CREDINŢELE LIMITATIVE

„Până nu faci subconștientul conștient, îți va conduce viața și tu îl vei numi soartă.”
~ Carl Gustav Jung

Ce sunt credințele limitative?

Fiecare dintre noi poartă în adâncul său un set de povești auzite, infuzate în sine. Povești care spun ce putem, ce merităm, ce nu avem voie. Le numim credințe limitative – convingeri despre noi, despre ceilalți sau despre lume, despre ce putem şi nu putem, despre ce merităm şi ce nu, poveşti care ne țin mici, chiar dacă în noi există potențialul de a crește mai mult decât “setarea”.

Ele se nasc, de multe ori, în copilărie sau din experiențe dureroase. Ajung să se așeze adânc în subconștient și să devină lentile prin care privim viața. Și, fără să știm, ele modelează cum ne vedem, cât ne permitem, cât iubim și cât primim.

Nu vorbim despre „atingerea potențialului” ca o bornă fixă, ci despre a-l trăi: un proces viu, dinamic, de gândire, simțire, acțiune și curaj.

Cum se manifestă aceste credințe?

Poate ți-ai spus sau ai simțit vreodată că:

  • „Nu sunt suficient(ă) de bun(ă) pentru a fi iubit(ă).”

  • „Viața mea e un eșec.”

  • „Nu merit să am succes, liniște sau o relație împlinită.”

  • „Sunt prea bătrân(ă)/nepregătit(ă)/fără școală destulă ca să schimb ceva.”

  • „Alții știu un secret pe care eu nu-l voi afla niciodată.”

  • „Nu pot reuși singur(ă).”

Aceste voci nu sunt adevărul tău. Ele sunt doar umbre moștenite, învățate sau preluate de la părinți, de la societate, de la experiențele prin care ai trecut.

De unde vin credințele limitative?

  • Din traume sau experiențe timpurii care ne-au rănit.

  • Din modul în care părinții sau figurile de autoritate au trăit și ne-au transmis propriile lor frici.

  • Din frica de a contrazice autoritatea.

  • Din vocea constantă a societății și a mass-media, care ne spune cine „ar trebui” să fim.

Aceste semințe, odată plantate, au crescut în noi, chiar dacă astăzi nu ne mai slujesc.

Cum le recunoști?

Primul pas spre libertate este observarea.
Întreabă-te:

  • Ce gânduri mă opresc să merg mai departe?

  • Când simt rușine, vinovăție, teamă – ce poveste spun ele?

  • Cine mi-a spus pentru prima dată acest lucru? Este cu adevărat al meu sau l-am moștenit?

Credințele limitative trăiesc în reacțiile noastre automate. Dacă înveți să le asculți, încep să iasă la lumină.

Cum le transformi?

Procesul nu este simplu și nici instantaneu. Este o călătorie de eliberare care implică:

  • să recunoști credința și rădăcina ei,

  • să accepți disconfortul schimbării,

  • să începi să lucrezi cu tine pas cu pas,

  • să alegi un terapeut cu care rezonezi – nu există „terapeut universal”, ci omul potrivit pentru tine,

  • să rămâi angajat(ă) în drumul tău de creștere.

Este un dans între răbdare, curaj și blândețe.

În loc de concluzie

Transformarea credințelor limitative nu înseamnă să ștergi trecutul, ci să-l lași să se reașeze în tine într-un mod diferit. Înseamnă să onorezi ce ai primit, dar să alegi conștient ce păstrezi și ce lași să plece.

Când lumina pătrunde în umbre, începi să vezi cine ești cu adevărat. Nu mai trăiești povestea altora, ci propria ta viață.

Dacă simți că e timpul să nu mai cauți probleme pentru fiecare soluție și să începi să găsești soluții pentru fiecare problemă, te invit la o întâlnire de cunoaștere de 25 de minute pe Zoom. Este cadoul meu pentru tine – un spațiu de respiro în care putem explora cât de potrivit este să mergem împreună în această călătorie a ta care, într-un fel, devine a noastră pentru că îi permiţi să te însoţesc şi să devin martorul unui fragment din viaţa ta.

O zi şi o viaţă cu inspiraţie

Iuliana Păsărin, psihoterapeut integrativ principal

Date de contact:

iuliapasarin.psi@gmail.com

0728.967.011.

 

S-ar putea să-ți placă și...

Articole populare