Au fost luni în care m-am simțit îngenuncheată. Nu doar la figurat. Am spus-o și am simțit-o de nenumărate ori: „sunt prăbușită.” Și corpul meu a auzit. Durerile lombare şi-au făcut apariţia şi s-au accentuat pe măsură ce gândeam şi spuneam “mă simt prăbuşită în interior”. Nu după mult timp abia mai puteam merge din cauza durerii, iar diagnosticul a fost clar: hernie de disc L5-S1, severă.
Pentru cei care rămân doar în planul material, poate fi ușor de spus că e pur fizic. Nu sunt aici să conving pe nimeni. Sunt aici doar să-mi spun povestea.
Și dacă nu rezonezi, e perfect — treci mai departe. Dar dacă simți că în cuvintele mele e și ceva ce te atinge… rămâi.
Şi eu vin din zona supra-raționalului. Ani în care am negat subtilul, în care am respins simbolicul, în care am trăit doar din minte. Ani în care am spus că „nu există.” Ani în care am fost supărată pe Dumnezeu, am râs de terapia energetică, de miracolul uleiurilor esenţiale. Da, și asta e parte din drumul meu.
Dar apoi… n-am mai putut să merg. Îmi târam piciorul. Corpul meu striga. Și, încet, am început să văd: corpul fizic e ultima redută.
Suferința era mai veche. Mai adâncă. Mai subtilă.
Am ales să mă operez. O alegere conștientă. Și știu că pentru unii va părea o renunțare. Pentru mine a fost o poartă.
L5-S1 – poarta vieții.
După operație, când miorelaxantele și opioidele nu-mi mai dădeau voie să simt viața, am început să caut altceva.
Am descoperit tehnici de eliberare emoțională EFT (Emotional Freedom Technqiue), lucrul cu corpurile energetice, vizualizarea vindecătoare, miracolul uleiurilor esenţiale în alinarea contracturilor.
Nu au înlocuit psihoterapia — au completat-o. Au adus sufletul înapoi în proces.
Am învățat să îmi vorbesc cu grijă, să mă vizualizez sănătoasă, să îmi țin coloana în lumină, nu doar în RMN-uri.
Și da, discursul nostru interior creează realitate.
Nu doar în câmpul subtil. Ci și în biochimia corpului.
Onorează-ţi viaţa! Onorează-ţi drumul!
Yuliana E. Păsărin
terapeut penru suflet, minte, trup
iulliapasarin@gmail.com, 0728.967.011