-l cu suparare.
Vanzatorul isi plimba ochii de la el la jucarii si iarasi la Petrisor, mangaindu-si barbia, pe ganduri:
– Eu zic c-ar trebui sa le daruiesc unui alt copil, care sa stie cum sa se poarte cu ele!
– Nu, nu! se impotrivi atunci Petrisor, cu lacrimi siroindu-i pe obraji. Nu le dati altui copil! De acum inainte am sa am grija de ele! Numai sa vedeti!
– Ei, copii, ce spuneti? Ce facem cu jucariile lui Petrisor? intreba vanzatorul.
Baietelul subtirel spuse incet, tragand usor de-o ureche iepurele de cauciuc:
Daca are sa se poarte frumos cu ele de acum inainte…
– Si nu le mai rupe… adauga, mai incet inca, fetita de langa el.
Vanzatorul din spatele tejghelei hotari:
– Daca spuneti voi… si daca lui Petrisor ii pare rau de felul in care s-a purtat pana acum cu jucariile lui… sa i le dam inapoi.
Dar numai pentru o vreme! Sa vedem cum se va purta! Daca se tine de vorba si are grija de ele, i le lasam, iar de nu, i le luam pentru totdeauna si le dam altui copil, care sa le merite!
– Asa, asa… incuviintara copiii.
Iar Petrisor isi stranse jucariile la piept si pleca cu ele fara sa se mai uite inapoi. Din ziua aceea am auzit ca se poarta tare frumos cu orice jucarie. Si nici uneia nu i-a mai trecut prin minte sa plece de la Petrisor!”

 

Este important sa urmărim comportamentul copiilor. Prin felul în care se joacă ne spune despre el – ce l-a marcat din ce a văzut în jurul lui, ce valori i s-au transmis (dragoste, respect, drepturi fără îndatoriri, cât de răsfăţat este, cât este de obişnuit să i se cuvină tot, să nu respecte reguli), ce a înţeles privind în jurul său.

Priviţi-vă copiii! Au nevoie să fie VĂZUŢI !

Cu drag,

Iulia

 

Sursa povestii: didactic.ro

 

frici anxietateMotto:

FRICILE – demoni pe care iau nastere si cresc  in mintea ta si care pot pune stapanire pe gandurile, emotiile tale, pe comportamentul tau, facandu-te prizonierul lor, dar numai daca tu ii lasi.

Frica, definita in dictionar, este o stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar.

Fricile pot fi „mostenite”, invatate din experientele altora, induse, mostenite transgenerational sau pot lua nastere ca urmare a unor experiente de viata personale.

„Mi-e frica de intuneric”, „Mi-e frica de apa”, „Mi-e frica de straini / oameni”, „Mi-e frica de animale”, „Mi-e frica de inaltime”. Aceaste frici s-au nascut din experientele tale personale sau ti-au fost induse („impuse”) – „sa nu vorbesti cu oameni necunoscuti pentru ca oamenii sunt rai”, „sa nu intri in apa pentru ca singur ai sa te ineci”, „daca nu te culci, o sa te manance bau-bau” (teama de intuneric, aceste lucruri fiind spuse inainte de culcare copilului), „nu te uita pe fereastra ca o sa iti vina ameteala si o sa cazi” si lista ramane deschisa.

Referindu-ne la frici intalnim categoria fricilor reale si a celor imaginare/irationale.

Frica reala, rationala si ne ajuta sa ne mobilizam in diferite situatii – simturile ascutindu-se, gandirea devenind mai rapida, adrenalina ajutandu-ne sa ne mobilizam si sa fim gata de lupta sau fuga atunci cand situatia o cere.

Fricile  imaginare, irationale care de regula sunt fie invatate de copil de la cei din jur, fie vin din teama de necunoscut, fie vin ca urmare a unor experiente neplacute care ne-au marcat si care ni s-au intimparit in minte si care fac ca in timp gandurile noastre sa devina dezadaptative, sa intretina frica.

Fricile irationale (denumite si tulburari anxioase) se hranesc cu nesiguranta, suferinta, cu tristete.

