Ştim cu toţii că principala activitate a copiilor este jocul. Jocul cu păpuşi, maşinuţe, animăluţe de companie, jocul cu adulţii apropiaţi sau cu alţi copii, iar uneori jocul cu prieteni imaginari. Când apar prietenii imaginari? În jurul varstei de 3 ani imaginaţia copiilor devine foarte activă, aşa că nu trebuie să vă îngrijoraţi dacă vă surprindeţi copilul jucându-se sau vorbind cu unul sau mai mulţi prieteni imaginari. Apariţia prietenului imaginar în viaţa copilului se poate datora mai multor factori. Am să mă opresc asupra câtorva dintre aceştia, precum:
- singuratatea, faptul că nu are prienteni cu care să se joace atât de mult cât îşi doreşte,
- dorinţa de a deţine controlul, un prieten imaginar “făcând” şi “acceptând” întodeauna ceea ce doreşte copilului,
- dorinţa de a fi acceptat, prietenul imaginar acceptă toate ideile, gândurile, faptele copilului fără a-l critica,
- timiditatea, copilul temandu-se sau ruşinându-se prea tare să spună anumite lucruri despre el, cum ar fi faptul că se teme de întuneric şi atunci va spune “prienenului meu îi este frică de întuneric” adevăratul mesaj fiind ascuns în spatele acestui joc,
- fuga de responsabilitate, de pedeapsă – în aceste situaţii copilul dând vina pe prietenul imaginar atunci când sparge un pahar, scrie pe perete sau face alta boroboaţă,
- un refugiu în lumea basmelor în care ei cred.
Apariţia prietenilor imaginari este un produs al fanteziei copilului care dă dovadă de creativitate, originalitate, de capacitatea de a se adapta factorilor exteriori şi de a face faţă temerilor aşa cum poate la vârsta lui. Prietenii imaginari pot fi personaje din benzile desenate, din filmele pe care le-a văzut copilul sau personaje despre care i s-a povestit, dar pot fi şi creaţia originală a minţii copilului, un “mix” între aceste personaje şi altele imaginate de el.
Când copilul peterece prea mult timp cu prietenii imaginari Prientenii imaginari îl pot ajuta pe copilul tău să îşi exprime nevoile, fricile, dorinţele, să îşi exprime trăririle atunci când din diferite motive nu poate face acest lucru direct pentru că îi este ruşine sau teamă, dar te pot ajuta şi pe tine să îţi cunosti mai bine copilul. Dacă micuţul tău vorbeşte despre temerile prietenului său imaginar, discută cu el despre ce simte vis-a-vis de fricile acestuia. De exemplu, dacă fiul sau fiica ta îţi spune că prietenul lui se teme de câini, vorbeşte cu el, vezi ce simte, cum gândeşte, învaţă-l să îşi recunoască temerile, să exprime ceea ce gândeţte fără a critica modul în care prientenul lui imaginar “intermediază” lucrurile, învaţă-l să controleze aceste temeri. Dacă totuşi copilul tau preferă să se joace cu prietenii imaginari şi atunci când se poate juca cu copii reali, de vârste aproiate, acceptă greu prietenia şi compania altor copii, ar trebui să vezi ce se intamplă, de ce doreşte să facă acest lucru, de ce fuge. Cu abilitate, discutând cu copilul poţi afla multe lucruri despre el, despre temerile şi nesiguranţa lui, despre sursa lor. Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să apelezi la un psiholog. Acesta îl poate ajuta pe copil să îşi exprime temerile şi să le recunoască, să îşi dezvolte abilităţile de comunicare şi relaţionare, dar acest lucru îl poate face numai în parteneriat cu tine, părintele lui.
Ce poţi să faci?
Ca şi parinte nu trebuie să îl întrebi pe copil dacă are prieteni imaginari dacă el nu îţi vorbeşte aceştia (da, uneori pot fi mai multi prieteni imaginari J ). Dacă alege să îţi spunî despre acest prieten imaginar fii înţelegator, suportiv şi nu râde de copil, acest lucru s-ar putea să afecteze comunicarea voastră, dar şi imaginea pe care şi-o formează copilul despre el. Totuşi, în activităţile copilului nu îl include şi pe prietenul lui imaginar, decât dacă copilul doreşte acest lucru şi îşi exprimă dorinţa direct. Este posibil că atunci când greşeşte copilul să dea vina pe prientenul lui imaginar sau pe jucării, acest comportament netrebuind acceptat şi încurajat de părinţi. Este bine să încerci să responsabilizezi copilul pentru faptele sale, dar ai grija să alegi cu atenţie cuvintele, adaptează discursul, tonul, comportamentul vârstei copilului pentru ca cerinţele tale să fie înţelese de copil şi ai grija la cuvinte, tonul vocii, mimica şi gestica pe care o ai atunci când discuţi cu el. Până în jurul varstei de 5 ani copii nu fac prea bine diferenţa dintre real şi imaginar motiv pentru care nu trebuie să fi prea dur cu el. Este chiar tentat să creadă că toate lucrurile din jur sunt însufleţite, aşadar nu râde de el şi nu îl certa, doar fii alături de el şi explică-i cu răbdare şi folosind cuvinte pe care să le înţeleagă. În cazul în care copilul tău “îţi prezintă” preietenul imaginar este ok să îl accepţi, dar nu îl încuraja să se joace prea mult cu acesta, atrage-l în jocuri care îi plac, implică-i şi pe ceilalţi copii pentru a încuraja relaţionarea şi interacţiunea cu lumea reală, pentru a-i dezvolta abilităţile de comunicare, încrederea în el.
Articol scris de Iulia Păsărin- psiholog clinician şi psihoterapeut integrativ
Doresti o programare pentru tine sau copilul tau? O poti face la numarul 0728.967.011