Stresul posttraumatic reprezintă reexperimentarea unui eveniment traumatic extrem care implică vătămarea corporală sau ameninţarea integrităţii corporale a propriei persoane sau a unei alte persoane. Despre stres posttraumatic vorbim si atunci cand o persoana asistă la un eveniment cu un puternic impact emoţional – incendiu, accident – sau află despre moartea violentă sau inopinantă, despe amenintarea cu moartea ori vătămarea suferită de un membru al familiei sau a unei alte persoane.

Exemple concrete de evenimene care pot cauza stresul posttraumatic:

  • imbolnavirea sau accidentarea propriei persoane. Aici menţionam si avortul spontan suferit de persoana in cauză sau de partenera de viaţă
  • asistarea la un eveniment tragic in care o persoană a fost vatamată fizic sau a decedat – accident auto, agresiune fizica, incendiu
  • imbolnavirea – diagnosticarea cu o maladie gravă, accidentarea sau decesul unei persoane apropiate
  • dezastru natural – incendiu, cutremur
  • expunerea repetata la evenimente cu un puternic impact emotional – de exemplu violenta domestica

Simptome frecvente care apar in stresul posttraumatic:

  • flash-backuri, amintiri legate de evenimentul marcant incluzand imagini, ganduri, percepţii, emoţii
  • vise recurente legate de eveniment
  • retrairea experientei traumatice – iluzii, halucinaţii vizuale şi/ sau aduditive şi / sau olfactive (mirosuri)
  • reactivitate fiziologică la expunerea la stimuii interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic – tanspiratii, ameteli, senzatia de mictiune frecventa, simptome gastrointestinale, palpitatii
  • aparitia unor atacuri de panica declansate de stimuli care amintesc de eveniment
  • evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma şi paralizia reactivităţii generale – eforturi in a evita gândurile, sentimentele sau conversaţiile asociate cu trauma; eforturi de a evita activităţi, locuri sau persoane care deşteaptă amintiri ale traumei; incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei; diminuare marcată a interesului sau participării la activităţi semnificative; sentiment de detaşare sau de înstrăinare de alţii; gamă restrânsă a afectului (de ex., este incapabil să aibă sentimente de amor); sentimentul de viitor îngustat (de ex., nu speră să-şi facă o carieră, să recăsătorească, să aibă copii ori o durată de viaţă normală).
  • simptome persistente de excitaţie crescută (care nu erau prezente înainte de traumă), după cum este indicat de două (sau de mai multe) dintre următoarele: dificultate în adormire sau în a rămâne adormit; iritabilitate sau accese coleroase; dificultate în concentrare; hipervigilenţă; răspuns de tresărire exagerat.

Este important de stiut ca doar o parte dintre simptome se manifesta de obicei.

Psihoterapia crează cadrul si atmosfera necesara descarcarii, constientizarii, desensibilizarii, recadrarii, negocierii cu sine, acceptarii. Fiecare persoană reacţionează diferit la factorii traumatici, se comportă diferit in demersul terapeutic.

Succesul psihoterapiei depinde de implicarea clientului, de dorinta de schimbare, de renuntarea la eventuale beneficii secundare dobandite dupa evenimentul traumatic.

Psiholog clinician, psihoterapeut Iulia Păsărin

Din solidaritate si respect pentru familiile celor care au pierdut persoane dragi in incendiul de la Club Colectiv, pentru cei care au fost martori si salvatori Cabinet de Psihologie PsyEssential ofera consiliere psihologica gratuita în zilele de joi (17.00 – 20.00), vineri (14.00 – 20.00) si sambata (10.00 – 14.00). Programarile se fac la telefon 0728.967.011.

Cabinetul se afla in zona Str. Stirbei Voda (langa Cismigiu, Universitatea Nationala de Muzică din Bucuresti)

Din clipele în care viitoarea mămică simte cum este lovită în burtică de micuţul nenăscut, când îl vede la ecografie, când îi aude bătăile inimii prin stetoscopul medicului, încă de atunci ea se îndrăgosteşte iremediabil de el – crâmpeiul de viaţă ce sălăşluieşte în ea, ce este dependent de ea. Emoţiile trăite de viitoarea mămică sunt mai intense – atât bucuriile şi gândurile legate de viitor, cât şi temerile legate de imprevizibil, de evenimente care pot duce la pierderea sufleţelului ce abia se formează, de riscurile apariţiei unor malformaţii, de a nu putea duce sarcina la termen. Despre aceste mame care nu duc sarcina la termen şi care nasc prematur am să vorbesc acum, despre schimbarea care apare în viaţa lor şi care nu va disparea niciodată.
Instinctul de a-l proteja pe copil este (sau ar trebui) să fie prezent la toate mamele. Dar pentru femeia care naşte prematur devenind mamă „puţin mai devreme” pentru copilul ei, totul se schimbă: relaţia cu sine, cu partenerul, cu familia, viaţa profesională, modul în care se reaportează la ceilalţi.
Am avut şansa să fiu alături de o astfel de mămică. Am trăit alături de ea fiecare moment în care mi-a povestit evoluţia sarcinii de la prima „lovitură din interior” pentru a-şi face simţită prezenţa, până la conracţiile vremelnice care au făcut-o să aducă pe lume o fetiţă, o fetiţă perfectă, deşi „în miniatură”. Şi din acel moment viaţa ei i-a fost dedicată minunatei „jucării vii” care o privea cu ochii mari si căua să se agaţe de mâna ei, de tot ce întâlnea. Din acel moment această mămică s-a simţit ciudat – puternică şi slabă în acelaşi timp.
Prima întălnire cu aceată mămică a avut loc la puţin timp după ce fetiţa a împlinit 3 ani. Amalgamul de gânduri şi sentimente contradictorii avute în legătură cu integrarea fetiţei într-o instituţie de învăţământ – grădiniţă – şi nevoia de a o ştii în siguranţă au determinat-o să împărtăşească temerile, gândurile, visurile pe care le avea. Era la mijloc între dorinţa de a avea un copil normal, independent (raportat la vârsta ei) şi teama de a nu i se întâmpla ceva rău, dorinţa de a o supraproteja – cum chiar ea a spus.
Fetiţa era dezvoltată normal pentru vârsta ei atât fizic cât şi intelectual. Teama cea mai mare a mamei era de a nu face dintr-un copil normal unul neajutorat, de a nu-i insufla temerile ei, de a nu o face dependentă.
Am admirat-o pe această mămică pentru curaj şi capacitatea de conştienizare, pentru felul în care punea priorităţile şi nevoiele copilului în faţa nevoilor ei. Motivaţia pentru schimbare a acestei femei era însăşi fericirea fetiţei sale.
Iar la final, la ultima şedinţă concluzia noastră a fost că „mămica unui copil prematur va fi întodeauna altfel. Nu mai buna, nu mai rea, doar ALTFEL!

Cu respect şi admiraţie pentru toate mămicile pentru care motivaţia pentru schimbarea personală este chiar fiinţa pe care au adus-o pe lume, pentru felul în care, nu uşor, reuşesc să pună nevoile şi priorităţile copilului pe primul plan.
Iulia Păsărin

Psihoterapie Dezvoltare personala

PsyEssential
CIF: RO
Strada Coltei
CP: 005 Bucuresti (Romania)
Tel: 0728.244.745

iulliapasarin@gmail.com

CABINET DE PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE