Preocuparea pentru “rosul unghiilor” este frecvent intalnită la copii. Referidu-ne la acest comportament prezent in principal la copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani el poate apărea din diferite motive :
- tensiune
- imitarea comportamentului unui copil mai mare sau adult din anturajul copilului
- plictiseală (să treacă timpul, lipsa unei activităţi)
Copilul poate avea acest gest inconştient – când se uită la televizor, când se gândeşte la ceva sau conştient – atunci când se simte tensionat din diverse motive sau când se simte vinovat ca şi metodă de „autopedepsire”.
Creşterea în sine este un proces care poate genera anxietate prin presiunea exercitată de către familie şi educatori asupra copilului de însuşire a unor cunoştinţe noi, fie legate de normele sociale, fie de însuşirea unor noţiuni la diferite discipline, de presiunea simţită de copil în procesul de conformare la noi reguli.
Un pas important în ameliorarea acestui comportament este identificarea împrejurărilor, a factorilor care au dus la apariţia lui.
În situaţia în care acest comportament apare la copil în momente de tensiune ne putem îndrepta atenţia asupra:
- mediului – locuinţă, grădiniţă / şcoală;
- comportamentului îngrijitorului primar – a persoanei care îngrijeşte copilul în marea majoritatea a timpului sau care are un impact emoţional vizibil asupra copiluilui – unul dintre părinţi sau bunici, bona, frate / soră;
- apariţiei unui nou membru în familie – frate / soră ori alt copil (văr) ca urmare a schimbării condiţiilor de locuit;
- momentului în care copilul merge în vizită într-un loc necunoscut sau pe care îl percepe ca fiind ostil (în unele cazuri grădiniţa sau scoala pot fi privite astfel de către copil);
- situaţiilor în care copilul este în centrul atenţiei – în mediul familial, în mediul şcolar (este ascultat, este scos la tablă);
- supraîncărcării programului – copilul are prea multe teme / activităţi şcolare sau extraşcolare;
- eventualelor anomozităţi în familie sau chiar despărţirea părinţilor.
Ce putem face pentru a ameliora acest comportament
Pedepsele de genul aplicarea unor soluţii „rele la gust” pe unghiile copilului fără voia acestuia, ameninţarea, lovirea, izolarea nu au prea avut succes, iar acest lucru este confirmat de specialişti în domeniul medicinei pediatrice precum dr. Benjamin Spock şi dr. Robert Needlmean.
Pentru a aplica o anumită măsură este nevoie să ne dăm seama când a apărut acest comportament, în ce circumstanţe, ce îl declanşează şi îl întreţine. Este util să discutăm cu copilul, educatorii, alte persoane importante care vin în contact cu copilul şi care au sesizat acest comportament.
Este important ca soluţia să fie găsită împreună cu copilul, în cazul în care vârsta copilului ne permite o astfel de discuţie. Implicându-l direct pe copil acesta va participa activ la găsirea unei soluţii, se va simţii valorizat (părerea lui contează), responsabilizat (este „problema” lui şi caută rezolvări). Căutând şi implementând soluţii ca şi părinţi, copilul poate lua acest lucru ca impus şi poate considera ca nu este nimic în neregulă în a-şi roade unghiile şi doar cei din afară o văd aşa, iar atunci exista riscul ca tocmai copilul să nu se implice, să nu respecte „soluţiile” impuse la o „problemă” pe care nu o are. De aceea este de preferat să îi sugerăm copilului metode, dar îl vom stimula şi implica activ şi pe el în acest demers – de găsire a soluţiei optime.
Printre metodele practice pe care le putem utiliza în cazurile de detensionare a copilului sunt:
- înlocuirea comportamentului cu o activitate – ex. atunci când copilul simte „nevoia” de a-şi roade unghiile să nu mai facă acest lucru, ci să rupă bucăţi de hârtie, şerveţel şi să modeleze „bobiţe”;
- aplicarea pe unghii a unei soluţii cu gust neplăcut, dar numai cu acordul copilului, dacă el înţelege şi acceptă această metodă (aceste soluţii sunt achiziţionate din farmacie; în niciun caz nu apelăm la frecarea degetelelor copilului cu ardei iute sau alte ingrediente similare);
- discuţiile / poveştile legate de faptul că şi dinţii au de suferit, că pot creşte în direcţii nepotrivite şi îi pot schimba aspectul, că unghiuţele roase îi afectează stomacul (în cazul în care copilul tinde să înghită unghiile dupuă ce le roade), iar acestea sunt doar cateva metode la care putem apela.
Lista rămâne deschisă, limita fiind cretivitatea părinţilor şi / sau a psihologului, atunci când se apelează la ghidarea unui psiholog.
Este important să ştim cauza din spatele acestui comportament pentru că el poate fi doar efectul unei situaţii care îi porvoaca disconfort fizic şi / sau psihic copilului.
În funcţie de situaţia generatoare a acestui comportament, de vârsta copilului, de capacitatea de înţelegere vom găsi metoda potrivită – discuţii, basm, joc, tehnici expresiv-creative.
Atunci când factorul declanşator şi de întreţinere a acestui comportament al copilului este mediul familial conflictual, este treaba noastră, a adulţilor să ne rezolvăm problema, iar starea de tensiune şi anxietate a copilului vor scădea, şansele ca şi comportamentul nedorit al acestuia să dispară fiind majore.
Priveşte cu atenţie modificările de comportament ale copilului tău pentru că el este oglinda felului în care funcţionaţi în familie, mediului în care îl creşteţi. Dacă început să îşi roadă unghiile sau să se bâlbâie (din motive emoţionale şi nu ca urmare a unor probleme organice la aparatul fono-articulator) vedeţi ce s-a schimbat la voi, la modul în care funcţionaţi, iar dacă totul este în regulă îndreptaţi-vă atenţia şi către celelalte medii în care copilul îşi petrece timpul şi asupra persoanelor care vin în contact cu copilul şi pot avea un impact emoţional şi comportamental semnificativ.
Până data viitoare aveţi grijă de voi şi de copilul vostru!
Iulia Păsărin – psiholog clinician, psihoterapeut integrativ
0728.967.011