Tulburarea de alimentație compulsivă este una dintre cele mai întâlnite forme de tulburări alimentare și are ca trăsătură centrală episoadele de supraconsum: mâncatul unor cantități mari de alimente într-un timp scurt (de pildă, două ore), mai mult decât ar mânca majoritatea oamenilor în aceleași condiții. Pentru a fi considerată tulburare, aceste episoade apar cel puțin o dată pe săptămână, timp de minimum trei luni.
Ce ascunde mâncatul compulsiv?
Dincolo de hrană, mâncatul compulsiv este adesea o poveste despre emoții. În spatele lui stau nevoi emoționale firești, dar rămase neîmplinite:
-
Nevoia de consolare – atunci când tristețea, singurătatea sau anxietatea apasă, mâncarea devine alinare.
-
Nevoia de eliberare emoțională – mâncatul poate fi o supapă pentru furie, frustrare, rușine, vinovăție sau stres.
-
Nevoia de a “scăpa de plictiseală” sau de a umple un vid interior – este trăită ca o senzație de gol emoțional, de lipsă de sens sau de satisfacție. Uneori e descrisă ca o tristețe difuză, o neliniște fără nume, o dezamăgire greu de localizat. Poate apărea după pierderi, traume, perioade de izolare sau stres prelungit și aduce cu sine dorința de a ‘umple’ acest gol prin mâncare.
-
Nevoia de a umple un vid interior – acea senzație de gol, de lipsă de sens, poate fi înăbușită temporar cu mâncare.
-
Nevoia de siguranță și confort – mâncarea devine o pătură emoțională care aduce liniște și protecție, chiar dacă doar pentru câteva clipe.
Uneori, această foame nu e doar a noastră. În noi trăiește și memoria foamei strămoșilor noștri, care au cunoscut lipsurile, războaiele și sărăcia. Frica de a nu muri de foame, transmisă prin generații, poate să prindă viață în comportamentele noastre de azi.
Cercul vicios al vinovăției
De multe ori, după episoadele de mâncat compulsiv, apare vinovăția. Paradoxal, acest sentiment nu oprește comportamentul, ci îl adâncește: „am greșit, ziua e compromisă, acum totul e pierdut”. Și rotița se învârte din nou, între foame emoțională și vinovăție.
Diferența față de bulimia nervoasă
Deși seamănă, există o diferență importantă: în bulimia nervoasă apar comportamente de compensare – restricții alimentare severe, vărsături provocate sau exerciții fizice intense. În mâncatul compulsiv, aceste comportamente lipsesc.
Vindecarea începe atunci când învățăm să recunoaștem și să integrăm emoțiile și experiențele care ne-au condus spre mâncatul compulsiv
Este important să înțelegem că mâncatul compulsiv nu este despre lipsa de voință, ci despre nevoia de a face față unor emoții copleșitoare.
Psihoterapia aduce spațiul în care aceste tipare pot fi înțelese și rescrise. Ne ajută să transformăm răspunsurile dezadaptative în alegeri sănătoase, să găsim moduri noi de a ne regla emoțiile, să aducem armonie între gând, simțire și acțiune.
Uneori, e nevoie și de ghidarea unui nutriționist, pentru a reconstrui relația cu hrana și corpul. Și, întotdeauna, de o rețea de sprijin și de activități care hrănesc sufletul: mișcare, creativitate, relații vii, exprimare autentică.
În loc de final
Mâncatul compulsiv nu este dușmanul tău. Este un mesaj pe care corpul și sufletul tău îl transmit despre nevoi nerostite. Când înveți să îl asculți, el se poate transforma într-o poartă spre vindecare.
Eu sunt Iuliana Păsărin. Dacă te regăsești în aceste cuvinte și simți că e timpul să găsești soluții pentru probleme, nu probleme pentru soluții, te invit la o întâlnire de cunoaștere de 25 de minute pe Zoom. Poate fi primul pas către echilibrul interior care să se vadă și la exterior.
Iuliana Păsărin, psihoterapeut integrativ principal
iuliapasarin.psi@gmail.com, 0728.967.011