Fricile irationale pot sa para si sa fie intretinute de o slaba incredere in sine, de imaginea de sine negativa pe care o avem despre noi considerandu-ne slabi, nedemni de a fi iubiti, de a primi atentie, afectiune. O persoana care se teme sa vorbeasca, sa initieze o conversatie si sa o intretina de teama de a nu spune ceva gresit sau ca nu va parea inteligent, ca s-ar putea balbai, ca ar putea sa nu isi gaseasca cuvintele potrvitie sau o persoana care nu mananca si nu bea in public imaginandu-si ca toata lumea se uita la ea, motiv pentru care nu iese in oras, la peterceri risca ca incet, incet sa se autoizoleze, sa nu mai iasa din casa sau sa re rezume in a merge la scoala / facultate / serviciu si a se intoarce acasa, a se inchide in camera si a se refugia in fata calculatorului eventual traindu-si viata prin retelele de socializare, jocuri pe calculator, ridicand in jurul sau un “zid de protectie”, zid pe care il consolideaza si la care mai adauga o noua caramida, o noua frica in fiecare zi. Acest “zid” va face ca persoana sa fie tot mai putin capabila de sentimente de empatie, iubire, iertare, poate duce treptat la o forma de aplatizare emotionala.

Cufundarea in singuatate, izolarea in spatele acestui “zid” nu face decat sa il faca pe cel temator sa piarda putin cate putin contactul cu realitatea, sa nu se mai poata bucura de viata, de prieteni, de peisajul din jur, de iesiri in parc, la cinematograf, la peterceri, de flori, cer, soare de lucrurile pe care le consideram banale, dar fara de care viata ar fi atat de … gri.

Este important sa avem puterea de a cere ajutorul daca suntem pe cale sa ne indrepam catre aceasta situatie pentru ca este nevoie sa cautam sursa acestor temeri pentru a le putea controla, gestiona si invinge, pentru a ne construi o imagine de sine autentica, cu sublinierea aspectelor pozitivie ale personalitaii noastre.

O buna autocunoastere si o cunoastere a limitelor, dar si a resurelor personale, o imagine de sine autentica, o stima de sine crescuta, bine consolidata pe principii reale, este solutia pentru a depasii aceste temeri.

Daca vei lasa fricile sa se instaleze comod in sufletul, mintea si corpul tau atunci ele iti vor ghida viata, ele vor fi cele care sa iti spuna cum sa traiesti – in teama , umilire, izolare. Ele iti vor schimonosii atat sufeltul facandu-te sa ai trairi si emotii negative, de suferinta si durere, mintea prin ganduri care vor intretine frcile si care le va da valoare si forta, cat si corpul tau care va somatiza prin dureri de cap – ce au la baza conflictele intrapsihice – , dureri de stomac, dureri musculare, tensiune arteriala, dureri de articulatii (fara o cauza medicala initiala), dureri care reflecta lipsa de flexibilitate si rigiditatea in gandire, simtire, actiune.

Lasa toate acestea in urma ta si ai curajul de a face o introspectie, de a incepe un proces de autocunoastre care este un scop in sine si nu doar o cale catre ceva anume. Drumul dezvoltarii personale si al autocunoasterii este fascinant el, ca si proces de evolutie si transformare a fiintei noastre nu doar o cale catre un scop. Daca este sa vorbim de un scop, atunci scopul dezvoltarii personale si autocunoasterii este suma intamplarilor, experientelor avute pe acest drum care ne ajuta sa CRESTEM emotional, spiritual.

Da-ti voie sa te bucuri de aer, de soare, de picaturile de ploaie, de adierile vantului, de prieteni, de flori, de toate creaturile minunate din jurul tau, de trairi fantastic de frumoase, da-ti voie sa plangi de tristete atunci cand simti, lasa lacrimile sa te elibereze picurand in ele amarul din suflet si din minte echilibrandu-te si curatindu-te, apoi zambeste – este atat de frumos sa nu te temi de tot si de nimic, sa fii VIU, sa simti, sa vezi, sa iubesti si sa te lasi iubit/a!

 Cu drag,

psihoterapeut integrativ Iulia Pasarin

autocunoastereStima de sine este strans legata de imaginea de sine care este modul in care o persoana se autopercepe din punct de vedere fizic, cognitiv, emotional, social si spiritual.

Daca imaginea de sine este una pozitiva si persoana se considera valoroasa, inteligenta, capabila atunci si stima de sine va fi una ridicata. Daca, din contra, persoana se considera inferioara, incapabila, respingatoare atunci si stima de sine va fi una scazuta.

