Nu are rost să vorbesc cu voi, nu întelegeți!” sau „Voi nu ați fost în locul meu, nu știți cum este” sau „Te urăsc pentru că ești asa!” sau „Nu mă cunoașteți, nu știți cum sunt, ce simt”.
Acesta sunt doar câteva dintre cele mai întâlnite replici ale adolescenților în conflictele cu părinții.
Adolescența este o adevărată provocare atât pentru părinți, cât și pentru copii. Ea este puntea de legătură, de trecere de la copilărie la maturitate.
Furtuna hormonală, schimbările fiziologice și fizionomice, emoționalitatea crescută, impulsivitatea, instabilitatea emoțională, dorința de a fi văzut, auzit, de a găsi modele, de a se identifica cu anumite concepte, imagini sau persoane pentru ca treptat să își formeze un stil propriu, o imagine de sine bine conturată, dorința de a fi popular, de apartenență la grup, de independență, frustrarea că nu este înțeles, că este încorsetat de norme și reguli sociale, apariția manifestărilor primei îndrăgostiri și a începerii vieții sexuale, întrebări legate de identitatea sexuală (fiind perioada în care apar și înclinațiile către homosexualitate), toate acestea sunt experiențe prin care fiecare copil trece în drumul lui spre maturitate.
La rândul lor părinții se confruntă pe de-o parte cu schimbările apărute la copilul lor, iar pe de altă parte nu trebuie să uităm că părinții se află și ei într-un moment sensibil, majoritatea fiind în jurul vârstei de 40-45 de ani când ei înșiși se confruntă cu trecerea la o altă etapă, cu un impas existențial, cu nevoia de a fi validați ca indivizi, de a le fi validată feminitatea / masculinitatea, de a fi validați ca părinți, ca autoritate, iar uneori apar rupturi oficiale sau nu ale relației de cuplu, adolescentul ajungând să trăiască într-o familie monoparentală sau în care unul dintre părinți este mai mult absent sau chiar implicat într-o altă relație (moment de mare vulnerabilitate pentru adolescent și cu urmări în dezvoltarea și evoluția sa ca individ matur).
Faptul că nu mai dețin controlul, că în fiecare zi trebuie să facă față unor noi evenimente, idei, schimbări de atitudine, imagine (fizionomic, dar și ca vestimentație adoptată), să facă față ideii că propriul copil care până mai ieri se juca cu mașinuțe / păpusele și-a inceput viața sexuală, că vrea să plece în vacanță fără ei (părinți), că nu mai au voie să îi mângâie și să îi pupe în public, că „băiețelul” sau „fetița” lor s-a apucat de fumat, reprezintă adevărate provocări pentru părinți, ei trebuind să se adapteze „din mers”. Pentru aceste obiceiuri mai puțin agreate gen fumat, consumul de băuturi alcoolice, venit târziu acasă, părinții obișnuiesc să îi acuze pe ceilalți (colegi, prieteni, anturaj). Uneori este așa, alteori nu. Înainte de a-i acuza pe cei din jur pentru comportamentul non-conformist la regulile sociale și școlare ale copilului nostru ar fi bine să ne uităm la comportamentele membrilor familiei și al nostru personal. Cât de ordonată este viața noastră, cât de sănătos este comportamentul alimentar, cum sunt persoanele în preajma căruia copilul a crescut, la ce fel de activități extrașcolare l-am dus, unde și-a petrecut timpul liber. Nu ar strica să vedem cum este relația noastră de cuplu: plină de tensiune, certuri, relații extraconjugale, violență fizică, verbală. Sau poate avem cerințe mult prea mari în comparație cu capacitatea cognitivă și emoțională a copilului? Prin adoptarea unui anumit comportament copilul poate încearcă să găsească un mediu căruia să îi aparțină, prin manifestarea dorinței de apartenență la un grup care nu îl judecă (pot fi grupuri gen EMO), dar și dorința de a fi acceptat, de a avea prieteni, de a aparține unui grup în care ștacheta nu este prea sus pentru el. Și să nu uităm de nevoile financiare pentru haine, accesorii, țigări care atunci când nu este îndeplinită poate duce la derapaje serioase în comportamentul copilului.
Care este soluția? În primul rând comunicarea, punerea accentului pe încredere și colaborare, pe stabilirea unor granițe clare, dar flexibile încă din perioada copilăriei (pentru că este mai ușor să previi decât să repari), încurajarea copilului în a face alegeri încă de mic și explicarea motivului pentru care nu este bine atunci când face o alegere greșită, respectarea regulilor casei de toata lumea, consecvență, alianță, parteneriatul dintre cei doi părinți.
Respectați-vă copilul pentru ca acesta să învețe să respecte, oferiți-i înțelegere pentru a-l învăța să ofere întelegere, oferiți-i suport pentru a ști că ești acolo și dacă va cădea îl vei ajuta să se ridice, iar când vei cădea să știe cum să te ridice, iertați-l pentru a-l învăța să ierte, iubiți-l pentru a-l învăța să iubească!
Copilul este oglinda familiei! Priviți-l cu atenție și obiectivitate și vă veți regăsi ca și sistem de funcționare al instituției familiale.
Cu drag,
Iulia Păsărin
contact@iuliapasarin.ro, 0728.967.011
