Dorinta de iubire si acceptare este prezenta in aproape toate fiintele, deci si in noi, oamenii. Daca imi doresc iubire si acceptare din partea semenilor mei, atunci am nevoie sa pot oferi la randul meu aceste lucruri. Si mai mult decat atat, am nevoie sa imi pot oferi mai intai mie, propriei mele persoane, iubire si acceptare, sa imbratisez deoportiva lumina si umbra din mine fara sa ma judec si fara sa ma autopedepsesc.
Uneori este nevoie sa invatam sa ne iubim si acceptam asa cum suntem. Iar pentru a face asta avem nevoie ne impacam cu trecutul, sa ne iertam pentru experientele trecute, pentru neputintele avute, sa ii iertam pe cei pe care i-am lasat sa ne faca sa ne simtim nedreptatiti, raniti, respinsi, sa ne iertam pentru faptul ca le-am dat atata putere asupra noastra. Apoi, ar mai fi nevoie sa ne constientizam barierele, bagajele pe care le caram dupa noi, mostenite (ranile transgenerationale) sau experimentate in mod direct si sa dorim sa ne despovaram de ele. Uneori este nevoie sa mergem foarte departe si sa vindecam ranile care sunt la nivel transgeneraltional si pe care continuam sa le simtim, dar pentru acest lucru este nevoie sa ne autoanalizam, sa le constientizam si sa fim dispusi sa iertam si sa ne iertam. Sa ne iertam neputinta, furia, vina, rusinea, umilinta pe care le-am simtit si imbratisat. Sa ne dam voie sa traim, chiar sa ne jelim si sa eliberam durerile de pierdere – doliu, pierderea unor relatii, pierderea starii de sanatate sau a integritatii fizice, pierderea demnitatii, iar lista ramane deschisa – pentru a putea sa imbratisam un nou mod de a trai pentru ca ignorarea si reprimarea nu sunt o solutie pe termen lung. Corpul va somatiza aceste suferinte emotionale intr-o zi si vom spune ca nu stim de unde sunt durerile de stomac, de cap, de articulatii, tumorile (si nu ne referim aici la explicatiile medicale), depresia si atacurile de panica, starile disociative. Sa dam drumul dorintei ascunse de autovictimizare pe care multi o avem, dar putini suntem dispusi sa o constientizam, sa dam drumul dorintei de razbunare, nevoilor excesive de validare exterioare, de atentie cu orice pret, sa eliberam nevoia de a face pe plac altora.
Am vorbit despre traume (rani) transgenerationale. De ce este nevoie sa mergem in trecut pentru a face curat? Pentru ca nu putem sa construim un nou EU pe rani care sunt inca vii. Ar fi ca atunci cand vrem sa construim o casa pe o fosta groapa de gunoi si unde gunoiul a fost nivelat, iar fundatia va fi fix in acel gunoi. Cat de sanatoasa si stabila este structura? Si da, avem de-a face si noi cu un tip de gunoi, cu gunoiul emotional.
Da, drumul poate parea lung si anevoios, dar ce lucruri minunate putem sa descoperim despre noi, despre fiinta minuntata care suntem! Nu spun aceste lucuri din carti, ci din experienta personala in care peste 8 ani am lucrat cu mine si am luat fiecare caramida din peretele pe care l-am inaltat in jurul meu, am analizat-o, i-am multumit si am pus-o de-o parte ca sa pavez cu ea un drum pe care sa merg, nu sa inalt alte obstacole. Nu a fost usor, dar imi multumesc in fiecare zi pentru alegerea facuta atunci. Nu de putine ori am vrut sa renunt, dar deja consideram ca merit ceva mai bun, ca vreau sa ajung la acea fiinta minunata din mine care era prizoniera din spatele „zidului”. Si am ajuns! Si chiar e MINUNAT! Iar calatoria mea continua in fiecare zi alaturi de prietenii mei, de clientii mei, neuitand sa fiu recunoscatoare „radacinilor” mele (stramosilor mei) si mentorilor mei.
Si da, de cele mai multe ori avem nevoie de un ghid pentru a reusi sa ne intelegem si sa ne dorim transformarea, iertarea si acceptarea, iar acest ghid este de cele mai multe ori psihoterapeutul care va fi alaturi de tine, nu inaintea ta si nici in urma ta, nici nu te va trage, nici nu te va impinge, ci iti va fi alaturi emotional si prin intrebari care au rolul de a te scoate din starea de confort, de a te ajuta sa constientizezi cine iti doresti sa devii si pentru a te incuraja sa iei propriile decizii si sa iti creionezi propria viata cu iubire si acceptare, cu bunatate si recunostinta!
Sa „ceri ajutor” nu este un semn de slabiciune. Eu nu am luat-o asa in demersul personal de autocunoatere si dezvoltare! Omul de langa mine, fie ca a fost formatorul, fie ca a fost un psihoterapeut cu, care am lucrat in dezvoltarea mea personala, in videcarea ranilor mele mi-a fost „co-pilot”, ghid in perioada in care a trebuit sa distrug parti din mine si sa constuiesc altfel.
Observa-te! Cunoaste-te! Videca-te! Iubeste-te! Accepta-te!
Ganduri senine!