Nu intodeauna imaginea de sine autoperceputa este una reala, autentica. De exemplu, in perioada adolescentei cand conteaza aprecierea celor din jur, in special a covarstnicilor, apartenenta la un anumit grup, persoana se poate simtii nevalorizata, respingatoare daca cei din jur o marginalizeaza, nu o integreaza in grup, lucru ce poate fi in neconcordanta cu realitatea.

Daca stima de sine este legata de modul in care ne autoevaluam si ne autovalorizam, increderea in sine care se formeaza si ea in timp si depinde foarte mult de modul in care suntem incurajati inca din copilarie de membri familiei sa avem initiativa, de modul in care suntem recompensati cu gesturi si vorbe motivationale intr-un sens pozitiv si potentator.

O persoana cu stima de sine ridicata are initiativa, crede in reusita sa, se implica in diferite activitati, este sociabila, aspira la un statut social inalt.

 O imagine de sine negativa duce la:

  • scaderea performantelor scolare, respectiv profesionale din cauza ca persoana nu se considera capabila si nu se implica in activitatile specifice statutului si rolului sau,
  • relatii disfunctionale cu familia si cu cei din jur pentru ca lipsa respectului fata de sine duce si la lipsa de respect fata de cei din jur, adesea aceste persoane invinovatindu-i pe ceilalti pentru esecul lor, fugind de responsabiliate.

 O imagine de sine negativa, duce la o stima de sine scazuta a persoanei care:

  • este aproape in permanenta nemultumita,
  • evita sarcinile noi,
  • evita sa isi asume responsabilitatea pentru faptele sale si pentru consecintele lor,
  • se considera mai mereu nedreptatita,
  • are o toleranta scazuta la frustrare, nivelul de empatie este foarte scazut,
  • considera ca mainifestarea emotiilor este o dovada de slabiciune,
  • poate alunca relativ usor spre un comportament deviant.

 O imagine de sine pozitiva duce la:

  • o buna performanta scolara, respectiv profesionala persoana implicandu-se in rezolvarea activitatilor specifice,
  • construirea unor relatii functionale si armonioase in familie si in afara acesteia, persoana incercand sa rezolve eventualele conflicte care apar intr-un mod amabil, printr-o comunicare asertiva fara sa se autoinvinovateasca sau sa invinovateasca pe ceilalti,

 Cum imaginea de sine este una pozitiva aceasta va atrege o stima de sine ridicata care inseamna ca persoana:

  • accepta situatiile noi ca fiind provocatoare – intr-un sens pozitiv, acestea avand scopul de a o mobiliza si automotiva in rezolvarea lor,
  • este independenta,
  • isi asuma responabilitatea pentru faptele sale si consecintele lor,
  • isi exprima adecvat emotiile pozitive si negative fara a fi conflictuala,
  • este mandra de succesul ei
  • este empatica,
  • comunica intr-un mod asertiv exprimandu-si opiniile intr-un mod adecvat fara sa ii jigneasca pe cei care nu ii impartasesc parerile,
  • reuseste sa treaca peste eventualele esecuri intr-un mod constructiv luandu-le ca pe experiente.

 Imaginea de sine negativa care are ca si consecinta o stima de sine scazuta a persoanei creaza un cerc vicios care poate duce la disfunctionalitate, cerc din care persoana mai poate iesi doar apeland la ajutor profesional.

 Construirea increderii in sine, a stimei de sine, autoperceperea realista si pozitiva a imaginii de sine sunt procese dinamice, de evolutie, care incep inca din copilarie, din familia de origine. La consolidarea acestora lucram pe parcursul intregii vieti, atat prin autoeducatie cat si prin participarea la cursuri sau sedinte individuale de autocunoastere si explorare a lumii interioare.

Indrazneste! Deschide fereastra catre autocunoastere, este primul pas spre reusita!

Pentru fiecare dintre voi,

Iulia Pasarin

Atacul de panică se manifestă prin apariţii bruşte sau intensificări ale anxietăţii, acompaniate de simptome precum:

  • palpitaţii, bătăi puternice ale inimii,
  • dureri în piept
  • ameţeli
  • transpiraţii
  • senzaţia de irealitate sau depersonalizare (detaşarea de sine insuşi)
  • dificultăţi în respiraţie, senzaţia de sufocare
  • frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
  • frica de moarte;
  • parestezii {senzaţii de amorţeală sau de furnicături);
  • frisoane sau valuri de căldură

Concentrarea atenţiei pe senzaţiile corporale, gândurile catastrofice care pun stăpânire pe mintea persoanei care suferă un atac de panică nu fac decât să crească în intensitate aceste manifestări.

Atacul de panică poate fi însoţit de agorafobie sau nu. Agorafobia este anxietatea, teama faţă de locuri sau situaţii din care scăparea poate fi dificilă (sau jenantă) sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil, în eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare panicii.

Situaţiile în care apare agorafobia (cu sau fără atac de panică) sunt evitate (de ex., călătoriile sunt restrânse) sau chiar sunt îndurate cu un consum emoţional foarte mare. De cele mai multe ori persoana solicită prezenţa unui companion.

Gândurile automante distorsionate care apar frecvent în atacul de panică şi agorafobie sunt:

„Voi face infarct”, „Voi pierde controlul”, „Voi înnebuni”, „Voi leşina”, „Voi muri”.

Atât atacul de panică cât şi agorafobia fac parte din spectrul tulburărilor anxioase. Anxieatea este definită ca teamă nejustificată faţă de o fiinţă sau obiect, un fenomenal naturii.

Dacă în fobia specifică obiectul fobiei este un stimul – teama de insecte, teama de întuneric, în fobia socială persoana se teme de evaluarea negativă, de socializare, de a nu se face de râs, în atacul de panică persoana se teme de senzaţiile interne care pot duce la pierderea controlului.

Factorii declanşatori ai atacului de panică pot fi:

  • un eveniment de viaţă stresant – asumarea unor noi responsabilităţi (de aceea inclusiv pregătirea pentru rolul de părinte – un o situaţie în esenţă pozitivă – poate duce al apariţia unui atac de panică),
  • un evenimet de viata traumatizat – diagnosticarea cu o boala grava, imbolnavirea sau accidentarea unei persoane dragi
  • schimbarea locuinţei,
  • schimbarea locului de muncă,
  • lipsa de odihnă care duce la oboseală, slăbiciune, scăderea randamentului şi care poate favoriza apariţia şi intreţinerea gândurilor catastrofice care pot duce la apariţia unui atac de panică.

În atacul de panică cu agorafobie sunt asociaţi cu o serie de stimuli precum: locurile publice aglomerate, spaţii deschise, situaţii în care ieşirea rapidă este blocată (lifturi, trenuri, maşini) călătoriile departe de casă, activităţi care cresc pulsul.

Printre tehnicile utilizate în gestionarea atacului de panică şi agorafobiei se numără:

  • relaxarea
  • crearea unei ancore
  • restructurarea cognitivă
  • desensibilizarea în imaginar şi / sau in vivo (în realitate)

Pe parcursul psihoterapiei se va discuta despre circumstanţele apariţiei atacului de panică (cu sau fără agorafobie), factorii care îl declanşează şi întreţin – gânduri distorsionate, factori exteriori.

De ce să lăsaţi teama să vă trăiască viaţa când vă puteţi bucura de atâtea lucruri frumoase?

Distracţia este dincolo de zona ta de confort care a devenit tot mai mică. Găseşte-ţi motivaţia de a-ţi relua viaţa, prieteniile dinaintea declanşării acestor temeri.

Sa tratezi EFECTELE fara a te apleca asurpa intelegerii si tratarii CAUZELOR care dau nastere fricilor irationale, anxietatii, atacurilor de panica, agorafobiei este ca si cand ai pune un plasture peste o rana nedezinfectata.

Iti sunt cunoscute aceste simptome? Hai sa aflam cum au luat nastere aceste temeri, ce intretine aceste firici si ganduri, sa ne aplecam asupra CAUZELOR si nu doar a tratarii EFECTELOR.

Iulia Păsărin – psiholog clinician autonom, psihoterapeut integrativ autonom

0728.967.011

Consiliere. Psihoterapie. Evaluare psihologica.

transformare psihologieÎnr-una din zilele trecute stând la o ceaşcă de vorbă şi cafea cu o prietenă, m-a întrebat dacă am vreo preferinţă în a lucra cu adulţii sau cu copiii.

Am stat puţin şi m-am gândit, iar apoi mi-am dat şi i-am dat următorul răspuns: îmi place să lucrez cu copiii pentru că îmi dau şansa să îmi accesez spiritul ludic, să intru în contact cu copilul interior, să imi amintesc cum este să te îngrijorezi că cineva s-a “desprietenit” de tine. Imi place să lucrez cu adolescenţi pentru că îmi amintesc cum este să ai un spirit liber şi să îţi întinzi aripile, să te lupţi pentru idealurile şi visurile tale. Îmi place să lucrez cu adulţii de vârstă apropiată mie pentru că este ca şi cum ne-am oglindi reciproc, uneori, alteori pentru a-mi aminti şi a le aminti că “dacă nu ar exista schimbare, atunci … nu am avea flutri”, iar dacă ei, fluturii pot, putem şi noi. Ascultându-i, îmi aminesc care erau credinţele mele limitative, fricile mele, îmi amintesc drumul pe care am plecat, unde am ajuns şi cum mi-ar place să fie călătoria mea prin această viaţă de acum încolo. Îmi place să lucrez cu adulţii care au păşit peste pragul de 50 de ani pentru că îmi împărtăşesc din experientele lor de viata, dar şi din înţelepciunea lor.

Un terapeut îi ghidează pe clienţii săi, dar şi învaţă de la ei. Cresc împreună, se transformă unul pe celălalt.

În loc de concluzie, le multumesc clienţilor mei din trecut, prezent şi viitor pentru TRANSFORMARE, pentru ceea ce sunt acum şi sper că transformarea lor a fost la fel de frumoasă, chiar dacă uneori a implicat suferinţă.  Însă şi pentru fluture TRANSFORMAREA este anevoiasă, dar MERITĂ. Şi EU şi TU MERITĂM!

Cu respect şi apreciere pentru decizia voastră de a face schimbarea, de a vă bucura de propria călătorie!

Iulia Păsărin

 

Cuvintele ranesc din “greseala” sau atunci cand vrem sa ranim.

Gesturile si comportamentele aduc suferinta atunci cand sunt nepotrivite, ostile sau interpretate negativ.

Asa cum prin cuvinte, gesturi si comportamente putem aduce suferinta, tot cu ajutorul lor putem alina suferinta, schimba convingeri si comportamente, incuraja.

Uneltele principale ale psihoterapiei sunt cuvintele, modul in care sunt utilizate, tehnicile in care sunt folosite pentru a schimba moduri de gandire dezadaptativa, negativa si scheme disfunctionale de gandire in ganduri pozitive, potentatoare.

Desenul – ca tehnica terapeutica este simbolul a ceea ce inconstientul transmite dincolo de cuvinte. El stie rareori sa „minta” si adeseori ne descopera, ne alina, ne invata despre noi.

Psihoterapia este ingrijirea sufletului prin cuvinte. Puterea cuvintelor este cea care ne face sufletul si mintea sa se deschida, sa infloreasca sau ne taie aripile si sa ne taram cu genunchii de pamant.

Psihoterapia si dezvoltarea personala te invata sa iti vindeci sufletul, sa iti exprimi emotiile in mod adecvat, sa iti controlezi si inlocuiesti gandurile negative, sa iti consturiesti o imagine de sine pozitiva si autentica, sa ai incredere in tine in alegerile pe care le faci.

Invata sa apreciezi si sa utilizezi sensul si puterea cuvintelor, gandurilor, gesturilor, emotiilor in optimizarea personala, in extinderea zonei de confort, in autocunoastre si cresterea emotionala, invata sa iti intelegi, depasesti si controlezi temerile, sa te relaxezi, sa te automotivezi.

Cu drag,

Iulia Păsărin – psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Viziteaza si pagina SERVICII

 

 

Putem sa simbolizam corpul nostru in diferite modalitati. De exemplu il putem asemui unui copac sau unei case sau, de ce nu, unui castel. Unui castel cu multe camera. Unele “camere” mai luminate, altele mai intunecate. Unele camere au “usile” blocate, iar secrete ca frici, gelozii, ura, deznadejde, vina, esecuri vor sa treaca dincolo de “usile ferecate”, sa fie auzite, sa isi spuna povestea, sa fie vindecate.

Pe parcursul vietii noastre care implica dezvoltarea holistica a omului – cognitiv (ganduri, scheme cognitive), trairi (emotii pozitive si negative), manifestari fiziologice, somatizari, comportamente – prin experientele de viata personale, incercam sa exploram interiorul nostru, sa “deschidem usi”, sa aprindem lumini, sa linistim demonii interiori, sa “aerisim” fiecare incapere.

Va intrebati cate “camere” are acest “castel”? Depinde cum ne-am “partajat”, cum am delimitat spatiile!

O camera mica poate ascunde fricile noastre cele mai mari. De obicei aceasta camera incercam sa o tinem inchisa, ca si cand nu am vrea sa impartim fricile cu ceilalti si sa le “pastram” doar pentru noi.

Ce fel de temeri se pot ascunde in aceasta camera a fricilor? Teama de a-ti face prieteni si de iubi ca nu cumva sa suferi. Poate teama de a-ti asuma raspunderi? Sau teama de autovaloriza, de a te pretui? Teama de a fi vazut, dar si teama ca nu vei fi vazut. Teama de intuneric, de apa, de spatii inchise, de inaltime, de spatii deschise, de a avea copii, de a iubi, de a te lasa iubit. Si toate aceste temeri au povestea lor pe care tu trebuie sa o spui pentru a linistii aceste frici, pentru a te linistii pe tine.

Dezvoltarea personala ghidata te ajuta sa vorbesti despre aceste temeri, sa le recunosti, sa le intelegi si sa le stingi sau sa te folosesti de ele. Da, sa te folosesti de ele pentru ca unele, nu se afla intamplator acolo, in interiorul fiintei tale. Poate initial te-a protejat, dar usor ai scapat-o de sub control. Nu negarea fricilor este cheia, ci intelegerea lor.

O alta camera poate ascunde sentimente negative precum ura, furia, vina sau autoinvinuirea, gelozia, nesiguranta, neincrederea. Si ele astepta sa le spui povestea, sa intelegi de unde vin, care este originea lor, din ce si de ce s-au “nascut”. Consilierea te poate invata sa descarci furia, agresivitatea in mod controlat prin anumite metode de descarcare a acestor manifestari, sa “le asculti” si sa le intelegi, sa vezi cand ti-au fost utile si cum au ajuns sa te controleze, dar sis a preiei controlul.

O alta incapere poate ascunde deznadejde, dezamagire, durere, suferinta. Este nevoie sa intram si aici si sa facem ordine. Nu negand, evitand sau fugind de acestea ne vom vindeca, ci vorbind despre ele, intelegandu-le originea, gasind noi unghiuri din care sa le abordam.

O camera poate ascunde comori nedescoperite si neaccesate: darul vorbelor – comunciarii, al negocierii, al sfatuirii, al creativitatii, al empatiei, al organizarii, al leadership-ului. Resurse care asteapta sa le descoperi si sa le pui la treaba. Asadar, sunt si „camere” inundate de lumina pe care inca nu le-ai deschis. Indrazneste! Drumul autocunoasterii si cautarii interioare te va ghida in accesarea lor!

Oricate incaperi are castelul vostru interior nu ezitati sa intrati in fiecare dintre ele. Gasiti cheile potrivite si deschideti usile. Scuturati “draperiile” de amintiri, emotii, experiente, verificati “sub covor” daca este ceva despre care nu vreti sa vorbiti. Acel “ceva” va va aduce vise neplacute, somatizari (dureri de cap, stare de oboseala, dureri musculare, afectiuni la nivelul pielii, glandei tiroide sau altor organe sensibile la “problema” emotiilor reprimate), va vor fura linistea si viata.

Consilierea in vederea dezvoltarii personale si psihotarapia te pot ghida in procesul de autocunoastere, de curatenie interioara, de “luminare” a incaperilor, de ventilare a emotiilor, de descarcare controlata a furiei si agresivitatii, de gasire a echilibrului interior.

Vorbind despre frici, ura, gelozie, deznadejde, dezamagrie poti sa gasesti originea nasterii lor, modul in care le-ai hranit, dar cand ti-au fost utile si care este motivul pentru care le-ai lasat sa preia controlul.

Cu drag,

 Iulia Pasarin – psiholog clinician, psihoterapeut integrative

Oferta Pachete servicii / Abonamente

 

PsyEssential
CIF: RO
Strada Coltei
CP: 005 Bucuresti (Romania)
Tel: 0728.967.011

iulliapasarin@gmail.com

CABINET DE PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE